Mărgăritare versificate

Nimic nou sub soare

Dintr-un buzunar de inimă
A plecat un gând pribeag,
La-nceput, cu mare drag.
S-a oprit la o cafea
Cu o prietenă de-a mea.
Nu ştiu cum,
Din vorbă-n vorbă,
S-au cam prins că nu le aud
Şi s-au pus pe disecat
Câte o vorbă şi un gând.
Inima luase foc,
Dar nu se lăsa văzută
Şi când mintea a spus stop,
S-a făcut şi nevăzută.
Mă miram că nu sunt plină
De intenţii generoase,
Mă pierdusem, fără vină,
În cuvinte cam pompoase.
Şi cum ştiu că mă dezumflu
Ca balonul de săpun,
Când văd clar că amfitrionul
N-are niciun cuvânt bun
Despre mine, despre altul,
Despre aproape tăt, tăt  satul,
Îmi răsare în fundal,
În acelaşi buzunar,
Un ascuţitor gând sec:
Nu-i probabil un zevzec?
Să creadă că niciun om
Nu-i de teapa lui de domn?
Şi deşi am schimbat genul
Ca să îmi iasă poemul,
Că e prieten sau amică,
Când diseci cam fără frică
Orice om, orice rival,
Uiţi că omul ţi-era drag,
Deşi speri, clipă de clipă,
Că e vorba de risipă
Şi c-ascuţitorul gând
Se va-ntoarce în curând
Să aducă bucurie
Pe al prieteniei glie!
Nu e lege, nici tocmeală,
Dar e a dezamăgirii şcoală!
Şi aşa înveţi uşor,
Să nu mai ai aşteptări;
Să te prinzi în hore mici,
Dar să nu te mai complici!

6 gânduri despre „Nimic nou sub soare

  1. e, toti cadem din cand in cand in ispita asta de a vorbi despre una despre alta, despre unul despre altul. dar, cum spui si tu, cand vezi ca interlocutorul nu are nici o vorba buna pentru nimeni parca te pune pe ganduri si mai bine pasesti incet pe alaturi.

Lasă un răspuns