Mulțumesc, din nou!

Sunt om fără ambiții, nu sufăr, mă complac,
În mine, oricum, timpul și vorbele nu tac,
Nu ard de nu scriu slove, dar nici nu uit că pot;
Magnolii de cuvinte-nfloresc, în mine, roz;
Se scutură petale, mă ninge înliterat,
În lumea cu poeme, mă plimb cam deșirat.

Pe fir de plumb pun gândul ce m-a înlănțuit,
Vreo două emoții oarbe și-o vorbă de vorbit,
Mai garnisesc cu-imagini și niște întâmplări,
Vă povestesc și vouă, altfel, despre un ieri;
Simt, des, încrâncenare, suspiciuni, uimiri,
Le anulez, pe loc, cu binele primit;

Și dorm, iar, vreo cinci zile, cuvintele-n altar,
Dar, nu știu cum se face, le scot din buzunar;
Le miruiesc cu zâmbet și cu poveste nouă
Si-apoi le dăruiesc, firesc, mulțumind, vouă!

A fost ziua mulțumescului. Întârziata din mine vă mulțumește, cu bucurie, pentru tot ceea ce îmi sunteți și îmi dăruiți. Va îmbrățișez cu drag!

Jumătăți

N-o să caut! Îmi dă viața mai tot timpul provocare,

Cât să-mi pară existența o continuă mișcare,
Însă, am înțeles, cu vremea, că nu poți cuvinte a țese
Cu acel ce nu ascultă și-are alte interese;
Care simte-n vârful limbii, uitând astfel de magie,
Agresându-mi tot cuvântul și uitând de bucurie,
Cât să știu, pe îndelete, că există-n lumea mare
Doar o parte care simte, și încă una ce ne doare!
Și că de avem norocul să găsim perechi de gând,
Să rostim o rugăciune, mulțumind, din când în când!

 

 

Catren la minut (răspuns unui om drag pe profilul meu de facebook)

Pisica e de fentă.

Înșir, deșir….

Ieri a fost zi de croșetat
Și, cum nu știu să mânuiesc andrele,
Am refăcut, în minte, cinci modele
Iar în cuvinte mi le-am așezat,

Am tot făcut la pulovere de lana
Și peste aripi frânte am aruncat fular,
Ascuns-am, intenționat, în buzunar,
Vreo două strofe luate pe sub mână,

Să iasă lucrătură peste suflet,
Să mă învelesc în vorbe matlasate.
De atâta împletit, vă zic, pe la jumate,
M-am săturat și-am deșirat… încet,

De nu a mai rămas, nimic, în ….alfabet!

 

 

Te rog, mai pune-o gură de cognac!

Răvaș căprui ți-am scris deunăzi,
Pe când pictam cu-albastru niște vise,
De atunci, mi-ai cumpărat, cu patru fise,
Trei mâțișori. Pardon, buchete vii…

 

 Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.Mi-ai dat să beau cognac dintr-un pahar opac,
Degeaba îți tot spun de atâta vreme încoace
Că, transparent, licoarea va trebui să împace
Capricii cumințele; s[-mi fie iar pe plac,

Să pară orice lucru poveste de cristal ;
Tu știi cât sunt de realistă-n toate,
Că vreau mereu întregul, nu jumate,
Mă rog să vezi cum sunt, nu cum îți par.

Când am de-ales între sclipiri senine,
Nu vreau a șterge geamuri, către tine!

Mai bine un ciob curat, deloc opac!
Te rog, mai pune-o gură de cognac!

 

O dimineață la Tîrnoveni

De la ora cinci, clopoțiștii s-au gandit ca am dormit prea mult. Usa dormitorului, singura usa in afara de cea de la baie, si care nu se inchidea vreodata, mai nou, e inchisa. Mare greseala. Aia doi, ca fac echipa, cred ca sunt ca in filmul acela cu iepurasul Peter, si cred ca se catarau unul pe celalalt, zgreptaneau, impingeau, mieunau a jale si a „calduri”, spumegau de furie si cantau plugusorul.
 
In minte, imi ziceam ca totul e ok, si ca e muzica de fond, una de fanfara dezacordata, dar muzică, pana cand sotul, infuriat, a inceput a-i alerga cu un ziar si o carpa, unelte grozave, nemaiîntalnite. Vi le imprumutam, la nevoie. Cu ochii carpiti de somn, le pune boabe peste boabe, ca aveau, apă peste apă, că era, si…se culcă, satisfacut ca macar unul dintre ei părea ca a inteles tragedia intreruperii somnului său.
O ora jumate liniste, moment in care se aud, din nou, trosc-buf, zgaltaieli, imbranceli. M-am trezit. Gata. De tot.
 
Domnii roșcalii m-au privit languros, au clopotit de doua ori, au pus cozile pe sus semn de victorie, au cerut pliculet, primit pliculet, apoi s-au gandit sa ma impresioneze cu un numar de circ, sincron, adica pe geamul inghetat bocna se balanganeau fiecare pe cate o perdeluta gingasa. Mult si intens. Daune, mă mir, nu sunt! Vazand ca nu reactionez, au inceput ture de alergat, ca cica sa iau aminte si sa fac la fel ca sunt prea….stiti voi cum, nu spun cuvantul ala nici piscata cu ceara.
 
Treceau prin bratele mele, fara stationare, ca acceleratul in halta de la Cotu-Ciorii, satul unde m-am facut eu mare, de nu stiti ce inseamna. Doar ca haltă au facut ei in ghiveciul ficusului pe care l-au dezmierdat pana am observat si am sarit ca arsa, cu tot cu aspirator, sa stiu o treaba, ca era pamant pe albul covoarelor mele, alea de va minunati voi.
 
Cu boticurile lor minunate au furat niste hartie igienica, maruntind-o strategic, facand decor nins sa semene cu afara, alb tot, iar cum nimic nu gasisera de furat din bucatarie, coborau scara din cinci in cinci minute, pana cand m-am prins eu ca tot gasisera o bucata de foetaj, maruntind-o amandoi sub masa din sufragerie, dar eu nu am vazut decat finalul, in toate activitatile minunate ale acestei dimineti.
 
Cum eu eram nedumerita de ce nu au servit masa in bucatarie, Mihai mi-a deslusit misterul, ca adusesera prada sa se dea mari, de viteji ce sunt, motiv pentru care, de azi, se iau noi masuri de restrictii in casa Tirnovenilor. Cum ziua abia incepuse, iar din litiera stransesem deja, pusesem nisipul, abia cumparat, intr-o cutie, din care sa iau pentru schimbat asternutul clopotistilor, dar am facut greseala sa uit capacul ridicat la ladita. Ladita fiind langa litiera. Cand o vazut clopotistul Scortisoara atata nisip in ladita, tot curat si mult cat o plaja la Navodari, nu ca ar sti el despre, s-a gandit sa scoata jumatate afara si in cealalta jumatate sa execute ambele treburi, sa stiu si eu de ce m-a mancat undeva sa ii aduc printesitei Fifi doi golani de fratiori. Acum, cand scriu aud fâș-fâș si imi amintesc ca tocmai a fost Mihai la magazin sa ia crănțănele. Ei, bine, au rupt punga, ca tot aveau antrenament cu ce inseamna mult, destul si din belsug.
 
Ma duc sa strang pana nu face Toto indigestie, pentru ca, de prinde bob de pisica, zici ca nu i-am dat de mancare un an jumate.
 
Atentie, binele trebuie rasplatit! Eu sunt cea mai bună dovada. De azi dimineata mi-am primit binele in sunet de clopotei. Roscaliii nici ca au vreo apasare, rostogolesc doua mingiute si o pandesc pe Fifi care s-a cocotat la ea acasa, in casuta, si cum vrea unul sa urce, cum il altoieste.
 
Zi buna sa aveti, ma duc sa ma spal pe cap, poate uit de ce nazbatii mi se mai pregatesc.
Ps …stiu ca pun texte multe, in ultima vreme, dar asta e…., nu e musai sa  lasati semn, doar nu va speriati de haosul meu….
Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.