Cum să explic?

Cum sa explic?

.. ca nu mă iau in serios,
Că slova mi-e ca frunza, când e pe ram, când jos,
Iar poarta e deschisă doar celui ce dorește
Să vadă și-nfrunzirea, dar și cum se ofilește.
Ca-mi place primavara, dar o asez în toamnă,
Iar vara-i ca o iarnă, în vorbe fără haină,

Că-mi tremură cuvântul, iar textele-s stângace,
În inimă am fluturi și in stomac am ace,
Si că nu as vrea sa stiu de strâmbi din nas sau plac,
Caci scrisu-mi relaxează și fricile, și-mi tac;

Iar de-mi vedeți șuvoiul de litere de-a valma,
Nu observați doar forma, mai bine simțiti teama
Că mi-ar putea seca izvorul, curat cu apă vie,
Și as ramane stearpă, de literă pustie.

De veti căuta-nălțări fără de-apus
Priviți și printre randuri, caci totul s-a cam spus. (de alții)
Nu veți găsi nimic, doar litere-nșirate,
Și fluturii zburând prin lumi mai inspirate.

Ce aș mai vrea?

De spus de-aveți ceva, bateți atent la poartă,
Caci fluturii-s timizi și vor porni iar roată, (in seri repetative)
Si se vor aseza pe-al vorbelor zăvor,
‘nlemnind cumva poetic, trecand la locul lor,…(‘n tăceri definitive.)
Nu între ei, ci cu acei ce parcă
Nu înțeleg că lumea e un teren de joacă,
Pentru cuvinte…vii. Sau mii? (Habar nu am..)

Ce-aș prefera?

Sa treceti mai departe, pe poartă nu intrati, (de nu simțiți),
Caci universu-i plin de cei adevarați.
Si de mă-nvart si eu, fara sa tin vreun ritm,
E ceva la-ndemână, la liber, dar divin!

Și nu uitați:

Eu nu-s în lumi perfecte, dar sunt în a mea lume,
În ea am tot zidit, și bune, și nebune,
Cei ce au pus mortar, nisip și cărămizi
Simt fluturii din mine de când au fost omizi.
De nu vreti sa lasati decat noroi prin mine
Luati-l și pastrați-l ca poate face bine …(la reumatism)

Acuma, mă scuzati, dar voi deschide poarta
Zavoru-i tot acolo, și pragul, chiar și treapta
…martor tacut ca scrisul imi e impiedicat
Un vesnic inceput, albastru demodat.

Și multumesc, discret, căci fluturii se-opresc
Iar acele nu-nțeapă, dar eu mai scriu..oleacă;
Desperechez iar frunze și-mperechez cuvinte,
Să-mi fie mărturii de ce-am avut prin minte. (o vreme)

Ce am scris aici?

…păi, știu și eu? Nu aveti o plasa de fluturi
Să adunam tulburarile mele de-o clipă?

N-am scris nimic, doar am bătut din litere-aripi,
Caci prea mă luase lumea in serios…
Si mă agata in vorbe ce mă-ntorceau pe dos.

sursa: facebook
Continue Reading

În colțul cerului, departe..

În coltul cerului, departe,
sub Carul mare, mai la stanga
unde doar norii-s flori de noapte
și luna șade ca nătânga,
sub furii și amestec cald
de mici materii nestiute,
s-au dus și dorurile mele
spre Dumnezeu, să mi le asculte.

S-au ratacit printr-o furtună,
apoi nu stiu cum de-au ajuns
pe Marte cu escala-n Lună
și tot nu le era de-ajuns.
Au ratacit pe o cometa,
au prins și fulgere și arderi,
și s-au intors cu o racheta,
și-acuma dorm in mine toate.

Păi, ce-ati facut, cu atata zarva
și forfota, și drum, si zbor?
La Dumnezeu aveam eu treaba,
să-mi decripteze dor cu dor.
Din margine de suflet simplu,
Se scutura de somn un gand,
Pai, noi am fost, de-am tinut rândul
Dar ne-a trimis iar pe pământ,

Fara raspunsuri uimitoare
Sau descifrari de tâlc mocnit
De porti in tine dor ce doare
Porti focul viu care a trait
In fiecare imbratisare,
In orisice oftat prelung,
De ce sa pierzi ce-n tine apare
Precum o candelă de vânt?

Iubeste-ți dorurile toate
Caci sunt doar urme adevarate!

 

Azi am dor cu nume sfânt
Și-n candelă nu arde..vânt…
sursa: pinterest.com

 

Continue Reading

În fereastra sufletului

În fereastra sufletului am pus mușcate și petunii,
Deși la grădinărit nu mă pricep,
Ba uit să le ud, ba le inund cu emoții,
Ba se usucă în soarele ochilor indiscreți,
Iar de învățat despre binele lor
Nici acum nu am habar.

 

Totuși, mai mereu se găsește cineva
Să-mi dea îngrășământ potrivit,
Să le pliveasca cu grijă din grijă,
Să mi-aducă aminte ce frumoase sunt
Si cat de greu au înflorit în inimă.

 

Mușcatele deja curg colorat pe margini de suflet,
Iar eu nu vreau  să intinzi mâna si sa furi un fir,
Mai bine cere-mi.
Mi-a luat o viață să știu de ce zâmbesc roșu.

 

Parcă nu mai am timp să nasc alte povești,
Alte zâmbete, alte buruieni, chiar.
Din cele sădite, fereastra sufletului meu
Ramane mereu deschisă și împodobită,

 

Curgând,
pe ziduri de trup,
flori-povestite!

 

 

 

 

 

Continue Reading

Ce zici? Vrei să fim bine împreună?

Vom mai fi bine vreodată
Sau ne vom scurge pe marginea lumii
Între cer și pământ,
Între bucurie și lacrimă,
Așteptând palma sufletului
Să ne țină în căuș dumnezeiesc
Vise scurse într-o beznă de cleștar?
Vom mai fi bine vreodată,
Dacă rugăciunea spusă șoptit
Cu jumătăți de cuvânt,
Din inimi împietrite de spaime,
Își va căuta cealaltă jumătate
În ochii vieții
Si nu-și va împlini menirea?
Vom mai fi bine vreodată
Când se vede alb peste munți în luna mai,
Și tu-mi ești tristă de plecări
Ce capătă urme de nesfârșire,
Deși la tine-n suflet e sfârșit nesperat,
De suferință domesticită cu lacrimi?
Vom fi bine, draga mea. Eu cu nebunii stelare
Ce-mi tulbura dimineti cu cafea neîndulcita
Tu cu bucuria zilei din noua ta viata
Unde, pe masuta inimii vei aseza –
Două cărti, o pană, o fotografie zimtata,
Niste zat uitat intr-o ceasca,
Si cu toata recuzita asta, vei pune ultimul oftat
In cui.
Ce zici, vrei sa fim bine împreună?
Așa, între verde și roșu…mereu.., între pietre-cuvinte?
Prietenei mele, Nicoleta Ioniță, ale cărei dureri le  simt și le cunosc. Cand trece vremea și cifrele devin rotunde, nu știu decât să-ți zic ție că ești cel mai puternic om pe care-l știu, iar lui …că așa a fost să fie.

Continue Reading

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului

Dacă ți-a plăcut, cândva, un cântec de pasăre doar pentru că nu ascultasei încă alte triluri, să nu te miri că într-o zi ți se va părea stridentă, arțăgoasă, gălăgioasă, iritantă, dornică doar de atenție, sperând să-și mute armoniile pe alte ramuri. Nu-ți va garanta nimeni că nu te vei plictisi și de alte acorduri, însă e imposibil să nu găsești unele care să-ți ciripească discret…muzici preferate sufletului tău. Bucură-te de ele atât cât sunt, așa cum te-ai bucurat și de cele rătăcite-n abisul schimbării.
Iar dacă nu poți nici măcar să mai simți zgomotul acelei înaripate să nu te simți vinovat, viața e plină de lucruri care vin precum pansamentul pe rană, cât să te miri ce ascunse au stat, în scorburi cu vise, neîndrăznind să-și ducă zborul și glasul spre cei ce le căutau, fără ca ele să știe.
Neîntrebând sufletul despre zbuciumul său nou îl lași să-și recapete singur albia aceea a confortului de unde nu vor lipsi alte întrebări sau cunoașteri. Și le va așeza singur, între două vorbe spuse Cerului și două oftaturi lungi. Pe cele din urmă le vei simți, pe primele le vei ghici în acțiunea cea nouă de care te bucuri, ca și când erai programat sa faci asta. Totul e o scenă unde se joacă sute de piese de teatru, exact cam câte gânduri nerostite ne trec nouă zilnic prin minte. Chiar dacă nu ajung fapte își ascund reprezentațiile necerând atenție în plus, ci doar să se consume și ele printre cele cu glas.  Stau sub zăbrele de gând, mereu atente, sa vada cand e randul lor de primadone.  Si noi le casapim cu zgomotele din afară ce nici măcar nu ne aduc bucurie mereu în loc să ascultăm și muzica sufletului.
Uneori, din coliviile noastre aurite, privim colivia nesfârșitului și ne mirăm ce ușor e să ne rotim spre ce ne place. Atâta eliberare din suflete încorsetate de preconcepții, nu mi-a fost dat să văd.
Azi, am văzut un om care era fericit. Fericit că-i cânta altă pasăre la geam. Și, nu știu cum, dar am înțeles ce ușor era.
Să fiți iubiți de cine doriți, și să iubiți pe cine vreți, fără vinovății de fațadă. Ne sunt suficiente aparențele în care ne scăldăm ochii și sufletul. Iar dacă tăcerea mea de dincolo de cuvintele scrise vi se pare de neînțeles, nu căutați logica pentru că nu exista. Sunt lucruri despre care și cel mai vorbăreț și extrovertit om nu vrea a vorbi, chiar și celor cu care a făcut-o până deunăzi..ușor. Poți împărtăți emoții dar e greu să-ți mai împarți sufletul, dezgolindu-l prea tare într-un moment când, poate, e doar obosit și singura hrană regeneratoare e cuvântul scris sau tăcerea.
Numai că atunci când taci, și muzele amuțesc. Nu mai bine că le asez aici sub formă de nori de cuvinte gata sa se risipeasca pe Cerul Nădejdii? Asa le voi asculta oricand voi dori, în triluri de ganduri înnoite..
Sunt bine, dragii mei, însă din realitati si fantezie, uneori, …poți fi doar culegător de cuvinte ce bântuie nehotărât. Atunci le adun spre surâsul zilei ce se așază pe genunchii mei, greșind directia, lăsandu-mi chipul sa capete ceea ce doreste – senin sau încruntări de sprâncene. Voi ce credeți că am ales?  Si apropo, spre disperarea celor care atunci cand le arati o fotografie te intreaba unde e zâmbetul. Știți ce le răspund? În realitate. Cel mai greu lucru mi-a fost să zâmbesc și să râd forțat. Mai bine mă lipsesc, vorba unei dragi mie, căreia veselia îi e mereu haină potrivită. Să fiți iubiți și nu căutați drame unde nu sunt…
sursa: pinterest, free bird
Continue Reading

Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi…

 Nimic nu e ce pare a fi, e concluzia ce-mi rămâne de fiecare dată când citesc ceva polițist. De curând, am recitit romanul Agathei Christie, „Moarte pe Nil”, într-o încercare de aducere aminte, dincolo de ceea ce cunoșteam deja  și din ecranizările făcute, dar și dintr-o memorie uzată, din care lipseau amănuntele de tot felul. Era o altfel de documentare pentru tema minunată, pe care am ratat-o, de altfel, pentru Clubul Condeielor Parfumate, care se numea „Parfumul personajelor din Moarte pe Nil!”.
Vă garantez ca dacă dați click pe linkul Mirelei, nu doar ca va veți aminti perfect acțiunea și protagoniștii, dar veți afla și o grămadă de informații despre parfumuri, arome, stil, opulență și bogăție, iar în tabel – căci există unul acolo –  veti gasi interpretari inedite care, sigur, vă vor întregi cunoștințele sau, de ce nu, vă vor face curioși în caz de nu ați citit cumva cartea, deși mă cam îndoiesc de asta.
 Așadar, nimic nu e ce pare a fi și încă o dată, am realizat ce înseamnă să re/citești o carte la o vârstă când amănuntele sunt cele ce îți rămân în minte. Când eram foarte tânără, eram teribil de înfometată să aflu repede acțiunea, desfășurarea, personajele, să le dau drumul pe sania acumulării și să le simt, în final, ca un tot, fără să realizez, că, de fapt, le-am dezbrăcat de lucrurile esentiale și le-am pastrat in memorie goale, doar cu efectul întâmplărilor, fără să păstrez măcar puțin din ceea ce dă bogăția textului. Dacă mă întrebai de roman, ti-as fi răspuns, în cateva fraze, că e vorba de încă un mister dezlegat de celebrul Hercule Poirot, într-un mod maiestuos, vibrant, dintr-un alt loc exotic, dincolo de lumea obișnuitului, unde personajele iși pastrau cronologia si congruentele in tipare pe care, poate, le coseam perfect….. uitandu-mă, mai apoi, la filmul care sintetiza totul.  Superficialitatea asta o mai păstrez acolo unde simt  că nu mă atrage autorul sau când povestea pare o repetiție a unor cuvinte mult prea cunoscute, reclădite parcă, insa mereu retin actiunea…asa ca o delimitare a lucrurilor pe care le iubesc dar și ca o nevoie de recunoaștere. Ei bine, de data asta nu a fost asa și deși nu sunt pe temă, tocmai că am ratat-o, nu pot lăsa deoparte faptul că subiectul e terbil de ofertant.
După ce am trecut de personaje, după ce am vibrat perfect cu fiecare fleac apărut să-mi pună mintea în mișcare – deși era cam greu să mă prefac că nu știu cum se termină și care sunt autorii crimei – m-a pus pe gânduri franchetea lui Hercule Poirot în câteva dialoguri menite sa tulbure dar si sa trezeasca cumva părti din noi. Sa spui adevărul acolo unde omul nu are nevoie de el, îmi pare un act de mare curaj. Să-i spui omului ceea ce nu vrea să audă, necosmetizat și, deși politicoasă exprimarea, să-l pui pe fugă, este cu adevărat o mare calitate dar și o demonstratie perfecta a siguranței de sine, că mai apoi tu te poți strecura prin viața lui senin chiar dacă simți stânjeneala.  Oamenii au tendința sa creada ca nu vor fi niciodata influentati de deciziile pe care le iau in raport cu ceilalti, plângandu-se, mai apoi, de  nedreptatile pe care trebuie sa le suporte, uitand ca  au generat fiecare avalansa care îi cam mătura, făcandu-i vulnerabili și temători, paranoici și schimbatori, avand reactii care uimesc. Cata vreme esti conștient de consecinte duci mai ușor păcatul de a fi căzut în ispite de suflet hăituit.
Apoi, sa simplifici, precum Poirot, o vacanta facuta pe unul dintre cele mai incitante fluvii din lume, Nilul, cel in forma de reptila, numind-o „călătoria sufletului” doar pentru că una dintre divele romanului își dezvăluie trairile intunecate inainte de a urca pe vasul ce va deveni scena unor morti presimtite, întrucatva, este dovada ca poți găsi ceva ușor poetic și într-un stil destul de evident.
Dincolo de faptul că mi s-a deschis pofta de a vedea cateva dintre atractiile Egiptului, cu templele, piramide, deșert și hoteluri luxoase, mă gandeam cat de diferite sunt calatoriile pe care le facem noi acum și cum aratau bagajele celor ce se îmbarcau pentru un sejur de 12 zile. Cărti, scrisori, șaluri de catifea, rozarii, pălării, costume de mătase, caschete de colonialisti britanici, batiste cu monogramă din materiale diverse de unde poți deduce clasa socială, turbanuri, evantaie, rochii de seară, de zi, săruri, parfumuri în sticle de cristal, revolvere cu mânere de fildeș,  un întreg univers care vorbea despre și în locul tau.  Cameriste personale sau medici care purtau cu sine, intr-o geantă, o intreaga sala de operatii, telegrame și scrisori ce te gaseau oriunde, erau deja lucruri obisnuite.
Din nou, m-am gandit la secretele pe care le purtam fiecare, dar si la patima cu care ne invaluim cand dam de o situatie pe care nu o gestionam usor. Am ramas surprinsa sa vad cat de repede  s-ar debarasa oamenii de alti oameni, doar pentru ca unii au  un caracter îndoielnic și nu  sunt pe placul majoritatii, dar sa vada in moartea unuia ca si cand e pedeapsa pe care o merita, este mult peste puterea ma de a intelege. Si asta observ nu doar in randurile scrise, ci privind reacțiile celor care lasa cateva randuri la recenzii. Fictiune sau mers ușor in realitatile ce ne inconjoara, nu pot uita ca am trait astfel de senzatii cand un om plecat „nu la steaua cea buna” era privit de un altul rămas cu multă ură, bucurându-se de accidentul mortal, doar pentru ca acela îi gresise lui candva, avînd credinta că  primea ceva cuvenit faptelor sale. M-am cutremurat. Poti fugi de astfel de oameni, te poți distanța de cei aducatori de nenoroc, dar moartea e doar a lui Dumnezeu, nu o putem cere noi, de parcă am cere niste vreme rea in loc de soare, iar mâine te poți răzgândi. Sa te bucuri de plecarea definitiva a unui om ca și cand tu esti fara de pată, cred ca tine de o tulburare interioara profunda.
Apoi, dragostea și tot ce poți face în numele ei pe acest pământ. Oare  mai exista sacrificiu și devotament chiar si in comploturi și intrigi carora, din start, le cunosti deznodamantul? Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?
Categoric vremurile pe care le traim  sunt altfel. Parfumul acelei epoci il port in litere de romane care vor fi mereu la modă, poate printre putinele lucruri comune intre atunci și acum. Nu voi vorbi de lumea bogata, de opulenta care sarea in ochi și prin mediatizari excesive, in rubrici mondene, exact cum se intampla si acum, insa, in zilele noastre, nu e nevoie decat de putin „glamour” fara sa ai merite evidente. Poate merite nu aveau nici atunci, insa pozitiile sociale îi aduceau pe acestia in atentia lumii mereu curioasă, mereu pusă pe descusut și cusut. Ca în final să devii o știre peste care toți trec ca la fapt divers, pentru că nu vei mai conta….mâine.
Ce mi-a ramas in minte, ca un gong care suna prea devreme, batand neregulat si sacadat, e faptul ca ultima replica din aceasta carte parca anuleaza fiecare întamplare, trimitandu-ne, prea repede la urmatoarea: „nu trecutul conteaza, ci viitorul”
Si cum aceste cuvinte sunt confundate mai mereu cu o lozinca a progresului, eu, recunosc, că imi ascund capul intre umeri gandindu-mă ca prefer prezentul colorat cu arome de trecut și cu albastru curat de viitor, îngemănate delicat. Indiferent de ce am vorbit eu aici, poate ca nu are legatura total cu actiunea din „Moarte pe Nil” –  nu am scos decat niste idei razlete – dar e pretextul sa spun ca toți contăm, indiferent că suntem buni, răi, generoși sau cameleonici. Ramane doar sa hotaram caror oameni le suntem spectatori și cu care ne impletim firele iubirii și ale increderii.
Moarte pe Nil, amor subtil
Distrus de ambiții și lăcomie
Parfum amar, de om avar,
Obsesii pline de fantezie;
Nisip și perle, șaluri și stele
Ce adormeau prin vise triste,
Bani și ambitii, crezuri și vicii
Pitite-n colturi de mătase al batistei
Cu monogramă și poate o armă
Ascunsă-n urzeli potrivite de timp;
Lumea-i nebună, soare, nu lună
Prefera cel ce nu e-ndragostit
Decât de sine, și-atunci revine
Amor vinovat ce ucide prezentul,
Flacon cu lacrimi, esență de patimi
Și Moartea pe Nil devine efectul
….parfumului fum.
Pentru intreaga poveste as alege un parfum cu miros oriental, cum e cel Shem – el- Nessim de Grossmit –  un parfum Floral Lemnos Mosc de dama, creat in 1906.  Notele de varf sunt bergamot si neroli; notele de mijloc sunt muscata, iasomie, trandafir, ylang-ylang si radacina de stanjenel; Notele de baza sunt mosc, paciuli, cedru, lemn de santal, heliotrop si vanilie – și asta doar pentru că acțiunea se petrece în Egipt, dar pasagerii sunt aproape toți locuitori ai vechii Anglii, casa Grossmit avându-și acolo rădăcinile.
Viața are surprize la tot pasul. Fiecare dintre noi găsim acea părticică în care ne oglindim, iar dacă în ciobul nostru de lume se mai privește cineva, cred că vom fi fericiți, căci va conta mereu clipa purtată în ziua de mâine, cu bucurie pentru că ești și poți face lucrurile să curgă și printre pietre negre din ape involburate. Sa fiți fericiti, asadar!

Continue Reading

Drumul e al tuturor

Veninul lumii are alte cote
Și-s noi discuții puse pe hotar,
Se agită toți cei ce simt că prin aorte
Le trece sânge clocotit, căci au habar
De fiecare normă ce apare în cale
Și trec prin filtrul lor, cam îmbâcsit
De umilinta vietii ce acum le pare
Exemplul bun că alții au gresit.
Se spune mult despre ipocrizie,
Se strigă despre legi, canoane noi,
Când este clar, dar nu ar vrea să știe
Că lumea-i veche chiar și-n timpuri noi.
Nu schimbă viața cum se schimbă omul,
Atunci când drumul său nu e pavat,
Când buna sa intenție este ca pomul,
Ce rodul și-l cam scutură-n păcat.
Răbdarea noastră este limitată
Si-o măsuram din tot ce am trăit,
De e cu plus, nu ne-o păsa că altădată,
Va da cu minus altora ce s-au mințit.
Eu cred ca nimeni care se iubește
Suficient să știe ce contează,
Nu va dori sa strige, cât ai zice pește,
Cuvinte goale ce devalorizează.
Vă spune una care a aflat,
Atunci când umbra îi era iubire,
Cum e cuvantul sec și apăsat
Cu care a lovit dur – Nefericire!
Și daca altii pun pe firmament idei,
În care simți că nu te-aduni deloc,
Trăiește-ți viața cât să nu le iei
Taciunii lor să-i pui pe- al urii foc.
E așa usor sa ne aprindem toți,
Tot arătând cu degetul spre celălalt,
Când ar fi simplu să arati că poți
Revolta sa ți-o schimbi în țel curat.
Iar daca strigi…cu indignare aprinsă,
Nu s-o vedea decât că ești lovit,
Iubirea nu va fi torță aprinsă
Spre bine, ci spre un rău topit.
In viata trecem cu tristeti pe față
Cu inimi împietrite de schimbări,
Luptă de vrei, din seara-n dimineată
Dar fă-o ferm, nu merge pe cărări
Pe care te-oi lovi de multi ca tine
Dar și de cei ce scopul și-l cunosc
Si de ești pașnic ritmul îl vei ține
Cu sacadari de inimă și rost.
Altfel, s-or inflama multe orgolii
Si-or scoate dinlăuntrul lor noroi,
Nu va conta că or trece prin toți porii
Invingeri vechi. Le-or preschimba in „noi”.
Mulți merg prin viață cu sonor la maxim
De e al tau pe mic, pare greșit
N-ar fi mai bine să-ntelegem însă
Că obosesc ‘ncercând să te imit?
In teorie, toti trăim frumos,
Suficientă, însă, ar fi scânteia
Că-n practica chiar va fi pe dos
Doar aprinzand și inflamând ideea
….ce dezbină.
Păcat, toți vom afla ușor
Că drumul e al tuturor…
sursa: facebook
Continue Reading

În noaptea ce-ți stătea pe buze

În noaptea ce-ți stătea pe buze
Te ningeau stele visurilor inocente
Ce-mi zâmbeau doar mie.
Adunam, cu palma, freamătul
De parcă mângâiam aerul din juru-ți
Să nu-ți trezesc îngerii.
Coboram pe linia inimii,
Cuprinzându-ți bătăile
În căuș de palme obosite;
Nu mă lua somnul, în tainele sale,
Si rataceam pe chipul tau
Ca intr-o primâ dată.
Tu râdeai îngerilor tăi și, poate, mie
De parcă ai fi fost treaz intr-o piesa de teatru… radiofonic,
Căci doar eu te știam, te aveam, te simțeam,
Ca un regizor fără niciun merit
Al unui actor genial.
Doar piesa de teatru avea un scenariu adormit
Cu șifonul așternuturilor  calde decor perfect
In lumina stelelor.
Habar nu am când am ațipit
Dar m-au vizitat îngerii tai
Pe umărul stâng.
De unde știu?
Păi, n-am mai plâns în somn…
Și le-am zâmbit…lor
…a inimă.
sursa: pinterest
Continue Reading

Iar muți masa?

Dacă îmi ieșea pasența, acum eram peste mări și țări, numai că prietena la care era musai să ajung a primit iute o veste de Americă, cum că acum și nu altadată trebuie sa fie la datorie. Si cum America nu e ceva pe care s-o sari din vedere, a ramas sa ne vedem la sfarsitul lunii acesteia sau cel mai târziu în iulie, dar cum ne-o fi norocul, zic, știind că nu e vacanță cu programări inutile ci ieșire firească de zici că te-ai duce nițel să bei o cafea cu o prietenă dar iei avionul pentru asta. Mie mi-a convenit. Prea era frig si la ea, iar să stai langa mare si tu sa te simti zgribulit parca nu-mi convenea.
Cred ca mulți dintre cei care mă citesc constant stiu ca am o masa verde de piele pe care o ador, am mai scris despre ea, iar pe facebook apare des in fotografii. E al doilea lucru cumpărat cu Mihai impreuna. Primul a fost un aragaz de inox, pe care l-am zgariat din primele 15 minute de la asamblare. Iac-așa, de unde sa stiu eu cum e cu lucru domnos? Am învățat pe parcurs, din plin. Masa asta, însa, are poveste amplă. Cu toate acestea nu am suficientă energie să dezvolt subiectul. Altceva e important, ca în casuta mea cu păpuși, cum zic prietenii despre ea, masa era prea mare, ocupa spațiu și devenea obstacol in orice loc ai fi asezat-o. Doar nu daramam casa cât sa incapă o masa asa cum doream eu, cu spatiu suficient in jurul ei.
A fost mutata de atatea ori incat doar pe tavan mai putea fi pusa, ca in rest se epuizasera toate variantele. Un amănunt deloc de neglijat sta in faptul ca daca ma pui sa aleg un loc in casa unde sa intepenesc mai multe ore si dat fiind faptul ca am mai mereu ceva de tastat, sa stau la masa e una din bucuriile mele. Bucurie insa pe care am transformat-o in cosmar pentru sotul meu, iar pentru mine in neliniște, caci visam renovari..imposibile.
Aproape ca, daca cineva il intreba ce fac, el ar fi raspuns senin: „Iar muta masa”. Si o vreme incercam sa ma conving ca sta bine in locul cu pricina. Daca faci fotografii, masa s-ar incadra perfect in peisaj oriunde ai fi asezat-o, cu blatul ei de piele verde, numai buna sa te duca cu gandul la seri de pocker; elegantă, cu scaunele inalte în juru-i nimănui nu îi dădea prin cap că mi-ar produce atata deranj. Inainte de Pasti am renovat ceva. Mult praf, multa tevatura, pentru doar putin loc in plus. Si iar mi s-a declansat nebunia cu masa. Am mutat-o de 10 ori într-o luna. De  unde, domnule, insa sa scot eu jumatate de metru in plus daca nu am de unde? Ea fiind rotunda, cu diametrul destul de mare, cand trageai scaunele pentru a te aseza..musai trebuia sa deranjezi pe cineva pentru a trece pe langa. Era perfectă numai când stătea nederanjată de nimeni. Dar ce e decor? Mie imi trebuia sa o folosim cum se cuvine.
Duminica, însa,..am gasit solutia; am scos blatul la pensie, pentru o vreme cand îi voi gasi alta trebuinta, si am pus unul de marmura pe care-l aveam pe „insula” din bucatarie. Brusc, totul s-a asezat ca prin farmec. E spatiu, armonie, putem sta cu totii fara sa ne impiedicam unii de altii sau sa ne rugam a ne face loc de trecere. Recunosc, am inima stransa caci eram tare indragostita de forma aceea, insa am realizat, ca trecerea timpului și a anilor mei tineri..mi-au adus o meteahnă…nevoia de confort, de relaxare in detrimentul lucrurilor care dau bine dar sunt nefunctionale. La fel și la haine sau incaltari. Port cizme si bocanci mai tot timpul anului spre uimirea celor din jur și nu as renunta la ei..decat daca „iau foc” la patruzeci de grade. In definitiv, nu-i frumos ce-i frumos, e fumos ce-mi place mie; dar era păcat sa locuiesc într-o casa cu orasul la picioare si eu sa ma ascund intre ziduri fara ferestre doar pentru ca acolo incapea masa bucluc.
Mie nu-mi plac casele goale.  Pardon, sunt ok, dar nu asta pe care o am eu. Îmi plac casele cu obiecte ce spun povesti.  Nu-mi pasa de trenduri, de cei care zic ca mai putin inseamna mai mult si mai elegant, nu-mi pasa de ce apare nou in materie de aranjamente si decor. Eu am „noutati impletite in vechiturile inimii” (cum spuneam intr-un articol de acum un an) doar prin diverse lucruri care se cer mereu schimbate, precum consumabilele. Poate de asta mi-am si pus in loc de canapea, pe hol,..un leagan.
Daca as fi locuit la bloc ar fi fost invers, dar asa iubesc faptul ca fiecare lucru imi aduce aminte de oameni, evenimente, zile care s-au asternut in mine ca niste litere in carte. Cu toate acestea nevoia de spatiu, de aerisire, de confort exista. De exemplu, in bucatarie nu vei vedea de-a valma obiecte electrocasnice, veselă și tot ce se tine intr-o astfel de încăpere. Pe toate le am la indemana, insa, imi place sa am blatul liber si parca imbietor a aseza pe el ingrediente gata de preparare.
Nu  stiu de ce mi-au venit toate acestea in minte, poate pentru faptul ca de câteva zile ma bucur de o noua priveliste și un nou aranjament. Si nu, Mihai al meu nu va mai fi terorizat ca iar ma gaseste in mutari. In definitiv, imi iubesc lucrurile si nu voi achizitiona altele doar pentru ca acestea nu mai par a a se plia in peisaj. Le-am facut sa se  iubeasca intre ele, dar mai ales sa le iubesc eu, caci cea mai mare bucurie a mea e sa am acel acasa care mă defineste.
În altă ordine de idei, l-am tuns singura pe zulufatul de Toto. Cu mașina. Si a iesit perfect, fara nevoie de retusuri, fara chin, natural, el ajutandu-mă de zici ca imi spunea ce sa fac. Am fost mandra de mine. Cand ai atatia catei, inveti tare multe sa faci, dar mai ales sa nu se vada ca le-ai facut tu..ci un profesionist. Acum ..na, eu ma laud, nu iau meritele celor care chiar fac din asta o arta. La noi a fost …avarie si m-am riscat.
Vremea rea ne dă de furcă, însă văd soarele și știu că mai e speranță. Nu eram un om matinal, dat faptul că înainte de 2 nu ne culcăm – hai..1 la mine, dar din februarie trezitul de dimineata mi-a adus buna dispozitie in plus. Asa ca, orice s-ar ivi..sunt gata de atac. Pe facebook, lumea s-a împărțit din nou, datorită subiectelor despre familia tradițională și Macron cu a lui soață. Eu am jurat că subiecte precum sexualitate, politică, religie, caini, și tot ce derivă de aici nu voi dezbate niciodata. Nici like-uri nu dau nimănui pe aceste subiecte desi am propriile păreri. Nu ai cum să nu le ai. Însa, ce remarc, e că se derapează repede în orice tabără ai fi. Miștoul, sarcasmul, ironia capata valente deloc placute in ambele tabere. Asa ca citesc și-mi vine sa spun unora ..„păcat de subiect, ca scrisul e fantastic”. Nene, scriu unii cu un umor si o bucurie de viata ca nu pricep cum de razbat și altele din acele cuvinte minunate. Si da, descopar că multi oameni scriu de zici ca asta fac de cand s-au nascut, iar cand îi intrebi, realizezi ca, de fapt, reusesc doar sa-si aseze cuvintele cum curg in mintea lor. Si e fascinant.
Mi-am inceput dimineata cu un gand, pe pagina de facebook a unei noi prietene, cum că o pisică trăieste 13 ani și dragostea tine 3. Ei, citatul era din altcineva, dar astea două lucruri mi-au rămas in minte. I-am raspuns cam asa:
„Pisica soră-mii are 18 ani. Cand eram in primii ani de casatorie, de ziua lui, sotul meu iși punea o dorinta, aceeasi: „Să mă iubesti tu, in continuare”. Eu radeam și spuneam sa schimbe dorinta ca asta s-a implinit. A schimbat-o, sunt sigura, dar eu nu am mai avut curajul sa-l intreb. Parca nu putea concura orice alt raspuns cu cel de inceput.”
Proști mai suntem noi oamenii, in loc sa ne bucuram de ce traim, ni se pare că ni se cuvine, uitand că trecerea timpului schimbă nuante, chiar dacă nu schimbă intensitatea iubirii. Numai că nu vrei mereu confirmarea parteneriatului și a iubirii evidente ci inca mai vrei sa crezi că anii păstrează și sclipirea aceea. Pe mine maturitatea mă cenzureaza, nu faptele și sentimentele noastre. Parca nu mai pare potrivit sa-l intreb asta.
Rar scriu  texte ce pot semăna a filă de jurnal, insa am remarcat cu bucurie, cam ce făceam in fiecare an, primăvara, de cand scriu, tot rasfoind articole vechi. Si mi-a plăcut tare mult. Semn că nu e rau ca din cand in cand sa las și astfel de dovezi.
Te salut, lume! Fiți voioși și bucurați-vă de ceea ce trăiți, purtați clipa de azi într-un mâine frumos și fiți sănătoși.
Toto, imediat după tunsoare, deloc comunicativ, pe blatul de marmura. Poze cu mesele nu pun, caci sigur veti afirma ca blatul de piele e mai frumos si ma-ntorc de unde am plecat.
Continue Reading

Călător cu umbre, prin lume de cuvinte

Când totul curge de la sine
Îmbălsămând povești de-o șchioapă,
Când treci pe strada fără nume
Curiozității dându-i roată,
Când furi din stropii de albastru
Luciri ce par rupte din soare,
Când masca sufletului cade
Lăsându-ți fluturii să zboare,
Când crești încetul cu încetul,
Din prag de ușă, lăsând semn
Și în Înalt îți este visul,
Din fire strânse într-un ghem,
Când știi ca ai, că ești, că bântui
In lumi de vorbe adormite,
Te simți  doar călător cu umbre
Prin lumea asta de cuvinte
Și pui la pălărie floare,
Aduni în pumni nisip uscat,
Să curgă precum în clepsidră
Tot timpul literei ce-a dat
Și o poveste fără taine,
Și taină fără de poveste,
Și întâmplarea fără haine,
Și hainele fără de zestre,
Iar din tumultul fără zbucium,
Doar acordat la muzici fine,
Am presarat printre cuvinte
Puțin din tine, și din mine;
Le-am tescuit doar prin emoții,
Am stors licoare cu nectar,
Și fara pic de remuscare
V-am îmbătat, iar cu un zar
V-am pus să mai jucați o dată
Ruleta unor vorbe simple,
Eu măsluind printr-o suflare,
Voi câștigand …vreo două clipe
…cu mine.

 

 

Continue Reading