Mărgăritare versificate

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Obosită-s, azi, de toate,
Vântul parcă mă-ntărâtă,
De sub spaime cade o noapte
Și o amintire blândă;

Strigă cerul în stropul vieții,
Mă adun pe piatra lunii,
Tu îmi spui că doar poeții
Au vedenii ca nebunii

Și se poartă-n slova firii
Făcând literei mătanii,
Luând anafura iubirii,
Poate, fără spovedanii;

Te privesc ca o nălucă,
Și-ți zâmbesc în vers albit:
Cum să-ți spun, cât să-ți aducă
Mulțumire la minut?

Poate ne purtăm albastru
Și-nchinăm rugi poeziei
Poate prindem firu’ în patru
Iar problemei amnezie,

Coborâm în mici infernuri,
Urcăm și în paradis,
Colorăm albul cu negru,
Dar și-n curcubeu promis,

Punem mov în orice buclă
Adunăm roșu în rimă
Și ne strângem într-o rugă
Pe o literă divină.

Ardem galben în cuvinte,
Virgula e un oftat.
Par nălucă? Sunt cuminte,
Îți spun sincer, ce-am aflat

De când plâng pe vorbe scrise
Și-mi râd rânduri arămii,
Mă înșir, și-s nepromise
Devenirile, să știi!

Îmi e bine și poveste
Împlinind-o cu ochi vii,
Sunt nălucă, da, și-mi este,
Viața, ca în poezii!

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

6 gânduri despre „Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Lasă un răspuns