Salut de toamnă

Salut de toamnă:
Dragii mei,
Deși blogul mi-a fost mereu locul meu de suflet, l-am lăsat în paragină, nereușind să-l accesez de pe tabletă, laptopul meu fiindu-mi neprieten în această perioadă, lucru care, acum, (după cum cred că observați multitudinea de texte apărute de-a valma), a  avut rezolvare. Mulțumesc pentru trecerile voastre în lipsa-mi și pentru mesajele voastre. Chiar dacă o voi face cu întârziere, voi răspunde tuturor. Sper să-mi iertați  ..lipsurile. Departe de mine să fiu nepoliticoasa.
25 septembrie, zi rece la Brașov, zi în care vă salut și  sper să vă găsesc sănătoși și voioși.
Să fiți mulțumimți de tot ce faceți și să rămâneți mereu îndrăgostiți de scrisul acesta care unește oameni și spirite. Eu habar nu am încotro mă îndrept, dar nădăjduiesc ca programul meu încărcat să-mi lase loc și pentru aceasta frumoasă îndeletnicire!
Te salut, lume!

 

Las ca dar o fotografie din curtea mea pe care am denumit-o ,, la blocul care a răsărit (în locul muntelui) e o toamnă atât de lungă…

 

 

Salut de toamnă!
Salut de toamnă!

 

A fi sau a nu fi umbră

A fi sau a nu fi umbră
-Linişte!
Ziua a început cu stângul.
-Of, nu înţelegeţi? Vreau linişte!
Da, de unde! Cineva îmi strigă în minte să-mi mut maşina că vin să asfalteze strada. Ba nu! Chiar strigă! Strig şi eu mai departe: „Du-te şi mută maşina!”.
Revine.
-Chiar asfaltează strada?, zic…
-Ei, na.! Trei speriaţi şi o măgăoaie de mașină! Au adus niște pietroaie!
În fine. Ştiţi de când s-au apucat de asfaltat și reparat o străduţă în mijlocul Braşovului?
Din mai. De fapt, de atunci, e un du-te vino pe strada noastră, ba repară ce-au stricat, ba fug cu lunile. Acum miroase a fum și văd un zid nou din pietre mari, albe. Hmmm, ceva au meșterit. Sper să meșterească și gardul că prea e mizerie lăsată de izbeliște. E octombrie imediat, tot pietrişul a luat-o la vale (strada e în pantă), şi eu tot nu cred că vom avea asfalt de-ăla, pe bune, nici gard nou. Când plouă, materialele de constructie, lăsate lângă casa noastră, migrează pe alee. Cui să spui? Și dacă spui, te asigură că vor rezolva. Nu rezolvă. Nu-i scoți din ritmul lor știut. Cu siguranţă vom face excursii lungi, la iarna, de la locul de parcare până acasă, dacă vom rămâne aşa….( (vă asigur că secvența asta e nouă în fiecare an, căci, de când cu omul întreprinzător și omorâtul munților, șantierul e permanent în jurul nostru – cu pauze, doar)
Ce spuneam? Aaaaa…..! Că vreau linişte! Nu-i! Din păcate, câinii latră toţi trecătorii, parcă se iau la întrecere. Ah, nu parcă! Sigur se iau la întrecere. Ăsta e unul din „dezavantajele fermei noastre de animale răsfăţate”. Telefonul sună:
-Te-ai trezit?, aud
-Nu, dar contează?
Tot linişte vreau şi nu am. Dau de mâncare la doua mâţe care nu-s ale mele dar le simt ale mele. Le observ cum îmi străjuiesc casa, una într-o parte, alta în alta. Mă întreb ale cui or fi de sunt așa flămânde. Îmi beau cafeaua şi mă apucă  un râs isteric de o sperii pe Fifi – Toto îmi aducea, liniştit, şosetele lăsate lângă pat. Băiat deştept! Ştie că am nevoie de ajutor la curăţenie…..
Deschid calculatorul. Repede trec peste câteva lucruri de aici, şi uit de durerea de cap. Nu mai aud nimic. Ca prin ceaţă percutez la un: „Am plecat!” Auoleu!, zic. E timpul de treabă.
În fine! Ce vreau să spun e că nu aş schimba cu nimic tot vacarmul ăsta de dimineaţă. Că ador să fiu, să exist în lumea asta a mea,  înconjurată de iubire. Că-mi plac prietenii mei, că-mi place chiar şi modul cum îmi trece durerea mea de cap. Îmi place aroma cafelei făcute ZILNIC…doar de soţul meu, stânca din curtea casei mele, veştile primite de la cei dragi care te sună să-ţi ureze o zi bună şi să te salute, iar tu tremuri de fericire că totul e în ordine și inima ta nu o ia la trap. Restul lucrurilor sunt rezolvabile, se bifează încet, ca într-un carnețel de bal. Fericirea e mai greu de punctat, dar extrem de ușor simți cum ești învăluită de tihnă doar știind că toți sunt bine.
Ce am fi fără ei, fără orizontul fiecăruia şi fără oamenii, animalele şi toate lucrurile pe care le iubim? Nimic! Poate doar nişte umbre care merg, respiră şi cam atât. Ştiţi câţi ani am fost ca o umbră? Mulţi. Mult prea mulţi!
 Pentru un om care cunoaşte ambele feţe, zic atât – faceţi tot ce vă stă în putere să iubiţi, să trăiţi, să vă placă viaţa voastră (indiferent de greutăţile şi urâtul din ea), să vă beţi cafeaua cu drag, să plângeţi, să râdeţi, să vă doară capul. Dar, refuzaţi sa fiţi UMBRE. Ştiţi ce uşor le detectează ceilalţi? Şi vă spun eu –  ACOLO ….nu e nimic!
Starea de „umbră’‘ ….e doar o trecere; respiri …..dar nu trăieşti. Din zi de sărbătoare, cu recunoștință …te salut, lume!
mai bine umbră...de cățel, decât umbră pământului degeaba
mai bine umbră…de cățel, decât umbră pământului degeaba

Bună seara, vecină! Ce mai faci?

 Bună seara, vecină!
Bună seara vecină!
Bună seara, vecină!
Tare harnica a fost pasarea asta gri. De doua ori a scos puiuți. Când ma declarasem invingatoare, pazitoare de înaripate mici pe care nu trebuia sa le vaneze Toto tomberonezul, care sta geană pe copacul cu crengi miscatoare, na..ca vad alte oute bleu gri verzi, precum opalul, Si nici bine nu asistasem la niscai lecții de zbor, ca pasarea-mamă și-a reluat locul și a inceput rabdatoare sa dea viata. Din nou.
 
In curtea noastra, de o vreme, e o intreaga coalitie pasareasca. Mici cantaciosi parca le vin in intampinare micutilor, aratandu-le calea spre cer. Pana au prins putere, au asteptat popasul cu hrana al celor doua pasari: clocitoarea gri și una neagra, ca o mierla, care aduceau gandacei, rame și tot felul de vietati care sa-i faca, pe cei ce stateau ore in sir cu gurile cascate, sa prinda puteri, cat mai iute.
 
Piste de decolare și aterizare erau crengile bradului nostru, iar foșnetul lor trezea „vanatorul”, dar si pe mine cu cate o avertizare scurta: „Nu! Nu… acolo!”
 
Si am pazit puiuti, si vin pe gard timid, ca o multumire scurta, sau pe pervaz, la firimiturile de paine, de care, pana mai ieri, nu se atingeau deloc, spre ciuda mea. Acum, alți 5 natafleti stau și asteapta pupicul cu mancare, iar eu vad spectacol și ….binecuvantare.
 
Si uit de multe, uit ca sunt obosită, uit că mă roade că nu am timp liber, asa doar pentru mine, uit ca blocul de langa noi ce a crescut în locul muntelui, mutilat de picamerul omului întreprinzator, își primește încet, încet locatari, facandu-ma sa-mi doresc sa fug precum pasarea aceea neagra. Vazand cu ochii. Au omorat muntele, iar pasarile care, pana mai ieri, stateau in curtea vecina, sunt toate la noi. Iar noi ne bucuram de sunete miracol și..de viata. Insa sunt și neajunsuri – mai mulți șerpi, ceva…„rozătoare”, și niște viituri….aparte, când plouă. Dar pe acelea nu vi le spun cu lux de amănunte, dar vă zic că, ieri, s-a auzit zvon, ca pe poteca noastra cineva i-a mai vandut „omului întreprinzator” alta proprietate pe care eu o adoram. Daca si acolo in locul acelui rai, rasare bloc…eu caut casă la țară. Dar țară de aia prin împrejurimi. Zic si eu, acum, de ciuda, că desi traiesc in zonă de case,  in mijlocul Brasovului, direct in pădure, pe o potecă, am ca vecin…un bloc nou nouț. V-am mai zis eu despre asta, cândva.
Mi-aduc aminte, ca anul trecut, cand pasarile astea zburau in cautare de hrana, Mihai al meu, aducea rame in curte, le lasa langa brad, cat sa le gaseasca ele, ca din intamplare. Mereu ma induioseaza amanuntele astea, exact cum mă tulbura si cand observ ca a hranit si cainii ce nu  au pe nimeni in afara de el, cand stiu ca aduce ramele intre bete, ca suratele cu pene sa nu simta „miros de om”. Spectacolul vietii mele are scene repetative, dar mereu le iau de noi si le simt de parca prima data asist la desfasurarea lor.

 

Ultima fotografie e preferata mea. Categoric, înaripatei  nu-i pasa de framantarile mele. Are treaba pasarea eroina, cea care a adus primavara asta vreo 10 pui, in total. Are de munca, nu-i vreme de tanguire. Mi-o lasa mie toata. Ne privim ochi in ochi, de la cuib la cuib.
 
Buna seara, vecină!
 
– bonus, o jucărioară-poezie, din ani trecuti, când mirarea miracolului din brad era la inceput:
 
Într-un brad, ca o spirală,
Într-un început de timp,
Nu-s nici globuri, nici beteală,
Pare-un pom obişnuit.
Stă cuminte, fără freamăt,
Şi de-i ploaie, şi de-i vânt,
Gălăgie, tobe, zgomot
Nu îl scot din ”zen-ul” sfânt.
Îl mai necăjesc blănoşii,
Ce spre ramuri se întind,
Dar i-alungă cu ţepoşii
Verdelui fără sfârşit.
Muzica pădurii mamă
O regretă, uneori;
Inima i se adapă
De sonetul prins în zbor.
Dar de zece zile-ncoace,
Am văzut, în ale lui ”plete”,
Paie, aţe, ghemotoace,
Iarbă, gâlme şi scaiete.
Agitaţie-n crenguţe
Şi ceva înaripate,
Ce purtau între gheruţe
Sau un cioc, vă spun, de toate.
Ca un detectiv de seamă,
Înarmat c-un telefon,
Am luat urma, fără teamă,
Musafirului din pom.
El gara fără să ştie
De intenţia inamică
Şi-un moment, cât alte-o mie,
Am surprins, încet, cu frică.
O minune, o splendoare,
Într-un cuib gen coşuleţ,
Sta micuţa cântătoare,
Păpuşa cu .. …. cioculeţ.
Poza-i ca o ghicitoare,
Dar se vede-un ochi şi-un cioc,
Nu-i aşa că-i lucru mare
Pentru bradul cu ”ghioc”?
Nu ştiam de ce, de-o vreme,
Era piesă principală,
Ascundea în el o lume
Şi-o poveste teatrală.
Căci n-o fi mare scofală,
Să vezi pasăre în cuib,
Dar, vă spun, e o mare fală
Să pozez, curând, şi….”pui”
Te salut, lume! Mă pregătesc și eu să decolez…spre ținte înalte. Sper să-mi iasă! Bună seara, vecină! 

Pietrele timpului meu…liber

Iubesc pietrele. Le iubesc de când mă știu, de când trăiam lângă un râu măricel, de care mama era tare speriată, căci se-nvolbura des, dar  se și retrăgea în așa fel încât eu pășeam în albia lui și  culegeam zeci de pietricele, mai ales pe cele cu forme ciudate sau șlefuite bine de ape care cine știe ce taine duceau la vale. Le adunam în batista și le strângeam bine, în colțurile sale,  să nu le pierd. Înainte de asta, aruncam câteva, așa cu fentă, cum mă învățase tata, și făceam ochiuri, ochiuri, care se desfăceau în alte cercuri de mă credeam cu puteri de zână bună.
Acasă, mă așezam pe iarbă și-mi admiram averea. Aveam o grămadă. Doar a mea. Zilnic, îmi făceam din ele magazin de visuri; însă cum venea mușteriu la vândut de pietre, îi gaseam cusur, astfel încât să nu cumva sa-mi descompletez colecția ….. pe mofturi fără substanță. Într-o zi, Geoni, vecinul bărbos, nu mi-a cumpărat nimic de acolo ci mi-a adus două pietre – una gri, dură, care-mi dădea senzatia ca a coborât muntele în prăvălia mea și alta cu un luciu și niste irizatii albăstrui, ca mi-a devenit pe loc prietena pe viață. Nu știam cum se numesc, dar Gioni a venit și cu explicatii spunând că marmura și granitul sunt frumuseți care nu pier niciodată și, în ciuda trecerii vremurilor, tot nu se vor demoda. Multe n-am înțeles eu pe moment, dar am pastrat povestea pietrelor până azi și dincolo de clipă….
Sunt fata munților și a pietrelor, trăiesc cu stânca în curte, munte get-beget, și mă uimeste mereu măreția ei.  E puțin calcaroasă, are  legende prinse în ea cu mări din ere pierdute de timp și mă simt extrem de norocoasă. Împodobeste ambientul fără să faci nimic. Natural. De aici am știut că pietrele îmi vor intra si în casă. Lemn, piatră și sticlă. Trei repere dragi mie.
pietre-pictate
pietre pictate, sursa: pinterest

                                                                                                   ***

Ce fac in timpul liber, acasă?, sună o întrebare-provocare primită de la  stona.ro, care și-a lansat recent website-ul și pe care vă invit a-l răsfoi.
Păi simplu, scriu povești cu pietre si nu numai, despre lume,  oameni și viață; adun din mintea mea boemă versuri, mă joc cu câinii în curte, pictez pietre, și descifrez mesaje din lucruri aruncate de alții. Merg prin târguri de vechituri și iau obiecte cu suflet pierdut și le redau suflul. Acasă, șmirgheluiesc, chituiesc, aplic ceruri și vopsele, antichizez și pun din nou poveste in ele. Din juguri de lemn am facut lămpi, din blat de lemn, casuta pisicii, dintr-o masa cu picioare sparte am luat blatul de marmura albastra, l-am asezat pe un bufet rapciugos, pe care l-am infrumusetat cu piatra aplicata pe laterale și l-am transformat in cea mai frumoasa insula de bucatarie, fără să investesc în ea atat de mult. Albul-vintage e dat cu nepricepere dar cu intuiție. Sper să vă placă ce a ieșit.
pisi-blat
chiuveta-marmura, insula recondiționata de mine
Dorința mea mare  este, insa, sa am  ceva sa se potriveasca cu roșul burgund al unei chiuvete tot din acest material prețios, dar cred ca sunt extrem de norocoasa pentru că tocmai ce am descoperit firma Stona.ro, după cum vă spuneam. Așa mi-aș asorta și mai bine bucătăria, iar tejgheaua mea ar căpăta ceva din prețiozitatea celui de mai sus.

stona

Că gătesc, citesc, mă uit la filme, plantez iederă și brăduți în curtea muntelui nici nu mai spun, însă vă mărturisesc că dacă aș avea timp liber aș merge la o conferință ținută de  Lorand Soares Szasz, care este invitat special al  firmei Stona, firmă care ar asigura în data de 13 octombrie transportul pentru cei care locuiesc în Brasov, căci pentru cei care trăiesc in Bucuresti au aceasta oferta în toate cele 3 zile cat tine evenimentul lor  numit Zilele Porților Deschise, despre care și eu am auzit, întâmplător, dar cu bucurie, și la care vă invit cu drag, în numele lor. Poate asa, de la el, as intelege de ce am nevoie pentru a avea succes în lucruri personale sau comune.
Asadar, nu stiu ce faceti voi in timpul liber, mai ales acasă, dar daca sunteti interesati dati o tura pe site  și la eveniment. Ați fi uimiti cate ați afla despre aceasta firma care este divizia de retail a Algabeth Stone Group, o companie ce comercializează piatră naturală, deţinând 6 cariere în întreaga lume şi peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de ţări. Cu cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România, depozitul Stona vine în întâmpinarea cerinţelor pieţei cu 300.000 mp din peste 500 de modele de piatră naturală, cum ar fi: 120 modele marmură, 230 modele granit, 20 modele travertin, 20 modele de calcar și 15 modele de onix.

 

materiale
Stona.ro Materiale – calcarul, piatra apelor marine

 

N-am să merg cu dorințele prea departe, caci locuind la casa, din oferta lor as gasi extrem de multe intrebuintari, de la gard, la placări in curte, de la pardoseală in baie, până la tejghele de bar, asa cum e cel pe care-l am, de granit, gros și care-mi dă inspirație profundă atunci când mă asez la el să adun vorbe pe hârtie. Nu știu ce faceți voi in momentele libere, dar daca aveti ceva timp folositi-l sa intrati…..într-o altă prăvălie cu visuri concrete, dar de data asta unele profesionale, de ajutor. Si nu uitați de cele trei zile speciale: 13, 14, 15 octombrie, adică…acușica.
Acasă e locul meu de poveste și orice fac îmi aduce bucurie și relaxare, însă nu uit nicio clipă că cel mai plăcut lucru e să fii acolo cu cei dragi. Sub privirile și încurajările lor orice picătură de timp liber înseamnă prilej de a împărtăși lucruri. Multumesc, Blogal Initiative și Stona. ro pentru exercitiul meu de azi. Cu bucurie, n-am făcut altceva decat sa vorbesc natural despre natural, de acasă de la mine.

 

 

Pașaport din ochi de brad și coamă de jnepeni pitici

 io22

Am primit pașaport către munți, către lumea ascunsă de ochii străini.
Cu greu mi l-a dat un Meseriaș cu aer de Notar, dar cu ochi de Cer,
Nu înainte de a-mi pune câteva condiții de trecere și petrecere.
Părea un reprezentant de seamă al unei companii de turism,
Dar când l-am întrebat despre asta, m-a dojenit și s-a grăbit să mă îndrume:
Mai întâi, m-a rugat să las acasă grijile și urâtul,
Mi-a zis-o frumos, dar ferm, căci simțea ce balast era în mine;
Apoi, cu un furtun cu cristale din stele cu vise neîmplinite
M-a spălat de probleme închipuite, acelea de răsar precum buruienile,
Iar cu o paletă m-a împins să citesc regulamentul de călătorie.
Mi-am scos cu grijă ochelarii dintr-un etui de lemn de cireș,
Dar am dat doi pași înapoi când am văzut maculatura aia stufoasă.
Mi-a spus, atunci, că am picat testul, că m-am speriat de imprevizibil
Și că nu merit niciun permis de trecere:
„-Draga mea, în eter se duc sperantele noastre, și nu exista niciun încărcător de vise noi,
Toate stateau în manuscrisele mele care aveau la mijloc un despartitor;
Daca erai curioasa ai fi vazut ca nu ai de citit decat cateva cuvinte simple,
Lăsate de cei care au vazut muntele înaintea ta.
Eu le-am adunat, am scăzut, am împărțit, am ales și cules,
Am pus deoparte exagerările, văităturile pasagere și am rămas cu trei randuri.
Le vrei? Trebuie să pun doar numele tau acolo, așa în alb, și poți pleca
Promite-mi ca il vei scoate din buzunar când te vei afla la cascade sau printre jnepeni pitici,
Niciun minut mai devreme, nicio secundă mai târziu!”

cascadecascade1cascade2trans

 

E dimineață. Pasaportul magic s-a transformat în lacrimi de bucurie.
Pe drumul-șarpe, de piatră si măretie, l-am scos chiar atunci când curcubeul mi-a urat bun venit
Doar cei cu inima plina de dor și nerăbdare l-ar fi putut vedea.
Știu, am avut noroc, m-au primit și Cerul, și Pamantul, si Cascadele, chiar și Zimbri,
Iar in inimă mi-a ramas, pe veci,…pașaportul de trecere.

zimbru

 

Il voi folosi curand. Si nu, nu e transmisibil, dar vă pot indruma, la randu-mi
Secretul e sa lasi grijile deoparte și să poti vedea ce îti  ofera, din ochi de brad și coamă cu jnepeni pitici,
.România!

curcubeu

Cu duzina de cuvinte, compusă din următoarele: incarcator, despartitor, meserias, maculatura, furtun, reprezentant, paleta, pasaport, eter, balast, etui, notar,  am stilizat ceea ce sper să vă povestesc curand- vacanta mea. Nimic nu m-a impresionat mai tare decat muntele, liniștea și măreția sa, frumusetea aia de piatră și nemișcare. 5 zile am uitat de orice grijă, de orice trecere fără temei prin lumea asta. Totul e la îndemână, la doi pași de noi, la doi pași de Dumnezeu, la doi pași de perfecțiune. Acasă, în România. În tabel, la Eddie, veți găsi și alte scrieri cu aceste cuvinte. Va invit cu drag.