Am scris, voi scrie, am mai scris

Am scris, voi scrie, am mai scris,
Dintr-un apus într-un abis,
Dintr-o celulă verde crud,
Pe sub îngenuncheri de nuc,
Sub coaste sau pe umeri goi,
Am scris sub soare sau sub ploi,
Cu lapte dulce și zăpadă,
Nisip stelar sau ciocolată,
Am pus și mere confiate,
Într-un cuvânt, pe nemâncate;
Am îmbăiat, sub stele verzi,
Povești cu taine ș-amorezi;
Din pomi cu crengi rupte-n furtuni,
Oftat am strans, în zi de luni,
Pe colț zidit într-un suspin,
Am scris dintr-un pahar cu vin;
Am pus șireturi pe-al meu vers,
Le-am strâns, atent, ca-ntr-un corset,
Pe glezne am tatuat roman,
Să-mi fie mersul diafan,
Iar în toți anii ce-am pansat,
Prin rînduri, dorul sacadat,
Știut-am că desculți îi țin,
Sub tălpi aveam doar mărăcini.

Și stând sub iedera cea creață,
Încalț cuvântul, pentr-o viață.

Cu toc ușor, cochet, înalt,
Căci eu nu scriu, doar mă prefac.

 

 

Mulțumesc tuturor pentru vizite, aprecieri, învățături, mesaje și gânduri bune. Într-un prag de primăvară am început a scrie, în altul mă retrag. Probabil, voi închide blogul cândva, dar până atunci nu uit că am fost fata ce scutura literele de praf și, acum, îl las să se adune, aici. Pe facebook sunt de găsit, imi e mai usor sa scriu acolo, direct. Aici se doarme. Vă multumesc. NUMAI BINE, VOUĂ!

Mulțumesc, din nou!

Sunt om fără ambiții, nu sufăr, mă complac,
În mine, oricum, timpul și vorbele nu tac,
Nu ard de nu scriu slove, dar nici nu uit că pot;
Magnolii de cuvinte-nfloresc, în mine, roz;
Se scutură petale, mă ninge înliterat,
În lumea cu poeme, mă plimb cam deșirat.

Pe fir de plumb pun gândul ce m-a înlănțuit,
Vreo două emoții oarbe și-o vorbă de vorbit,
Mai garnisesc cu-imagini și niște întâmplări,
Vă povestesc și vouă, altfel, despre un ieri;
Simt, des, încrâncenare, suspiciuni, uimiri,
Le anulez, pe loc, cu binele primit;

Și dorm, iar, vreo cinci zile, cuvintele-n altar,
Dar, nu știu cum se face, le scot din buzunar;
Le miruiesc cu zâmbet și cu poveste nouă
Si-apoi le dăruiesc, firesc, mulțumind, vouă!

A fost ziua mulțumescului. Întârziata din mine vă mulțumește, cu bucurie, pentru tot ceea ce îmi sunteți și îmi dăruiți. Va îmbrățișez cu drag!

Jumătăți

N-o să caut! Îmi dă viața mai tot timpul provocare,

Cât să-mi pară existența o continuă mișcare,
Însă, am înțeles, cu vremea, că nu poți cuvinte a țese
Cu acel ce nu ascultă și-are alte interese;
Care simte-n vârful limbii, uitând astfel de magie,
Agresându-mi tot cuvântul și uitând de bucurie,
Cât să știu, pe îndelete, că există-n lumea mare
Doar o parte care simte, și încă una ce ne doare!
Și că de avem norocul să găsim perechi de gând,
Să rostim o rugăciune, mulțumind, din când în când!

 

 

Catren la minut (răspuns unui om drag pe profilul meu de facebook)

Pisica e de fentă.

Înșir, deșir….

Ieri a fost zi de croșetat
Și, cum nu știu să mânuiesc andrele,
Am refăcut, în minte, cinci modele
Iar în cuvinte mi le-am așezat,

Am tot făcut la pulovere de lana
Și peste aripi frânte am aruncat fular,
Ascuns-am, intenționat, în buzunar,
Vreo două strofe luate pe sub mână,

Să iasă lucrătură peste suflet,
Să mă învelesc în vorbe matlasate.
De atâta împletit, vă zic, pe la jumate,
M-am săturat și-am deșirat… încet,

De nu a mai rămas, nimic, în ….alfabet!

 

 

Te rog, mai pune-o gură de cognac!

Răvaș căprui ți-am scris deunăzi,
Pe când pictam cu-albastru niște vise,
De atunci, mi-ai cumpărat, cu patru fise,
Trei mâțișori. Pardon, buchete vii…

 

 Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.Mi-ai dat să beau cognac dintr-un pahar opac,
Degeaba îți tot spun de atâta vreme încoace
Că, transparent, licoarea va trebui să împace
Capricii cumințele; s[-mi fie iar pe plac,

Să pară orice lucru poveste de cristal ;
Tu știi cât sunt de realistă-n toate,
Că vreau mereu întregul, nu jumate,
Mă rog să vezi cum sunt, nu cum îți par.

Când am de-ales între sclipiri senine,
Nu vreau a șterge geamuri, către tine!

Mai bine un ciob curat, deloc opac!
Te rog, mai pune-o gură de cognac!