Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare-profil

Lacrimi de crocodil

Lumini străbat difuz spre cerul-copil, ce are pete roz şi violet şi nori pufoşi, şi migăloşi de un verde pai. E o lume de curcubeu care răsare la fiecare colţ şi strigă spre fiece făptură colorată: „Veniţi de mă luaţi! Sunt a voastră!
Dar ei stau cuminţi, pătrunşi de vraja arenei, de numerele de trapez şi de leul care tocmai a plecat să tragă un pui de somn. Încă fac cu mâna în aer de „la revedere”. Nu-nțeleg de ce circul e atât de trist; ei au vrut să mângâie pe creștet animăluțele din cartea lor de povești. Se simt păcăliți. Nici vata de zahăr nu le mai e de ajuns, nici ochişorii nu le mai sunt obosiţi. Stau şi privesc spre clovnul ce se ceartă c-un alt clovn. Aplaudă, strigă, zâmbesc, se luptă să nu ajungă, pe rând, acolo, pe scenă, să-i ajute pe bieţii comedianţi să se ridice și să vadă cerul ăla colorat, de zici că fluturi mov de bezea, care au încremenit în văzduh.
Că doar ei ştiu. Au învăţat să meargă ţanţoş de mititei şi, parcă, oamenii ăştia împiedicaţi nu mai ştiu să se ridice singurei. Copilul din lumea curcubeului de circ se înfioră, adună o rază violet,  cu un semn sigur, din aer şi strigă încet: „Plânge! Plânge clovnul! Mamă, de ce plânge omul cu nas roşu? Am strigat eu prea tare? Îl doare că s-a lovit? Sau chiar l-a pălmuit nenea cu păr albastru?”
Ochişorii lui sticleau de emoţie, tremurul glasului o făcu pe mamă să spună uşor: „Nu, mamă! Sunt lacrimi false! Lacrimi de crocodil!
Copilul, acum mare, trecea pe trotuarul celălalt de câte ori vedea circul sau un om cu nas roşu. Să nu se molipsească iar cu tristeţi false. Regreta doar curcubeul magic. Se scutură uşor de gânduri, și piti sub haină o rază colorată care tocmai îl ademeni ameţitor, strecurându-se printr-o ploaie uşoară care semăna cu niște fulgi fără trup.
Tot lacrimi de crocodil. Dar din cer.
Sunt îmblânzitoare de cuvinte, de o vreme și mult am câştigat  în acest timp perfect tocmai în imperfecţiunea lui. Un timp al  scrisului, care îmi amintește de șovăieli amare de când nici măcar nu ştiam să tastez cursiv o frază, și care a curs fascinant în marea de litere a lumii noi.  Cu fiecare zi v-aţi adăugat şi voi, picurând în mine ce ați avut fiecare de dăruit şi mi-aţi transformat mugurii în floare, mi le-ați pus în buchete cu emoţii şi incertitudini, cu bune şi rele. O lume. Nouă. Mare, vastă, diferită. Vă mulţumesc. Dar asemeni copilului ce stătea aproape de arenă, e timpul să prețuiesc  lucrurile simple, să observ fluturii din vată de zahăr mov, sa adun florile cuvintelor roz și să mă gândesc mai mult la sufletul meu care nu mai vrea să vadă lacrimile de crocodil ale acestei lumi; iar în primul rând n-am să le mai văd pe ale mele. De azi sunt „înşiră-te mărgăritare pe tastatura de mâine”. În suflet, însă, păstrez câte ceva din ceea ce mi-ați dăruit, mă umplu de frumos, iubire și sunt recunoscătoare că vă am alături. Nu știu spre ce mă îndrept, dar tot ce îmi doresc e ca fiecare cuvânt să pară scris acum cinci minute. Oare voi uita regula asta în timp? Sau mă voi încurca în ițele colorate din arena circului ..ce-și spune viață?
  Aici sunt lacrimi de crocodil veritabile.

29 de gânduri despre „Lacrimi de crocodil

  1. Niciodată lacrimi!
    Mereu să ai un curcubeu deasupra ta, să te alinte cu frumoasele-i culori!
    La mulți ani de scris! Că de inspirație văd că nu duci lipsă.

  2. sa stai prea aproape de arena face intotdeauna rau. sterge iluziile de sc;ipire, aduce prea multe amanunte in prim plan. iar eu am asa un talent …oricat de departe as sta tot aproape parca as fi. tot vad petele alea de cafea de pe fgata de masa, petele de rugina de pe tevile ce sustin stalpii… dar m-am invatat cu timpul sa le iau ca firesti, ca normale, ca folositoare. imi folosesc sa nu ma las orbita de falsa poleiala…

  3. Chiar stăteam să mă gândesc când am auzit prima dată de sintagma asta. Cred c-a fsot într-un episod cu Peter Pan. Mă şi gândeam cum pot oamenii să-şi dea seama când un crocodil plânge, mai ales când acesta este în apă.
    Ehe, aveam să-nvăţ mai târziu care-i baiul.
    La mulţi ani încondeiaţi. În cazul tău imperfecţiunea e perfectă şi trebuie să vedem şi jumătatea plină a paharului…-.nu numai pe cea goală.

  4. Inocenta copilului crede cu tarie in tot . Chiar si in lacrimi de crorcodil. Pana afla ca exista falsitate si in lacrimi. Atunci poarta cu el dezamagirea acelor lacrimi si adult fiind, incepe parca sa nu mai creada in cei ce pot fi falsi, adica in oameni. Dar vine un moment in care, cineva, cu rabdare, intinde o mana si incet incet , readuce increderea ca exista persoane care sa merite increderea si ca nu toate lacrimile ,fie si cu un zambet in coltul buzei sunt de crocodil. Felicitari, Adriana. La multi ani si la cat mai multe articole care sa ne atinga. Si multumesc.

  5. la mulți ani… eu am puțin peste 7 luni de blogging ”rar ca părul bursucului de la financiar” și tot mai des am senzația că n-o să apuc anul … dar, cum scrisul e a doua mea natură, nu mă văd făcând pasul înapoi, ceea ce-ți urez și ție

  6. felul tău de a tăia moţul blogului mă face să amuţesc.
    am intrat, am citit povestea, am tăcut. lumea curcubeului, lumea circului, lumea blogurilor… lacrimile de crocodil acoperindu-le pe cele adevărate aşa cum o culoare din curcubeu o acoperă pe cealaltă.
    şi aş vrea să îi spun blogului tău, ceea ce mi-a spus mie tata despre curcubeu ,atunci când întrebam de unde se adapă…
    din sufle, blogule, din suflet.
    la multe cuvinte îţi urez.
    că de critici şi laude vei avea parte totdeauna de la mine. şi de îmbrăţişări. 🙂

  7. Da! E un aspect. La asta nu m-am gândit din prima, că avem şi posibilitatea să vedem tot ce e defect, în neregulă sau mai puţin strălucitor, deşi direcţia era dată de ultima frază. Mi-a fost totdeauna frică de clovni, de oamenii cu feţe roşii şi nas la fel, mi-a rămas teama de circ, de orice fel de circ şi am ales de fiecare dată să mă reinventez, cumva. Poate de asta, am vrut să-mi amintesc că ziua în care am redescoperit scrisul a fost una din cele mai fericite zile din viaţa mea. Şi atunci de ce o umbresc cu lucruri mărunte, fix ca lacrimile de crocodil? Ei, bine…gata! Uneori e bine să nu uităm începuturile. Oricât de stângace ar fi. De aici mi-am luat forţa. Şi să ştii că nu e nimic rău în a fi exigent şi a vedea defectele. e doar stimă de sine. Mulţumesc, Vavaly!

  8. Tu eşti acea filă de poveste pe care şi dacă nu o caut atunci când apare un articol nou, ajung să cred că imi convine: citesc mai multe ca pe basme. Eşşti foarte aproape de stilul şi forma gândului meu şi deşi sunt cu mult mai mare decat tine simt că avem poveşti asemănătoare. Cu o diferenţă: tu chiar vezi jumătatea plină a paharului. Eu, după ce o irosesc pe cea de deasupra, cred că voi găsi pe fundul vasului ceva mai bun. Greşit…uneori. Dar poate învăţ şi eu de la tine. Mulţumesc, Andreea!

  9. Am citit mesajul privat cu mare atenţie. Din nefericire, când să revin asupra lui mi-am dat seama că l-am evaporat din greşeală in marea curăţenie a notificărilor de mail. În fine, mulţumesc din suflet pentru experienţa împărtăşită cu mine şi voi fi sinceră, m-a pus altfel pe linia de plutire, ştiind că voi fi legată de această primă casă a mea cu fire de poveste magică. Şi pentru că nu m-am plâns de ea un an, nu o voi face nici acum. Ba, voi avea grijă să revin cu poveştile şi gândurile mele simple, independent de jocurile şi cluburile unde imi las cuvintele zălog. Dacă noul blog va avea zvâc…vom vedea. Mulţumesc pentru tot!

  10. Da, Laura! De multe ori circul maturităţii aduce lacrimi ce nu mai sunt de crocodil şi regreţi pentru o clipă naivitatea de atunci, chiar dacă, din instinct, tot cauţi frumosul unei culori, măcar, din curcubeul vieţii. Pretenţiile scad şi ceea ce ne bucură capătă lucirile din colţul ochilor, luciri de emoţie şi dar nesperat. De asta cred eu că scrisul mi-a adus împlinire acolo unde pierdusem alte repere şi chiar fiinţe din realul meu. Şi dacă acest blog ar fi fost un mare monolog, (lucru care nu m-ar fi bucurat pe deplin, dar multe luni am vorbit singură pe câmpii, acompaniată doar de Vienela şi ceva reactii pe fb), tot aş fi fost câştigată! Am câştigat la ruleta altor preocupări decât cele ce ţin de rutina zilnică. Mulţumesc, Laura.

  11. Cu tine în jur viaţa şi cuvintele capătă culoare şi aer intelectual. Eşti marea noastră revelaţie. Totdeauna mă laşi fără aer şi, deşi pare că exagerez, cred că ştii undeva, acolo în tine, că am dreptate. De asta vreau să fiu prezentă în blogosfera asta şi doar ca cititor. E un mare câştig, şi un drept pe care nici nu ştiam, acum ceva timp, că-l pot avea. Mulţumesc, Mihai!

  12. Nu ştiu sigur dacă ai amuţit de bine sau rău. E drept că am decalat cu două zile această întâmplare ce-mi aparţine în totalitate, dar am vrut, cumva, să adaug şi bucuria de a fi parte din acest club care mi-a îmbogăţit arhiva cu 80 de articole, pe puţin. De asta, am adunat în text lacrimi de crocodil, circul care e omniprezent de când ne ştim şi pe care doar un curcubeu de vise şi gânduri proaspete îl poate îndulci şi ne poate păstra interesul viu pentru restul întâmplărilor noastre mărunte sau nu. Deşi sunt fata alb-negru, puţină culoare nu strică. Iar sufletul meu e foc viu. Mă aprind şi nu vreau să mă sting uşor. Voi căuta mereu lemnele focului meu, inspiraţia caldă şi oamenii ce vor vrea să se încălzească la el. Tăciunii scot doar fum. Mulţumesc, psi.

  13. Mă bulversează un pic aniversarea blogului tău. Doar un an? Arhivele spun altceva. Probabil că ceva îmi scapă mie. Dar un „La mulți ani” e binevenit în orice zi. La mulți ani blogu' lu' Adriana. Să crești frumos, să ai parte de dragoste și de prieteni buni!

  14. Ce tăiere de moț superbă! 😉
    La mulți ani frumosului tău blog, să scrii la fel de minunat ca până acum, suflet cald, cu condei de curcubeu! 🙂

  15. Am scris des despre faptul că pe 18 martie scriam primele articole şi pe 19 le-am publicat: unul la Vienela, două aici şi unul l-am pus retroactiv, asa cum am făcut cu toate notiţele de pe fb, văzând că se poate. Dar, data oficială, lăsând arhiva pe care am măsluit-o puţin, recunosc e cea de azi şi mâine, că le iau la pachet. Datorită acestor schite din urmă, m-a remarcat Vienela şi m-a încurajat să scriu. Blogul il făcusem, dar nu scriam in el nimic, absolut nimic. Mi se părea că nu există interactiune şi că pe fb există feedback rapid. M-am înşelat. Am prins gustul şi iată-mă! Aşa că acest 18-19 martie rămâne începutul bucuriei mele în on-line, indiferent de micile încercări de până atunci. Mulţumesc, Sonia!

  16. Da! La postarea asta mai lipsea o ilustrare cu desene, dar cum nu voi avea niciodată talent, voi fi bucuroasă să ştiu că le găsesc la tine, la Enya şi completarea virtuală e perfectă. Mulţumesc, Mirela!

  17. si a putut sa traverseze si sa intre in circ dupa aceea? A inteles ca tristetile au si leac si orice fateta isi are opusul?

    Eu ma bucur doar ca scrii, ca pot sa te citesc si ca te-am descoperit!

  18. La mulți ani, Adriana ! Ești unul dintre oamenii care fac blogosfera frumoasă. Chiar dacă nu știu dacă blogul meu va ajunge să facă și el un anișor, voi rămâne un cititor constant al gândurilor așternute de tine pe aceste pagini virtuale.

  19. Sa te bucuri cat mai mult timp de gandurile frumoase, imbratisarile si dragostea celor care pasesc in casuta virtuala aniversata azi, Adriana. 🙂 Sa simti mereu aproape de suflet aceasta lume vasta, diferita, magica in care ai intrat in urma cu un an. La Multi Ani! :*

  20. Curcubeul se naște între două picături de apă, că sunt de ploaie, că sunt de râuri, că sunt de lacrimi. Lacrimile false nu nasc curcubee pentru că nu-și pot lua strălucirea din suflete sterpe. Când am început să citesc blogul tău, primul meu gând a fost să-i dau încă o dată dreptate marelui Lucian Blaga, care a definit atât de adevărat cuvintele – „Cuvintele sunt lacrimile celor care au vrut aşa de mult să plângă şi nu au putut”. Da, asta am găsit pe blogul tău, cuvinte și lacrimi, lacrimi în cuvinte, lacrimi de nostalgie, de dureri crezut uitate, de împlinire, de bucurie.Tot cuvinte erau și pe blogul meu, așa că din cuvintele noastre s-a născut un frumos curcubeu, fir invizibil ce leagă depărtările, punte pe care îmi pășește sufletul spre zări unde se însiră mărgăritare, unde îmi place să fac popas ori de câte ori îmi este dor de frumos. La mulți ani cu multe scrieri și cu lacrimi numai de fericire!

  21. Exact: lume diferită şi magică. Mă opresc la aceste două cuvinte perfecte pentru mine. Sper şi eu, Nice! Şi mai sper să găsesc frumosul totdeauna pe aici. Asta mă va face să mă reîntorc, chiar şi după dezamăgiri efemere.

  22. Parcă văd un curcubeu Galaţi -Braşov şi îmi creşte inima gândindu-mă la asta. Am pierdut multe în viaţă, dar categoric am câştigat şi mai multe, iar legătura cu tine, imprevizibilă uneori, prin accente de Maya, cea care nu poate trăi fără iubire, este una ce mă onorează. Simt că vom privi pe la începutul verii curcubeul la Galaţi. Am de refăcut o legătură din viaţa concretă şi ar fi timpul. Să cauţi cel mai frumos loc natural din orasul vostru şi să ne bem cafeaua cu destăinuiri ce se vor privi ochi în ochi.

Lasă un răspuns