Home sweet home

foto x
Astăzi e o zi istorică! Scriu într-un alt loc decât pe facebook şi, sincer, mă simt ca la examen. De ce oare nu-mi plac schimbările? După mine, unele lucruri ar trebui sa rămână în aceeaşi dimensiune, cu acelaşi chip, aceiaşi ani, aceiaşi oameni şi aceleaşi sentimente. Asta şi pentru că îmi place viaţa mea cu tot ce înseamnă ea: soţ, mamă, soră, pisici, câini …şi cu toţi ceilalţi care formăm o familie. Nu e nimic spectaculos în ea. Ba, s-ar zice că pentru alţii ar fi plictisitoare; dar eu sunt fericită în căsuţa mea din pădure, unde trece ursul în vizită câteodată; unde mai vezi o vulpe, aşa, ca din întâmplare; unde trăiesc trei veveriţe, două într-un copac bătrân, iar alta, aşa de una singură, aceasta din urmă fiind şi ceva mai roşcovană.
Mihai spune că e veveriţoi că e prea mare. Tot aici am revăzut o ciocănitoare, o mierlă şi ceva piţigoi, restul de cântăcioase să se denumească ele; eu habar nu am. Am văzut, deunăzi, un dihor, drăguţ, drăguţ dar și ceva şerpi alunecoşi şi mici, de-mi îngheaţă sângele în mine de frică. Ei bine, am în curte o stâncă. Da, munte veritabil! Plin de melci, după cum îi spune şi numele, şi un drum în pantă, ce m-a lăsat fără flecuri la pantofi şi fără posibilitatea să plec şi eu, aşa, elegantă, de acasă. În plus, cam tot timpul avem cu ceva grade mai puțin, fie vară, fie iarnă. Sincer, niciunul dintre voi nu aţi crede că stau, de fapt, în mijlocul Braşovului, la cinci minute de centru, dar că sunt şi locuri care par sălbatice, fără a fi de fapt. Şi culmea, în mijlocul civilizaţiei.
De ceva vreme, primesc sugestii, onorabile, să adun ce scriu într-un loc şi să nu mai le risipesc pe lunga pagina a facebook-ului personal. M-am conformat. M-am lovit de memoria mea proastă, cu adrese de blog făcute şi uitate până a doua zi; plus, tot felul: ce-i ăla link, ce să iau, ce să pun, cum să redactez. Să nu fie franjurat, să aibă aspect, vizibilitate, acces la comentarii, blogroll, etc.  Limbi străine. Nu mă pricep să dau o faţă acestui loc, dar, recunosc, că toate cuvintele mele au nevoie de o casă nouă. Am construit-o, încet, cu grijă, şi cu drag. Şi voi mai construi cu fiece zi. Ce va ieşi? Vom vedea. Până atunci, îmi urez singură:„Casă de piatră!”
Continue Reading