Primesc provocarea pe care mi-a lansat-o
Cuvânta şi încerc să dezbat şi eu subiectul ăsta al măştii. Aşadar…să vedem:
Când coincidenţele se aşează de-a lungul şi de-a latul virtualului se nasc episoade pe care le-aş încadra, clar, ca fiind asemănătoare cu cele gen „paparazzo”. Venit omul pe pagina mea, ce-i drept anonim, lăsat cuvinte normale, decente, interpretabile şi ofertante şi primit înapoi ceva amestecat: măşti, vorbe multe şi un strop de agresiune( pe care acum un pic o regret, dar ce i-a trebuit să se pună cu o femeie …la miezul nopţii). Başca, au mai fost în zonă alte ajutoare, plus un articol la Cuvânta, că prea îi rămăsese şi ei subiectul nedezvoltat la capacitate maximă. Şi în sfârşit, am înţeles, dragii mei, ce înseamnă traficul spontan! Că de ăl muncit nu duc lipsă. Peste noapte la postările mele populare s-a iţit un
articol care s-a vrut un bonus la o temă din clubul psi.
Acum cei în cauză ştiu deja. De ce am mai venit eu cu o completare poate vă întrebaţi, că am lăsat destule commenturi care să arate cam care e punctul meu de vedere? Păi, simplu. Am recitit primele vorbe ale vizitatorului meu anonim şi, la rece, am găsit alte aspecte. Dar de ce să vii anonim? La începutul hoinărelii mele în virtual, am avut parte de câteva comentarii tot în acest mod. Mi s-au părut normale pentru că ştiam cine mi le adresează şi nu am vrut să-i stric karma Monicăi cu întrebarea : de ce nu te semnezi? Pe urmă explicaţia mi-a dat-o sor’-mea într-o seară, la singurul comentariu lăsat pe aici de ea, când mi-a recunoscut că aşa e cel mai simplu, spunând sec la sfârşit: ce? Nu te-ai prins din prima că-s eu?
Ba, mă prinsesem, deci nici asta nu mai era ciudat. Acum să revin la coincidenţe: marţi a fost ziua când am mai remarcat existenţa unor persoane puse pe băgat zânzanie, doar aşa, pentru că au rămas poliţe neplătite în viaţă. Tot anonim. Hmmm! Una peste alta, cadrul ameţitor de bulbuci explozivi era bine instalat fără să ştiu, aşa că a început bairamul.
Anonim sau nu…omul şi-a spus punctul de vedere. Mai venise în vizită şi cu alte ocazii şi am senzaţia că e genul de om care a experimentat mult mai mult decât fac eu aici, ba şi-a permis să aibă blog, să-l închidă, să trăiască cum îi place şi să aibă şi o oarecare detaşare faţă de lumea asta care, am senzaţia, nu îi este foarte dragă. (Să vă spun drept, dacă mă uit mai atent …fug şi eu, pentru că nu-i uşor să vrei să spui ceva nevinovat şi să te alegi cu acuze cum că ai inventat tu apa caldă şi ai pretenţii de blogger). Asta nu-l împiedică, în schimb, să nu se tot mire cum nu ne dăm în cap unii altora, că nu ne criticăm mai des, că nu arătăm mai clar cât de invidioşi suntem pe succesul unuia. Că nu sunt obiectivă…ba, poate-s şi subiectivă şi ipocrită.
El o fi auzit de moderare? De aprobare a celor care vin şi comentează pe aici? Eu…nu! Până marţi….când am realizat că nu toată lumea lasă pe toată lumea să comenteze. Aha….început promiţător. Normal că zburdă pe aici doar pupături şi îngeraşi, şi fără ipocrizie nu mi-aş dori să fie altfel. Da’ de ce să-mi strice mie ziua un om care nu a dormit bine şi i s-a pus pata pe virgula şi punctul meu din text?
Totuşi….la ce bun aceste întrebări, trăiri şi false sărituri din programul liber ales de scris baliverne citite sau necitite de alţii? Toţi, dar absolut toţi am fost de acord că purtăm măşti şi în real şi pe aici. Sau poate nu toţi! În fine!
Aşa, şi? Schimbă cu ceva felul cum te privesc ceilalţi? Schimbă cu ceva că tu te-ai trezit cu chef de scris şi te rişti să le aşezi public? Nu m-am gândit niciodată, în cazul meu, şi Vienela mi-e martoră, că aş putea scrie ceva citit mai mult decât de cei de-ai casei. Şi? Nu eram fericită? Dădeam înapoi? M-am blocat pe undeva? Am început să-mi schimb modul de a scrie doar, doar voi părea mai de băgat în seamă? Nu! Aşa cum nici nu încerc să păcălesc. Cea care scrie e uneori în conflict cu cea care trăieşte, masca de om bun mi se potriveşte uneori…doar. Masca succesului nu o am şi nici nu o doresc. Sunt ipocrită pentru asta? Sau doar îmi cunosc aşteptările? Bani în on-line nu fac, umbră …poate.
Cunosc oameni în real care mă contestă ca valoare umană doar pentru că le-am greşit lor într-un moment al vieţii. Şi? Trebuie să-mi raportez existenţa la asta sau pot merge mai departe purtând şi masca trecutului? Pe aia, cum spuneam, le-o las altora. Eu extrag din ea doar ce pot transforma în poveşti, indiferent cum ar fi ele: bune sau rele. Iar aici nu ce scriu eu contează, ci ce citesc în fiecare zi la alţii. Pentru că, dacă nu aş fi avut această preocupare comună nu aş fi ” pierdut” atâta timp căutând combustibil pentru sufletul meu. O prietenă de-a mea mă întreba deunăzi: Ce idee şi asta? Ţi s-au terminat cărţile în bibliotecă de citeşti scrieri de oameni cu existenţe obişnuite?
Wow! Şi în momentul acela am realizat că da…asta vreau, vreau să mă raportez la generaţia mea, la timpul meu, la actual, la azi, la mâine, cu toate trăirile şi neajunsurile provocate de asta. Şi dacă uneori aştern şi eu ceva cuvinte pe aici, cu mască sau fără mască…zău, nu-mi pasă cum mă vedeţi! Eu ştiu ce vreau! Şi chiar dacă mă tulbură vreun comentariu politicos dar acid, există şi posibilitatea de a alege cu ce rămâi. Pentru că dacă într-o zi asta nu te mai face fericit poţi să-ţi pui tu toate măştile una peste alta că tot ies prin piele aburii nemulţumirii.
Indiferent cine aş fi damadecaro cum mi-am spus prima dată sau Adriana Tîrnoveanu, când scrii nu scrii cu buletinul le vedere, cum spunea Lotus, sau cu Cv-ul completat. Eşti un anonim care în timp atrage atenţia. Păcăleşti? Posibil. Dar toată viaţa e o păcăleală şi un carusel în care alegi să te dai măcar o dată. Şi dacă nu, şi rămâi doar spectator pleacă în vârful picioarelor de unde te afli şi nu ai nimic de spus, sau zi „bună ziua” şi spune-ţi numele….ăla cu mască sau fără mască. Succes!
Multumesc EQ….pentru vizită şi inspiraţie. ….chiar dacă ai vrut să fii anonim în acea seară, iar dacă greşesc, tot mulţumesc, pentru celelalte cuvinte lăsate pe blogul meu.
