Am scris, voi scrie, am mai scris

Am scris, voi scrie, am mai scris,
Dintr-un apus într-un abis,
Dintr-o celulă verde crud,
Pe sub îngenuncheri de nuc,
Sub coaste sau pe umeri goi,
Am scris sub soare sau sub ploi,
Cu lapte dulce și zăpadă,
Nisip stelar sau ciocolată,
Am pus și mere confiate,
Într-un cuvânt, pe nemâncate;
Am îmbăiat, sub stele verzi,
Povești cu taine ș-amorezi;
Din pomi cu crengi rupte-n furtuni,
Oftat am strans, în zi de luni,
Pe colț zidit într-un suspin,
Am scris dintr-un pahar cu vin;
Am pus șireturi pe-al meu vers,
Le-am strâns, atent, ca-ntr-un corset,
Pe glezne am tatuat roman,
Să-mi fie mersul diafan,
Iar în toți anii ce-am pansat,
Prin rînduri, dorul sacadat,
Știut-am că desculți îi țin,
Sub tălpi aveam doar mărăcini.

Și stând sub iedera cea creață,
Încalț cuvântul, pentr-o viață.

Cu toc ușor, cochet, înalt,
Căci eu nu scriu, doar mă prefac.

 

 

Mulțumesc tuturor pentru vizite, aprecieri, învățături, mesaje și gânduri bune. Într-un prag de primăvară am început a scrie, în altul mă retrag. Probabil, voi închide blogul cândva, dar până atunci nu uit că am fost fata ce scutura literele de praf și, acum, îl las să se adune, aici. Pe facebook sunt de găsit, imi e mai usor sa scriu acolo, direct. Aici se doarme. Vă multumesc. NUMAI BINE, VOUĂ!

Jumătăți

N-o să caut! Îmi dă viața mai tot timpul provocare,

Cât să-mi pară existența o continuă mișcare,
Însă, am înțeles, cu vremea, că nu poți cuvinte a țese
Cu acel ce nu ascultă și-are alte interese;
Care simte-n vârful limbii, uitând astfel de magie,
Agresându-mi tot cuvântul și uitând de bucurie,
Cât să știu, pe îndelete, că există-n lumea mare
Doar o parte care simte, și încă una ce ne doare!
Și că de avem norocul să găsim perechi de gând,
Să rostim o rugăciune, mulțumind, din când în când!

 

 

Catren la minut (răspuns unui om drag pe profilul meu de facebook)

Pisica e de fentă.

Născută-n ianuarie

Nu-mi ninge azi și tu zâmbești aparte,
Pe streșini ne pândesc flori de lumini,
Nu ninge-n mine nici cu ziuă, nici cu noapte,
Dar fulguiesc eu însămi prin senin.

Îmi troienește, cât un bob zăbavă,
O urmă de amurg nebotezat,
Din timpul osândit ar vrea să piardă
Albitul semn că-n ierni m-am vindecat;

Și-n ghețuri mă strecor, la mine acasă;
Ce vină am că iarna mi-e destin?
Într-un ianuarie m-am întrupat, visând zăpadă
Și ning și-n iulii, de te-ngheț puțin

Când ochii mei sticlesc a nebunie
Și inima se strânge-n neplăceri,
De vrei să nu rămânem în robie,
De ninsul meu e bine să te temi!

N-am ajutoare la deszăpezire,
Riscăm pe umbre-n suflet să adun ninsori,
De când m-am pricopsit cu albe fire,
N-am nici răbdare să topesc mirări.

Tu râzi, știind, de la-nceput, de-alint și ghiață,
Topești o iarnă, într-o dimineață,
Iar de pui mângâiere-n gest albit,
Un cocktail, de la rece, mi-ai servit!

Căci firea poate fi oricât de aspră
De-i însorești destinul, se dezgheață!

 

Din ciclul ,,pot scrie și de dragoste și-amor”

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Inimi cu cheie…

Inima știe prea bine ce-i cu ea și ce strecoară,
Ce-arhivează sau albește, sau ce face de ocară;
Cum adună și pe unde, cât mai are spatiu-n ea,
Noi tot credem că-i ajunge, însa dilată cumva
Tot cuprinsul ei cel magic, de Dumnezeire atins, 
Cat sa prinda Universul într-un sambure rodind
Si sa spuna, tuturora, că de leac nu e nevoie,
Cat ne-aflam intru iubire si-nvartim, incet, de cheie…

însă…

…de-ar fi simplu, cum ne place să sucim acum ideea,
Inima ar fi albita, și cu totii am avea cheia.
Unora le e chiar simplu, și nu e deloc degeaba,
Dar mai sunt destui ce-o joaca, mai ceva ca alba-neagra.
Nu e treaba mea, as spune, doar gandind la „nemurire”,
Pana una alta, sincer, o tratez doar cu iubire,
…cum tot spunem, de o vreme, chiar, acum, in ceas select,
multumind ca avem muză, și Ei ca ne bate-n piept!

….când conversatiile nasc poeme, îmi zicea om drag, deunăzi.  La minut…, am repetat  experienta cu o muză de pe facebook….

sursa: pinterest.com