Mărgăritare versificate

Dumnezeu nu joacă

 

Dumnezeu nu joacă.
Nu joacă hore, sârbe sau ciuleandra;
Nu joacă zavaidoc, dar nici nu dă cu piatra;
Nu joacă zaruri cu Universul, cum Einstein credea,
Dar nici alba-neagra cu viaţa mea.
Nu joacă la ruletă destine frânte,
Nici leapşa nu joacă, nici chiar pe osânde.
Nu joacă nici fotbal, cum crede Becali,
Nu ţine păpuşi de sfoară, deşi păpuşarii
Îl ştiu, îl cunosc si-i cer ajutor
În fiece spectacol, cam pe mărimea lor.
Dumnezeu nu joacă nici chiar un sport de iarnă,
De vară, primăvară sau poate doar de-o toamnă;
Nu joacă nici flori, fete, râuri şi băieţi
Şi nici nu joacă ‘scunsea cu tine prin scaieţi
Nu joacă biliard şi n-aruncă săgeţi,
Poate de avertizare ca mai apoi să-nveţi
Ceva din jocul simplu, ce nu mai e doar joacă.
Nu joacă Dumnezeu. Dar oare ce-i o joacă ?
De-i joacă viaţa noastră, nu Dumnezeu o joacă,
Nu-mi este nici arbitru, nu apără vreo poartă,
Nu-ți suflă-ncet în minte cuvinte ca de pluș,
Dar nici nu fuge-ntruna lăsându-te la uși
Ce nu se vor deschide, parola de n-o ai,
Cu o vorbă de iubire dispar zavoare-scai;
Si vezi, din nou, doar fumul unor simțiri… ca-n joacă,
Puse-n suflete calde cum a făcut odată,
Lumină din lumină, lut fermecat și apă,
Născându-ne pe noi, punând, treaptă cu treaptă,
In fiecare lucru, din Cer și pe Pâmânt,
Acela-i jocul lui – Iubire, Om, Cuvânt.
Din orice joc faci parte, nu-l joacă Dumnezeu,
Mai bine prinde-n grabă cuvântul lui și zmeu
Să-l faci, cu grijă, să-nalti spre al Lui văzduh
O jucarie aparte – Iubire, Rugă, Duh.

 

sursa: pinterest

13 gânduri despre „Dumnezeu nu joacă

  1. Nu ştiu la ce păpuşari te refereai tu, dar eu îţi zic un secret(ca o păpuşăreasă ce sunt):
    Noi ne rugăm de mână, să nu ne tremure,
    de glas, să nu ne trădeze
    şi de picioare, să nu ne lovim,
    căci uitându-ne prea mult în sus,
    dăm peste fiarele paravanului. 🙂

  2. Aici s-au intrecut poetesele. Ce pot eu sa mai spun? Cuvantul meu e umil langa atatea metafore.
    Dumnezeu nu…nu ne incearca grauit. Ne asterne in drumul nostru niste intamplari numite „viata” si totul ca sa ne apropie, sa coboare bland din sufletul nostru.

  3. Totdeauna mi-e teamă de versuri, mai ales că Alma îmi lasă mintea tulburată cu jocul ei de cuvinte, de neimaginat pentru mine. Şi totuşi, mă risc. Mă risc pentru că ştiu cât de mult îmi place în acest club, cât de ofertant e cu fiecare temă, şi cât de simplu îmi pare să aştern cuvinte dragi. Şi atunci teama dispare şi rămâne admiraţia pentru fetele …măiestrele. Mulţumesc, Gabriela!

  4. ba eu cred că joacă. și râde. de când l-a prins alma fumând, cred că e mai ghiduș decât credem noi. care noi suntem prea serioși și încruntați, uitând să mai fim copiii lui.

  5. Da, …cineva, cred că Roxana, pe blogul ei..spunea că nu i-ar plăcea ideea de pion in mâinile lui Dumnezeu şi că mai bine ne-ar sta să putem cumva să ne alegem bine rolul pe care-l jucă. Dar uite cum ajungem noi iar la postarea cu mască…fără mască. Singuri ne incurcăm viata, chiar dacă primim suficientă apă …la rădăcină…pentru a creşte…frumos!

  6. Voi două, Alma şi cu tine, deţineţi taine necunoscute mie încă. Dar îmi fac temele zilnic. Mai sar eu peste când oboseala mă face neom( ca ieri)dar in principiu..mi le fac. Iar copilul lui Dumnezeu tot sunt …chiar dacă uneori..sunt unul neascultător.

  7. Ieri…te-am citit, una chiar cu glas tare…pentru sotul meu( cea cu am omorât 18 oameni), dar am plecat pâş-pâş. Eram prea obosită să scriu trei vorbe inteligente. N-am avut. Azi…te-am găsit aici. Cum crezi tu că m-am simţit? Am tresărit de bucurie! Mulţumesc!

Lasă un răspuns