Să fii Marie!

Să fii Marie e un dar străbun, o taină plină, sfântă,
Să fii Marie seamănă c-un strop…. de bucurie adâncă,
Să fii Marie e ca rugăciunea, spusă cuminte între palme,
Să fii Marie e firesc și cald, e cântecul de leagăn ce te-adoarme.
Că ești Marie afli c-un sărut pe creștet, primit în ziua-n care te-ai născut,
Nu știi de e al mamei primul sau Dumnezeu a apărut
Să-ți pună daruri împletite, să te-ocrotească cu frumos;
Mă simt Marie deși nu știu cum să te numești așa duios,
Vă zic, așa, stângaci, pe alocuri, cu picuri de lumină vie:
Să ne trăiți cu numele, oricare ai fi și esti Marie!

 

flori

Continue Reading

Pașaport din ochi de brad și coamă de jnepeni pitici

 io22

Am primit pașaport către munți, către lumea ascunsă de ochii străini.
Cu greu mi l-a dat un Meseriaș cu aer de Notar, dar cu ochi de Cer,
Nu înainte de a-mi pune câteva condiții de trecere și petrecere.
Părea un reprezentant de seamă al unei companii de turism,
Dar când l-am întrebat despre asta, m-a dojenit și s-a grăbit să mă îndrume:
Mai întâi, m-a rugat să las acasă grijile și urâtul,
Mi-a zis-o frumos, dar ferm, căci simțea ce balast era în mine;
Apoi, cu un furtun cu cristale din stele cu vise neîmplinite
M-a spălat de probleme închipuite, acelea de răsar precum buruienile,
Iar cu o paletă m-a împins să citesc regulamentul de călătorie.
Mi-am scos cu grijă ochelarii dintr-un etui de lemn de cireș,
Dar am dat doi pași înapoi când am văzut maculatura aia stufoasă.
Mi-a spus, atunci, că am picat testul, că m-am speriat de imprevizibil
Și că nu merit niciun permis de trecere:
„-Draga mea, în eter se duc sperantele noastre, și nu exista niciun încărcător de vise noi,
Toate stateau în manuscrisele mele care aveau la mijloc un despartitor;
Daca erai curioasa ai fi vazut ca nu ai de citit decat cateva cuvinte simple,
Lăsate de cei care au vazut muntele înaintea ta.
Eu le-am adunat, am scăzut, am împărțit, am ales și cules,
Am pus deoparte exagerările, văităturile pasagere și am rămas cu trei randuri.
Le vrei? Trebuie să pun doar numele tau acolo, așa în alb, și poți pleca
Promite-mi ca il vei scoate din buzunar când te vei afla la cascade sau printre jnepeni pitici,
Niciun minut mai devreme, nicio secundă mai târziu!”

cascadecascade1cascade2trans

 

E dimineață. Pasaportul magic s-a transformat în lacrimi de bucurie.
Pe drumul-șarpe, de piatră si măretie, l-am scos chiar atunci când curcubeul mi-a urat bun venit
Doar cei cu inima plina de dor și nerăbdare l-ar fi putut vedea.
Știu, am avut noroc, m-au primit și Cerul, și Pamantul, si Cascadele, chiar și Zimbri,
Iar in inimă mi-a ramas, pe veci,…pașaportul de trecere.

zimbru

 

Il voi folosi curand. Si nu, nu e transmisibil, dar vă pot indruma, la randu-mi
Secretul e sa lasi grijile deoparte și să poti vedea ce îti  ofera, din ochi de brad și coamă cu jnepeni pitici,
.România!

curcubeu

Cu duzina de cuvinte, compusă din următoarele: incarcator, despartitor, meserias, maculatura, furtun, reprezentant, paleta, pasaport, eter, balast, etui, notar,  am stilizat ceea ce sper să vă povestesc curand- vacanta mea. Nimic nu m-a impresionat mai tare decat muntele, liniștea și măreția sa, frumusetea aia de piatră și nemișcare. 5 zile am uitat de orice grijă, de orice trecere fără temei prin lumea asta. Totul e la îndemână, la doi pași de noi, la doi pași de Dumnezeu, la doi pași de perfecțiune. Acasă, în România. În tabel, la Eddie, veți găsi și alte scrieri cu aceste cuvinte. Va invit cu drag.

 

Continue Reading

O jucărie de poezie

Luna sta să cadă,
prinsă într-un colț,
se agață de norul
ce stătea-ntr-un cot,
clătinând misterul 
nopților de plută,
luna pare-ntreagă
dar de cer cusută;
o privesc din nou,
iar de sub sprânceană,
tabloul se mișcă
negrul se destramă,
lucesc mii de vise,
luna cade iar,
dezechelibrează
somnul meu hoinar
care-și cată semne
pe o zare stinsă,
aprinzând senzații
ca pe-o plită-ncinsă,
unde ia foc luna
și vreo două stele,
norul plictisit
și visele mele;
pare că ma văd
cum le iscodesc,
se ascund de mine,
să nu le privesc,
fac bairam cu toții,
iar stau într-un cot,
relaxați în clipă,
într-un nobil scop
de a lasa să cadă
peste fruntea noastră
poezii ce mâine
or înflori în glastră;
ca-ntr-o baba oarba
au jucat un rol –
să ne fim tovarăși
când în pat …e gol.

Continue Reading

De ce? De ce, nu?

De ce să încep o frază cu de ce?
De ce tocmai am făcut-o?
De ce?
De ….frica inimii mele
Care știe că dacă nu-mi mai pun întrebări
Moare puțin mai repede
Sau pe silabe;
Ca de nu rămân curioasă,
Să știu, să aflu, să învăț,
Mă cred plină ochi.


Aș putea să am un „prea mult”,
Dar mă gândesc să mă scutur,
Să-l scutur pe el, „prea multul”,
Căci, sigur, a adunat în sine
Și rele, și balastru, și vechituri.
Cineva drag îmi spunea, ieri,
Că dacă aduni prea multe mărunțișuri
Și nu arunci nimic,
E semn de bătrânețe.
Mie noul nu-mi place,
Dar nici să îndes tot felul prin fiecare colț de inimă.
Așa că mai arunc din  ce nu-mi e de folos.


Din greșeală, am scos din cufarul cu lucruri obosite
Și vreo două furtuni, două fotografii zimțate,
Un colier cu mărgele cafenii
Și o hârtie pe care îmi scrisese cineva că ma iubește dacă mă iubesc și eu.

Dacă? Auzi? Dacă?
Atunci m-am supărat, acum mă bucur că am făcut-o.
De-l credeam..azi nu mă întrebam
De ce să nu-mi fi dat șansa să fiu cu adevarat fericită?
Chiar așa, de ce nu?
De ce nu…mi-ar fi mâinele prima zi din noua mea viață?

Doar pentru că e mâine. E atât de important un mâine sănătos. E un privilegiu.
Știti voi un motiv…de ce nu?
Shhh…nu vreau să aud nimic!
De ce? Pentru că de mă mint pot răspunde unui altfel „de ce?”

 

mărgele cafenii dintr-o poză zimțata
Continue Reading

Pe ploaie m-aș plimba…fericită…

 

Viața curge-n tropotite, și de gând, și de mirare,
Se cam scutură copacii, ceru-i dantelat în zare,
Eu mă scald în mirul verii, stau pe pernele visării
Îmi adap, cu mângâiere, plânsul sec al înserării;

Dorm secundele-n clepsidre, se trezesc furtuni de clipe,
Din nisipul frământării par amoruri să-nfiripe
Între firele de aur cu sclipiri de diamant
Și lumina diafană din apusul fermecat;

Mă trezesc că fac pereche literelor din cuvinte,
Că versific, amuzată, după-amieze aburite,
Că strecor rime stinghere în seninul serilor
Și că pun pe fugă ore din caldura verilor;

Mă topesc sub vraja nopții ce-o aștept ca să petrecem
Să-i pun în chisea de stele dulcețuri și apă rece
Să-i declar înamorată că e tot ce îmi doresc:
Să dansez cu a ei răcoare, să-i declar că o iubesc;

Iar din vara asta deasă și cu fierbințeli în piept,
Nopții-i fur liniștea vie, nici măcar nu o întreb
De o supăr sau o tulbur; sper să-mi împrumute, doar,
Rouă, adieri cochete și lichior de frig să beau…

Să mă-nghețe până-n vise, să le poarte-n dimineață
Iar amiezele să-mi fie cocktailuri cu speranță
Că voi face iară versuri, dar mai reci, mai neîncălzite,
Să uit c-am topit și vorbe, nu doar clipe obosite,

Și să pun iar, în clepsidre, …fir de vară temperată,
Sedusă de calde vise dintr-o noapte înghețată,
Cât să am de risipire, când m-or topi alte focuri,
Eu să-mi strâng zestre de gheață, să am pentru alte trocuri,

Și s-alung, ca un descântec, tot ce arde și omoară
Căci, de m-ați vedea acuma, par figură ca de ceară,
Ce-n cuvinte se alintă, adevăr rostind, în schimb,
Tineți, voi, arderea verii; eu pe ploaie o să mă plimb

..fericită..!

Continue Reading

Cioplind uitării..haine moi

Să nu te plimbi pe gândul trist
Nici cât un strop dintr-o secundă,
Să nu uiți că atâta ești –
Un adăpost fără penumbră;

Te locuiesc mii de cuvinte,
Ce dorm la streașină, cuminți,
Să nu te miri că fug la vale,
Când ape repezi o să simți

Că vin să spele din emoții
Și praful vorbelor ce tac,
Iar cu aglomerări de suflet
Vor face din tristeți un lac

Ce va seca prin prima rază
Ce pune mângâiere în clipă
Și va rămâne doar esența
Dintr-o poveste adormită

Pe care o legeni printre frunze
Pe balansoar de amintiri,
Punându-o iar  în adăpostul
Fără penumbre și rostiri;

Și va sclipi sub porți de soare,
Fără vreo vină sau mirări,
Un biet jurnal care nu moare
Nedescifrat în așteptări.

Se duc secundele în zâmbet,
Și ne poftim pe drumuri noi,
Să ne ascundem de-amănunte,
Cioplind uitării… haine moi…

în adăpost fără penumbre

Continue Reading

În însingurarea mea nu e loc de singurătate

 

Nimic nu se-adună-n realități efemere:

Nimic vesel, nimic trist,

Ci izgoniri de substanță

Lichidă, solidă, gazoasă,

Fiecare cât are și de care are.

 

 

Pe peticul meu de scenă nu e nimic.

Nimic vesel, nimic trist.

E doar izgonirea mea

Din realitate,

Dar mie îmi place.

 

 

Bântui în dreapta, în stânga,

Mă așez la  margine de gând,

Îmi împreunez palmele

Și șoptesc:

Multumesc!

 

 

Nu par singură,

Sunt singură!

Mă însingurez voit.

Așa-mi pot juca toate clipele,

Pot citi  stelele cuvintelor,

 

 

Pot descifra romane uitate ca recuzită

Pe masa scenei mele.

Așa, am timp mai mult pentru mine

Și pentru nimicurile mele de ață,

Înșirând amintiri la uscat.

 

 

Din când în când, ridic cortina

Și mai primesc, în culise,

Cate-un rătăcit însingurat ca mine,

Să ne bem stropii de aghiasmă

Cu binecuvantare.

 

 

Apoi, ne-ntoarcem în lume,

Printre cei singuri, cei perechi,

Către perechea mea

Care știe că-n însingurarea mea voită,

Nu e loc de singurătate!

 

 

 

 

 

Continue Reading

Nuntă în Cer și lacrimi pe pământ

Nunta  in Cer și lacrimi pe pamant. Mai bine era invers.
În satul meu, azi, e doliu. Lumea merge la biserica de Sfantul Ilie cu fruntea plecata si ochii cerniti. Soaptele se ascund pe buze. Stiu ca se privesc complice, cu gandul spre familia greu incercata. Stiu ca multi dintre cei garboviti si de griji, si de ani, si de uitare, se intreaba de ce nu a tinut Dumnezeu randul și de ce a lasat sa se intample teribilul accident. Spunem mereu ca cei de la sat se satura de munca si migreaza spre oras. In satul nostru cei tineri raman si muncesc pamantul. Din greu, cu ce stiu, cu ce au. Li se strica uneltele, masinariile, pana cand iși iau tributul de sange si ne amintesc noua, celor ramasi, ca viata nu e alba-neagra. Nu totdeauna scapi dintr-o situatie periculoasa, chiar daca ai scapat de zeci de ori.
In satul meu o mireasa a ramas fara mirele său, o mamă și-a pierdut fiul cel harnic si frumos, un tată….mințile. Si noi ni le-am pierdut….puțin. Avem in schimb lacrimi si mâini frânte. Ciudă si neputință. Suntem copleșiți.
In satul meu e doliu azi, dar nu stiu de ce, de data asta simt ca acest lucru va indurera mult timp lumea. Poate ca prea a sfarsit tragic, poate ca se simte ca pamantul si-a luat tributul. Azi, campul e cel mai ocolit loc. Nenorocirea, insa, s-a produs. Nimic nu mai se poate schimba. Drum fără întoarcere. Pe unii acest lucru îi va înrăi, altora le va potoli patimile și furiile cuvintelor. El va ramane amintirie vie, durere nepotolită.
Nunta in cer și lacrimi pe pamant. Mai bine era invers. Dumnezeu sa te odihneasca, copil frumos!
Continue Reading

Sufăr de nebunie metaforică

 

..suferi de nebunie metaforică!
Mi-a zis al meu soț, într-o dimineață de vară,
pe când îmi purtam cuvintele visate, cu ochii închiși,
mustind de somn și tânjind după așternuturi moi,
în timp ce coboram o scară 
ce ducea spre o călimară invizibilă cu cerneală de taste
cu care se scriu, pe repede înainte, visele nopților.
Mă întreb de ce aș suferi de mi-aș imagina
Că și visurile mele s-ar pune în condei
Cât să le fac să se pecetluiască în împliniri?
sursa: internet

 

Continue Reading

Cai verzi și nori albaștri

De când cu toana asta nouă,
Soarele mi-a zis vreo două,
Când i-am spus să ia lecții de echitație, ca sihaștri,
Să călărească-n cer, cai verzi pe nori albaștri.
Auzi, ia du-te, mătăluță, și te ascunde,
Că acușica ploaia o să te ude
De plec si las să te cotropească, precum ostașii,
Picuri de sub copite de cai verzi, pe nori albaștri!
Mai bine, ia de aici raza mea bună,
Stai sub umbrele, urcă-te pe lună,
Fă semn cu mâna de ești printre aștri,
Căci prea vezi, des, cai verzi și nori albaștri!
M-am luat la ceartă cam nepotrivit,
În ceas de amiază, cald și toropit,
Cred că-mi doream răgaz și, potolindu-mi pașii,
Să visez umbră, vânt,… cai verzi și nori albaștri….
….fără vinovății de o clipă….
sursa: pinterest. co. uk

 

Versurile astea le-am visat ieri, dimineata. Primele trei strofe. Am coborat, buimaca si le-am scris rapid. Inca dormeam. Nebunie. Azi…le-am cizelat putin și …sper sa va placa. Zi faină ….cu tihnă…
Continue Reading

Iulie ciobit, caise, rendez-vous și licurici

Liniștea cade peste pridvorul inimii mele. Mă ating cumva licuricii pe care eu nu i-am vazut decât în poze. Mihai mi-i arată, exaltat, cu bucurie inocentă, aceeași cu care ieri mi-a întins un fir de păpădie crescut pe streașina casei. Ce loc înalt și prețios pentru o plantă atât de plăpândă.  Mi-a zis că-mi seamănă și jur că m-am îndrăgostit puțin de el. Din nou. Nu  văd lucirea de care îmi tot vorbeste și nu mă mir, mereu sunt incapabilă să observ cum lucrurile simple îmi explodează frumusețea în față, tocmai când eram ocupată, aiurea, cu vreo nebuloasă pe care mi-a indus-o tumultul din jur. El râde, eu oftez cu ciudă  încercând să caut obsesiv locurile cu bijuteriile  licuricioase ce sclipesc în noapte. Întunericul mă găsește obosită, numărând secunde. Până la….
Mai nou, îmi pun câte un semn, câte un țel, o căsuță ce trebuie bifată. Mai bine zis, fac asta de un timp.  De nu mă țin de cuvânt, nu-mi mai dau avertisment, ci pedeapsă pe loc. Dar vă anunț care mi-e scorul. Deocamdată e remiză. Inca traiesc sub semnul caisei.  De la felia cu dulceață, de azi dimineață, mi se trage. La mama, copacii aproape s-au rupt sub rodul bogat, iar congelatorul meu e plin de punguțe cărora eu le zic deja prajitură, căci nimic nu e mai simplu decât să-ți aduci vara printr-un fruct scufundat într-o baie de ou, lapte și făină, copt încetișor, într-un timp în care îți ninge cu poveste de argint. Va jur că vă voi aminti atunci, de o clipă acrișoară de iulie.
Bărbatul meu mă invită la un pahar de oareșce. Mă servește tacticos punând licorile, tot ca un alchimist veritabil, într-un pahar de cristal, fără picior. Paharul e ciobit, crăpat și eu mă mir, căci nu mi-l aminteam astfel. Cineva mi-a spus să nu țin lucruri ciobite în casă. Presupun că mâine-l voi arunca. Și totuși, e paharul unui rendez-vous de luni seara…cu soțul meu. Deci..cum să-l arunc?
Mai bine arunc niște gânduri ciobite, ălora sigur nu le duc dorul. Ba, dimpotrivă aș spune, le înlocuiesc cu unele întregi și senine. De mult, nu mi-a mai fost atât de senin. Poate mi se trage de la caise, ori de la mama, ori de la flirtul de seară cu licurici doar de el văzuți. Eu cred că mi se trage de la rochia ce asteapta s-o cumpăr. E doar la un click distanță. Oare să….?
ps. și stiu și ce să fac cu paharul – îl transform într-un decor cu strasuri și o plantă micuță care să-mi aducă aminte mereu de o seară cu licurici…

Continue Reading

Cât ține-un început?

 „Cât ține un început, cum de durează ani?
De voi greși din nou, voi mai gasi iertare?„-
mă-ntrebi și-ți simt în vorbe însângerate răni
și-un soi duios de gânduri ce mor de nerăbdare:
Un început de-ar ține an de an,
ar fi preludiul cel visat de mine.
Dac-ar dura o vreme doar, din plan,
din planul vieții, să-nțelegem bine,
m-aș bucura de el cu fiecare clipă
și-aș aduna-n albumul cu frânturi
tot ce-am greșit, iubit, dorit, și c-o aripă
de gând bun le-aș ocroti cu rugăciuni.
De vom greși din nou? Ce întrebare!
Cei buni și dragi ne vor ierta mereu,
Iar restul va ramane a vieții întâmplare,
Căci de nu pot ierta, nu-i pot convinge eu
Ca a ierta e un-nceput de drum
Mai bun.
Ma iert, din nou,
Și cred în Dumnezeu!
2015, februarie

Continue Reading