Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Din adâncul fără umblet

Din adâncul fără umblet,
Fără soare și anotimpuri,
De prin scorburi cu păcate,
De prin stupi fără de faguri,

De prin valuri fără spumă,
Din culori ce tac albind,
Pe un tablou cu semn de humă,
Iscălind un amănunt,

Tu m-ai luat și prins în ace,
Mici, de diamante fine,
Cum te miști, în mine tace
Și neliniști, și fărâme

Din umbriri îmbălsămate,
Care nu-s de mine, zici
Și prinzându-mă de tine,
Merg, atent, cu pași mai mici;

Stau și mă gândesc adesea,
Pe oriunde oi fi fost,
M-ai găsit, m-ai prins cu ace
De iubire și de rost.

Poate vă gândiți că nu e
Nici comod, nu-i nici firesc,
Să te coşi așa de altul
Chiar de-ți spune ,,te iubesc”.

Poate, dacă ,,simți” cu mintea,
Dacă nu-ți place a broda;
Dar vă spun, goblen m-aș face
Sau tablou de mucava

Doar să fie el acela, ce m-ar coase, m-ar picta!
Știu că aș deveni poveste, dintr-a noastră, în a mea!

…petic fin de catifea!

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate

Poem rătăcit

 

Tristețea mea se vede in primul rid,
E cel care s-a așezat pe chip din totdeauna
Și pe care om drag l-a numit „semn de înțelepciune”.
Se adâncește când fruntea mea face cute-cute
Și ochii mijesc a soare inexistent.

Tristețea mea se vede pe buzele mele adunate a oftat,
Pe mâinile mele ce stau să se prăbușească de greutate invizibilă,

Se vede pe fiecare fir de păr care se adună ca o pădure pe fața mea care nu mai vrea a fi văzută de niciun om, de nicio făptură, de nicio rază de soare.

Tristețea mea se vede în literă, chiar de o ascund bine
Și delicat, în versuri diafane sau cuminți,

Și se mai vede în mersul bărbatului meu
Când observă că lumea mea are lacrimă de cristal.

Poate și de asta pașii lui se aud din capătul străzii,
Iar câinii latră a bucurie!

Ce știu ei de tristeți!

 

Scrisa in 17 august 2018, rătăcită, găsită azi!

 

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Dau? Nu dau…

Dau cu împrumut tristețea!
Nu mai râdeți, știu și eu
Că tot eu îi sunt feblețea
Și va sta pe capul meu!

Dau cu împrumut albastrul!
Pe ăsta sigur nu îl luați,
E la liber la tot colțul,
Eu l-am luat din Cer, într-o marți.

Dau cu împrumut o pană!
Ați uitat povestea mea?
E cu obsesia din palmă,
Fericirea altora!

Dau cu împrumut nimicul!
Ăsta-i mult și e sub preț,
Eu îi folosesc tipicul
Și mai pare și măreț.

Dau și nu dau cu împrumut!
De ce-aș da când poți lua?
Pe sub mână am dat demult
Și-am amanetat deja

Două încercări stinghere,
Suflet, literă, amănunt,
Iar acum am șantier:
Împrumut, dar nu mă-ndur!

Și păstrez doar pentru mine
Vechituri de gând, mulțime!

Poate dacă râd de luni și ironizez nițel startul aiurea luat azi, îmi revine zen-ul

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · mărgăritare-jucării

Întâmplare pandantiv

Întâmplarea e întâmplare
De joci tu în al meu decor,
Dacă pui piper și sare
Într-un amestec inodor,

Dac-o faci să fie clopot
Dăngănind a armonii,
Dacă îmi strecori un zgomot
De nu-mi sună a simfonii,

De port fin, în partea stângă,
Dor aglomerând suav,
Temeliile îmi inundă,
Întâmplarea talisman,

Simt parfum ca de zambile;
Din țigări de foi tu vii,
Te împreunezi cu mine
Întâmplări cu nebunii,

Pui doar miere aurie,
Chihlimbar așezi pe o za,
Întâmplare îmi ești tu mie,
Întâmplător eu sunt a ta,

Bat din aripi șansonete,
Pe mănușă îmi cazi fin,
Mă strecor pe sub manșete,
Parcă suntem dintr-un film,

Îmi prinzi mâna ca o taină,
Întâmplarea se ascute,
Vraja nu o să destrame,
Filigran făcut în fugă,

Și-mi săruți iar podul palmei,
Îmi pui întâmplări pe piele,
Se întorc ochi, se simt iscoade,
Eu, cuminte stau sub cheie,

Într-un pandantiv de argint,
Unde viața pare vie,
Întâmplarea a zâmbit
Și eu…din fotografie.

Într-un buzunar de haină
M-ai ascuns să te miros
A cireșe și a toamnă,
Chihlimbar din zahăr tos.

Ca o întâmplare roză
Par, acum, ascunsă-n poză.

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

În lumea mea se vede ce se vede

În lumea mea se vede simplu,
Dar complicată-i clipa de-nceput,
Când frunzele se poartă ca nisipul,
Și-ngălbenesc de ciudă-n așternut,

În toamna păguboasă și silfidă,
Ca alba-neagra într-un popas de tir,
Când pierde totul pe o tufănică,
Pitită după trunchiul unui pin.

În lumea mea se vede ce se vede,
Nu pun peste adevăr păienjeniș,
Adun, discret, potop de amănunte
Și le sortez, în suflet, fir cu fir;

Fac, mai apoi, sertare cu momente pline,
Adesea, pun și cruci pe amintiri,
În lumea mea prezentul mă conține,
Dar știu s-aprind o lumânare în cimitir

De lucruri ce-au murit pe îndelete
Și au lăsat atât cât au putut,
Le tămâiez, pe rând, fără regrete,
Recunoștința lucrului trecut.

În lumea mea și toamne au fost destule,
Mereu speram la cea fără cusur,
Uit că și-n anul ce-a trecut n-am vrut măsură,
Crezând în toamna noului-nceput.

Și-mi cos la butonieră frunză ruginie,
Să-mi amintească de ce lumea mea e simplitate;
Nu toamnele îmi fac viața arămie,
Doar eu că prea-mi găsesc vină în toate!

Și-n jur privesc zâmbind decorului de ființe
Care îmi torc sau mă privesc din așternut;
În lumea mea, nu-i loc pentru cerințe,
Dar mulțumim și pentru ce-avem sau n-am avut,

Căci tot ce n-am primit ca dar firesc,
N-avea menirea să îmi fie mie înțeles!

Un zâmbet de flori, pentru voi și niște cuvinte care se așază cum doresc!