Lina, poveste în poveste

Se strică lumina în capul podului. Casa părea o cocoașă pe inima muntelui și bătrâna își strânse basmaua sub bărbia moale ca de catifea plușată. Cineva parcă-i zâmbea sub ciobul ăla de lună. N-avea somn și nici nu știa că n-are. Nu mai avea de mult nimic. Doar nădejde și o privire în Sus, albă și blândă, ca un soare pe cerul nopții. Dumnezeu, în timpul ăsta, se așezase dincolo de culme.

– Probabil, are o treabă importantă!, gândi bătrâna în timp ce își încheia rochia cu flori mici albastre;

Aprinsese o lumânare de-aia de pomenire, de la ultima colivă făcută Lor. Aceasta nu voia să-și țină flacăra și ea tot privi în Sus:

Doamne, ești? Zi, Doamne, vii să vorbim?, își plecă ea genunchii peste tihna locului, mângâind, cu ochiul, icoane adormite pe ziduri plânse;

Dar Dumnezeu avea ceva de făcut și îi făcu semn în lumânare să-i zică  tot, că aude.

Îmi șchioapătă o idee, Doamne; ce-ai zice să mă muți din vârful ăsta de munte, să nu mai aud lupii, să nu-mi mai fie dorul cusut cu roșu, să nu-mi mai bat cu pumnii inimii neputințele, să nu mai vorbesc cu ulucile din gard și cu pietrele ierbii, iar cerului să-i dau vorbele mele lungi? Ce zici, Doamne? Sau măcar răspunde-mi cum e lumea asta croită, de eu m-am dus din lăuntrul ei în afara mea și mi-am pus truda în casa asta laolaltă cu tăcerile și cu amintirile mele pe care parcă mi le tot încețoșezi, Doamne?

Luna se zbătea în ciobul geamului, într-un răspuns viu ca un foc care arde când tare, când încet, punând cuvinte ce păreau a se vedea, dincolo de ochi:

– Tanti Lină, știi tu ce m-ai rugat când ai tras zăvorul după ultimul plecat? Să nu te las singură. Și nu te-am lăsat! Ți l-am trimis pe Mitruț, cel din vale, să-ți are, să-ți dea zăpada, să-ți aducă pâine și bucate, să-ți pună lumânări și tămâie pe prispa casei, acolo unde se bat mâțele pentru locul cel cald și gândul bun pentru odihnă, să-ți umple casa de cărți pe care să le buchisești în taină, așa cum ți-e plăcerea de o viață. Ți-am lăsat vederea bună și sănătatea cât să nu-ți pui oftaturile în rugăciuni, și te-am lăsat să-ți prinzi înțelesul în fiecare floare apărută, în fiecare zăpadă pe care ai lăsat-o în urmă, în fiece rod din cămara ta.

Dar, Doamne, cum să știu eu când vine somnul cel mare dacă eu sunt prinsă în vreunul mic și neînsemnat? Oare de asta iei lumina din capul podului cât să simt eu muntele că îmi cocoșează casa și pe mine? Și de ce simt, Doamne, că plutești cu noi prin văzduh, de văd oceane și mări, și goluri de ape, și zmeie colorate?

Pentru că tu chiar te plimbi, Lină, cu mirul minții și zdrăngănitul viului din tine, tu te plimbi peste lume și știi mai mult decât un altul care pășește acolo dar uită într-o secundă tot. Tu ții muntele viu, tanti Lină. Tie îți apar ghioceii, primăvara, în curte, mari cât pumnul. Nu întreba ce ar fi aici după ce ai pleca-n câmpie sau în somnul cel mare! Cine ar mai pune leuștean sau hrean din acela de i se fac frunzele mari cât bradul din curte, sau cine ar mai ști ce plante-s de leac, ori că după sobă e mereu pitită o sticlă cu țuică și rostopască, numa bune pentru ficat și inimă veselă? Ții muntele viu, Lină, ții pietrele să nu se rostogolească. Din lacrimile inimii le ții, pe acelea pe care nu le rostogolești niciodată căci știi că ți-ar lua la vale liniștea!

Doamne, știi că nu-mi plâng tinerețea și nici singurătatea. Umblu cu inima la vedere și cu roșul ei în cana cu vin, de împărtășanie; am prescură pentru spovedanie și pentru liturghie, tu nu-mi lipsești niciodată de la slujba Cerului și a sufletului. Mai am, însă, o întrebare, de rămân și mă aduni în bunele si relele mele, mă lași să mai aud bătăile inimilor celor dragi? Iar după mine, Doamne, în locul ăsta, o să lași grădina și curtea casei mele cocoșate ori cu verde pe poale și cu ghioceii muntelui zâmbindu-mi a alb?

Ei vezi, ai pus două întrebări. La amândouă îți vei raspunde singură, aproape, Lină! Când nu vei mai auzi cântecul inimii, îl vei ghici în rostul din jur. Așadar, de ce sa pleci? Cât despre grădină, mai bine să nu știi, Lină! Mai bine să nu știi!

Dumnezeu trecu, din nou, pe partea cealaltă de munte, dar nu înainte de a smulge o gutuie și de a-și lăsa mirul binecuvântării pe raiul muntelui.

Casa se deșteptă, semeață, iar Lina își trase genunchii bătrâni pe scăunelul pe care ațipise ,,o clipă”. Își făcu semnul crucii, cu privirea tot în Sus. Mijeau zorii și boabele de rouă dansau pe pânze de păianjen, în capul podului.

-Oare am visat, Doamne?
-N-ai visat, Lină! Ai avut un somn mic și ai înflorit grădina, azi noapte, cu mine.
Din brazde zâmbeau tufănele și cocoșul parcă striga – tanti Linaaaaaa! Un balon albastru se tânguia pe parul de la poartă….ca o broboană de uimire colorată…

Oare am visat eu, de pe stânca umbrelor mele colorate? În definitiv, în curtea vecină, ghioceii nu mai apar de mult. Un bloc mare ne zâmbește alb și cocoșează muntele sub povara lui. Dumnezeu ….tace..

 – Dialog imaginar cu Dumnezeu, #literaturacautopie

 

De-mi ești prieten, fă minune!

Doamne, dacă îmi ești prieten”, spune un poem vestit,
Spun și eu, deși nu-i lesne să am un cuvânt rostit,
De-mi ești prieten, fă minune, pune o lumină-n Cer,
Fă o plapumă din vise și din rătăciri fă ghem
Și deşiră-l, Doamne, bine, până la ultimul fir, 
Să îl duci la om ce n-are nici măsură, nici destin,
Risipit fiindu-i tot pasul, risipit și el pe culmi,
Un pustiu albit și rece: „Pune-i, Doamne, lui minuni
Și întoarce-l printre oameni, strigă-i, Doamne, a noroc,
Să revină pe cărare, să-nnoade firul, la loc!

Doamne, tu îmi ești prieten, fii prieten doar o clipă
Și unuia ce e-n Luceferi, care zboară făr’ o aripă
Și adu-l de unde zborul l-a pitit în lume rece,

Doamne, de îmi ești prieten, fă-mă să-nțeleg de ce
Unii oameni trăiesc viata parcă i-ar frige sub tălpă
Şi-aleg fire ce n-au noduri, însă în noi, ei se înnoadă,

Într-o vie amintire;
Fă-o, Doamne, sa respire!

În așteptarea unei vesti căreia sa ii înțeleg menirea. 20 octombrie va fi o zi pe care nu o voi uita ușor, o zi in care am aflat ca un prieten si coleg, pe care il stiu de  mai bine de 30 de ani, e disparut in munti, undeva pe Muntele Elbrus care  are o altitudine de 5.642 m deasupra nivelului mării, fiind cel mai înalt munte din Caucaz, de unii geografi fiind considerat și cel mai înalt munte din Europa, unii considerând Montblancul cel mai înalt, deoarece Elbrus se află chiar la granița dintre Europa și Asia. De la 4100 de metri, unde era tabara, nu a mai fost gasit, din data de 11 octombrie. Vesti noi nu se cunosc, nici de la familie, nici de la autoritati.

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Omului meu, cu zmeie tricolore

Te păstrez ca pe un mir dulce,
în celula mea de gând,
tu mi-ești prizonier în suflet,
evadezi din când în când.

Tu răsari ca o mușcată,
în fereastra inimii,
roșu-n lacrima curată,
eu te prind in poezii.

În lădița mea de zestre,
strâng cuvinte ce se cos,
nimeni nu te-o ști ca mine,
nici pe față, nici pe dos.

Fluturi des flamura dreaptă,
mândru ești ca un catarg,
tu ești omul care pleacă,
eu sunt cel rămas pe prag

Iar din jocurile noastre,
prea cuminți și prea firești,
ne purtăm galben-albastru,
eu îți sunt, și tu îmi ești!

De pe scena fără nume,
și fără cortină trasă,
eu-ți sunt ție mereu munte,
iar tu mie mi-ești „acasă”!

Pentru ca maine e ziua tricolorului nostru, și cum nu cunosc un om mai indragostit de al nostru steag, versurile acestea sunt pentru sotul meu, omul cu zmeie tricolore

Zece ani de SuperBlog, martor la cinci dintre ei

 

Superblog

Un zece ofer și eu pentru cea mai longevivă competiție de blogging din România și un zece îmi ofer mie pentru că am făcut și fac parte din ea, în orice mod posibil, ca fost concurent sau actual blogger partener.

 

„Să scrii pentru SuperBlog ține de o dorință interioară și aici cuvintele nu au nevoie de carte de identitate, de vârstă, de realizări profesionale sau stare civilă, dar pot deveni pașaport către victorie. Eu sunt dovada vie și iată-mă Blogger Partener după doar o singură participare și un frumos loc doi, pe care-l voi păstra mereu în suflet. Scriu povești de viață, versuri, banalități, înșir mărgăritare pe un blog ca oricare altul, însă am învățat că, atâta vreme cât stai pe margine, pierzi acțiunea și provocarea, pierzi șansa de a-ți așeza lumea interioară în alte forme, pierzi posibilitatea de a descoperi că poți deveni la fel de bun ca cei care au trofee deja. Ingredientele le primești, condimentele le pui la alegere și s-ar putea sa ai o surpriză și o revelație că zona publicitară reușește să te stimuleze și să dai nuanțe minunate articolelor pe care le scrii de obicei. Măcar o dată trebuie încercat! Nimeni nu-ți garantează succesul, nu există formule în acest sens, dar unii le-au dibuit. Fii tu următorul!”

 

 

Asta am scris în toamna anului 2016, după ce, în primăvară, lăsasem marginile cu priviri rătăcite și nesigure pentru terenul de joacă și tot ce aveam a întâlni acolo. Azi, știind că din nou sunt blogger partener în acest concurs, nu vă mai spun pentru a câta oară, dar și după multele dăți în care am susținut Superblogul din umbră, mă grăbesc să vă urez și eu succes și să vă rog să nu abandonați oricât de greu  sau nedrept vi s-ar părea – căci mai mult ca sigur veți avea și această senzație pe drumul acesta plin de adrenalină.  Recunosc, de mai întârziam puțin cu acest articol deja luam 10 puncte penalizare, căci uite cum, exact astăzi, este termenul limită pentru prima probă pentru care sper că ați scris cu toții.  Poate veți crede, cei care nu știți deja, că aceste 10 puncte penalizare pe care voi le-ati lua daca intarziati a înscrie articolul în  platformă, nu sunt un capăt de țară. Așa e. Nu sunt.  Fac diferența, însa, la final, când punctele se adună și simți  ce importante ar fi fost dacă ai fi putut organiza totul mai bine.

Mi-am citit articolul de înscriere din primăvara forfotelor mele de Superblogger, dar și pe cel de după frumoasa mea „victorie” asupra necunoscutului. Am  zâmbit duios, căci se simte exuberanța începătorului, dar și puțin amar în tot dulcele adunat, cu grijă, pe tot parcursul acelor două luni, însă am rememorat multe dintre aspectele care, atunci, mi-au dat emoții incredibile. Și nu regret nimic, deși mereu sunt întrebată de ce nu mai particip, iar eu evit elegant răspunsul pentru că nu  am unul concret, ci doar ceva care ține de conjuncturi. Așa că vă  spun și eu, bucurați-vă de concurs, de poveștile voastre, de interactiune; construiți-vă amintiri frumoase și dați strălucire unor texte care v-ar putea aduce premii și câștiguri substanțiale.

M-am tot gândit dacă să vă dau sfaturi. Am observat că ați primit destule, încât nu mi se pare că s-a omis ceva. Am scris și eu în câteva articole, de-a lungul timpului, ce cred  că ar fi important, însă nu știu dacă m-aș repeta. Am zâmbit văzând câte puncte comune au existat în strategiile câștigătorilor, dar am observat și câteva care diferă de la blogger la blogger.

Eu, de exemplu, nu sunt adepta citirii altor articole înainte de publicare a celui propriu. Mie mi-au adus mai multă confuzie decât bine și prefer să rămân pe ideea că ar trebui să adaptăm totul pe stilul propriu, iar prin zvâcul de ocazie pe care îl poți primi de la muză cred că ați putea da lovitura mult așteptată.

 

Pe diploma mea de participare, nu e notat succesul meu, așa că voi, cei care luați startul concursului, să tindeți spre premiul cel mare. Învingătorul e cel care rămâne în istorie. Toți ceilalți au trofee de bucurie că au bifat toate probele și că s-au clasat bine sau foarte bine sau că sunt doar finaliști. Și nu e puțin lucru, când se cunoaște faptul că mulți sunt la start, dar puțini rămân pe listă, la sfârșit. Dar dacă mi-a ieșit mie, vouă vă iese, sigur.

 

Pentru cei care citesc aceste cuvinte și nu știu ce înseamnă acest concurs vă informez că în cele 15 ediții SuperBlog încheiate, adică din 2008 încoace, s-au înregistrat circa 2500 de participanți și s-au scris peste 30.000 de articole. Competiția este deschisă tuturor blogurilor în limba română cu o vechime de minimum trei luni și cel puțin 20 de articole, indiferent de trafic sau tematică. Mai multe informații, regulamentul de participare și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu. Înscrierile au început la 23 februarie și continuă pe toată durata competiției, lucru care mie mi-a scăpat cât timp am observat Superblogul de pe margine. Asadar da, se poate scrie chiar si pentru o singura probă din concurs, pentru premiul pus în joc. Însă cel mai bine ar fi sa devii finalist și astfel sa te bucuri de ceea ce oferă Gala Superblog, locul unde emoțiile se domolesc, iar niște nume contopite cu blogurile lor prind contur de realitate. Timp de  de două zile și două nopți vă veți distra și vă veți cunoaște mult mai bine, cu siguranță.

Ediția Spring SuperBlog 2018 este sponsorizată de companiile AIA Proiect, AVBS Credit, Christian Tour, CND Turism – Vacanțe Speciale, Certificat-rapid.ro, Evernisaj.ro, Farmec, Hotel Aurora** Mamaia, InterComFilm Distribution, Interflora, Momondo, Prepelix, Swiss Solutions și Vindem-Ieftin.ro, am citit eu.  Premii faine, chiar și pentru cititori, vezi articolele despre Momondo.

Am observat că de trei ediții încoace, Gala Superblog se ține ba la mare, ba la munte. Dacă în decembrie Poiana Brașov a fost surpriza,  de această dată marea va fi, din nou, gazda perfectă pentru cei care se vor numi finaliști, însă, vă sugerez, ca până atunci să vă bucurați de gazdele voastre Claudia și Albert și a lor SwissPlan.biz ca organizator. Eu zic că merită și măcar pentru acest lucru să fiți în acest concurs și să-l duceți la capăt. Să salutați marea și pentru mine, eu n-am făcut-o de multișor!

 

Vă doresc din inimă să aveți putere și resurse inepuizabile!  Îmi susțin prietenii și abia aștept să vă citesc articolele. Și da, nu aș putea fi niciodată juriu, nu că mi s-ar fi cerut asta, însă eu nu aș  reuși să rămân imparțială și să nu vibrez la farmecul anumitor litere și stiluri care, poate, nu ar fi totdeauna în  tandem cu produsul ce trebuie promovat. În definitiv, „nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”, lucru pe care să nu-l uitați atunci când vin notele. Eu, din 2013 încoace, din SuperBlog nu țin minte doar oameni, bloguri, clasamente, ci și  anumite articole care m-au marcat definitiv.  Sunt convinsă că și acum voi aduna câteva. Remarcam că vă va prinde chiar și Paștele, în această competiție. Asa ca pe langa alte personaje celebre deja, de prin unele texte, cred ca iși vor face loc și iepurasi, oua, cozonac și alte elemente surprinzatoare.  Toate la timpul lor, insa!

 

Acum, drum bun și nu uitați să vă scrieți pe voi în fiecare literă! Succes, SuperBloggeri! Ediția aceasta aniversară să vă fie cu noroc!

 

Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

Leagănul florilor:

Lumea ta se ascunde sub spaimele mele.

Se scurg singurătăți de cleștar pe puntea suspinelor.
Eu îți ofer o țigară, deși mereu te cert pentru asta
și te rog să nu o aprinzi până nu îmi caut și eu o palmă de cer
pe care s-o privesc cât fumul gândurilor tale 
albăstreste timpul nesfârșit și rece al muțeniei noastre.
 
Și atunci, fugim în lume să ne regăsim
 
 
Îmi pui flori pe trunchiuri de copac
și mă așezi în leaganul strâns cu funii;
mă privești cum îmi flutură părul 
și cum râsul meu inundă alei întomnite.
Țigara s-a fumat singură, iar eu mă gandesc 
să fac cumva și să mă legăn mereu,
poate așa te vindec de fumul albastrui.
 
 
Tu râzi și-ți plimbi palma pe fața mea,
încercând să îmblânzești o șuviță 
șoptindu-mi că mai bine să nu iau acasă 
pisicul tigrat ce s-a ascuns în brațele mele, căci îi stric rostul.
Și că oricum ne așteaptă șapte rosturi blănoase, acasă.
Uit că suntem mulți. Deh, metehne de om îndrăgostit de neam pisicesc.
 
 
E al nimănui, sau poate nu, deși tare vrea iubire și mângâiere de om
Doarme, toarce, mă privește pe furiș
și plânge de încerci să mi-l iei cu forța.
Mă părăsește, brusc, pentru mâța cea albă,
mamă neliniștită care nu-nțelege 
că am făcut schimb de iubiri, chiar acolo în creier de munte.
 
 
Acum, am motiv să mă-ntorc la bradul cu șase ramuri ciudate.
Mă așteaptă un leagăn, un pisic alintat
Și o vrajă al unui castel ce-noptează, mereu,
în muzică de Chopin, salutând Caraimanul.
 
 
Tu…ți-ai aprins o nouă țigară. 
Știu, e semnul tău că iei cu tine legănatul munților.
Adulmecând șoapte și nesfârșitul.
 
 
Ba nu!, îmi șoptești ghiduș.
Iau râsul tău din leaganul florilor
Și-l trag în piept.
Definitiv.
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
CE SA FACI, NENE, POZĂ, CU SOȚUL? E DE RÂSUL RÂSURILOR, NICIODATĂ NU TACE. ORI TACE, ORI RÂDE, ORI…fumează…
PISIC TIGRAT, ADĂPOSTIT ÎN BRAȚELE MELE