Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Colecționara

Îmi caut eu, disperată, cheile. Le găsesc, într-un final, moment în care, văzându-le, mă bufnește râsul, amintindu-mi de o conversație hazlie. Noroc că nu mă vede nimeni că râd singură.

Joi seara, am pus eu la spălat și m-am dus mai repede la somn. Mihai nu doar că a mai stat puțin la calculator, dar le-a si-ntins, cu drag, zice el, pe uscător.

Vine, șugubăț, în dormitor:
-Iubita, ești o adevărată colecționară!
Eu?
-DA, tu! Și mai ascunzi și tare bine obiectele: mașina noastră de spălat avea un întreg arsenal. La început, am gasit doua cuie strâmbe, apoi o brichetă, un pix, două chei pe un rotocol și iar un cui ruginit.

Nu-l mai puteam asculta. Râdeam în hohote, bucurându-ma, lăuntric, că mașina încă n funcționează. Vedeam, clar, ce uitasem să controlez, înainte de spălare: un hanorac. Al meu, desigur. Cheile erau tot ale mele, și cuiele, și pixul. Doar bricheta nu, dar nu pot ști dacă nu am furat-o precum o coțofană ce sunt. Eu mai mereu sucesc obiecte pe pereți. Ei, și bat cuie, scot cuie. În buzunarele mele vor exista mereu o șurubelniță, o sfoară, chestii ajutătoare. Fără buzunare nu pot trăi. Mi-am pus până și la rochie de seară. Pai, io unde îmi ascund mâinile când nu îmi sunt de folos? Nu, obiecte ascund doar în caz de meșterit, nu îmi plac buzunarele umflate, să le zic așa.

Ah, și un leu. Cel mai valoros, prietenii știu de ce. Sunt colecționară de bancnote de un leu. Bine, pe termen scurt, că de se aduna prea mulți lei, îi cheltui.

De acum, de câte ori voi lua cele două chei,..voi zâmbi,..aducându-mi aminte de intonația perfectă a lui Mihai, care nu mă certa, nu mă dojenea, ci era amuzat de întâmplare.

Ps. uitasem cel mai important: țumburucul de la mașina, de la închiderea centalizată, care fiind defect, rupt adică, stătea singur într-un buzunărel de cămașă. Care cămașă nu am verificat-o, cum era firesc.

Viața chiar e ca o mașină de spălat. Ne curăță de rele, spălându-ne cu zâmbet orice rău. Și nici nu ne caută în buzunarele inimii, deși noi mai mereu uităm în ele lucruri aparent rătăcite.

Mărgăritare versificate

Exist cu gând prezent, fără vină!

Exist cu gând prezent, fără vină:

De când sunt mică eu las semn pe lângă al ușii cadru
Să vadă mama c-am crescut, de ți-e mai mare dragul.
Când am zburat din cuib știut, simțind că nu mai zbor,
Tot am crestat în lemn un semn, să-mi fie mai ușor;
Și nu știu cum, căci nu am vrut, să fiu tâmplar al vieții,
Dar cuie am început să bat, i-am însemnat pereții.
Nu mi-au placut numai ai mei, (ce brumă aveam de minte!),
Și am vândut, pe vreo doi lei, o mână de cuvinte.
Bătând, încet, cui după cui, în uși ce s-au închis,
Chiar de le-am scos cu fapte bune, zapisul era scris.
Si multă vreme am încercat să mă împac cu soarta,
Abia acum am reușit, chiar de-i închisă poarta.


Imbătrânesc cu clipe-n plus, adun și cele apuse,
Să nu mai creadă nimenea că uit de vremuri duse;
Dar e in firea omului să poarte a sa cruce
Și cu o traistă cu amintiri, golind, s-o poate duce.
Pastrează tot în inimă și-nchide cu zavorul,
Dar vieții îi pune noi mușcate înveselind pridvorul.
Mai colorat; altfel degeaba au tot fost timide frământări,
Traiesc crezând în omul ce voi fi, bat cuiul cel de ieri.

…și tac. Exist cu gând prezent, fără vină!

 

Exist cu gând prezent, fără vină!
Exist cu gând prezent, fără vină!
Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Un ciob din viață, un ciob de viață…

 

Nu accepta să rămâi într-o situaţie distructivă din cauza unui fals simţământ de vinovăție!

 

Când inima îți pune o bătaie-n plus
Și te-a-ntomnat rugina unui gând,
Când ești o trecere în visul său apus
Și rost pierdut din ciob de jurământ,
      
Când ochiul cel de sticlă scapără văpaie
Și dă lucire seacă într-un răgaz tocit,
De ai durere veche  și parcă te-nconvoaie
Zadarnicia vieții în mersul său topit,

 

 

Să-ți porți în tine golul, să nu-l lași la vedere
Ca pe un negru vis cu mărăcini pe poale,
Să-i faci tunel sau luncă, să-i construiești avere
Din lacrimi neprelinse spre alte inimi goale.

 

Să-mpodobești ce cade. Ce-i dărâmat adună.
În flori cu miez de lume, de catalpa, s-ascunzi
Și fericirea surdă și inima senină
Și să păstrezi secretul adânc, să nu te-afunzi!

 

 

Din must sălciu, știut, cu urmă de trădare,
Am dat să bea cuiva, păstrând în mine amarul,
Degeaba am rodit, cu timpul, a răbdare,
N-am mai schimbat nimic, chiar daca am spart paharul.

 

 

Sunt oameni care trec prin noi adanc și lasa urme;
În accidentul vieții  se strâmbă un șasiu uzat
Al unei clipe ce rămâne fără nume
Și esti surprins ca în victorii multe, tu tot nu l-ai uitat.

 

 

Așa că ține golul, plinul, frumosul și urâtul
In seiful cel cu cifru și arunca chiar și cheia;
Va incerca s-o spargă cu indiscretii vreunul
Ce nu o sa-nțeleagă că nu-i a lui…ideea.

 

 

Nu am morală, cum probabil căutați.
Îmi port în slove, deseori, frânturi din mine;
Am scos din ușă cuie și poate așteptați
Să zic c-astup și urma cuielor ce vor rămâne;

 

 

Sunt, însă, doar o trecere de om anost;
Conștientizez că urma este, va fi și-o port adânc;
Traiesc rodind, sperând să nu mai pot
Să mai bat cuie în viață și dup-un timp să plâng.

 

Din urmele cu lacrimi adun ce pot și eu
Măcar vreo doua vorbe, vândute..pe un leu!
usacuie
Să trăiești pur și simplu…e o artă, ferice de cel care reușește asta, realizând că viața e cât o clipă. Un-doi …

 

Cuvintele duzinei  sunt azi: ragaz, trecere, sasiu, daramat, lunca, rugina, vapaie, negru, must, juramant, tunel, catalpa. Cu ele mai pun o urmă de cui. În tabel veți găsi alte încercări, tot la Eddie. Vă invit.