Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Sunt prizonieră-ntr-o vitrină

 

Sunt prizonieră-ntr-o vitrină,
sunt prizonieră fiindcă vreau
și nu ma tulbură vreo vină,
că îmi pun zâmbete la geam.

M-am așezat în nemișcare,
pare decorul demodat,
aceeași simplă așteptare
fără s-aștept, totuși, vreun sfat.

Vreo două mierle-am recuzită,
ciocnesc, ușor, fereastra mea,
tocmesc o oră și o clipă,
să topesc lumea în lumea mea.

Cad ploi, ninsori, bate lumina,
se văd furtunile cum tac,
eu șterg doar praful, fac cu mâna
și salut vremea de pe raft.

Stau în vitrina povestită,
am leagăn, am copac și flori,
am o pisică cam traznită
vreo patru câini, ca viu decor.

Sunt prizonieră fără cheie,
tu nu-nțelegi de ce m-am prins,
dar am vacanță între poeme
și muza smulsă dintr-un vis.

Iar de nu plec spre alte locuri,
nu-nseamnă asta mai nimic,
îmi număr timpul printre jocuri,
chiar dacă pare loz în plic.

Mă-nvart în lume, rătăcită,
îmi tulbur firea în povești,
vitrina mea nu e grăbită
aici se ascultă ce citești.

Afară, omul te întreabă,
dar nu așteaptă un răspuns,
pare mereu într-o mare grabă,
însă tot lui îi pari ascuns.

Și obosit de atâta zumzet,
și nevorbire în zgomot fin,
te întorci în locul tău cu foșnet;
da, în vitrina cu minuni!

 

…minuni cocoțate …pe unde se poate…..

 

..privind afară….
copaci și balansoare cu decoruri vii…
Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Frunze timbrate pe un plic

Nu porți frunze-n coliere,
chiar de eu ți-am dat destule,
ca ofrandă și ispită,
să-ți ajungă zece vieți,

am să știu, că-n toamna asta,
le vei strânge în clasoare,
le-oi timbra să ne rămână
amintire și peceți.

Și voi înțelege, simplu,
că te-mpodobești în taină,
că păstrezi în ele pașii
pitiți magic printre nuci;

împrumută-mi, dară, mie,
două timbre înfrunzite,
ți-oi da-n schimb pădurea toată
și-o alee să ne culci.

Iar așa, îmbogățită,
și cu pecetea din frunze,
tu vei sigila iubirea
pe o margine de vis,

și-o să caut alte frunze
să ne țină împreună,
să m-ascunzi în fiecare,
eu, timbrat pe al tău plic.

 

sursa: pinterest

 

Mărgăritare versificate

Când numeri secunde absurde

În orologiul inimii,
Îmi cântăresc secunde-absurde,
Bat clipele patimii,
Zvâcniri de cord puse pe mute.

Mă simt furată de neTimp,
Îmi împrumut trei ceasuri rele,
Pun tinereții văl pe chip
Și-n minutare așez cinci stele.

În mânecă le-ascund cu grijă,
Cad opt minute făr-un pic,
Le-adun pe toate, ca pe o miză,
Scriu patru vorbe pe un plic

Și mă opresc, precum norocul
Ce-a stat prea mult la altă casă,
Cum să vrei tu să îngheți totul
Când nici oglinzii nu-i mai pasă?

Ce dacă un rid mai face ape
Sau lasă, adânc, albii cuminți,
Poate că timpul vrea să sape
Povești pe care să le simți.

De te privești, tu vei traduce
Ce te-a durut, cin’ te-a iubit,
Iar în NETIMPUL care toarce
Prinzi firul care a împletit

Secunde stoarse din clipite,
Minute-n sferturi-ntârziate,
Pui semn trecutelor ispite
Și iscălești plicul pe spate.

Lași jumătăți în care plouă,
Lași ani pierduți printre suspine,
Aduni un patru lângă nouă,
Și rostuiesti ziua ce vine.

Pui semn, pecete pe hârtia
Ce ai mâzgălit-o asumat,
Iar bate gongul,… tragi cortina,
Rămâi în mâine suspendat

…privind oglinda ce n-arată
doar omul care a fost odată.

În ciobul orelor se vede
Cum trece timpul, dar nu crede
….că este doar un timp rămas, apus,
În întâmplări fără răspuns.

Iar în secundele absurde,
Tu n-ai să te mai poți ascunde
De cine ești.

Oricâte ai să povestești!

Să vă fie inima bună și timpul generos! Privind spre voi….cu drag!

Mărgăritare versificate

Verde, să-l port și când mi-e dor

Și stâncile-s bolnave tot aşa?
şi muntele îmi cântă tot de verde?
sunt spectator cuminte-n curtea mea,
spectacolul naturii nu se pierde.

Mai vine câte-o roză şi-un lăstar,
un mugur crud se zbate  să ne strige,
îşi pleacă crengile vreo doi arţari
şi ploaia-i udă, fin, să nu se strice.


Mi-e casă doar pădurea în culoare
şi mi-e popas aleea cea cu nuci,
mirosul verii, recunosc,…mă doare,
dar îl pastrez în doze…foarte dulci
…şi pentru vremuri viitoare