Argint viu

Gândul nopţii adormite,
Prins de – un bulgăre de humă,
Stă pitit în umbre mute,
Adunând argint de lună
Tristă, ca-n revistă.

 

Vise calde zboară-n lume
Din culcuşuri, pe hoţeşte,
Coborând în râu cu spume
Patima se răcoreşte,
Sub argint aurit, de gând potolit.

 

Mă adorm, din nou, pe seară,
Coborând pe un fir de plumb,
Din pătrimea norocoasă
Mi-am croit un coif şi-un scut.
Argintate cu nisip din ape.

 

Mi-am pus platoşă de stele,
Mi-am scris numele pe-un pliu,
Pe un umăr de nuiele,
Strecurat-am argint viu,
De pe streșini de cer, giuvaer.

 

Talisman de vrăjitoare
Şi vreo trei cuvinte-n plus.
Nimic n-o să mă doboare!-
Socoteam că-i de ajuns,
Să nu cer, tribut stingher.

 

Duhul nopţii un urlet scoase,
Iar în somn părea că-i viu,
Dar coşmarul dispăruse
Iute, ca argintul viu,
Cât să cern, vise ghem.

 

Lumea-mi cade din luceferi
Se agață argintat
Iar din scrieri efemere
Pare că m-am inspirat
El titan, eu amalgam.

 

Nicio vorba de prin noapte
N-are gură, dar ecoul
Sună-n răsărit cu șoapte,
Făcând iute pe eroul
Cu argint împodobit.

 

„Argint viu” mi-e teoremă –
Dispar vise-n dimineti!
Lăsând uneori dilemă:
Au fost premoniții? Vești?
Sau doar fum,  gând nebun?

 

As dormi prin baldachine
Sau tinuta-n brate calde,
Asa stiu că n-o să vină
Coșmar sec, purtat prin noapte.
Prefer vise imprecise.

 

Te salut, lume! Noapte bună!

 

 

 

 

Dumnezeu nu joacă

 

Dumnezeu nu joacă.
Nu joacă hore, sârbe sau ciuleandra;
Nu joacă zavaidoc, dar nici nu dă cu piatra;
Nu joacă zaruri cu Universul, cum Einstein credea,
Dar nici alba-neagra cu viaţa mea.
Nu joacă la ruletă destine frânte,
Nici leapşa nu joacă, nici chiar pe osânde.
Nu joacă nici fotbal, cum crede Becali,
Nu ţine păpuşi de sfoară, deşi păpuşarii
Îl ştiu, îl cunosc si-i cer ajutor
În fiece spectacol, cam pe mărimea lor.
Dumnezeu nu joacă nici chiar un sport de iarnă,
De vară, primăvară sau poate doar de-o toamnă;
Nu joacă nici flori, fete, râuri şi băieţi
Şi nici nu joacă ‘scunsea cu tine prin scaieţi
Nu joacă biliard şi n-aruncă săgeţi,
Poate de avertizare ca mai apoi să-nveţi
Ceva din jocul simplu, ce nu mai e doar joacă.
Nu joacă Dumnezeu. Dar oare ce-i o joacă ?
De-i joacă viaţa noastră, nu Dumnezeu o joacă,
Nu-mi este nici arbitru, nu apără vreo poartă,
Nu-ți suflă-ncet în minte cuvinte ca de pluș,
Dar nici nu fuge-ntruna lăsându-te la uși
Ce nu se vor deschide, parola de n-o ai,
Cu o vorbă de iubire dispar zavoare-scai;
Si vezi, din nou, doar fumul unor simțiri… ca-n joacă,
Puse-n suflete calde cum a făcut odată,
Lumină din lumină, lut fermecat și apă,
Născându-ne pe noi, punând, treaptă cu treaptă,
In fiecare lucru, din Cer și pe Pâmânt,
Acela-i jocul lui – Iubire, Om, Cuvânt.
Din orice joc faci parte, nu-l joacă Dumnezeu,
Mai bine prinde-n grabă cuvântul lui și zmeu
Să-l faci, cu grijă, să-nalti spre al Lui văzduh
O jucarie aparte – Iubire, Rugă, Duh.

 

sursa: pinterest