A fi sau a nu fi umbră

A fi sau a nu fi umbră
-Linişte!
Ziua a început cu stângul.
-Of, nu înţelegeţi? Vreau linişte!
Da, de unde! Cineva îmi strigă în minte să-mi mut maşina că vin să asfalteze strada. Ba nu! Chiar strigă! Strig şi eu mai departe: „Du-te şi mută maşina!”.
Revine.
-Chiar asfaltează strada?, zic…
-Ei, na.! Trei speriaţi şi o măgăoaie de mașină! Au adus niște pietroaie!
În fine. Ştiţi de când s-au apucat de asfaltat și reparat o străduţă în mijlocul Braşovului?
Din mai. De fapt, de atunci, e un du-te vino pe strada noastră, ba repară ce-au stricat, ba fug cu lunile. Acum miroase a fum și văd un zid nou din pietre mari, albe. Hmmm, ceva au meșterit. Sper să meșterească și gardul că prea e mizerie lăsată de izbeliște. E octombrie imediat, tot pietrişul a luat-o la vale (strada e în pantă), şi eu tot nu cred că vom avea asfalt de-ăla, pe bune, nici gard nou. Când plouă, materialele de constructie, lăsate lângă casa noastră, migrează pe alee. Cui să spui? Și dacă spui, te asigură că vor rezolva. Nu rezolvă. Nu-i scoți din ritmul lor știut. Cu siguranţă vom face excursii lungi, la iarna, de la locul de parcare până acasă, dacă vom rămâne aşa….( (vă asigur că secvența asta e nouă în fiecare an, căci, de când cu omul întreprinzător și omorâtul munților, șantierul e permanent în jurul nostru – cu pauze, doar)
Ce spuneam? Aaaaa…..! Că vreau linişte! Nu-i! Din păcate, câinii latră toţi trecătorii, parcă se iau la întrecere. Ah, nu parcă! Sigur se iau la întrecere. Ăsta e unul din „dezavantajele fermei noastre de animale răsfăţate”. Telefonul sună:
-Te-ai trezit?, aud
-Nu, dar contează?
Tot linişte vreau şi nu am. Dau de mâncare la doua mâţe care nu-s ale mele dar le simt ale mele. Le observ cum îmi străjuiesc casa, una într-o parte, alta în alta. Mă întreb ale cui or fi de sunt așa flămânde. Îmi beau cafeaua şi mă apucă  un râs isteric de o sperii pe Fifi – Toto îmi aducea, liniştit, şosetele lăsate lângă pat. Băiat deştept! Ştie că am nevoie de ajutor la curăţenie…..
Deschid calculatorul. Repede trec peste câteva lucruri de aici, şi uit de durerea de cap. Nu mai aud nimic. Ca prin ceaţă percutez la un: „Am plecat!” Auoleu!, zic. E timpul de treabă.
În fine! Ce vreau să spun e că nu aş schimba cu nimic tot vacarmul ăsta de dimineaţă. Că ador să fiu, să exist în lumea asta a mea,  înconjurată de iubire. Că-mi plac prietenii mei, că-mi place chiar şi modul cum îmi trece durerea mea de cap. Îmi place aroma cafelei făcute ZILNIC…doar de soţul meu, stânca din curtea casei mele, veştile primite de la cei dragi care te sună să-ţi ureze o zi bună şi să te salute, iar tu tremuri de fericire că totul e în ordine și inima ta nu o ia la trap. Restul lucrurilor sunt rezolvabile, se bifează încet, ca într-un carnețel de bal. Fericirea e mai greu de punctat, dar extrem de ușor simți cum ești învăluită de tihnă doar știind că toți sunt bine.
Ce am fi fără ei, fără orizontul fiecăruia şi fără oamenii, animalele şi toate lucrurile pe care le iubim? Nimic! Poate doar nişte umbre care merg, respiră şi cam atât. Ştiţi câţi ani am fost ca o umbră? Mulţi. Mult prea mulţi!
 Pentru un om care cunoaşte ambele feţe, zic atât – faceţi tot ce vă stă în putere să iubiţi, să trăiţi, să vă placă viaţa voastră (indiferent de greutăţile şi urâtul din ea), să vă beţi cafeaua cu drag, să plângeţi, să râdeţi, să vă doară capul. Dar, refuzaţi sa fiţi UMBRE. Ştiţi ce uşor le detectează ceilalţi? Şi vă spun eu –  ACOLO ….nu e nimic!
Starea de „umbră’‘ ….e doar o trecere; respiri …..dar nu trăieşti. Din zi de sărbătoare, cu recunoștință …te salut, lume!
mai bine umbră...de cățel, decât umbră pământului degeaba
mai bine umbră…de cățel, decât umbră pământului degeaba

You may also like

17 comentarii

  1. Diminetile mele sunt tacute, pentru ca ma trezesc cu mult inaintea baietilor. Apoi incepe tam-tam-ul si tip dupa liniste, ca si tine. Si totusi, cand ei nu sunt acasa, imi e urat si mi-e pustiu…

  2. iubesc linistea, iubesc cafeaua dimineata (facuta de mine)… si la mine forfota mare dimineata … agitatie ….(petru plecat deja de la 5h30)… dupa plecarea copiilor liniste…. câteva ore doar pentru mine !!!!

  3. ” Faceţi tot ce vă stă în putere să iubiţi, să trăiţi, să vă placă viaţa voastră (indiferent de greutăţile şi urâtul din ea), să vă beţi cafeaua cu drag, să plângeţi, să râdeţi, să vă doară capul. Dar, refuzaţi sa fiţi UMBRE.” Noi suntem fiinte umane care avem un liber arbitru. Asa putem alege sa fim vii sau umbre. Eu aleg sa fiu vie, sa ma bucur de fiecare clipa, sa rad, sa plang, sa ma intalnesc cu oamenii. In seara aceasta am fost invitati de presedintele unei asociatii la prezentarea unor filme despre zona in care locuim acum. Am afllat lucruri interesante despre obiceiuri, traditii si viata din aceasta zona. Am impresia ca descopar in fiecare zi o alta lume.

  4. Mă bucur enorm să stiu că indiferent de perioada ta de viata, mai bună sau mai rea ai reusit să fii propriul liber arbitru. La mine nu a functionat totdeauna. Am intrat si in depresii, şi in stari de indiferenta fata de viata ce mi se arata in fata ochilor şi in situatii pe care tot eu mi le cream. Cu timpul am invătat că si asta era un privilegiu. Altii nu au nici atat. Pot muri de tineri sau pot fi atat de năpăstuiti de soartă incăt „răul” meu să pară un lux pentru el. Acum descopăr si eu lumi noi. Dar ce drum lung am avut…

  5. Eu nu pot există fără plante şi fără animale. Nu pot explică această regulă intrinsecă, sunt aşa, legată de viu. De verde. Dimineţile tale îmi par cunoscute, fix aşa erau şi dimineţile mele pe alt deal pietruit. Piatră cubică, vanată, purtată la vale cu fiecare ploaie. Şi ploua … Dimineţile „alea” în jurul cănilor negre de cafea, dimineţile „alea” între 7 maţe – trei generaţii distincte de maţe una şi una – dimineţile „alea” au tăcut. Acum glăsuiesc diferit, o tufă de lavandă, patru tufe de muşate recuperate de anul trecut, din când în când câţiva bondari şi p pisica doborâtă de bondari – fix la locul nepotrivit în momentul nepotrivit – , acu glăsuiesc la margine de astfalt, circulaţie densă şi ţiuit de claxoane…

    1. Pe tine te simt in cuvinte şi cred că verdele tău crud, verdele tău praz este un izvor nesecat. Ştiu că uneori mai poposesti pe dealul tău pietruit, rar…incât şi ploile pe care eu le găseam agasante pe tine te bucurau şi te spălau de relele pământului. Sper că pisica e bine, da? N-aş mai suporta alte …vesti. APROPO, ERAI IN …SPAM…

  6. Eu încep dimineata hranindu-l pe Mishu (motanul) si Rocky (papagalul), abia dupa aceea se da start la aparatul de cafea. Dar asa cum scrii si tu, esti înconjurat de dragoste sincera!
    Sa ai o zi minunata! 🙂

    1. Ella, in sfarsit te salut cum se cuvine. Pauza mea de vacanta, am mutat-o in septembrie obligat-fortat. Acum am multe de recuperat. Sper ca esti bine, va salut pe toti ai casei!

  7. Traieste-ti viata asa cum iti place, Adriana draga. Si stiu ca o faci, iar pentru asta te admir cel mai mult. Imbratisari din suflet!

  8. Toto, baga limba-n gura! 🙂
    Mi-au trecut gandurile triste mai ales vazandu-l pe micul tomberonez. 🙂

    Starea de „umbra”… cred ca o cunosc. Nu-i buna, nu!
    Multumesc pentru gând. 🙂 Mai buna o durere de cap din cand in cand, decat „umbra”.
    Salutari cu drag, Adriana!

    1. ..of, cam absenta sunt din virtualul nostru cel de toate zilele, incat nu pot decat sa cred ca esti bine, caci da, preferabile sunt toate decat sa vegetam in stari care nu ne-ar face bine nimanui. Te salut și eu, si Toto te saluta…

Lasă un răspuns