Ca timpul să vestească împăcarea,
Să poarte-n ei durerea şi iertarea,
Şi sângele pătat, dar şi speranţa
Că Dumnezeu ne aude
Şi ne schimbă viaţa.
În vremuri care trec şi ne mai miră
Purtăm în suflet dor şi poate milă,
Şi ştim că-n noi-i puterea şi iubirea
Ce-o dăruim la schimb cu nemurirea;
Şi-a numelui, şi-al vieţii, şi-al poveştii
Clădite de un suflet trubadur,
Pe frunze scuturate de alun
Ce poartă-n rouă viaţă şi în stropi
Amestec de iubire…. şi aceiaşi …ochi.
dialog cu Carmen Pricop, căreia îi mulţumesc cu un strop de întârziere. Pornind de la poezia Rugăciune amară, Carmen a scris pe blogul ei poezia „Aceiaşi ochi”. Azi i-am răspuns…cu drag.
Sunt oameni care nu pot sta necăsătoriţi. Dar nici căsătoriţi. Când te întâlneşti cu ei fugi ca dracul de tămâie că nu ştii dacă îţi înmânează o nouă petiţie cu sclipiri de îngeraşi pe care scrie – „hai la nuntă”!
-Păi, măi omule, parcă erai însurat?, întrebi tu, să vezi dacă s-a instalat Alzheimer-ul înainte de vreme.
-Ah, nu ştii nimic! M-a părăsit! A plecat în Italia şi şi-a găsit unul acolo! Şi cam lefter!
Învârţi invitaţia, te freci niţel pe după cap, poate mai scoţi ceva amănunte că parcă mai ieri dansai Jaga-jaga la o cabană părăsită în Babarunca. Te faci că citeşti numele miresei, că nu vezi naşii acolo,… …doar, doar, îţi spune povestea nouă de dragoste:
-Ei, Delia e recepţioneră, acum, la o firmă de taxiuri. Ne-am întâlnit când am condus-o pe nevastă-mea, aia de o plecat cu italianul, la aeroport. Se întorcea din Spania, căuta un taxi spre Braşov. Întâmplător, am adus-o cu maşina mea. Am băut o cafea pe drum, la Sinaia, şi acum, dacă fosta şi-a găsit altă iubire şi a divorţat, ce să mai fac? Merg cu Delia la primărie, că la notar am fost. Ţaca-paca şi te însori iar. Nu mai e ca pe vremuri! Păi, cu Lili, când m-am despărţit, m-a ţinut aia, frate, un an prin tribunal, de nu am luat-o pe Gica decât după doi, că divorţul ei se lungise şi mai tare decât al meu!
Simți că iei foc și nu știi cum să ții pasul cu povestea. Îmi venea să-l întrerup şi să îmi facă o schemă a căsătoriilor că de Gica eu nu ştiam. O ştiam pe Lili, era Cornelia cea plecată cu moşul, Delia, cea de acum, de pe invitaţie, ….dar Gica? Parcă ghicindu-mi gândurile îmi răspunde:
– O fi fost un semn ăla, de a durat atât! Parcă Dumnezeu îmi spunea să o las în pace pe Gica, dar eu eram tare îndrăgostit. Era atât de trupeşă femeia aia, şi ştia nişte scheme în pat mai ceva decât astealalte la un loc. Doar că nu eram singurul care aflase de talentele Gicăi. Bărbat’-său nu a lăsat-o deloc în pace, iar în scurt timp s-au recăsătorit şi au făcut o fetiţă.Ei, eu am fost fericit trei ani! Au fost de vis! Sălbatic vis! Da’ ce ziceam, că până și eu am amețit?
-..de Gica!, mă risc eu
-Ah, nu… Delia! Delia e viitoarea mea soţie şi, dacă vreţi, hai să bem ceva, împreună! Că nuntă nu mai poate fi vorba! Cine să vină, că am mai avut patru căsătorii până acum? Dar fata asta se vrea mireasă! Ea nu a mai fost măritată! Aşa că, vă rog, să veniţi, aşa, fără dar …ca la un chef, ca la numărul cinci, să se simtă fata bine!
Eu cred că eram mai posedată ca el. Calculam în gând – o nuntă cu Gica, una cu Lili, alta cu Cornelia, Delia era a cincea. Cine lipsea? Îmi iau inima din gând şi-l întreb, chiar dacă nu ştiam să formulez întrebarea:…eu nu le ştiu decât pe Lili şi pe Cornelia. Pe Gica …n-am cunoscut-o…..
-Ah, şi nici pe Otilia nu o ştii! Oti..a fost prima mea iubire! Ne-am căsătorit la 20 de ani, dar ea niciodată nu a venit în Braşov. Locuieşte şi acum în M sat. O mai văd când merg pe acasă, la casa părintească. Are pensiune acum. E cucoană, cucoană de M sat. Da’ acum gata, mă însor ultima dată! Asta-i mai tânără, vrea copii, e mulţumită cu apartamentul meu, am băgat-o dispeceră…la taxiuri! Doar atât e greu – să o văd şi pe ea mulţumită ca mireasă! Veniţi? V-am zis, ….ca un chef! Am închiriat casa unui doctor, are şi terasă; am firmă de catering! Ca la nuntă!
Ca la nunta dar de cinci ori, bombăn eu…nemultumită …în timp ce mă zgâiesc la invitație.
N-am răspuns. M-am depărtat şi m-am gândit că nu e vina lui Marius că e aşa de iubăreţ. Iubăreţ şi corect. Noi, ceilalţi, îl priveam ciudat, dar niciunul nu avea curaj să contabilizeze relaţiile pe care le-a avut fără să treacă pe la starea civilă. Când m-am măritat cu Mihai, era la trei ani distanţă după o altă nuntă, a lui, aşa că soacră-mea îmi spunea pe un ton nu tocmai simpatic – „Vezi…tu! Poate facem nunţi din trei în trei ani!” Ah, şi mai e Tăriceanu. Nu râd toate tabloidele de el că s-a însurat de nu ştiu câte ori? Cică toate se numesc Tăriceanu, cu excepția uneia. Horror! Asta mi-aduce aminte de altă poveste în care refuzam să iau numele soțului, prea îl purtasem pe al meu mulți ani și nu părea a-mi fi predestinat mie acesta.
Al meu soț a râs de mine, ușor și mi-a zis ca dacă sunt cu el nu contează cum ne numim. Și avea dreptate. Habar nu aveam, însă, că tot el îmi va dărui și nume, și renume, și poveste și taină. Cât să zâmbesc mereu…
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)…poveste in poveste
Eşti cel care mă aduce cu o vorbă, cu un cuvânt, cu o trăire în fiecare zi pe aici. Eşti cel care găseşte zilnic subiecte noi, aventuri triste sau vesele, întâmplări de zi, întâmplări de noapte, fapte normale, sau magice. Tu mă hrăneşti cu versuri şi apoi primesc desert în pagini de călătorie. Cu tine adorm pe tastatură citind poveşti orientale, occidentale sau de alcov. În fiecare zi primesc sfaturi şi văd lumea altfel prin zeci de ochi şi minţi diferite. Uneori am impresia că despre mine e scris articolul tău, alteori fug repede nemulţumită de drumul pe care l-ai descris. Poate nu-mi plac oamenii tăi, poate nu am ajuns eu unde trebuia, dar revin cu fiecare titlu ce-mi atrage atenţia. Caut fiecare recomandare şi plutesc cu fiecare notă muzicală trimise prin cutii cu titluri îmbietoare. Nu mă omor după fotografii dar rămân mută de uimire acolo unde doar măiestria îşi arată imaginea. Cobor la masă prin pagini cu arome ce străbat imposibilul spre posibilul măcinat de pofte imaginare. Îmi ascult inima când prind ritmul unor provocări trimise firesc spre oricare dintre noi care vrea, simte şi trăieşte prin cuvinte. Cuvintele altora. Cuvintele tuturor. Cuvintele fiecăruia dintre noi. Cuvinte de acum, de mâine. Cuvintele celor contemporani cu mine, care îmi descriu o lume pe care altfel eu aş fi putut să o văd strâmb sau prin umbre trecute. Cuvinte tehnice, cuvinte rugătoare, pline de credinţă, de farmec, de nou, de vechi, de amintiri pestriţe dar mai ales de hohote de râs (pe alea le caut destul de mult, recunosc). Deci cine eşti tu? Şi asta nu mai e ” mânăstire într-un picior”. Nu! Ţi se pare că eşti tu? Normal. Tu eşti! Eşti acel blogger care-şi trăieşte viaţa prin cuvinte. Oricare! Mai de succes sau nu, mai bun, mai trist, mai vesel sau mai plin de culoare. Eşti! Prin orice mers înainte….îmi spui cine eşti tu!
Pentru lumea aceasta, prin oamenii lor care mi-au dăruit un alt mod de a vedea lucrurile. Tuturor le mulţumesc!
Deja ştiţi că această postare face parte din tema ”Cine eşti tu?” În tabel. găsiţi oameni entuziaşti ce vorbesc despre alţi oameni frumoşi.
„Cine eşti tu?”…. se pare Că-mi spun povestea…. fără ghicitoare, Căci toţi o ştiţi ca roua dimineaţa Pe cea ce-şi spune:Că iubeşte viaţa!Vă duc acolo unde merg mereu Indusă şi de drag, iubire şi de suflet Extaziat de vorbe prinse în curcubeu Nemuritor. În pagini simple ca un alfabet Etern, stabil, perseverent chiar şi pe avarii Luat cu asalt de zeci de comentarii Apreciată şi în vorbe, şi-n condei. Să nu săriţi! Nu sunt la osanale! Este fix prefaţa Aglomerată cu respect; Si poate de asta tot repet: Iubiţi viaţa! Pentru cei care nu cunosc temele propuse de clubul psi, aceasta s-ar fi vrut o temă din care ceilalţi ar fi trebuit să ghicească bloggerul pe care îl citesc cel mai des. Doar că eu mi-am făcut tema gen: ” mânăstire într-un picior ghici ciupercă ce-i”. Şi cei care mă citesc de la început ştiu de ce. Pentru că aici, pe blogul ei am scris eu primul meu articol. Ce ar mai fi de spus despre ea? Multe. Dar nu acum. Acum am vrut să fie vacanţă şi pe blogurile noastre; să mă joc într-un fel care ei i-ar plăcea, pentru că da, iubesc vara şi iubesc… viaţa! Şi pe tine…Vienela! Sper să găsim ceva de citit în acelaşi tabel. Sper!
Rugăciune amară
Rătăcită în noianul
Rugilor topite de dureri,
Purtate într-un circuit cu speranţă,
Şi zămislite din smerenie și șoapte,
Se cuibări în Înalt.
Se auzeau zvonuri că era trimisă
De o minte necredincioasă,
Fără bunătate,
Fără credinţă,
Fără noroc…
Şi atunci cui și pentru cine se roagă, amar, străinul călător?
Povestea lui o ştie toată lumea.
Le-a rămas în memorie
Ca fiind tâlharul ce-a scurs, în timp,
Prea repede, viaţa unei fete.
Unei fete cu inimă caldă,
Dar cu suflet speriat de sălbăticiune
Care primise ca dar, la naştere,
Semnul ielelor.
Asta i-a adus şi nenorocul,
Prin el, omul cu pânda în suflet,
Care simţi aroma ei de spaimă înnăscută.
Şi-a arcuit firul lui de Cupidon tomnatic,
Şi, prea curând, avea să simtă gustul salin
Al buzelor cu inocență tremurândă.
Dar ce…păcat!
Povestea rămăsese agățată,
Ca de un ram de copac-candelabru,
Singurul martor al seninului…
Străinul călător privi spre cer
Curcubeul ce i se ivi în zare,
Ca un carnaval de culori necerute.
Toţi se mirară şi priveau extatic
Spre semnul din cer,
Şi, parcă, doar atunci zăreau
Pentru prima dată, ca o lumină,
Pruncul fără mamă din braţele străinului călător.
Un fragment viu rămas ca dovadă şi… Desemnat pentru iertare.
Uite pentru cine
Striga tâlharul de iubire
În tubulatura cerului!
Nu cerea nimic pentru el:
Nici iertare, nici iubire, nimic…
Ci doar mai multe bucurii pentru… cel mic.
Dacă mai scriai una eram trei luate (câte trei) duzinărese!”….mi-a sugerat draga de alma nahe. N-am rezistat. Suntem tote trei câte trei tot în tabel.
