Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Sub zăbrele de gând

Despre viața sub gratii și zăbrele de gând
N-am nimic să mai spun, mă repet aiurind:

Omul are putere să existe și-n sine,
Să cuprindă esență, cum e sângele-n vine;
Să se plimbe pe ceruri, să se-ntoarcă-n destin,
Să își prindă pe aripi, nu tristeți, ci senin;
Să se strige pe sine, să se caute-n pumni
De-i nisipul furtunii sau doar vama de drum;
Să coboare pe puntea de pe muntele mării,
Să adoarmă-n hamace, în lumina-nserării,
Să se-ntoarcă în sine, colivie de aur,
Doar cu inima prinsă în iubire cu lauri.

Să purifice sensul doar rostind rugăciune,
Omul cade-n picioare, chiar de cade în sine,
Nevăzut de vreun suflet, doar de sufletul său,
Colivie deschisă …dacă e Dumnezeu.

Cu drag, va îmbrățișez!

 

sursa foto – pinterest.com
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Cercurile vieții

Cercurile se închid. Vor cuprinde toate vorbele rostite deja,
Vor prinde-n ele măsurile vechi, măsurile noi
De intensitate care tulbură frecvențe și zdrăngănesc margini.
Cercurile se rotesc. Pe degete subțiri, pe inimi prinse
În vibrațiile frumosului.
Cercurile cuprind povești scrise de noi, în fiecare zi.
Destinatarul e sufletul, cufărul perfect ce adăpostește neuitari.
Receptorii? Oameni sensibili care îți vor adulmeca litera,
O vor analiza, partial, și o vor lua acasă,
Fără să ți-o dea înapoi, deși tu nu i-ai oferit-o decât cât o citire scurtă.
Nu vă apropiati de ce nu puteti cuprinde sau simți! Sunt atatea altele care vi se potrivesc!
 
Veți răni omul cercului încercând a intra cu forța, din incapatanări absurde!
 
Destinatarul vorbelor e doar sufletul, dar ce frumoși vizitatori poate primi! Unii care pun flori și fluturi pe litere.
 
Pentru restul, potrivită ar fi tăcerea sau depărtarea, chiar cu risc de abandon definitiv.
Sunt cercuri și în locurile cu înțeles, unele pe măsura inimii lor.
 
Sunt cercuri în care nu mai așez nimic. Nici vântul, nici gândul, nici intenția,
De teamă să nu strige după ajutor când s-ar vrea libere!
 
Nu poți ține în colivii viața. Nu-i pui margini. Nici macar cercuri.
Doar acțiunile pot fi cu start și stop. Curgerea timpului se face oricum, și dincolo de butoane sau parole.
 
Iubesc amintirile cu oameni pentru că nu mă lasă să uit că a greși e firesc,
Că a scormoni e neplăcut câtă vreme nu găsești comori
Și că sunetul clopoțeilor de vânt vin de dincolo de resentimente.
 
Sunt un cerc, unul care se rostogolește spre liniște!
 
Nu o mai tulburați, vă rog! Dupa punct, nu e mereu virgulă, deși, eu, precaută, mi-am îndesat o mulțime într-un sac să le scot când e criză. Am păstrat una la vedere care se va așeza însă chiar înaintea celui rătăcit cât să facă stânga împrejur. Un om senin o va da la o parte cu mâna, cu inima, cu piciorul sau gândul bun, căci drumul lui nu e făcut din semne ci din înțeles.
 
Ai auzit, suflete? Nu, tu cel de citesti esti cel cu gand bun. Stiu eu….
Imagini pentru verigheta tiffany
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

De-mi ești prieten, fă minune!

Doamne, dacă îmi ești prieten”, spune un poem vestit,
Spun și eu, deși nu-i lesne să am un cuvânt rostit,
De-mi ești prieten, fă minune, pune o lumină-n Cer,
Fă o plapumă din vise și din rătăciri fă ghem
Și deşiră-l, Doamne, bine, până la ultimul fir, 
Să îl duci la om ce n-are nici măsură, nici destin,
Risipit fiindu-i tot pasul, risipit și el pe culmi,
Un pustiu albit și rece: „Pune-i, Doamne, lui minuni
Și întoarce-l printre oameni, strigă-i, Doamne, a noroc,
Să revină pe cărare, să-nnoade firul, la loc!

Doamne, tu îmi ești prieten, fii prieten doar o clipă
Și unuia ce e-n Luceferi, care zboară făr’ o aripă
Și adu-l de unde zborul l-a pitit în lume rece,

Doamne, de îmi ești prieten, fă-mă să-nțeleg de ce
Unii oameni trăiesc viata parcă i-ar frige sub tălpă
Şi-aleg fire ce n-au noduri, însă în noi, ei se înnoadă,

Într-o vie amintire;
Fă-o, Doamne, sa respire!

În așteptarea unei vesti căreia sa ii înțeleg menirea. 20 octombrie va fi o zi pe care nu o voi uita ușor, o zi in care am aflat ca un prieten si coleg, pe care il stiu de  mai bine de 30 de ani, e disparut in munti, undeva pe Muntele Elbrus care  are o altitudine de 5.642 m deasupra nivelului mării, fiind cel mai înalt munte din Caucaz, de unii geografi fiind considerat și cel mai înalt munte din Europa, unii considerând Montblancul cel mai înalt, deoarece Elbrus se află chiar la granița dintre Europa și Asia. De la 4100 de metri, unde era tabara, nu a mai fost gasit, din data de 11 octombrie. Vesti noi nu se cunosc, nici de la familie, nici de la autoritati.

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Cu tălpile goale pe Cer

Viața-i hotărâtă; va sta cu tălpile în sus și nu va lăsa pe nimeni sa o gâdile. Va așeza cerul pe călcâie și va simți norii pe vârful degetelor de la picioare; își va înfasura pe glezne raze de soare și se va spala cu roua dimineților cuminti.
 
Va ține pe tălpi aer cald sau rece și se va preface că face pasi prin văzduh ca și când pământul nu îi mai e de ajuns. Prea s-a aglomerat cu lucruri care sunt strivite în mersul nostru haotic și inconștient, pe alocuri.
 
Mi-am întrebat viata:„ -Și tu stai cu tălpile în sus? Pentru că, de o vreme, fiecare întâmplare sau amănunt ce mă conține pare cu susul în jos sau cel puțin rotitor ca într-un caleidoscop cu imagini multe dar pe care nu le recunosc pe deplin….”
 
Nu mi-a răspuns, dar azi dimineață, când m-am trezit, am observat pe capota mașinii o pereche de teneși albi.
 
Se descaltase.
 
Semn. Eu nu port incălțări sport aproape niciodată, posibil să-mi arate că drumului meu îi trebuiesc roți, că prea e lentoare multă. Ciudat, simt fulgi de nea și picuri de ploaie pe tălpile vieții mele.
 
Nu putea și ea sa caute niște ghete la oferta? Parca nu e tocmai vreme de tălpi goale și relaxare forțată. Bat niște vijelii prin mine!!!!
 
Nici nu m-a băgat în seama. Acum contabilizează niște frunze. De soc. Ce preocupare!!!
 
Sa stai cu tălpile pe Cer când e vremea furtunilor. Asta da tupeu!
foto: https://unsplash.com/photos/
show low-top shoe on red car hood