Mărgăritare împărțite cu tine · Mărgăritare versificate

Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

Leagănul florilor:

Lumea ta se ascunde sub spaimele mele.

Se scurg singurătăți de cleștar pe puntea suspinelor.
Eu îți ofer o țigară, deși mereu te cert pentru asta
și te rog să nu o aprinzi până nu îmi caut și eu o palmă de cer
pe care s-o privesc cât fumul gândurilor tale 
albăstreste timpul nesfârșit și rece al muțeniei noastre.
 
Și atunci, fugim în lume să ne regăsim
 
 
Îmi pui flori pe trunchiuri de copac
și mă așezi în leaganul strâns cu funii;
mă privești cum îmi flutură părul 
și cum râsul meu inundă alei întomnite.
Țigara s-a fumat singură, iar eu mă gandesc 
să fac cumva și să mă legăn mereu,
poate așa te vindec de fumul albastrui.
 
 
Tu râzi și-ți plimbi palma pe fața mea,
încercând să îmblânzești o șuviță 
șoptindu-mi că mai bine să nu iau acasă 
pisicul tigrat ce s-a ascuns în brațele mele, căci îi stric rostul.
Și că oricum ne așteaptă șapte rosturi blănoase, acasă.
Uit că suntem mulți. Deh, metehne de om îndrăgostit de neam pisicesc.
 
 
E al nimănui, sau poate nu, deși tare vrea iubire și mângâiere de om
Doarme, toarce, mă privește pe furiș
și plânge de încerci să mi-l iei cu forța.
Mă părăsește, brusc, pentru mâța cea albă,
mamă neliniștită care nu-nțelege 
că am făcut schimb de iubiri, chiar acolo în creier de munte.
 
 
Acum, am motiv să mă-ntorc la bradul cu șase ramuri ciudate.
Mă așteaptă un leagăn, un pisic alintat
Și o vrajă al unui castel ce-noptează, mereu,
în muzică de Chopin, salutând Caraimanul.
 
 
Tu…ți-ai aprins o nouă țigară. 
Știu, e semnul tău că iei cu tine legănatul munților.
Adulmecând șoapte și nesfârșitul.
 
 
Ba nu!, îmi șoptești ghiduș.
Iau râsul tău din leaganul florilor
Și-l trag în piept.
Definitiv.
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
CE SA FACI, NENE, POZĂ, CU SOȚUL? E DE RÂSUL RÂSURILOR, NICIODATĂ NU TACE. ORI TACE, ORI RÂDE, ORI…fumează…
PISIC TIGRAT, ADĂPOSTIT ÎN BRAȚELE MELE

 

4 gânduri despre „Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

  1. Citesc, privesc și „fur” o fărâmă din fericirea voastră. Atât de puțină încât la voi să nu se simtă lipsa, iar pentru mine să fie colosală.

    1. ..daruiesc cu drag. A fost o după amiaza de poveste. Frig tare dar de o frumusete incredibila. Sunt locurile mele de suflet, in care ajung des. De o vreme, totuși, nu fusesem, preferasem alte directii. Si se vede. M-am bucurat tare, tare…

Comentariile sunt închise