Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Veni, vidi, vici. Superblogul? Nu, un strop din el…

Am scris pentru Superblog Spring. Am luat locul doi în Superblog. S-a încheiat Superblogul. Acum trecem la altceva. De fapt asta fac din momentul în care s-a încheiat competiția, și chiar am reușit să mai scriu și alte nimicuri, în timpul concursului, pe lângă cele care erau destinate competiției. Despre Superblog, din punctul meu de vedere, nu vă voi spune nimic. Sau aproape nimic. Trebuie încercat și atât. Dacă vă doriți, cu adevărat, o veți face, dacă aveți idei preconcepute veți trata subiectul ca până acum; dacă veți fi dintre  cei care nu vor vedea decât că se umple blogosfera de articole ciudățele, importante doar pentru cei care scriu pentru acest concurs, săriți chiar și peste aceste rânduri. Se știe că, oricum, nu fac literatură, ci doar cochetez prin cuvinte, așezându-le de-a valma, pe aici; așadar nu aveam ce pierde, prea mult. Poate doar timp, dar pe acela l-am comprimat cum am putut.

Eu am încercat și mi-a iesit un onorabil loc doi, după ce timp de 6 jurizari am stat pe 1. Să nu credeți, însă, că am fost bună. Ceva, ceva..oi fi avut eu, dar știți copiii ăia care merg la olimpiadă și în rest au note bune dar fără să fie, poate, premiantii clasei? Ei bine, eu sunt dincolo. Am fost „premianta” clasei. Am adunat puncte precum furnica și m-am dus, pe subiecte, cu recuzită din realul meu cel de toate zilele, cu mici exceptii. Asta a dat credibilitate, probabil. Singurele premii sunt 6 dvd uri la Empire film și un covor Tulipo la Diego, unde am castigat o probă, plus premiul în sine, de loc doi. Ba, am fost și trasa de urechi de un sponsor că am scris prea trist pentru cât sunt ei de companie de IT, iar dumnealor refuza astfel de promovări; desi pe facebook, ca feedback, cititorii mei au apreciat acel articol foarte tare, căci veselie avusese din plin, dar prea tarziu venisem cu ea, începutul articolului fusese nesatisfacator.

Așadar, atenție, nu scrieti trist că nu înduioșăm nici de un covrig sau un punct în plus. Nu asta mi-am dorit, dar asocierile din mintea mea au fost făcute în acel fel și cam atât e de spus, restul ar fi justificări aiurea. Va dati seama ca aș scrie roman despre acest concurs, însă am învățat că se pot răstălmăci cuvintele, pentru că  dincolo de cei care te iubesc..și te acceptă, sunt ceilalti, pentru care nu însemni nimic; ba, pot adăuga multiple lucruri ce îți pot umbri bucuria, iar asta eu refuz sa o mai accept în jurul meu. E nesănătos să fii plăcut și acceptat de toți, dar e sănătos să stau eu departe de ei și să nu îmi mai doresc să rămân în jurul lor oricât de mult i-aș aprecia. În definitiv, poți veni cu lucruri evidente, să remarci talentul și profesionalismul unora, dar să nu simți nimic, în suflet, față de acea persoană. Și aici nu e vorba de mine, eu remarc, eu nu simt. Punct. Dacă și la unii dintre voi e la fel, e firesc..

Ce mă mai bucură? Ca dacă nu intram în această competiție nu găseam bloggeri noi care scriu pe gustul meu, pentru că e cunoscut faptul ca abia de ne auzim gândurile darămite să mai accesăm și alte bloguri cu mai mult interes decat un simplu like și click. Mai știu că cine e foarte bun va scrie atât de divers și incitant încât te vei gândi, mereu, de ce nu vede și sponsorul asta. Am observat ca toti vor a caștiga, dar doar unii o vor arăta, iar insistenta cu care o vor face, chiar și în gluma, te va scoate din zenul propriu, mai devreme sau mai tarziu. Dacă nu, ești tare și de invidiat. E si asta o tactică, însă. Mie nu mi-a placut prea tare pe grup, indiferent cât de mult am încercat să gust glume mai mult sau mai puțin bune; noroc că, spre final, când zarurile deja erau aruncate, a apărut soarele, prin articole-concluzii, suficient cat sa te duca cu gandul ca în toamna, la 25 de probe, daca te bagi, ai cateva alternative: să îți iei arsenalul de glume cu tine, daca esti norocos și ai așa ceva, o vesta antiglont daca cumva gresesti și toate gloanțele ochilor vor țâșni spre tine, cum că „vaaai, nenorocire!”, ori rămâi zen in pătrățica ta și scrii atât de surprinzator încat vor pleca cu toții, tiptil. M-as mira sa pot face asta, asa ca am la ce mă gandi. Apropo de asta accesați pezevenghi alias Eugen Zavoianu, om pe care-l vad castigator în orice face, și în care cred cu toata fiinta. Nu las link, cautati voi în clasament aici.

Pentru ca va las interviul, care de la minutul 20 mă are protagonista, as mai lungi „pomelnicul” cum „frumos” mi l-a botezat cineva și as multumi tuturor celor care, în acest interval, au lasat un comentariu pe blog sau pe facebook, de sustinere sau din ce orice alt motiv avut și  nu vreau sa fac o altă lista – credeți-mă că o am deja făcuta in suflet și multumesc pentru asta. Multe lucruri mi s-au întâmplat de la începutul anului și concluzia mea e una singura: există viata si după 45 de ani, cu realizări surprinzătoare.

io

Trebuie doar să-ți faci un loc plăcut și să nu aștepți să te aplaude nimeni. Dă-ți răgaz și bucură-te că poți avea ceva al tău care să te facă să uiți de facturi, de faptul că nu toate lucrurile funcționează cum ți-ai dori in viață, că nu te poți potrivi cu unii, dar cu siguranță vei găsi și oameni care să știe că nu faci altceva decât încerci să dai nuanțe unor lucruri. Asta mi-a adus mie lansare de carte și bucuria unei realizări palpabile pentru care sunt mai mult decât recunoscătoare.

eu1

Iar Superblogul? Are câștigători. Iar cel care ia totul, ia si atenția și premiul, dar lasă celorlalti ceea ce vor ei sa simta: unii se vor urmatorii castigatori, alții sunt bucuroși de ce au și au obținut, altii împletesc regrete cu daca, parca și multe altele. Oi fi eu teatrală pe alocuri, dar în suflet am bucurie. Superblog în toamnă? Habar n-am. Vedem. Împreună. Vă felicit!Știu, mă repet. V-am zis eu?

35 de gânduri despre „Veni, vidi, vici. Superblogul? Nu, un strop din el…

    1. Ioi, ce draguta esti! Pai, eu, exact ca tine, scriu, după cum ai vazut, sub forma de povesti. Pe 25 martie, fix in Superblog, am avut lansare la Tg Mures: Nume de cod: Povestitoarea, adica am adunat o parte din texte și pentru cei care nu citesc bloguri sau nu m-au citit de la inceput. Asa că, da, totul poate fi surpriza faina..chiar și pentru o pesimista ca mine care nu credea ca se pot intampla si astfel de lucruri.

  1. Grupul nu mi-a placut nici mie, ma agrava :D, n-as fi reusit sa scriu in SB-ul asta daca as fi urmarit grupul. Asa am stat in banca mea, am scris in liniste si pace, nu prea m-am uitat nici la unul, nici la altul, si a iesit ce-a iesit.Si daca ar mai fi alta data, tot la fel as face.
    Pezevenghiul mi-a placut si mie, scrie umoristic si nesiropos (deh, e barbat), cu dialog, usor de urmarit si totusi captivant.
    Felicitari! Ca si Croitorasul cel Viteaz, 2 dintr-o lovitura! 😀

    1. Da. Tu, oricum, esti atipica in multe, iar, intre noi fie vorba, tu puteai castiga detasat. Esti dovada, ca asa..solitara, dar cu ceea ce stii tu mai bine sa faci, ajungi departe sau acolo unde iți propui, instinctiv. Tu esti creativa, surprinzatoare, detasata. Eu nu am citit multe bloguri, dar cate un articol ici colo pentru o idee asupra acelui om…tot am reușit. Restul sunt amănunte, pe care le trecem prin filtrul propriu. Atat. Acest articol sta in draft de luni. M-am gandit sa nu-l mai asez aici, dar in definitiv, ce atata precautie? Spun ce cred și cam atat. Felicitari tie..pentru ceea ce esti și faci!

  2. „dar in definitiv, ce atata precautie? Spun ce cred și cam atat.”
    Cred că tocmai acesta este secretul, să spui ce crezi și atât.
    Și-ți mulțumesc pentru că ai adăugat și voce chipului tău! 🙂

    1. Multe s-au intamplat in timp scurt și cand sunt lucruri noi ai surpriza sa te confrunți cu ineditul sub forme „interesante”. Devii precaut deși e ultimul lucru pe care l-ai face în explozia de bucurie pe care o simți. Vocea mea e ca și cand am fortat-o sa fie astfel, putin teatrala, a la Andreea Marin, imi exploda inima in piept și incercand sa stapanesc emotii, n-am realizat ca-mi stapanesc și vocea cu vreo două tonuri mai jos decat sunt cu adevarat. Eu sunt mai…galagioasa..putin.

      1. Pot intui cum ți-a fost. Cunosc și eu strângerea aceea a corzilor vocale ce parcă nu mai vor să te asculte, căci am trecut și eu prin unele momente asemănătoare, să zicem.

        Uneori dorim să creăm o anumită impresie, sau doar să ne etalăm pe noi, cei din momentele noastre cele bune. Cu timpul am constatat că este mai ușor să fiu eu, cel de toate zilele, fără să mă afecteze prea mult ca imagine în fața celor cu care stau de vorbă. Drept este că am renumele de om căruia nu-i intri în voie atunci când am probleme tehnice cu stația pe care lucrez, drept pentru care, în acele momente sunt ocolit inclusiv de directori sau de șefii direcți, dar partea bună este că sunt lăsat să-mi depanez în liniște utilajul. În rest, cred că sunt apreciat tocmai pentru că spun ceea ce cred și… cam atât .

  3. Și eu știu că mă repet dacă te felicit din nou, dar tot o fac! Bănuiam de la început că vei ajunge pe podium și mă bucur că nu m-am înșelat. 🙂
    Având în vedere locul jenant pe care l-am ocupat, nu am curajul să fac un rezumat pe blogul meu, ci mă gândesc serios dacă voi mai participa la toamnă. 🙁

    1. Petru, nu cred ca existalocuri jenante. Suntem multi in clasament, iar in final nu se va sti decat de cel care a castigat si aceasta editie. Atat. Faptul ca am reușit din prima sa devin candidat la locul 1 e istorie deja. Faptic și surprinzator e ca am un loc doi in palmares care oricannd mă poate aseza in …loc de pensie, caci m-as mira sa reusesc inca o data o astfel de performanta. Am citit articole bune, după ce s-a incheiat sb ul și stiu ca subiectivismul juriului e singurul care departajeaza. Multumesc, insa, pentru increderea acordata.

  4. FELICITARI, DRAGA MEA, PENTRU TOATE REALIZARILE! LE MERITI!
    Sa stii ca exista viata si dupa 60 de ani, daca Domnul iti da zile si daca nu vrei sa intepenesti pe canapea cu telecomanda in mana! 🙂 Si apoi… sufletul ramane ancorat pe undeva, pe la 25-30 de ani si acolo ramane!
    Si, apropos la locul doi… chestia cu locul I are ceva din cultura americana unde, daca nu esti primul… nu te stie nimeni. In traditia europeana insa , oamenii de valoare… au cam fost pe locul 2, din cate stiu eu! 🙂 BRAVOOO!

    1. Cita, m-am mintit singura ca nu m-a epuizat Superblogul. Ba a făcut-o. Si nu scrisul articolelor, conceperea lor și asezarea in niste norme impuse ale unor ganduri proprii, mai mult sau mai putin inspirate, ci frecușul acela surprinzator, de nota, de efect, de reactii din jur, de ochi prietenoși sau neprietenoși, de cuvinte primite ca și când e musai daca participi in concurs sa le obtii chiar daca nu vrei, de emoții surprinzatoare de care te-ai fi lipsit. Epuizeaza sa te stii pe locul 1 mult timp și sa constientizezi „intamplarea”, caci oricat de atent ai fi lipseste experienta. Fata de pe locul 1 vorbea despre munca, despre ambitii mari, determinari. Organizatorii erau fericiti cu o astfel de castigatoare care dadea concursului forta si putere. Detasarea mea și linia urmata nu cred ca intra in preferintele lor. Dar eu nu stiam ce voi obtine cand m-am bagat aici și acum, recunosc, ca mi-ar plăcea sa mai incerc doar pentru a vedea daca totul a fost accident sau nu. Desi, uitandu-mă la statistici…rar s-au repetat …istoriile. Cat despre viata după o anumita varsta, eu chiar mă bucur ca exista..

      Din nou multumesc pentru sustinerea ta, mai ales cunoscand ca nu intra deloc in ..preferintele tale un astfel de concurs.

      1. Stiu ca a fost epuizant! Dar ai reusit!
        Cat priveste „preferinta mea”… eu nu am citit nimic altceva in afara de ceea ce ai scris tu! Deci… preferata mea ai fost… TU! 🙂 si te-am gasit grozava!

  5. Felicitari, draga Adriana! Si cred ca Cita are mare dreptate in ceea ce spune!
    Cred ca a fost o experienta interesanta, de la care ai avut ce invata! Recunosc ca nu stiu daca m-as incumeta, tinand cont de tipul subiectelor. Dar adevarat nici nu m-am gandit prea serios la asa ceva. Acum cred ca te poti declara putin multumita!
    Un weekend frumos si o Sarbatoare de Florii superba!

    1. După cum observi, m-am adunat greu după o astfel de provocare după care a urmat alta, de Florii, mai amplă și mai palpabilă. Nu știu daca as indemna pe cineva sa incerce acest concurs. L-am simtit ca pe „castigul de la loto”. Lume care ravnea la primul loc, cu acuze si intrebari despre ce a lipsit sau nu articolului său pentru a fi remarcat. Si asta naste confuzie și ochi neprietenoși. Tu scrii mai departe de parca scrii duzina sau provocarea de luni, nestiind ca in cazul unui succes iți va fi analizata si respiratia dintre cuvinte. Eu sunt multumita, in definitiv..am invatat cate ceva, despre mine, despre oameni și despre cuvintele scrise…altfel. Si despre faptul ca ..nu-mi place sa vorbesc in public. Deloc.

    1. Da, faptul ca eu am venit cu povesti reale, ceea ce a „umbrit” putin partea creativa, mi-a adus convingerea ca am putut pastra cititorii și in acest concurs. Putin mă mira ca după atatia ani de blogging aș fi cea care sa-ti schimbe perceptia asupra Sb ului, dar mă bucur ca e asa. Apropo, fix articolul de la farmec cu crema depilatoare a fost cel care nu a convins juriul și m-a detronat definitiv. Surprinzator, nu? Nu era mai bine sa fi scris cum imi pun eu crema pe mustati in timp ce coc niscai cozonac? Asta e..

      1. ..m-am cam prins, incet, incet, după …concurs, cam ce cauta fiecare sponsor. Se multumesc tare mult cu linkurile gramada din articolele noastre și cu subiectivism aleg ceea ce îi incanta…ca intr-un concurs…de vorbe. Trebuia sa fi fost mai simplista, cu…farmecul-sponsor…

    1. Sa stii ca m-am bucurat mai tare decat credeam ca o voi face. E totuși ceva ce am obtinut doar cu implicare. Restul a tinut de …altii. Mulțumesc pentru tot sprijinul tau.

    1. Da, am fost mereu eu. Refuzam sa citesc alti concurenti, refuzam sa ma uit in dreapta sau stanga chiar daca strategia mea era sa-mi asez articolul tarziu, aproape de termenul limita, deci as fi avut timp berechet. Nu e usor sa convingi, dar cel mai greu e sa vezi ca articole care au ceva in plus nu sunt in preferintele juriului. Am propria convingere despre cum ar trebui sa scrii in Sb, ca sa ai succes garantat, dar asta nu o dezvolt. Sunt curioasa insa..daca as aplica ceea ce am observat, sau cred eu ca am facut-o. Multumesc din suflet pentru sustinere. As fi trecut mai greu peste SB fara voi alaturi.

  6. te alinți! tu faci literatură de fapt și se vede. fii bună și șterge fraza aceea. 🙂
    felicitări pentru anduranță, pentru participare și pentru rezultat. ce nu ai spus? este un consum imens de timp, nervi, scris, răbdare, inspirație… unul care justifică doar în mică -foarte mică i-aș spune eu- măsură tot ceea ce primești în schimb (premii, susținere, prieteni, etc.)

    1. Psi, multa vreme am fost de acord cu ceea ce ai scris mai sus, dar…nu e chiar asa. Nervii nu sunt dati de scrisul pentru un produs sau concurs, ci de participanti și valul de nemultumiri de după note. Sunt convinsa ca daca tratam mai cu seriozitate concursul..nu stiu daca as fi obtinut locul doi, mă luam in serios prea tare si sunt convinsa ca …nu eram convingatoare. Asa mi-am zis ca incerc si eu sa scriu niste articole publicitare. Am uitat, insa, ca nu voi fi singura pe acolo. Asta mi-a dat stare de arici, spre final, dar in rest..nu e dracul asa de negru. Scrii, pui linkuri, ceva poze și go Planet. Cat despre prima fraza scrisa de tine, ti-am mai zis..nu e alint, e precautie. Comparativ cu cei care chiar stiu și fac asta …eu voi ramane o amatoare desavarsita, fericita ca a putut primi darul cuvintelor cand nu se astepta. Tu spui ca scrii de la 6 ani. Eu…nici nu are rost sa continui… fraza..

      Multumesc foarte tare pentru trecerile tale si sustinere. Exact cum vă știu pe voi: Mugur, potecuta, Cita, …nu sunteti fani SB, dar mi-ati fost alături, iar daca nici asta nu e un castig, atunci nu stiu ce sa mai zic. Primăvara a fost a mea, vorba lui Adrian Manea..

      1. poveștile sunt o formă de literatură. punct. faptul că eu scriu de mai demult înseamnă doar că scriu de mai demult, fără să fi devenit vreodată scriitor, fără să fi trecut vreodată mai sus de genunchiul cuvântului, ucenic. ieși din carapace, capricornule! 🙂 tu ai o carte de povești publicată. raymond chandler a început să scrie pe la 50 de ani, charles bukovski a publicat prima oară la 51 de ani, iar arghezi la 47 de ani. so?…

      2. ..asta cu Arghezi..la 47 nu o stiam. Indiferent cum mă ascund eu de mine, uneori, am avut o primăvara care mi-a vorbit…diferit, iar cu voi alături am primit-o cu bucurie.

  7. Mi-a luat-o Cita înainte, voiam şi eu să spun că viaţă există la orice vârstă, că sufletul rămâne tânăr, că există copilul din noi, capabil până în ceasul morţii să se bucure de tot ce e nou, dornic să înveţe, să experimenteze. Iar experienţa adunată de-a lungul anilor îi dă scrisului o profunzime pe care o găseşti mai rar la autorii tineri.
    Felicitări pentru locul de la SuperBlog, pentru cartea publicată şi… succes şi de acum înainte!

    1. Mulțumesc tare mult pentru aceste cuvinte și chiar mă bucur ca pot vedea pe propria-mi piele că poti avea și altfel de realizari, desi nu imi mai imaginam asta. Aveam „voci” in jur care nu incetau a spune ca mi-am trait „momentele de glorie” iar de acum trebuie sa mă obișnuiesc cu faptul ca existenta imi va fi destul de liniara. Acum, cand scriu asta, mă gandesc ca tocmai după 35 de ani am inceput sa construiesc cu adevarat ..tot felul. Primăvara aceasta a fost surprinzătoare și o asez in suflet cu bucurie. Definitiv. Iți doresc numai bine, Vero! Superblogul a fost o incercare, o curiozitate care nu-mi dadea pace din toamna 2013. Mă bucur ca am bifat-o și că am avut și putină șansă..

Lasă un răspuns