Mărgăritar publicitar

Stagiunea cu numărul 17

Sunt evenimente  pe care mulți oameni le doresc a le reîncepe de când  vreo ediție tocmai se încheie. Despre cele repetabile vorbesc. E ca stagiunea unui teatru, se termină ultimul spectacol, toți își zâmbesc,  se strâng mâini, se privesc în ochi, răsfoiesc amintiri, povestesc despre, contabilizează stări, emoții și tot ce s-a adunat în acel timp, dar deja sunt cu mintea la următoarea reprezentație. Sunt și oameni-actori care jură că nu vor mai juca vreodată în piesa aceea obositoare, dar asta până li se flutură sub ochi programul celei viitoare. Unii chiar renunță definitiv. Alegeri, alegeri…

Amnezia e, însă,  pasageră pentru câțiva. Aduna în ea aer de vacanță, ca, mai apoi, spre sfârșit de perioadă cuminte, încep să freamăte de nerăbdare. Până aici totul obișnuit, nu?

Și totuși, SuperBlogul bate la ușă

Da, iar despre asta vreau a vă vorbi,  despre o extraordinară competiție care, de zece ani și 16 ediții, face lumea să devină forfotă și tumult, ambiție și creativitate,  inedit și explozie. Se scrie mult, se scrie bine, se împodobesc prin cuvinte lucruri care altora le-ar părea banale.  Se vine și revine cu drag sau mai puțin drag, cu o curiozitate care se despică în alte trăiri cu fiecare provocare primită. SuperBlogul nu mai e doar un brand deja cunoscut de aproape toți bloggerii, fie că îl iubesc, fie că doar îl salută de la distanță,  ci e o carte scrisă deja. O carte cu multe foi și atât de diversă încât statisticile ei sunt impresionante  –  10 ani de activitate, cum spuneam, 16 ediții, trecându-se în cea cu numărul 17, peste 2.600 de participanti și cu vreo 31.000 de articole în cuprins,  100 de sponsori, branduri  sau colaboratori, să le zic astfel,  iar premii în valoare totală de peste 100.000 euro, plus amănunte care  se descoperă doar răsfoind cartea sau participând la scrierea ei continuă.

Cu ediția din toamnă, toate acestea vor primi un plus de premii, participanți și bineînțeles articole, notate de jurii. Notate mai bine sau mai puțin bine, mai corect sau doar subiectiv,  lăsând bucurie sau dezamăgire, după caz, dar  adunându-se, evident,  la tot ce se va realiza în această competiție, deloc scurtă. Și nu uitați ceva, în urma articolelor voastre puteți prinde colaborari cu diverși sponsori și nu e musai să faci parte dintre cei care au luat punctajul maxim.

Ediția de toamnă cu numărul 17

Da, SuperBlogul durează între 1 octombrie – 1 decembrie 2018, iar  bloggerii vor deveni extrem de creativi în probe pe teme dintre cele mai variate, inspirate de domeniul de activitate al sponsorilor, de la îmbrăcăminte și accesorii, filme, ștampile, piese auto, produse pentru un stil de viață sănătos, domenii web, până la oferte turistice și servicii financiar-bancare, proiectare rezidențială, certificare energetică, materiale de construcții, servicii pentru domeniul HoReCa, echipamente medicale. Unii sponsori au mai fost, alții au vrut să fie alături la această aniversare, cu numărul zece, a competiției. 10 ani de când se îmbină creativitatea cu reclama și cu partea artistică, într-un concurs care  nu are cum să nu te marcheze după ce ai luat contact cu el, măcar o singură dată. Nu neg faptul că sunt extrem de curioasă cum vor reuși bloggerii veterani să găsească un suflu nou  pentru sponsorii cărora le-au oferit, deja, destule linkuri și subiecte  diverse. Dar na, sunt sigură că ne vor surprinde și de astă dată. Noutatea acestei ediții constă și prin faptul că bloggerii care au deja trofee câștigate pot participa, acum, la maxim 5 din totalul de 28 de probe sau câte s-or aduna până în final.

În fine, nu sunt adepta datelor înșirate într-un articol, (deși tocmai fac asta pe alocuri), date pe care le puteți găsi doar răsfoind site-ul SuperBlog unde aveți o mulțime de   informații și recomandări, în interviuri ale foștilor concurenți și câștigători, ale multor sponsori și colaboratori, ale partenerilor media sau bloggerilor parteneri, printre care mă număr și eu. Veți găsi înregistrări de emisiuni, după fiecare ediție, informații despre premii, regulament și tot ce ține de  funcționarea perfectă a acestei competiții, funcționare pe care o au în grijă Claudia Pătrașcu și Albert Budică, pe care îi salut cu drag.

E imposibil să nu găsiți drumul spre succes. Toți porniți cu șanse egale, deși, de o vreme, știu eu că  ideea de creativitate a luat amploare, iar scrisul nu mai e suficient,  adăugarea de filmulețe, fotografii inedite sau clipuri  de tot felul am observat că așază, serios, puncte în plus concurentului inspirat. Dar nu e o regulă, ci doar o constatare. Vă recunosc că fac parte dintre acei care țin minte articole uimitoare scrise de-a lungul timpului, unele câștigătoare, altele nu. Cu siguranță și din ediția aceasta voi așeza în colecția din memoria mea nume și titluri noi. Sper.

Eu și SuperBlogul:

Eu? Eu am avut scena  SuperBlog și pentru mine, în primăvara 2016 când m-am clasat pe locul doi, iar de atunci susțin competiția pe post de blogger partener dar aș face-o și ca simplu blogger, oricând, pentru că am mai făcut-o  și altădată, începând cu anul 2013, de când eu, personal, am aflat despre acest concurs.  Am ales, recunosc, o simplă reprezentație, dar sunt mulți dintre cei care numără stagiuni destule. Unii chiar spre acest număr zece, care  însoțește atât de strălucitor numele SuperBlog.

Am aflat că v-ați înscris mulți, poate de aceea  vin atât de târziu cu susținerea mea,  căci marea majoritate, deja,  a dat semne de bucurie și  de entuziasm, acelea de care vorbeam la începutul articolului. Asigurați-vă că nu veți abandona. Mulți sunt la start, mult mai puțini finaliști. A fi finalist nu e puțin lucru. Înseamnă muncă, timp, înseamnă să rămâi acolo, chiar dacă rezultatele nu mai pot fi schimbate. Pe podium sunt doar trei, chiar dacă au  mai mulți același punctaj – citiți regulamentul. Cu toate acestea, dacă mai există cineva care să nu se fi înscris, poate citind aceste cuvinte se va hotărî să participe. Vă zic că merită bifată și această experiență.

De vreți să fiți actori sau doar spectatori susținători ai prietenilor voștri care scriu vă invit la teatru SuperBlog, stagiunea cu numărul 17. Scrieți și voi în cartea aceasta care rămâne pe raftul virtual al succesului. Să nu vă lăsati impresionați de dramele de pe grupul SuperBlog; multe sunt doar faze comice sau efecte speciale. Le trece tuturor, repede, când termenul limită de predare al vreunui text se apropie, și bate gongul  la 23.59,  pentru că altfel urmează o penalizare care tare ar conta când punctele se adună.

Și totuși:

 Nu uitați, câștigătorul e numai unul! De el se va vorbi mult.  Doar că orice nume poate aspira la asta, iar dacă nu ajungeți pe podium, asigurați-vă că v-ați distrat sau ați învățat ceva. Ar fi păcat, ca timp de două luni, în care ritmul e presant și creativitatea  deseori pe avarie, să rămâneți doar cu umbre sau, mai rău, cu dezamăgire. În final, la o Gală unde bloggerii uită că au fost într-o competiție,  se va sărbători  închiderea stagiunii cu gândul la următoarea ediție, cea cu numărul 18. Nu mă credeți? Poftiți de a vă convinge!

Eu vă aplaud de acum! Să se ridice cortina!

 

Ei, dar să mai așteptăm puțin până pe 1 octombrie când apare prima probă. Deocamdată, înscrieți-vă aici! Succes.

 

Mărgăritare versificate

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Obosită-s, azi, de toate,
Vântul parcă mă-ntărâtă,
De sub spaime cade o noapte
Și o amintire blândă;

Strigă cerul în stropul vieții,
Mă adun pe piatra lunii,
Tu îmi spui că doar poeții
Au vedenii ca nebunii

Și se poartă-n slova firii
Făcând literei mătanii,
Luând anafura iubirii,
Poate, fără spovedanii;

Te privesc ca o nălucă,
Și-ți zâmbesc în vers albit:
Cum să-ți spun, cât să-ți aducă
Mulțumire la minut?

Poate ne purtăm albastru
Și-nchinăm rugi poeziei
Poate prindem firu’ în patru
Iar problemei amnezie,

Coborâm în mici infernuri,
Urcăm și în paradis,
Colorăm albul cu negru,
Dar și-n curcubeu promis,

Punem mov în orice buclă
Adunăm roșu în rimă
Și ne strângem într-o rugă
Pe o literă divină.

Ardem galben în cuvinte,
Virgula e un oftat.
Par nălucă? Sunt cuminte,
Îți spun sincer, ce-am aflat

De când plâng pe vorbe scrise
Și-mi râd rânduri arămii,
Mă înșir, și-s nepromise
Devenirile, să știi!

Îmi e bine și poveste
Împlinind-o cu ochi vii,
Sunt nălucă, da, și-mi este,
Viața, ca în poezii!

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Zorea, pe strada care mă pierdea

Pe strada care m-a pierdut
Nu-i capăt și nici început,
Nu are nici măcar un pom
De mine n-a aflat vreun om,
Nu e nici bancă, de popas,
Nu-i nici pe hartă, în oraș,
Nu are toamnă în vreo floare,
În primăvară-i doar ninsoare
De puf brodat cu păpădii;
Pe drumu-ascuns în aritmii
Necontrolate de-un puls slab,
E doar o urmă pe asfalt
Că am trecut și eu, cândva,
Pe strada care mă pierdea,

Iar tu nu ai aflat deloc
Că timpul e un iarmaroc
Și un carusel ca de hârtie,
M-am dat în el să îți fiu ție
Măcar o dată-n ochi zorea,
Pe strada care mă pierdea.

Degeaba m-ai iubit în stele,
Pe poarta ta am vrut zorele
Să înflorească în urma mea,
Dar strada ta mă cam pierdea.

Fără de capăt și-nceput,
Am, azi, zorele pe cuvânt.

 

foto numarul 1, e lângă zidul casei mele, pe trepte

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Ce vrăji a mai făcut bărbatul meu

„Aproape ora 21. Al meu, se perinda pe străzi întortocheate de Brașov, care mie îmi rămăseseră în minte pe când îmi rupeam pantofii în plimbări de alea inocente. În fine, victorios că moldoveanul din el a dibuit adresa imposibilă, se gândește să mă îndulcească cu un latte și o gogoașă glazurată, de la una dintre ciudățeniile apărute, fix, în centru. Gasește greu gogoșeria, mai greu chiar și decât adresa de dinainte, cu enigma, și, surpriză, era inchis, dar cu niște femei ce trebăluiau în interior.

Na, belea! Acum ce fac?, gândește al meu;
-Nu vă supărați, veniți puțin?, își incearcă el norocul, ciocănind în geam;
-Știți, e ziua soției, o spune fără să clipească la minciună, și n-am apucat, azi, să-i fac o surpriză, n-ati putea sa m-ajutați să-i duc ceva de aici?

Acum, și daca v-as spune că „al meu” nu a avut succes cu textul asta, aș minți. A luat nu una, ci cinci, și m-a avut pe constiintă caci am devorat, incetul cu incetul, gogoși cu…. la multi ani.

Asa ca, daca n-ati știut 18 ianuarie s-a mutat in 14 septembrie. Mie-mi convine!”

…întâmplare de acum doi ani, din ciclul „Ce vrăji a mai făcut bărbatul meu”

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Tu pleacă, cum se pleacă, prin(tre) cocori!

Și cade toamna la fereastra ta,
Și vor cădea și frunze și suspine,
Ce dacă plină-n rod e toamna mea,
De nu mi-e plină inima de tine.

Și va pleca și verdele din câmp,
Tu vei pleca în lume, îmi spui mie,
Mă-ntreb de sunt uitucă și de-n suflet strâng,
Căci nu mi-aduc aminte ce te-nvie

De fiecare dată când te văd zâmbind,
În colț de amintire însingurată;
Tu pleci, îmi zici, dar îmi rămâi senin,
Iar toamnele-s mai dulci ca niciodată.

Și cade cerul la fereastra mea,
Cazi tu într-o visare întomnată,
Mă-ntreb dacă iubești pe altcineva
Sau doar e-o toamnă care vrea să ne despartă.

Pe un trotuar ciobit te-aștept, lângă castani,
Nu știu de ești sau vii, sau pleci cu zile,
Pe frunze scriu așa cum fac de ani,
Și-adun, în palme, arămiu de file,

În care te culeg și te cobor,
Și te pastrez în anotimp cu ceață,
Din trupul meu îți fac ție-un covor,
Dar tu m-ai risipit într-o dulceață,

…de gutui, să-ți fiu, pe pâine, dulcele uitării,
Ce dacă vine toamna peste noi,
Când tu mă amăgești în inima mirării
C-un du-te vino, ba cu soare, ba cu ploi?!

Să pleci, cu toamna, dacă vrei, nu-mi pasă,
Dar lasă-mi cheia inimii, acasă,
Să o arunc în focul fără pași ușori,
Tu pleacă, cum se pleacă, prin cocori!

 

…din ciclul celor #enșpemiiscuzațiexpresia poezii despre toamnă

sursa foto – emag, tapet