Mărgăritare versificate

Ispită?

Sunt desispita ce trudeşte
Să te aibă prea repede,
Dar cam trudeşte, cum spuneam.
Nu e o ispită firească;
E muncită, căci fiecare rid în plus,
Ascuns sub plicter
Sau la vedere, mă încurcă,
Destabilizează şi deformează, cumva.
Aşa că adio agăţat
E mai mult un desagăţat:
Ca şi când o viţă nobilă
Nu mai se poate încolăci uşor pe un arac
Şi pare că se destulpină,
Până când o ploină, ca o doină,
O ajută să se ridice uşor.
Atunci, ca unplagâţ miraculos,
Aştept să mă plouă şi pe mine
Şi să-mi cânte mierle, doine calde;
Să uit de nesiguranţe şi boierni,
Să nu mai fiu un bocnaş de oraş,
Ce stă în starest până la primăvară,
Într-o doară, ascuns după un borcântar.
Poate îmi adun farmecele într-un stativit,
Să se vadă că nu au murit
De vreme trecută şi udă
Şi că nimeni nu s-a staturat
De aceleaşi zâmbete şi ocheade,
De fluturări de gene prin perne.
Nu totdeauna  contează frumosul ce trece
Prin albul din păr, prin ridul de azi,
Prin pielea-mi uscată de pe obraz.
Sunt tot cea de ieri. Voi fi cea de mâine?
Se poate, dar doar dacă Universul îmi ţine
Pumnii strânşi şi farmecele mele de fată
Prinse în femeia ce se lasă curtată
Chiar dacă nu-i  timpul potrivit de iubire,
Deşi cred că-i o vorbă spusă de nefericire
Şi că orice femeie iubită, dorită,
Va fi totdeauna pentru el o ispită.Eu atât am avut de prins în cuvinte
Ce sunt doar un joc, deci luaţi iar aminte:
Că aceste vorbe inventate de terţi
Se strecoară prin cele ce le ştii şi înveţi
Şi deşi sunt forţate, chiar necoapte uneori,
Printre noi, duzinarii, fac probabil furori.
Eu nu-s fan şi se vede;
Mă strecor cam în doară
În tabelul duzinii, să nu rămân pe afară;
Şi promit c-am să scriu şi cu slovă ştiută;
Nu uitaţi că-s absentă şi un pic cam durută.
Vă salut şi vă spun bun găsit tuturor
Şi s-aveţi spor în toate, dar mai mult în amor!

Pentru cei care deja ştiu nu e o mirare că aceste cuvinte inventate, în cadrul duzinii de cuvinte, al clubului psi, pot naşte versuri chiar cu înţeles. E drept că eu prefer cuvinte ştiute, dar nu am rezistat tentaţiei. Ştiţi că în tabel puteţi citi şi alte variante, da?

13 gânduri despre „Ispită?

  1. „spor in toate, dar mai mult in amor!” imi place de… mor! 🙂 Iubirea e motorul vietii; nu?! 🙂
    Spor in toate, dar mai mult in amor!
    Cu drag!

  2. Cu vers miraculos ne bagi între cuvinte
    Pe care cel mai sigur nu le vom ține minte,
    Doar cuvintele vechi vor dori să te-ajute
    Atunci când tu ne spui vrute și știute!

    Dar tu prinzi ideea cuvintelor noi
    Și faci cu ele versuri moi,
    Cu care să ne cucerești întru ispita
    Prea dulce-a unui vers de drag și dor!

  3. Bărbatul meu m-a întrebat în dimineaţa asta cum ar suna poezia în cuvinte normale, pentru că lui şi aşa i se pare logică, dar totuşi nu înţelege această nevoie de creativitate forţată. Aşa că am pus vorbele ştiute şi pentru el. O las aici.

    Sunt ispita ce trudeşte
    Să te aibă prea repede,
    Dar cam trudeşte, cum spuneam.
    Nu e o ispită firească;
    E muncită, căci fiecare rid în plus,
    Ascuns sub vreun pliu
    Sau la vedere, mă încurcă,
    Destabilizează şi deformează, cumva.
    Aşa că adio agăţat!
    E mai mult un joc:
    Ca şi când o viţă nobilă
    Nu mai se poate încolăci uşor pe un arac
    Şi pare că se destabilizează,
    Până când o ploaie, ca o doină,
    O ajută să se ridice uşor.
    Atunci, o agăţ miraculos ,
    Şi aştept să mă plouă şi pe mine
    Şi să-mi cânte mierle, doine calde;
    Să uit de nesiguranţe şi ierni,
    Să nu mai fiu un ocnaş de oraş,
    Ce stă în arest până la primăvară,
    Într-o doară, ascuns după sobă şi cântar.
    Poate îmi adun farmecele într-un stativ,
    Să se vadă că nu au murit
    De vreme trecută şi udă
    Şi că nimeni nu s-a săturat
    De aceleaşi zâmbete şi ocheade,
    De fluturări de gene prin perne.
    Nu totdeauna contează frumosul ce trece
    Prin albul din păr, prin ridul de azi,
    Prin pielea-mi uscată de pe obraz.
    Sunt tot cea de ieri. Voi fi cea de mâine?
    Se poate, dar doar dacă Universul îmi ţine
    Pumnii strânşi şi farmecele mele de fată
    Prinse în femeia ce se lasă curtată
    Chiar dacă nu-i timpul potrivit de iubire,
    Deşi cred că-i o vorbă spusă de nefericire
    Şi că orice femeie iubită, dorită,
    Va fi totdeauna pentru el o ispită.

  4. Mulțumesc pentru „traducere”!
    Să mă dau mare? Înțelesesem sensurile, chiar cu acele cuvinte „pocite”, de voi născocite. Mi-a făcut mare placere să-ți citesc versurile! Altfel, conform cu mine, nici nu comentam!

  5. Ei! Uneori aleg ciudat. De exemplu, acum, la rugămintea lui Mihai, care nu e fanul acestor cuvinte am tradus, cum spui şi tu, într-o variantă normală. De ce am ales să le pun ca şi răspuns pentru tine, nu ştiu. Aşa am simţit. Poate pentru că ştiu şi simt că nu treci cum trec unii dintre noi în diagonală prin text. Sau poate vroiam să mă adresez cuiva. Habar nu am.

  6. Mulțumesc, Adriana!
    Să nu am timp sa citesc un articol, este scuzabil, să nu am timp să-l citesc dar să las împresia că l-aș fi citit, este impardonabil!
    Cât despre adresarea către cineva, cred că majoritatea avem această tendință. Chiar și în virtual sau, mai ales aici, dorim să ne adresăm cuiva, căci ne dorim conversație, nu monolog. De aceea apar și comentariile, din aceeași dorință de comunicare biunivocă!
    Mulțumesc iar!

Lasă un răspuns