Zorea, pe strada care mă pierdea

Pe strada care m-a pierdut
Nu-i capăt și nici început,
Nu are nici măcar un pom
De mine n-a aflat vreun om,
Nu e nici bancă, de popas,
Nu-i nici pe hartă, în oraș,
Nu are toamnă în vreo floare,
În primăvară-i doar ninsoare
De puf brodat cu păpădii;
Pe drumu-ascuns în aritmii
Necontrolate de-un puls slab,
E doar o urmă pe asfalt
Că am trecut și eu, cândva,
Pe strada care mă pierdea,

Iar tu nu ai aflat deloc
Că timpul e un iarmaroc
Și un carusel ca de hârtie,
M-am dat în el să îți fiu ție
Măcar o dată-n ochi zorea,
Pe strada care mă pierdea.

Degeaba m-ai iubit în stele,
Pe poarta ta am vrut zorele
Să înflorească în urma mea,
Dar strada ta mă cam pierdea.

Fără de capăt și-nceput,
Am, azi, zorele pe cuvânt.

 

foto numarul 1, e lângă zidul casei mele, pe trepte

Lampă-Lupu’-Băiatu’, din nou…

Am câțiva prieteni care mă întreabă de ce nu scriu mai des despre câinii mei. Mai des decat o fac?, zic eu nedumerita.

Nu știu, deja imi pare ca scriu prea mult și pentru că sunt surse inepuizabile de subiecte, mi-e teamă să nu devin „penibilă” amintind mereu de ei. Sau, poate, mi-e frica să nu „deranjez” prea tare acolo unde nu există înțelegere față de ceea ce am ales noi să trăim.

Azi am găsit textul ăsta, și am realizat că ar trebui să nu mă mai cenzurez ..atât. Pot fi ocolită ușor, la o adica…

Cum imi incepeam eu anul 2015. Cred ca toti stiti povestea cu creata, blondul și cainele lup gasit, imediat dupa Revelion. Asta e intermediara, scrisa atunci la cald. Ce paradoxal pare acum, cand totul a prins contur de obișnuinta:

”Aşadar, mâine (8 ian 2015) se va face o săptămână de când m-a mâncat undeva să umblu după lupuşori rătăcitori pe strada şi, cum nu aveam acasă decat cinci câini şi o mâţă (alta decat Fifi), mi-am zis să nu începem anul fără vreo faptă bună ce nu va rămâne nepedepsită. Si le-am mai adus un frăţior. Da, dar frăţiorul e cam mare, are vreo 11 ani şi vreo 40 de kile; era necipat, era nedormit, obosit, speriat şi aş putea-o tine asa mult timp. Dacă, în prima fază, am avut noroc şi i-am putut pune lesa, urcat în maşină, adus în pas vioi la reşedinţă; dacă contactul cu patrupedele personale a fost unul mai mult decat surprinzător, pe Bobiţă frumosul alegându-l ca partener de joacă; dacă din prima a intrat in cuşca vilă ce a meşterit-o Mihai cu un prieten, pe repede înainte, neştiind dacă la cât era de blănos va rezista la ”căldurile” din casa noastră; încetul cu încetul a prins forţă şi curaj.

 

Nu mai voia prea mult afară, mă lasa să-l mângâi, dar dacă exageram băga iute o mârâitură şi un nas creţ de uitam că mi-e drag. Câinele se dovedea a fi cu personalitate puternică. Prea puternică, uşor paradoxal pentru cat era de static. Totuşi, nu poate fi vorba a fi caine de pază sau iute, el isi face bine treaba, latră omul, intrusul, câinii străini, dar se mira de atenţia primită şi se straduieste sa ne raspunda eforturilor noastre. De asta nici nu răspund celor care cred ca frumusetea lui poate tine loc de giumbuşlucuri, dorindu-l pe post de companion. Şi totuşi, giumbuşlucuri ştie a face: timp de 12 ore a urlat ca lupul încontinuu, de mai aveam puţin şi regretam faptul că am ales să-mi complic existenta cu al 6 lea catel. Mi-a trecut repede cand am văzut că se urca singur pe canapea şi că imi mulţumeste cu privirea lui de fante tomnatic. Cand l-am mai văzut şi jumătate afară, din curte, căţărându-se pe gard, intr-un exercitiu de echilibristică, de circ, căci eu numai la tv mai văzusem astfel de faze, mi-am zis că e musai sa fie dus la sterilizat şi să-i tăiem avântul. Şi la propriu şi la figurat.

Azi, Lupu Băiatul a fost scutit de tandreţuri prin gard cu ochioase lătrătoare şi o dată cu cipul a beneficiat şi de o operatie ce se voia banală. Şi chiar credeţi că a fost banală pentru lupuşor? Ei, nu…s-a luptat pentru podoabele lui, neacceptând guler,injectii, mâini străine şi alte acareturi. Nu a fost după el, in schimb. Acum când scriu, parcă simte, vrea cu orice pret sa vină spre noi. Nu poate, dar va putea şi eu nu reuşesc decat sa mă uit la el cat de frumos, minunat, puternic şi perseverent e. Si desi postarea mea cu caine gasit, din 2 ianuarie, după ce a hălăduit trei zile in oras fără să-l oprească nimeni, are peste 500 de distribuiri, ştiu doar că cine a abandonat acest caine, nu cunoştea deloc ce comoară a avut la casă. Nu-i nimic, ştim noi, asa cum stim că perioada rea va trece şi el va urca din nou pe canapea, ca si cand acolo e din totdeauna. Simt că va muta mobila din casa cu al lui coif protector și deja are o nouă poreclă. Se numeste Lampă! Să ne fii sănătos, Lampă-Lupu-Băiatu!”

8 ian 2015

Trei ani și jumatate cu un caine minunat despre care as scrie de zece ori pe zi, sa nu uit, candva, ce frumoase pot deveni zilele cu un strop de ajutor….

Va salut. Atat.

 

Zâmbete centrate pe inimă

Mă plimb printr-un regat însingurat
Și mă simt în împărăția frunzelor neînfrunzite.
Se ating poveștile de copaci,
Iar gândurile se odihnesc pe pietre de hotar.
Al cui hotar? Al regatului însingurat, normal!
Cel care nu permite gândurilor rele să treacă, clandestin.
Nici măcar cu viză. Deloc.
Cine a mai văzut un gând rău circulând precum un turist?
Sau în interes de afaceri?
Mai bine să stea dincolo de granițele înțelegerilor mele.
Nu știu cum să vă zic, dar, de când nu le-am mai permis unor intruși accesul,
Inima mea bate firesc și zâmbetul se zbate lin spre dreapta sau stânga.


Ce? Nu știați? Eu nu pot zâmbi drept.
Buzele mele lasă semn care parte din mine e tulburată.
Uneori e dreapta, câteodată e stânga, alteori…
Dar mai bine să nu vorbim de centrul Universului meu
Caci pe acolo, cum spuneam, se trece cu pașaport special.
Omul meu îmi spune Gioconda, cică surâd prea mult
Și tare-mi vine să-i dau și lui viză la vorbe,
Prea i se zbat pe hotar cuvinte nepotrivite mie,
Dar potrivite lui, imi sopteste iar, spre disperarea mea.


De vă simțiți uneori ciudat în preajma anumitor oameni,
Ascultati-va intuiția. Nu dă greș niciodată, chiar dacă tu o înfrunți.
Mai bine faceti-va hotar, puneți o piatră, descuiați poarta
Și vedeti cine se lovește de piatra-capcană, cine e senin ca o zi de mai și nu se împiedică de amănunte
Și cine apasă pe clanță, natural, chiar dacă tu ai decretat că locuiesti într-un regat însingurat.

Unora nu le va păsa de strategiile tale,
Te vor salva, cu zâmbet centrat pe inimă și cu un buchet de gânduri bune, rostuind bucuria.

Parol! E pe bune! Încercați!

Gândul zilei – 8 octombrie2017

Mulțumiri:

Mulțumind pentru ce am, deschid poarta mulțumirilor de mâine. Nu poți fi fericit dacă nu ești fericit în simplitate. Orice surplus va aduce nevoia de …mai mult, și mai mult, și iar, și iar.

Resetarea vine când te întrebi, fără să ai spectatori, ce anume te face fericit! Ai fi surprins să redescoperi …cât eziți ..până dai răspunsul. Sau nu….(depinde doar de cum te-ai crescut)

mulțumiri
mulțumiri, fără acest cuvânt viața ar putea deveni complicată într-o lume și așa prea încâlcită în sensuri

 

 

Cum să explic și cui?

cum sa explic și cui?
Cum sa explic ?

.. ca nu mă iau in serios,
Că slova mi-e ca frunza, când e pe ram, când jos,
Iar poarta e deschisă doar celui ce dorește
Să vadă și-nfrunzirea, dar și cum se ofilește.
Ca-mi place primavara, dar o asez în toamnă,
Iar vara-i ca o iarnă, în vorbe fără haină,

Că-mi tremură cuvântul, iar textele-s stângace,
În inimă am fluturi și in stomac am ace,
Si că nu as vrea sa stiu de strâmbi din nas sau plac,
Caci scrisu-mi relaxează și fricile, și-mi tac;

Iar de-mi vedeți șuvoiul de litere de-a valma,
Nu observați doar forma, mai bine simțiti teama
Că mi-ar putea seca izvorul, curat cu apă vie,
Și as ramane stearpă, de literă pustie.

De veti căuta-nălțări fără de-apus
Priviți și printre randuri, caci totul s-a cam spus. (de alții)
Nu veți găsi nimic, doar litere-nșirate,
Și fluturii zburând prin lumi mai inspirate.

Ce aș mai vrea?

De spus de-aveți ceva, bateți atent la poartă,
Caci fluturii-s timizi și vor porni iar roată, (in seri repetative)
Si se vor aseza pe-al vorbelor zăvor,
‘nlemnind cumva poetic, trecand la locul lor,…(‘n tăceri definitive.)
Nu între ei, ci cu acei ce parcă
Nu înțeleg că lumea e un teren de joacă,
Pentru cuvinte…vii. Sau mii? (Habar nu am..)

Ce-aș prefera?

Sa treceti mai departe, pe poartă nu intrati, (de nu simțiți),
Caci universu-i plin de cei adevarați.
Si de mă-nvart si eu, fara sa tin vreun ritm,
E ceva la-ndemână, la liber, dar divin!

Și nu uitați:

Eu nu-s în lumi perfecte, dar sunt în a mea lume,
În ea am tot zidit, și bune, și nebune,
Cei ce au pus mortar, nisip și cărămizi
Simt fluturii din mine de când au fost omizi.
De nu vreti sa lasati decat noroi prin mine
Luati-l și pastrați-l ca poate face bine …(la reumatism)

Acuma, mă scuzati, dar voi deschide poarta
Zavoru-i tot acolo, și pragul, chiar și treapta
…martor tacut ca scrisul imi e impiedicat
Un vesnic inceput, albastru demodat.

Și multumesc, discret, căci fluturii se-opresc
Iar acele nu-nțeapă, dar eu mai scriu..oleacă;
Desperechez iar frunze și-mperechez cuvinte,
Să-mi fie mărturii de ce-am avut prin minte. (o vreme)

Ce am scris aici?

…păi, știu și eu? Nu aveti o plasa de fluturi
Să adunam tulburarile mele de-o clipă?

N-am scris nimic, doar am bătut din litere-aripi,
Caci prea mă luase lumea in serios…
Si mă agata in vorbe ce mă-ntorceau pe dos.

sursa: facebook, cum să explic și cui? să explic de ce scriu? să explic cui mă scriu?