mărgăritare-jucării · Mărgăritare-profil

Am scris, voi scrie, am mai scris

Am scris, voi scrie, am mai scris,
Dintr-un apus într-un abis,
Dintr-o celulă verde crud,
Pe sub îngenuncheri de nuc,
Sub coaste sau pe umeri goi,
Am scris sub soare sau sub ploi,
Cu lapte dulce și zăpadă,
Nisip stelar sau ciocolată,
Am pus și mere confiate,
Într-un cuvânt, pe nemâncate;
Am îmbăiat, sub stele verzi,
Povești cu taine ș-amorezi;
Din pomi cu crengi rupte-n furtuni,
Oftat am strans, în zi de luni,
Pe colț zidit într-un suspin,
Am scris dintr-un pahar cu vin;
Am pus șireturi pe-al meu vers,
Le-am strâns, atent, ca-ntr-un corset,
Pe glezne am tatuat roman,
Să-mi fie mersul diafan,
Iar în toți anii ce-am pansat,
Prin rînduri, dorul sacadat,
Știut-am că desculți îi țin,
Sub tălpi aveam doar mărăcini.

Și stând sub iedera cea creață,
Încalț cuvântul, pentr-o viață.

Cu toc ușor, cochet, înalt,
Căci eu nu scriu, doar mă prefac.

 

 

Mulțumesc tuturor pentru vizite, aprecieri, învățături, mesaje și gânduri bune. Într-un prag de primăvară am început a scrie, în altul mă retrag. Probabil, voi închide blogul cândva, dar până atunci nu uit că am fost fata ce scutura literele de praf și, acum, îl las să se adune, aici. Pe facebook sunt de găsit, imi e mai usor sa scriu acolo, direct. Aici se doarme. Vă multumesc. NUMAI BINE, VOUĂ!

Mărgăritare versificate · Mărgăritare-profil

Mărgăritare prinse în cuvinte povești

Mărgăritare

M-adun-n astă lume, broboană cu broboană,
culeg perluţe vii pe aţă ca de plumb,
ce-or înţelege unii din lumea mea icoană
nu-i chip să știu mereu, ca-ntr-un ecou cam surd.

Mă-nclin în fața celor ce-mi lasă-n suflet semne
şi nu mă dau ca pradă mirărilor mărunte,
trăim oricum în lumea celor cu aparenţe:
o port şi eu pe a mea, pe aici şi, chiar, pe frunte.

mărgăritare
mărgăritare
Mărgăritare-profil

Adriana, nume dorit

Adriana, nume dorit:

M-ar fi chemat Adrian.

Tata și-a dorit să fiu băiat
Să-i semăn și să-i port numele mai departe;
Nu știa că i-l port cu fiecare celulă din mine,
Căci din el nu se putea naște altceva…decât minune.
M-au numit Adriana și n-am avut habar, niciodată, că aș avea protector,
Așa în plină vară, cât să răzbun momentul acela de iarnă,
Dintr-un ianuarie optsprezece, ce-mi ninge mereu trecerile.
Ai mei mă sărbătoreau de Sfântul Andrei.
Si acum o fac, deși le arat calendarul și le povestesc
Că, de acum, și vara îmi e sărbatoare.

Prima mă suna bunica mea și-mi spunea aceeasi replică:
„Sa ne traiesti, trandafirul mamaii, să fii fericita!”
Avea voce de domnișoară și chicot de bucurie nedisimulată.
Nici ea nu a știut că ar fi putut să-mi zica multi ani trăiască
În vacantele de vară, când îi smântâneam oalele,
Și îi alergam puii, când mă bucuram de chisăliță
Și pâine cu zahăr sau gogoși chicate,
Căci nu mereu aveam răbdare să-mi frământe
Și să aștept să dospească aluat.

Acum, realizez că de ziua mea, iarna, de la bunicii mei
Am primit doar urări scrise sau șoptite la telefon.
N-am suferit niciodată, căci ceea ce trăiești firesc
Se duce în locul cu bucurie, despre care nu bănuiești
Că ar fi putut fi și altfel.

Adriana, nume pe care l-aș fi cerut, de nu mi l-ar fi oferit,
Cu drag, mama și tata, și nașii mei, și mai ales Dumnezeu.
Rar, îmi spun oamenii altfel, poate doar cei apropiați
Aduși din copilăria mea împreună cu fiecare alint primit.
Ai casei mă strigă lung, prelung și apăsat, cu tot numele
Iar eu iubesc fiecare literă și multumesc Cerului
Ca m-am născut într-o zi de iarnă, că am numele perfect
Meritat, sper eu, și că azi, intr-o zi de vară, vă mulțumesc și vouă
Că-mi trimiteți gânduri bune, iar eu simt cum îmi adun bucuriile
Din ierni în veri, din veri în ierni, recunoscătoare.

 

Azi e pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, iar eu primesc urări, de azi dimineață, pe care  le port cu bucurie în suflet. Și vă trimit și vouă gând bun de sărbătoare. Să fiți iubiți!

…cu drag de voi, semneaza, Adriana, cea cu nume dorit

 

Adriana, nume dorit

Mărgăritare versificate · Mărgăritare-profil

Călător cu umbre, prin lume de cuvinte

Când totul curge de la sine
Îmbălsămând povești de-o șchioapă,
Când treci pe strada fără nume
Curiozității dându-i roată,
Când furi din stropii de albastru
Luciri ce par rupte din soare,
Când masca sufletului cade
Lăsându-ți fluturii să zboare,
Când crești încetul cu încetul,
Din prag de ușă, lăsând semn
Și în Înalt îți este visul,
Din fire strânse într-un ghem,
Când știi ca ai, că ești, că bântui
In lumi de vorbe adormite,
Te simți  doar călător cu umbre
Prin lumea asta de cuvinte
Și pui la pălărie floare,
Aduni în pumni nisip uscat,
Să curgă precum în clepsidră
Tot timpul literei ce-a dat
Și o poveste fără taine,
Și taină fără de poveste,
Și întâmplarea fără haine,
Și hainele fără de zestre,
Iar din tumultul fără zbucium,
Doar acordat la muzici fine,
Am presarat printre cuvinte
Puțin din tine, și din mine;
Le-am tescuit doar prin emoții,
Am stors licoare cu nectar,
Și fara pic de remuscare
V-am îmbătat, iar cu un zar
V-am pus să mai jucați o dată
Ruleta unor vorbe simple,
Eu măsluind printr-o suflare,
Voi câștigand …vreo două clipe
…cu mine.

 

 

Mărgăritare-profil

Caruselul

Pe străzile cu piatră cubică apa curgea, pe mijloc, ca un  copil de pârâiaș lăsat la joacă, pentru prima oară, să vadă lumea. Zăpușeala mirosea a salcâmi deși nu vedeam niciunul. Posibil să fi luat mirosul cu mine, căci era perioada lor, acasă. O doamnă, cât o bijuterie de mică, ducea,  în brațe, un ghiveci enorm cu o floare albă. Era atât de pedantă, încât am rămas cu privirea ațintită asupra ei, nefiresc. Purta un trenci de culoare galbenă și avea un păr atât de alb încât te-ai fi dus cu gândul la Crăiese cu Zăpadă. Așa părea zâna florilor. Un tip îmbrăcat în piele, căruia doar motocicleta îi lipsea, plimba un husky alb maiestuos. Părea că îl duce câinele, căci el își purta, parcă, visele, călcând intenționat prin copilul-pârâu. De la balcoane, florile se revărsau ca într-o grădină botanică suspendată.
Picioarele mi-erau obosite, setea se instala puternic și eu căutam cu privirea o ieșire din labirintul împărăției de piatră și flori. O cișmea, din aceea veche, grea, cu patină de timp, cu amprentă știută doar de Dumnezeu, îmi apăru în cale, de parcă aș fi cerut, în gând, asta, iar zâna bună mi-ar fi așezat-o în drum, ca dar. Tineți minte poveștile acelea când drumețul găsea fântâna cu apă bună și colacii calzi numai pentru el? Poate nici nu erau aievea, dar Dumnezeu îl hrănise și adăpase după inima lui. Doamne, cât de flămândă am rămas, uneori, neștiind că pentru a fi om nu e suficient doar să respiri și să vorbești frumos. Mult oi fi trecut eu pe lângă ciutură cu apă vie și dumicat îndestulător. Poate trec și acum, dar măcar azi mi-e clar de ce nu le văd.
Cișmeaua îmi dadu să beau și îmi arătă și iesirea, căci era așezată la răspântie de gânduri, cu lumini spre patru laturi. Am ieșit pe cea care îmi stătea în față, doar știți că spuneam, cândva, că aleg să merg înainte. Am avut un șoc când am ieșit pe o colină modernă, discrepantă cu locul în care mă aflasem, de parcă trecusem într-o altă dimensiune. Lumina era puternică, orașul se vedea ca la „belvedere”, treptele ți se așezau la picioare să le numeri într-o coborâre lină. Ne-am privit, nedumeriți, dar trăiam, oricum, într-un basm cu portaluri diferite și nu ne mai miram prea tare. Lumea se atingea, ca din întamplare. Sus, jos. Ne faceam loc, automat, răspunzând, pe alocuri la zâmbete.
Jos, ne aștepta toneta cu înghețată de fistic și o bancă pe care, cred, o foloseau, toți, cinci minute pentru revenire din beția pașilor. Niciunul nu avea îndrazneala să țină banca ocupată mai mult de cinci-șase minute. Era banca răgazului. Ne-am așezat cuminți, cu cornetele și fețele zâmbind a bucurie simple și la îndemână, apoi am trecut pe alte margini de lume. De data asta lumescul ne invada cu terase colorate și miros de cafea râșnită proaspăt. Doi tineri se certau și noi priveam mustăcind, roșind, aproape, de momentul lor atât de firesc, purtat pe un zid în care sărutul părea desprins dintr-o regie menită să te facă să oftezi după actorii principali. O bicicletă căzu lângă picioarele lor, iar noi ne-am scuturat repede de imagine și ne-am așezat să sorbim cafea și coniac cald cu miros de vanilie.
Broboanele de zahăr de pe o margine de pahar și zâmbetul complice al chelnerului, când dadu cu ochii de figura mea încântată, îmi intregiră aventura. Îmi adusese, făra să comand, o negresă cu sos de ciocolată caldă deasupra. Am știut că ce mi se întâmplă e aievea. Nu, nu eram la fântâna cu bucate bune, căci paharul bombat, cu lichid de chihlimbar aromat, nu cred că intra în atribuții de zână bună, dar eu m-am simțit răsfățată, într-un moment magic, exact ca sărutul de pe ziduri, de adineauri.
Ne-am adunat simțurile și am început să jucăm un șotron imaginar, pășind pe dale mari de piatră. În fața mea se învârtea un carusel gol. O dată și încă o dată, și iar o dată. Sălcii plângătoare și arbuști timizi se vedeau dincolo de el, dar eu nu mă mișcam. Ascultam ding-dongul acela de sărbătoare și nu vedeam nici măcar un om, acolo. Sărbătoarea nimănui. M-am apropiat. Căluții săltau sus-jos, mai repede și iar, și iar. M-am uitat să văd dacă numai eu observam asta. Nu, nu era închipuire. M-am apropiat ca și când aș fi vrut să urc pe unul dintre căluți și totul s-a oprit. Eram prea mare pentru carusel, dar omul-comedie nu părea impresionat de asta. M-am dat o dată și încă o dată. Sus, jos, gândurile mele se asezau când prea înalt, când  dispăreau. Nu-mi plac rotirile. Îmi deranjează stomacul, dar acesta nu a fost rotire, a fost ritual.
Lumea îmi zâmbea tacit, ca și când fusesem femeia îmblânzitoare de căluți, femeia-carusel.
Dincolo de el, sălciile plângeau. Am ales sa ies în alt luminiș. Puteam face orice, primisem taina caruselului în dar. Nu poti stăpâni ceea ce nu ai și nu ai avut niciodată. Îndrăznește, încearcă, bucură-te și adună, din tot, povestea caruselului tău. Vei observa altceva. Sus, jos, nu sunt altceva decât căluți magici. Și totul va fi victorie și frumusețe. Uneori, încă văd căluți ce se rotesc doar pentru mine, dar nu mereu, dincolo de ei, sunt luminișuri verzi, plângătoare, și…drumul e altul. Azi noapte am visat caruselul meu și avea copaci triști și goi, în jur. Era prima oara când aș fi ales  să merg către sălcii. Vreau verde în carusel, goliciunea arborilor o voi așeza la toamnă pe căluțul cu zurgălăi,…nu-i așa?
Azi îmi asez gândurile pe căluți care m-au purtat, anul acesta, doar pe unde și-au dorit ei. Poate nu am fost un dresor prea bun, dar de ce să aleg întrebarea asta? Mai bine o aleg pe cea care mă va duce spre alte locuri, mai verzi. Care veniți cu mine?

18 04 2016

carusel-a29703841