Noaptea asta am să vin să leg busuioc de ușă

Dormi copile, dormi senin,
Ia-ți pe pernă o păpușă,
Noaptea asta am să vin
Să-ți leg busuioc de ușă

Să îl simți și să-l cunoști,
Să te adoarmă în bucurie,
Când vei crește să il coși
Viselor ce au să vie;

Să-ți descânte sărbătoarea,
Să te apropie de El,
Când vei spune rugăciunea,
Busuioc să simți în piept!

Pune mama, în noaptea asta,
Busuioc (usturoi) la geam, spre stele,
Să țină departe cearta,
Să ne apere de rele,

Să trimită, hăt, departe,
Orice gând nepotrivit,
Să fii ocrotit, în pace,
Dormi, senin, copil iubit!

Ne trezim în sărbătoare
Și vom râde, vom zâmbi,
Iar pe tine, mic și mare,
Mândri, te-om sărbători!

Sfântul Ion (Andrei) ne ocrotește,
Ne unește, ne-a iubit,
Ție Sfântul îți zâmbește
Că ai numele sortit,

Iar când  timpul (toamna) se va scurge
Într-o iarnă de argint,
Să nu uiți c-așa vor curge
Bucurii spre infinit!

Ești  Ion, Ioană (Andrei, Andree) sfântă,
Porți iubirea în cuvânt,
Ai menire cât s-ajungă
Să faci vieții legământ

Că vei fi un om ferice,
Bucuros de al său nume:
La multi ani!, tata îți zice,
La multi ani și mama-ți spune

Și să strălucești ca viața într-o noapte fermecata,
Ion (Andrei) ești,  Ioană (Andree) dragă, fericirea să te vadă!

 

În noaptea de Sfantul Andrei, om drag m-a intrebat, pe facebook, daca nu am versuri facute special pentru aceasta sarbatoare. Voia sa le citeasca fetitei sale, asa cum facuse, in vara, pentru cea mică, cu „Sa fii Marie!”. N-aveam, dar am făcut pe loc, însă pentru că am avut probleme tehnice cu wordpressul, care nu m-a lăsat  să mă loghez, nu am asezat poezia aici.  Profit de faptul ca  vine Boboteaza  și Sfantul Ion, și am modificat puțin versurile, mai ales ca, in zona din care mă trag  busuiocul era folosit nu doar de fetele de măritat, sub pernă, ca in povestea mea cu Grigore Busuioc, ci și sa ne fereasca de rele, pe  copii, mai ales.

 

Noapte magica sa aveti, cu ape limpezi ce trec prin noi, descatusand energii bune! La multi ani!

 

Imagini pentru busuioc pentru biserica
sursa – internet

 

De azi, exist cu gând prezent, fără vină!

De când sunt mică las eu semn pe lâng-al ușii cadru,
Sa vada mama c-am crescut, de ți-e mai mare dragul.
Când am zburat din cuib știut, simțind că nu mai cresc
Tot am crestat un ultim semn, să-mi fie start firesc;
Si nu stiu cum, căci nu am vrut să fiu tâmplar al vieții,
Dar cuie am inceput sa bat, i-am insemnat pereții.
Nu mi-au placut numai ai mei,(ce brumă aveam de minte!),
Și am vândut pe vreo doi lei o mână de cuvinte,
Bătând, încet, cui după cui, în uși ce s-au inchis
Iar de le-am scos cu fapte bune, tot au ramas zapis;
Si multă vreme am incercat sa ma impac cu soarta
Abia acum am reușit, chiar de-i inchisa poarta.

Imbatranesc cu clipe-n plus, adun și cele apuse,
Sa nu mai creada nimenea că uit de vremuri duse,
Dar e in firea omului sa-și poarte crucea lui
Și doar o traista cu amintiri să mai așeze-n cui

Nu uit nimic din ce am fost, mă-ndrept spre nicăieri:
Traiesc crezând in omul ce voi fi, bat cuiul cel de ieri.

…și tac. De azi, exist cu gând prezent, fără vină!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

octombrie 2016

Un ciob din viață, un ciob de viață…

 

Nu accepta să rămâi într-o situaţie distructivă din cauza unui fals simţământ de vinovăție!

 

Când inima îți pune o bătaie-n plus
Și te-a-ntomnat rugina unui gând,
Când ești o trecere în visul său apus
Și rost pierdut din ciob de jurământ,
      
Când ochiul cel de sticlă scapără văpaie
Și dă lucire seacă într-un răgaz tocit,
De ai durere veche  și parcă te-nconvoaie
Zadarnicia vieții în mersul său topit,

 

 

Să-ți porți în tine golul, să nu-l lași la vedere
Ca pe un negru vis cu mărăcini pe poale,
Să-i faci tunel sau luncă, să-i construiești avere
Din lacrimi neprelinse spre alte inimi goale.

 

Să-mpodobești ce cade. Ce-i dărâmat adună.
În flori cu miez de lume, de catalpa, s-ascunzi
Și fericirea surdă și inima senină
Și să păstrezi secretul adânc, să nu te-afunzi!

 

 

Din must sălciu, știut, cu urmă de trădare,
Am dat să bea cuiva, păstrând în mine amarul,
Degeaba am rodit, cu timpul, a răbdare,
N-am mai schimbat nimic, chiar daca am spart paharul.

 

 

Sunt oameni care trec prin noi adanc și lasa urme;
În accidentul vieții  se strâmbă un șasiu uzat
Al unei clipe ce rămâne fără nume
Și esti surprins ca în victorii multe, tu tot nu l-ai uitat.

 

 

Așa că ține golul, plinul, frumosul și urâtul
In seiful cel cu cifru și arunca chiar și cheia;
Va incerca s-o spargă cu indiscretii vreunul
Ce nu o sa-nțeleagă că nu-i a lui…ideea.

 

 

Nu am morală, cum probabil căutați.
Îmi port în slove, deseori, frânturi din mine;
Am scos din ușă cuie și poate așteptați
Să zic c-astup și urma cuielor ce vor rămâne;

 

 

Sunt, însă, doar o trecere de om anost;
Conștientizez că urma este, va fi și-o port adânc;
Traiesc rodind, sperând să nu mai pot
Să mai bat cuie în viață și dup-un timp să plâng.

 

Din urmele cu lacrimi adun ce pot și eu
Măcar vreo doua vorbe, vândute..pe un leu!
usacuie
Să trăiești pur și simplu…e o artă, ferice de cel care reușește asta, realizând că viața e cât o clipă. Un-doi …

 

Cuvintele duzinei  sunt azi: ragaz, trecere, sasiu, daramat, lunca, rugina, vapaie, negru, must, juramant, tunel, catalpa. Cu ele mai pun o urmă de cui. În tabel veți găsi alte încercări, tot la Eddie. Vă invit.

 

 

 

 

 

 

Ușa asta nu duce nicăieri

…sunt ușă rămasă deschisă către tine,

N-o-nchide azi, mai las-o un minut!
Sunt poartă ce te duce-ntr-un surâs mai blând
Ca al Giocondei. Dar tu alegi s-o închizi atât de bine!

Sunt ușa fără clanță și fără balamale,
Ma sprijin pe un lemn cam șubrezit de timp,
Căci dincolo de ea nu este mai nimic.
Nu mă trânti, ci las-o ca atare, nu are nici zăvoare!

Nu trece pragul, ruga nu-ți ajunge
Să-ți ceri iertare timpului de dincolo de poartă,
Ușa aceea nu-ți mai este soartă,
Ci doar un lemn străin, un toc fără de lege!

Tu ești un om perfect, eu sunt la fel de bună,
Rămân acolo eu, treci tu de vrei soluții
Sau stai acum pe loc, pornesc eu revoluții,
Dar singură, căci lumea nu ne e împreună!

Nu te uita spre ușă, nu știe despre noi,
Dar ne cunoaște pașii și simte că nu doare,
Că despărțirea nu-i o parte care moare,
Ci este Înviere, drum nou pentru amândoi.

Ce ușurare, ce povară grea
Mi-ai luat, subit, doar răsucindu-ți cheia
În broasca veche ce-ți returna ideea
Că nu mai suntem în povestea cu etcetera.

Astăzi faci loc pentru lumină nouă,
Observi că nu mai duce nicăieri eterna poartă,
Cad iar cortine, nu mai ești legată
De false amiciții care te rup în două.

Și-nchid  ușor povestea ce simplu m-a  pierdut
Prin labirint de vorbe moi și pline,
Eu te absolv de răutăți dar și de vină
Ești de acord? Atunci ..îți spun salut!

..închide..după tine…

usa

Sunt momente când ușile închise spre alții, înseamnă porți deschise spre libertatea ta de a fi…