Mărgăritare versificate

Joaca înserărilor obișnuite

Seara ni s-a așezat la masă,
N-am servit-o cu nimic,
Doar ce-am invitat-o-n casă,
Fierbea apa-ntr-un ibric;
Am spus repede o scuză
Și-am luat fructe de pădure,
Anason cât buburuza,
Miere, nuci și niște mure;
Am fiert totul pe-ndelete,
Seara se cam plictisea,
Avea treabă, n-avea sete,
Se uita prin casa mea,
Indiscretă, fandosită,
Ba ca e, ba că nu e,
Se voia nestăpânită,
Gata sa ne-ntunece.
Cocheta cu umbre-n casă,
Se foia, privea pe afară,
Se așeză din nou la masă,
Cu tupeu, ca prima oara.
I-am intins cana cea albă,
Care-mi e ca talisman,
De când era pe o tarabă
Într-un oraș medieval.
Nu a vrut-o, mofturoasa!
Ea voia doar portocale,
Si iși dorea-n a noastră casă
Să se plimbe mai agale;
Am tras scaunul sa iasă,
Mi-am udat buzele-n ceai,
Și-atunci a pus peste masă
Stăpânire cu alai.
I-a placut c-am rasfatat-o
Cu lumină și cu flori
Și atunci parca am îmbunat-o,
A vrut ceai și chiar lichior.
Seara imi este rudă nouă
Dintr-o viață cu mult film
Stam la masă amândouă
Și Brașovul îl privim

12 gânduri despre „Joaca înserărilor obișnuite

  1. Seara e musafirul ce te indeamna la scris, visare, relaxare. Faina priveliste. Imi si inchipui cu ochii mintii tot Brasovul privit de acolo.

    1. ..pe tine mi te-as fi dorit mai aproape. Tare-mi doresc sa fii bine. Stii că te citesc cu voce tare pentru bărbatul meu, nu? Radem, plangem, ne framantam..cu tine in gand uneori..

Comentariile sunt închise