Mărgăritare versificate

Poem de galben stropit cu verde (sau invers)

Când galben treci prin lumea-mi de mătase
Și-ți lași, în jur, parfum de stele noi,
Când glezna stângă, seara, e mireasă,
Și tatuaju-i singurul ce stă-ntre noi,
Când te alinți felină-n așternuri,
Și-ți ard obrajii în amurg de ploi,
Amoruri pe arcuș de coastă-n ceruri
Tu le preschimbi în verde si le-mparți la doi.

Nu crezi că astă seară-i de ajuns
Cu galben pai, să facem un retuș?
Și să stropim cu verde printre noi,
Nu am, dar mă-mprumut, din ochii tăi.

SURSA: pinterest

Pentru un om drag, cu nume de Matilda, poem de galben stropit cu verde (sau invers). Poem ad-hoc, dar la cerere…

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Dar, parcă, pentru unii, am însemnat ceva!

A mai trecut și încă vor mai trece
Am fire albe-n păr și zâmbet fericit,
Vreo două dureri noi care îmi par cât zece,
Dar am și bucurii și suflet mulțumit.

Câți or veni nu-mi pasă, dar aș vrea
Să pună în ei de bine, de frumos,
Iar când ne mai vedem, să zic pe limba mea:

Te uită, OM, în viață am fost și sus și jos,
Dar, parcă, pentru unii, am însemnat ceva!

(am gasit versificarea asta în arhivă și mi-a zambit!

 

 

Mărgăritare versificate

După o zi ca o răscruce, ce să aștept?

După o zi ca o răscruce, ce să aștept?

Poate un crin,
Să se așeze pe cuvinte și să formeze un senin.

 

După o zi ca o furtună, ce să aștept?

Un curcubeu,
Să prindă-n el doar vreme bună și taină de la Dumnezeu.

 

După o zi ca o grădină, cu flori ce tremură sub rouă, ce să aștept?

Poate un plâns,
Să prindă-n el tumult din mine și să-l preschimbe într-un râs.

 

După o zi cam nu știu cum, ce mi-a fost scară în nouă ceruri, ce să aștept?

Poate nimic.
Aștept să cadă, în cascade, ecoul fin al unor fapte.

 

Ce să aștepți după ce ziua ți-a tulburat întregul fapt?

 

Așteaptă-te să îți pui pasul pe ziua care te-a uitat;
Şi du-o drept și-n vremuri strâmbe.

Fă-o discret și dă-i restart

Mărgăritare versificate

Oftez și zâmbesc. Atât

Se taie
Inima în patru
Și 
Frunza câinilor
În zece,
Strivind,
Cu gândul,
Boabe de cafea
Și amintiri
Triste,
În zile odihnite
Prea mult.

Oftezi.

Se taie,
De pe listă,
Îndatoriri
Și planuri fierbinți,
Dar se lasă,
Pe ultimul rând,
Semn leneș
Despre rochia roșie
Ce va fi cumpărată.

Zâmbești.

Se taie ceața;
Și fumul dens
Al cafelei turcești,
Băută cu tine,
Pe terasa cu iederă
Și urme de glicină.

Oftezi.

Se taie movul
Și orice nuanță
Neînțeleasă de tine.
Se coase,
Încet, delicat
Și
Atent,
Fiecare amănunt,
În colțuri
De batistă
De mătase.

Zâmbești.

Mi-o dăruiești.
Tai superstiția,
Cum că batista
Înseamnă despărțire.
Lași doar informația,
Suavă,
Că sunt printre cele,
Demodate,
Care încă preferă
Batistele cu monogramă.

Oftezi.

Iar eu tai orice
Urmă de îndoială.

Zâmbești.

Oftez și eu
Zâmbesc și. …atât.

Atât – e noul meu cuvânt.

sursa – internet
Mărgăritare versificate

Trezesc ce-i stins, în colț de poezie

Se stinge timpul, minută cu minută,
pe acoperiș se tropotește ud,
pisica mea pândește o vrăbiuță,
în stâncă supărările-mi ascund.

Pădurea-și scutură, încet, lumina,
sclipesc speranțe și adorm duiosî
te simt în palme, când mă ții de mână,
nu e frumos frumosul ce-i frumos.

Prin mine trec emoții care plâng,
și-n lumea simplă e existenței mele,
tu îmi ridici iubirea din amurg,
și-n noapte-mi faci, zâmbind, șirag de stele.

Cu așa puteri, ce mi-ar rămâne mie?
Trezesc ce-i stins, în colț de poezie