Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Sunt fericită fără motiv

Doamne, cât m-am risipit fără rost, cât am mai rătăcit pe cărări care nu erau ale mele, cât am lăsat să mi se alăture oameni ce nu aveau niciodată nimic de spus dar mă iscodeau iritându-mi fiecare celulă. Îmi plac curgerile, meandrele care duc, totuși, în același loc; îmi place să mă intersectez în cuvinte care nu-s forțate sau nu se vor găsi mâine răstălmăcite în vorbe ce cântă silaba de ieri. Am uitat, o vreme, să-mi acordez inima cu mintea. M-am lăsat purtată de clipe și tare bine am făcut. Nu m-am mai gândit, nu am preluat emoții, iar pe ale mele, personale, le-am exilat într-un colț de inimă. Asa, goală de conținut, golită de senzații, cu palmele băgate adânc în buzunar, am început a colinda locuri pe care le lăsasem în paragină. La un moment dat, am vrut a fluiera să aduc ecoul în buzunarul de la piept, rămas gol, dar decât să mă aleg cu  vreo pagubă, am preferat să cânt. Am alungat autoironia care-mi spunea că mai am un pic și mă rostogolesc pe cărările astea vechi ce-mi par noi de neumblare, dar zâmbetul și râsul în hohote mi-au devenit amici buni și ei mi-au povestit că umorul nu are legătură cu sarcasmul meu și să-l alung și pe acela.
Bun, dar cu atâtea setări noi ce voi face? Chiar voi reuși să mă adun? M-am uitat în jur și am început să simt o căldură plăcută, cunoscută, de drag și iubire neiubită. Nu știți cum e asta? Păi, tu simți, știi, arzi, clocotești, aduni tot ce ai primit, dat, adorat, dar le-ai uitat pe raftul de sus, că, deh, e timp să arăți altădată. Când altădată? Și de ce să lași iubirea neiubită? De ce să-i lași pe cei pentru care ești soare și primăvară, zâmbet și bucurie să te aștepte să revii din drumuri fără capăt și fără început dar cu ispite efemere, cu treceri prin viețile unora care nu te cunosc deloc dar se prefac a te ști trimițându-ți cuvinte ca pe niște clișee ce înca fac zgomot în mintea ta. Sunt  ca  un capac de stilou din acela scump, pierdut printre o mulțime de nimicuri. Fără el, stiloul funcționează, dar finețea lui nu mai exista, lasandu-l asa vulnerabil și cumva știrbit de frumusețe.

De o vreme simt că am ieșit de sub răcoarea inutilului util, și am revenit pe stiloul perfect cu aer retro și vinovat. M-aș așeza în buzunarul de la piept, cel gol de lume, de simțuri, de piedici, de inimă, gândindu-mă să mă iscălesc într-o agendă goală, cât să-mi notez ziua asta. Găsesc una cu coperți de piele. Pun niște cifre, șterg niște promisiuni, câteva nume, îmi strecor două obiective și las loc anului ce se va scrie singur. Mă satur de metafore obositoare și îmi aduc aminte că azi am fost fericită cum am fost și ieri, și alaltăieri. Sunt așa din noiembrie, din 16 noiembrie, de ziua sotului meu, mi-am pus prioritățile într-o altă ordine. Sângele din mine pulsează altfel, emoțiile revin, una câte una. Ale mele. Le intersectez dar primesc delicatețea celor din jur; dacă le simt ostentative sau de complezență, devin politicoasă și adaug o vorbă simplă. Una singură. Niciuna în plus, niciuna în minus. Păstrez totul intact de parcă nimic nu se întâmplă, doar în mâinile mele simt strângeri adevărate. Și nu-s puține. Palmele mi se umezesc, ochii  altădată otrăviți de răutăți cu bordură aurită lucesc sub seninul de azi. Râsul meu sună, neașteptat. Îmi pun un strop de ruj pe buze, roșu, cald și mă uit cu un aer cochet la femeia ce tocmai și-a înnoit anii. Nu-mi pasă că mi-s imperfecte așteptările, îmi sunt perfecți cei pe care-i iubesc.
Sunt fericită…fără motiv sau poate din motiv de iubire neiubită trezită din somn.

18 gânduri despre „Sunt fericită fără motiv

  1. La raftul de sus ajungi de foarte multe ori doar ridicându-te un pic pe vârfuri. Dacă simți că te-ai regăsit păstrează-te așa, nu te mai risipi iar, pașii șovăielnici te duc pe căi greșite.
    Adriana, nu te-am văzut personal niciodată, dar te-am auzit și te-am simţit, ție îti stă bine doar cu zâmbetul pe buze, iar râsul în hohote te face irezistibilă, radiezi. Fericirea ta mă contaminează și pe mine, deci fii mereu fericită ca să-i faci la fel și pe cei care te simt aproape sufletului lor.

    1. Risipiri vor mai fi, Nico, dar măcar m-am adunat in ceea ce conta. Cand neglijezi ceea ce iubesti, indiferent ca e familia, sotul, scrisul, prietenii adevarati, parca esti dezradacinat. Adica una zici și alta faci. Azi, am ras cu Sanda de ziceai ca suntem copile; din noiembrie ma bucur mult de fiecare lucru și nu mă mai mint ca-mi plac oameni care nu-mi plac sau ca e musai sa ma introduc in vietile altora. Nimic nu e musai. Blogul l-am abandonat și pentru ca mă ducea in locuri unde nu voiam a fi. Am reusit sa nu mai merg si sa raman fidela celor pe care îi simt cu adevarat in mine. E simplu totul; se complica din prea multe amalgamări din ceea ce se stie cu ce se presupune si uneori cu rastalmacitul sensurilor dintr-un text extrem de facil.

      Eu spun ca nu am umor pentru ca nu rad usor, insa rad permanent daca imi creez mediu perfect. Cu tine rad, vorbesc, visez și de un timp nici macar nu ma cenzurez, stiu ca atata timp cat cei pe care-i iubesc stiu ca nu le trimit sageti si ca textul e fara trimiteri personale, comunicarea e perfecta. Te pup, Nico, abia astept ziua de maine..

  2. Trebuie ținută o scăriță pentru raftul de sus, ori mutat raftul mai jos. 🙂 Iubire neiubită… mult mi-a plăcut. Tu nu ești un capac de stilou scump, ești chiar stiloul, fin, unic, lucrat de meșteri pricepuți care au încheiat seria apoi.

    1. …da, stii momentul ala cand iubitul se apleaca a te saruta si tu spui…„nu acum?” Ei bine, tocmai ce ai doborât scara sau ai asezat pe raft inca un episod de neiubire.

      Cam asa si cu mine; am asezat mult prea sus tot ce iubeam, tot incercand sa conving ca eu nu m-am schimbat si ca tot ce fac zilnic e si pentru ei. Nu mi-au reprosat nimic niciodata si poate tocmai de asta am ales sa schimb multe, sa fiu alaturi de cei pe care-i apreciez, sa nu mai raman acolo unde e o tensiune pe care nu o inteleg și de care nu am nevoie.

      Cat despre stilou, ce sa spun? Multumesc, Em. As vrea sa cred ca pot fi astfel, dar tocmai nesigurantele mmele mă fac sa-mi doresc sa mă intregesc.

  3. eu ți-aș zice doar că ai ales, de fiecare dată ai ales în funcție de ceea ce știai, simțeai, aveai. și avem, simțim ori știm astăzi mai mult decât ieri.
    când se adaugă alegerii și ingredientul numit intuiție, bănuiesc eu, sufletul intră în starea de grație care încântă ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor (pe-asta a zis-o de loyola și mie, personal, mi-a luat mult să o înțeleg).
    să fii deci fericită îți doresc.

    1. ..eu m-am simtit bine in alegerile facute candva. Adevarat că alegand in functie de conjunctura, intuitie, etc..am trait senzatii și impliniri care mi-au adus bucurie. Dar nu mereu eram fericita, chiar daca nu puteam explica celor dragi mie ce anume imi lipsea pentru a inchide cercul dorit.

      Ei, si am inchis totul pentru un timp, tot ce venea din exterior, dar si canalele mele de comunicare cu mine, prin mine, chiar cu slova mea, și am realizat ca nu de asta am eu nevoie. Sunt genul de om care nu pot place pe cineva sau ceva chiar daca omul sau situatia aceea par perfectiunea si potrivirea perfecta cu mine. Daca șovăi, e clar că trebuie să caut ce lipsește. Am găsit mult prea ușor, realizând ce neglijam, ce risipeam, ce ușor e sa spui te iubesc din reflex, dar fără să fii sută la sută acolo.

      Am încetat multe. M-am trezit intr-o joi, oarecare prin noiembrie, spunandu-mi, pentru prima oara in viata mea „sunt fericita fără motiv”. Numai cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca nu am folosit niciodata aceste cuvinte, pentru ca eu aveam stari de exaltare, bucurie, multumire, amestec din toate, dar nu plutirea asta care am obținut-o miraculos cand m-am desprins de ceea ce ma agita interior.

      Habar n-am ce vine maine, dar pentru azi sunt recunoscatoare. Te imbratisez și-ți doresc spor în toate.

  4. E nevoie uneori de o astfel de decizie. Păcat că de multe ori amânăm asta că, aşa ca-n cazul acelei dăruiri de iubire, tot credem că e timp mâine şi ne tot amăgim şi ne pierdem.
    Să-ţi fie mereu aproape cei pe care-i iubeşti! Şi să fii fericită mereu!

    1. …știi, de multe ori..slova e mai pompoasa decat evidenta faptului. Ieri, de ziua surorii mele, am fost cu toții. Am iesit din casele noastre si ne-am adunat intr-o altfel de încercare de a ne sarbatori. Si am realizat ca cel putin in anul care a trecut cei pe care i-am amânat, i-am iubit de la distanta, dintr-o forma „hai, că tu stii ce simt” sunt fix cei pe care-i iubesc mai tare, iar acolo unde oamenii se pot supara, pot trage concluzii gresite, te pot coplesi cu insistenta…acolo mergi parca fiind sub o vraja pe care n-o intelegi. Intamplator, e reperul meu cu 16 noiembrie, de fapt e 14, cand, am realizat ca schimband pic cu pic, fara sa declari si fara sa vada nimeni ca faci ceva in plus, am realizat mai multe decat as fi facut un an intreg, iar acum, in ianuarie 2017 stiu exact cum sa-mi fac un plan fara cuvinte si promisiuni doar traind asa cum traiam…nu demult. Multumesc, potecuta. Ne-am scris cam in acelasi timp. Ce dragut!

      1. Mă bucur că ai avut acel moment de căutare şi revenire la tine şi la ce simţi că trebuie făcut nu pentru că e musai, ci pentru că face bine. Ţie şi celor din jur, cei despre care spui că-i iubeşti mai mult, şi din nou, prin ei, ţie.
        Să fii bine, să-ţi fie planul nerostit după placul sufletului!
        Eu mai am de învăţat cum să stau departe de locurile-n care oamenii se supără, judecă…
        Daaa, eram la tine când erai la mine 😀
        Te pup!

        1. ..din nou multumesc, am primit prea mult ca sa ma mint singura ca daruiesc la fel și cum nimeni nu mi-ar reproșa nimic, stiu ca revenind la gesturile pe care le uitasem cocoțate nu s-a mirat niciun drag de al meu, dar toți s-au bucurat de veselia mea și starea de bine, și asa stiu ca am facut si fac ceea ce trebuie..

  5. Nimic nu e întâmplator,
    Trecutul viitorul si prezentul.
    E scris în profunzime cu „pribor”
    Cuvinte ce contin tot alfabetul !

    O zi frumos înpodobita,cu iubire infinita !(:

  6. ce frumos ai scris Adriana! si cat de sincer. eu cred ca anul asta are ceva bun in el. nu stiu cum, dar si eu parca sunt mai impacat, mai calma, mai organizata. poate doar am addunat mai multa experienta si acum ne folosim de ea? nu stiu. dar inca o data mi e clar ca fericirea vine din noi, nu de la altii.

    1. …da. Cata vreme nu ne mai risipim aiurea, folosinfd fiecare clipa in folosul nostru, asa putem fi, culmea, de folos și celorlalti. Eu ma simteam mereu pe locul doi, abandonata in probleme uzuale. Am realizat ca probleme tot vor fi..dar va trece și viata, iar in loc de zambet eu pun amaraciunea clipei. Asa ca reset și go..

    1. ..da, desi nu am avut intentia sa scriu ceva care sa reprezinte tema anului 2017, uite ca a iesit din mers. Imi doresc sa iau lucrurile cum vin, sa le rezolv pe rand și sa nu uit ca nu traiesc de doua ori, astfel incat a-mi face mici bucurii e tot ce știu ca pot face fara alt efort.

  7. Fericirea nu are aparent motiv. Dar de fapt motivele sunt in tine, in cei dragi si undeva acolo in coltisorul tau de Rai. Cu totii avem nevoie de o asemenea analiza si reorganizare , sa ne adunam risipirile si sa le facem un tot al nostru, Un tot care sa ne aduca liniste, zambete si bucurie daruita noua si celor de langa noi. Te pupic. Am intarziat cu comentarili si citit dar recuperez acum. Sper sa nu mai intervina nimic care sa ma tina pe tusa. Te pupic.

    1. Nu ai intarziat deloc. Eu însămi sunt un du-te vino, precum o cometa, pe acest blog, de parcă nu mi-ar apartine. Niciodata n-am fost constanta, dar e clar ca revin cu drag mereu. Azi am citit ceva, nici nu știu unde: „a trebuit sa-mi sterg tot blogul ca sa stiu cat de fericita ma facea”. Ei bine, asta realizez, că e tare important sa-l stiu acolo, ca loc de refugiu, ca poate prind mai multa energie, bucurie, ceva care sa ma faca sa scriu din nou; dar deocamdata, tu stii, ca sa fiu implinita trebuie sa tin cont de ceea ce simt și daca simt ca realitatea si activitatile din ea mă fac acum fericita, cu motiv sau nu…merg într-acolo. Sanatate și multumesc pentru semn, mi-a picat ca un cadou de aniversare.

Lasă un răspuns