Jumătăți

N-o să caut! Îmi dă viața mai tot timpul provocare,

Cât să-mi pară existența o continuă mișcare,
Însă, am înțeles, cu vremea, că nu poți cuvinte a țese
Cu acel ce nu ascultă și-are alte interese;
Care simte-n vârful limbii, uitând astfel de magie,
Agresându-mi tot cuvântul și uitând de bucurie,
Cât să știu, pe îndelete, că există-n lumea mare
Doar o parte care simte, și încă una ce ne doare!
Și că de avem norocul să găsim perechi de gând,
Să rostim o rugăciune, mulțumind, din când în când!

 

 

Catren la minut (răspuns unui om drag pe profilul meu de facebook)

Pisica e de fentă.

Născută-n ianuarie

Nu-mi ninge azi și tu zâmbești aparte,
Pe streșini ne pândesc flori de lumini,
Nu ninge-n mine nici cu ziuă, nici cu noapte,
Dar fulguiesc eu însămi prin senin.

Îmi troienește, cât un bob zăbavă,
O urmă de amurg nebotezat,
Din timpul osândit ar vrea să piardă
Albitul semn că-n ierni m-am vindecat;

Și-n ghețuri mă strecor, la mine acasă;
Ce vină am că iarna mi-e destin?
Într-un ianuarie m-am întrupat, visând zăpadă
Și ning și-n iulii, de te-ngheț puțin

Când ochii mei sticlesc a nebunie
Și inima se strânge-n neplăceri,
De vrei să nu rămânem în robie,
De ninsul meu e bine să te temi!

N-am ajutoare la deszăpezire,
Riscăm pe umbre-n suflet să adun ninsori,
De când m-am pricopsit cu albe fire,
N-am nici răbdare să topesc mirări.

Tu râzi, știind, de la-nceput, de-alint și ghiață,
Topești o iarnă, într-o dimineață,
Iar de pui mângâiere-n gest albit,
Un cocktail, de la rece, mi-ai servit!

Căci firea poate fi oricât de aspră
De-i însorești destinul, se dezgheață!

 

Din ciclul ,,pot scrie și de dragoste și-amor”

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Inimi cu cheie…

Inima știe prea bine ce-i cu ea și ce strecoară,
Ce-arhivează sau albește, sau ce face de ocară;
Cum adună și pe unde, cât mai are spatiu-n ea,
Noi tot credem că-i ajunge, însa dilată cumva
Tot cuprinsul ei cel magic, de Dumnezeire atins, 
Cat sa prinda Universul într-un sambure rodind
Si sa spuna, tuturora, că de leac nu e nevoie,
Cat ne-aflam intru iubire si-nvartim, incet, de cheie…

însă…

…de-ar fi simplu, cum ne place să sucim acum ideea,
Inima ar fi albita, și cu totii am avea cheia.
Unora le e chiar simplu, și nu e deloc degeaba,
Dar mai sunt destui ce-o joaca, mai ceva ca alba-neagra.
Nu e treaba mea, as spune, doar gandind la „nemurire”,
Pana una alta, sincer, o tratez doar cu iubire,
…cum tot spunem, de o vreme, chiar, acum, in ceas select,
multumind ca avem muză, și Ei ca ne bate-n piept!

….când conversatiile nasc poeme, îmi zicea om drag, deunăzi.  La minut…, am repetat  experienta cu o muză de pe facebook….

sursa: pinterest.com

Din adâncul fără umblet

Din adâncul fără umblet,
Fără soare și anotimpuri,
De prin scorburi cu păcate,
De prin stupi fără de faguri,

De prin valuri fără spumă,
Din culori ce tac albind,
Pe un tablou cu semn de humă,
Iscălind un amănunt,

Tu m-ai luat și prins în ace,
Mici, de diamante fine,
Cum te miști, în mine tace
Și neliniști, și fărâme

Din umbriri îmbălsămate,
Care nu-s de mine, zici
Și prinzându-mă de tine,
Merg, atent, cu pași mai mici;

Stau și mă gândesc adesea,
Pe oriunde oi fi fost,
M-ai găsit, m-ai prins cu ace
De iubire și de rost.

Poate vă gândiți că nu e
Nici comod, nu-i nici firesc,
Să te coşi așa de altul
Chiar de-ți spune ,,te iubesc”.

Poate, dacă ,,simți” cu mintea,
Dacă nu-ți place a broda;
Dar vă spun, goblen m-aș face
Sau tablou de mucava

Doar să fie el acela, ce m-ar coase, m-ar picta!
Știu că aș deveni poveste, dintr-a noastră, în a mea!

…petic fin de catifea!

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.