Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Sunt prizonieră-ntr-o vitrină

 

Sunt prizonieră-ntr-o vitrină,
sunt prizonieră fiindcă vreau
și nu ma tulbură vreo vină,
că îmi pun zâmbete la geam.

M-am așezat în nemișcare,
pare decorul demodat,
aceeași simplă așteptare
fără s-aștept, totuși, vreun sfat.

Vreo două mierle-am recuzită,
ciocnesc, ușor, fereastra mea,
tocmesc o oră și o clipă,
să topesc lumea în lumea mea.

Cad ploi, ninsori, bate lumina,
se văd furtunile cum tac,
eu șterg doar praful, fac cu mâna
și salut vremea de pe raft.

Stau în vitrina povestită,
am leagăn, am copac și flori,
am o pisică cam traznită
vreo patru câini, ca viu decor.

Sunt prizonieră fără cheie,
tu nu-nțelegi de ce m-am prins,
dar am vacanță între poeme
și muza smulsă dintr-un vis.

Iar de nu plec spre alte locuri,
nu-nseamnă asta mai nimic,
îmi număr timpul printre jocuri,
chiar dacă pare loz în plic.

Mă-nvart în lume, rătăcită,
îmi tulbur firea în povești,
vitrina mea nu e grăbită
aici se ascultă ce citești.

Afară, omul te întreabă,
dar nu așteaptă un răspuns,
pare mereu într-o mare grabă,
însă tot lui îi pari ascuns.

Și obosit de atâta zumzet,
și nevorbire în zgomot fin,
te întorci în locul tău cu foșnet;
da, în vitrina cu minuni!

 

…minuni cocoțate …pe unde se poate…..

 

..privind afară….
copaci și balansoare cu decoruri vii…
Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Frunze timbrate pe un plic

Nu porți frunze-n coliere,
chiar de eu ți-am dat destule,
ca ofrandă și ispită,
să-ți ajungă zece vieți,

am să știu, că-n toamna asta,
le vei strânge în clasoare,
le-oi timbra să ne rămână
amintire și peceți.

Și voi înțelege, simplu,
că te-mpodobești în taină,
că păstrezi în ele pașii
pitiți magic printre nuci;

împrumută-mi, dară, mie,
două timbre înfrunzite,
ți-oi da-n schimb pădurea toată
și-o alee să ne culci.

Iar așa, îmbogățită,
și cu pecetea din frunze,
tu vei sigila iubirea
pe o margine de vis,

și-o să caut alte frunze
să ne țină împreună,
să m-ascunzi în fiecare,
eu, timbrat pe al tău plic.

 

sursa: pinterest

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Toto-cronicarul sfătos

Și? Ce ziceați? Care vă sunt vestile? Ce s-a mai întîmplat prin lume, pe la voi acasă?
Noi avem o veste: a îmblanzit-o mama pe Fifi, pisica clopoțel. Da, da. S-a suparat că, dupa doi ani, dumneaei nu știe decât să lovească cu labuța, să muște, să doarmă în dulapuri, să stea cocoțată în căsuța pisicii, să miaune excesiv dupa pliculeț, să se ascundă, să pândească doar muștele și păsările, să zgârâie, să ne dea nouă capace peste bot. Si ar tot mai fi de zis. Nu tu un alint, nu tu venit la pupat. Nica.

Așa, pe furate, noaptea, vine și miroase, și cozonacește, și se întinde a pisică, de ne vine să o ținem trează și pe ea, și pe mama; dar nu e suficient.

Am auzit chiar și zvon că mama ar vrea să mai aduca ceva neam pisicesc. Cică de-ala de gen masculin. I-am șoptit eu numărul nostru – șapte. Șapte blănoși. Oare nu suntem de ajuns? Așa ca i-am dat idei: îmblânzește tigresa!

Si, o dimineață întreagă,  pantera a stat doar în brațe la mami. De bună voie. Adică, un fel de. Se alinta, cotcodacea, se gudura, ba chiar a dormit în coșutul meu. Am zis că e miracol.

Hai că am vorbit destul și n-am spus metoda – a pus hamul pe ea. Da, nu știm cum, dar dacă pe noi asta ne entuziasmează, căci e rost de plimbare, pe Fifi a blocat-o și am asistat la dresură cu pisici.

Totuși, vă rog eu, spuneți-i voi, Blondului,  Creața exagerează! Nu de altceva, dar nu e deloc incitant să pazești pisica în loc să o alergi în toată casa.

Deci? Ma ajutați? Hai, ca revin cu povesti noi. Da?

Te salut, lume! Toto tomberonezul te salută. Să n-avem vorbe.

ps. Faza cu hamul nu funcționează; pisicul s-a blegit de tot, s-a agățat într-un ornament, mieunând ca în gură de șarpe (ăia de ne sunt musafiri prin curte în timpul ăsta) si vreo două zile a fost …mută. Am preferat sa o știm ca mama, solitară, decât traumatizată. E suficienta prezența sa de catifea, drăgălășenia,  și cozonăcitul de noapte.

Deh, pisicii! Și ei  cu toane, cu ciudățenii. Noi, cățeii, suntem baza! Acum, spuneți si voi, soră-mea, Alma, nu poate fi confundată cu o pisică mai mare? Uite ce frumos stie sa stea in brate?

Mărgăritare versificate

Când numeri secunde absurde

În orologiul inimii,
Îmi cântăresc secunde-absurde,
Bat clipele patimii,
Zvâcniri de cord puse pe mute.

Mă simt furată de neTimp,
Îmi împrumut trei ceasuri rele,
Pun tinereții văl pe chip
Și-n minutare așez cinci stele.

În mânecă le-ascund cu grijă,
Cad opt minute făr-un pic,
Le-adun pe toate, ca pe o miză,
Scriu patru vorbe pe un plic

Și mă opresc, precum norocul
Ce-a stat prea mult la altă casă,
Cum să vrei tu să îngheți totul
Când nici oglinzii nu-i mai pasă?

Ce dacă un rid mai face ape
Sau lasă, adânc, albii cuminți,
Poate că timpul vrea să sape
Povești pe care să le simți.

De te privești, tu vei traduce
Ce te-a durut, cin’ te-a iubit,
Iar în NETIMPUL care toarce
Prinzi firul care a împletit

Secunde stoarse din clipite,
Minute-n sferturi-ntârziate,
Pui semn trecutelor ispite
Și iscălești plicul pe spate.

Lași jumătăți în care plouă,
Lași ani pierduți printre suspine,
Aduni un patru lângă nouă,
Și rostuiesti ziua ce vine.

Pui semn, pecete pe hârtia
Ce ai mâzgălit-o asumat,
Iar bate gongul,… tragi cortina,
Rămâi în mâine suspendat

…privind oglinda ce n-arată
doar omul care a fost odată.

În ciobul orelor se vede
Cum trece timpul, dar nu crede
….că este doar un timp rămas, apus,
În întâmplări fără răspuns.

Iar în secundele absurde,
Tu n-ai să te mai poți ascunde
De cine ești.

Oricâte ai să povestești!

Să vă fie inima bună și timpul generos! Privind spre voi….cu drag!