Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Un ciob din viață, un ciob de viață…

 

Nu accepta să rămâi într-o situaţie distructivă din cauza unui fals simţământ de vinovăție!

 

Când inima îți pune o bătaie-n plus
Și te-a-ntomnat rugina unui gând,
Când ești o trecere în visul său apus
Și rost pierdut din ciob de jurământ,
      
Când ochiul cel de sticlă scapără văpaie
Și dă lucire seacă într-un răgaz tocit,
De ai durere veche  și parcă te-nconvoaie
Zadarnicia vieții în mersul său topit,

 

 

Să-ți porți în tine golul, să nu-l lași la vedere
Ca pe un negru vis cu mărăcini pe poale,
Să-i faci tunel sau luncă, să-i construiești avere
Din lacrimi neprelinse spre alte inimi goale.

 

Să-mpodobești ce cade. Ce-i dărâmat adună.
În flori cu miez de lume, de catalpa, s-ascunzi
Și fericirea surdă și inima senină
Și să păstrezi secretul adânc, să nu te-afunzi!

 

 

Din must sălciu, știut, cu urmă de trădare,
Am dat să bea cuiva, păstrând în mine amarul,
Degeaba am rodit, cu timpul, a răbdare,
N-am mai schimbat nimic, chiar daca am spart paharul.

 

 

Sunt oameni care trec prin noi adanc și lasa urme;
În accidentul vieții  se strâmbă un șasiu uzat
Al unei clipe ce rămâne fără nume
Și esti surprins ca în victorii multe, tu tot nu l-ai uitat.

 

 

Așa că ține golul, plinul, frumosul și urâtul
In seiful cel cu cifru și arunca chiar și cheia;
Va incerca s-o spargă cu indiscretii vreunul
Ce nu o sa-nțeleagă că nu-i a lui…ideea.

 

 

Nu am morală, cum probabil căutați.
Îmi port în slove, deseori, frânturi din mine;
Am scos din ușă cuie și poate așteptați
Să zic c-astup și urma cuielor ce vor rămâne;

 

 

Sunt, însă, doar o trecere de om anost;
Conștientizez că urma este, va fi și-o port adânc;
Traiesc rodind, sperând să nu mai pot
Să mai bat cuie în viață și dup-un timp să plâng.

 

Din urmele cu lacrimi adun ce pot și eu
Măcar vreo doua vorbe, vândute..pe un leu!
usacuie
Să trăiești pur și simplu…e o artă, ferice de cel care reușește asta, realizând că viața e cât o clipă. Un-doi …

 

Cuvintele duzinei  sunt azi: ragaz, trecere, sasiu, daramat, lunca, rugina, vapaie, negru, must, juramant, tunel, catalpa. Cu ele mai pun o urmă de cui. În tabel veți găsi alte încercări, tot la Eddie. Vă invit.

 

 

 

 

 

 

9 gânduri despre „Un ciob din viață, un ciob de viață…

  1. Și totuși, cu toții trăim, pur și simplu, această viață cât o clipă. Chiar dacă vrem să credem că ea durează cât veacul.

    Un cui bătut-am în fereastră,
    Să n-o mai las să se deschidă,
    Să nu mai las lumea avidă
    Să spioneze viața noastră.

    În ușă, însă, cuie n-am bătut,
    Căci vreau să ies din trupul meu durut,
    Și-apoi în lume să colind, în zbor ușor,
    Pe-acolo unde am lăsat un pui de dor.

    1. De când sunt mică eu las semn pe lângă al ușii cadru
      Sa vada mama c-am crescut, de ți-e mai mare dragul.
      Când am zburat din cuib știut, simțind că nu mai cresc
      Tot am crestat in lemn un semn, caci imi parea firesc;
      Si nu stiu cum, căci nu am vrut, să fiu tâmplar al vieții,
      Dar cuie am inceput sa bat, i-am insemnat pereții.
      Nu mi-au placut numai ai mei,(ce brumă aveam de minte!),
      Și am vândut pe vreo doi lei o mână de cuvinte,
      Bătând, încet, cui după cui, în uși ce s-au inchis
      Iar de le-am scos cu fapte bune, tot a ramas zapis;
      Si multă vreme am incercat sa ma impac cu soarta
      Abia acum am reușit, chiar de-i inchisa poarta.
      Imbatranesc cu clipe-n plus, adun și cele apuse,
      Sa nu mai creada nimenea că uit de vremuri duse,
      Dar e in firea omului sa poarte crucea sa
      Și cu o traista cu amintiri, pășind spre…altceva
      Mai bun; altfel degeaba au tot fost timide frământări,
      Traiesc crezând in omul ce voi fi, bat cuiul cel de ieri.

      …și tac. De azi, exist cu gând prezent, fără vină…

  2. Frumos în vers ai adunat
    Un gând de vremuri duse,
    Și prea frumos ai predicat
    De-nfăptuiri apuse.
    Dar, semn cu semn, ai adunat
    Înțelepciuni reale,
    Ce demne sunt de-a fi urmat’
    De cei ce sunt pe cale!
    Căci uși închise toți avem,
    În urmă sau în jur,
    Să le deschidem, cu toți vrem,
    S-avem un gând mai pur.
    Căci ușile deschise-aduc
    O pace sufletească,
    Și gânduri bune ne induc,
    Sufletul să-l vestească.

  3. M-ai surprins din nou cu titlul postarii. Nu stiu daca as fi avut curajul sa numesc asa efemerele clipe,
    chiar daca uneori ele ascund anumite dureri, regrete sau vinovatii mai mult sau mai putin reale.
    Poate ca ai dreptate, nu stiu.
    Ce ciudate devin uneori aceste duzini. Parca toate ideile lumii tind sa tasneasca din ele!

    O luna octombrie intreaga si senina iti urez cu drag!

    1. Da, e suficient un alt cuvânt folosit, al treisprezecelea, să zic asa, să-mi dea prima zvacnire peste cap. Aici, asa mi s-a parut ca e mai bine, caci indiferent că relatezi, iți inchipui sau iți amintesti, mie imi pare ca acel moment e un ciob de clipă, caci oricand iți poți rani amintirile în el.

      Sa-ti fie toamna o bucurie, Suzana! Multumesc!

  4. Și dacă ai acceptat să rămâi într-o situație distructivă să nu încerci să te convingi că asta meriți să ți se întâmple. Dacă ești conștient că nu acela este cursul firesc al lucrurilor să ai curajul să te rupi de mediul ostil, să înfrunți oameni, idei, principii numai ca să poți rămâne demn.

    1. „Demn” un cuvant care nu mi-a fost prieten mereu. Dar acum stiu ca prefer viata pe care o am acum, indiferent de cate bătălii pierdute am avut sau cati oameni am dezamagit.

  5. Cred că te judeci prea aspru şi chiar dacă rămân semne în urma cuielor scoase, cu iubire se poate vindeca orice cicatrice. Iubirea aceea adevărată şi preţuirea pe care le ai parteneri zi de zi. Să fii bine mereu! 🙂

    1. Nu, nu mă judec. Sunt conștienta doar ca urmele sunt urme, iar lucrurile noi doar adauga nuante in plus. Eu sunt multumita de viata mea, dar am puterea sa diferentiez etapele și sa vorbesc fara patima ca de ceva normal, ce avem toți – bune și rele. Doar că oamenilor le plac doar cele bune.

      La fel și ție, Dana! INFINIT!

Lasă un răspuns