Mărgăritare pentru EI · Mărgăritare versificate

Pomenire (când te simți în brațe luat)

Peste inima sortirii am pus plânsul meu de rouă
așezat-am-n gardul vieții crizanteme și trei frunze,
sub sprânceana dintre vise mi s-au decojit vreo două
amintiri nepământene, pământene doar pe buze,

când, rostite, ard în flăcări, mistuind și trei suspine,
pe băncuța de la poartă legeni, iar, îndepărtări,
prinzi în păr o urmă vie și miros de nemurire,
când icoanele din suflet îți zvâcnesc a adevăr.

Pui în coș câteva mere, un colac, și vin, și mirul
din trecutele parfumuri ce te năpădesc din nou,
iar în grâul fiert în tihnă să poți pomeni din viul,
ce îl porți încă în tine, adunat din neamul tău.

Se sfințesc bucate plânse și fântâna de la poartă,
rostuiești, cum știi mai bine, deși tot te-ar dojeni
ochi blajini ce par aievea, care încă te mai poartă
într-un gest aidoma, parcă, și te-or face a zâmbi.

Iar prin mărul care-mparte, cu covrigul, îmbucătura,
tu te simți, din nou, micuță, pe băncuța de la gard,
ești cu inima-mpăcată, iar cu dreapta ta de mână
îți faci cruce a pomenire și te simți în brațe luat!

 

 

Azi, în satul meu, mama a făcut rugăciune  și a dus bucate întru pomenirea celor duși!

Mărgăritare pentru EI

Înger pe Pământ, Înger în Cer

Înger pe Pământ, Înger în Cer

De ce cad poveri și cruci albe sfinte din cerul cernit?
De ce umeri grei se strâng într-un spasm nedorit?
De ce îngerii au ades nume ce până ieri le-ai rostit?
Si de ce iar pământul ne vorbește de-un timp Nesfârșit?
De ce e tăcere, când în noi plânge rostul?
Si de ce azi a bătut, iară, clopotul nostru?

Întrebarea nu vrea nici răspuns, nici chemare,
Este doar adunată din durerea cea mare
Căci nu-i chip să mai spui mai nimic, la final,
Poate doar rugăciune și-un regret eternal,
Ne rămâi, Doamna noastră, sfânt reper în Credință
Cu noi e Dumnezeu și vom fi biruință!

 

Înger pe Pământ, Înger în Cer
Înger pe Pământ, Înger în Cer

 

In amintirea doamnei Aspazia Otel Petrescu, care din 23 ianuarie locuiește în Cer însă va locui mult timp în inimi de oameni care i-au cunoscut menirea!

Mărgăritare pentru EI

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

 

Când? Stelele pier? Mă-ntreb cam mirată
Sperând în schimbare, în explozia plată
A unor aștri cerești, energie sublimă
Să pleznească pe cer si s-aducă lumină!

Iar de pier ca norocul negăsit de-un sărman
Între o clipă cu umbre amintită în ani,
Poate au scurs ani lumină sa ne-ajungă la toți
Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți. 

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

Mărgăritare pentru EI

Nuntă în Cer și lacrimi pe pământ

Nunta  in Cer și lacrimi pe pamant. Mai bine era invers.
În satul meu, azi, e doliu. Lumea merge la biserica de Sfantul Ilie cu fruntea plecata si ochii cerniti. Soaptele se ascund pe buze. Stiu ca se privesc complice, cu gandul spre familia greu incercata. Stiu ca multi dintre cei garboviti si de griji, si de ani, si de uitare, se intreaba de ce nu a tinut Dumnezeu randul și de ce a lasat sa se intample teribilul accident. Spunem mereu ca cei de la sat se satura de munca si migreaza spre oras. In satul nostru cei tineri raman si muncesc pamantul. Din greu, cu ce stiu, cu ce au. Li se strica uneltele, masinariile, pana cand iși iau tributul de sange si ne amintesc noua, celor ramasi, ca viata nu e alba-neagra. Nu totdeauna scapi dintr-o situatie periculoasa, chiar daca ai scapat de zeci de ori.
In satul meu o mireasa a ramas fara mirele său, o mamă și-a pierdut fiul cel harnic si frumos, un tată….mințile. Si noi ni le-am pierdut….puțin. Avem in schimb lacrimi si mâini frânte. Ciudă si neputință. Suntem copleșiți.
In satul meu e doliu azi, dar nu stiu de ce, de data asta simt ca acest lucru va indurera mult timp lumea. Poate ca prea a sfarsit tragic, poate ca se simte ca pamantul si-a luat tributul. Azi, campul e cel mai ocolit loc. Nenorocirea, insa, s-a produs. Nimic nu mai se poate schimba. Drum fără întoarcere. Pe unii acest lucru îi va înrăi, altora le va potoli patimile și furiile cuvintelor. El va ramane amintirie vie, durere nepotolită.
Nunta in cer și lacrimi pe pamant. Mai bine era invers. Dumnezeu sa te odihneasca, copil frumos!
Nuntă în cer și lacrimi pe pământ
Nuntă în cer și lacrimi pe pământ, mai bine era era nuntă pe pământ și lacrimi în cer
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare pentru EI · Mărgăritare versificate

Cu cine semeni, dumneata? Cu tata…

Cu cine semeni, dumneata?
Cu cine semeni, dumneata? Cu tata
Cu cine semeni, dumneata? Cu tata

 

 

Din tine sunt și-n tine am rădăcini,

Cu trup crescut din foi deja citite,

M-ai plămădit din apă și senin,

Să nu rămân citită..pe sărite.

 

Din tine am crescut; cu ochi ca de tăciune

M-ai înzestrat și-ai pus în ei ambiții,

Nu am știut să-i țin deschiși mereu și, în lume,

Am bâjbâit o vreme-n …intuiții.

 

Spre tine îmi ridic privirea căutând

Știutele-ncruntări, emblemă vie,

Acelea mi-au rămas, sperând

Că esti în mine și eu urmă..ție.

 

În mintea mea te port ca la sfârșit

Cu albe fire ce-ți împodobeau seninul,

Uitând ce artist de om m-a zămislit

Si de-a lui tinerețe care a fost ca spinul…

..unui trandafir cules dintr-o grădina ascunsă

Topit în dragoste rămasă pe petale,

Te-ai scurs în noi, iubire adânc pătrunsă,

Să te amintim. Tu înger, și eu (noi)… floare.

 

Fotografia mi-a inspirat versurile, dar nu vreau să primesc de la voi niciun gând plin de tristețe. Frumusețea aceasta de om ne-a fost tată. Un special, un vesel, un muncitor și un om care nu a știut ce-i odihna. Iubea muzica, îi plăceau femeile frumoase, să cânte și să nu se dea bătut, învins, doborât. Mereu îmi descria oameni, locuri, lumea pe care ochii și inima sa le traduceau diferit. Cu cine a putut, a rămas prieten, cu cine..nu, pierderea a fost a lor, caci tata era un spectacol. Dacă acesta spunea despre un bărbat „e un domn”, atunci știam că nu am de ce să îmi fac griji că nu i-ar plăcea persoana. Intuia perfect, avea reacții neașteptate, pe care nu mereu le agream, căci nu avea stavilă în vorbe. Adevărul nu supără, dar modul de a-l spune….da. Era un om ambitios, prea ambițios. Eu nu-i semăn, singura mea ambiție, cum spunea cineva deunazi, e să fiu fericita. Dar el nu știa ce înseamnă …„prea mult”. De asta, azi, asa fara motiv, nici măcar pentru cei 10 ani de cand nu mai il  pot atinge, am vrut sa scriu aceste randuri..pentru, cu și despre tata. Si mi-ar mai plăcea ceva, sa-mi lasati, daca doriti, ce melodie v-a plăcut vouă din anii șlagărelor. Tatei îi plăcea Dan Spătaru, și, veti rade, il admira pe Ștefan Bănică junior. Cu seniorul avea prietenie veche.  Să aveti seară bună și bucurați-vă de amintiri frumoase sau de îmbrățișări palpabile. Ambele țin de cald.

 

Te salut, lumeeee!