Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Vise neîmplinite

Adriana23 comentarii

Aud mulţimea fremătând şi-n mine

Se aud ecouri ce le ştiu, dar, parcă,

Îmi smulg din mine, bucată cu bucată,

Cuvinte care-au însemnat odată

O ţintă şi un drum

Şi parcă-i fum,

Acum.

 

Mă scutur, mă agăţ încet de vise,

Ce au fost prinse-n colier de argint,

Aprind o candelă fără chibrit

Dintr-o lumină peste care curse,

Din ochiul de dragon al lunii,

Luciri promise, mii,

Şi încă  vii.

Dar lumea-i stâncă, bibelou cu aripi smulse,

O păsăre ce-n gheare nu a mai prins nimic,

Căci suntem opera ”răului mai mic”

Sau poate un volum cu versuri scrise

De vreun străin, ce sigur ştie

Că vom striga o zi,

Dar nu vom izbândi.


Mă uit spre cer, dar cerul nu-mi vorbeşte,

Niciun strămoş nu văd, de amărăciune,

Şoptesc timid o nouă rugăciune,

Îmi şterg noroiul de pe ghete, cu trei ”deşte”

Aprind bricheta-n Piaţă şi scapăr trei scântei,

Mă uit la lume rece,

Iar ea în ochii mei.

Şi în revistă aş trece  mulţi ani, vreo douăşcinci.

O viaţă, a mea viaţă, şi-a tuturora oare?

Căci lumea parcă strigă sau poate mi se pare!

Acum purtăm toţi ghete, nu mai purtăm opinci

Şi-atunci de ce părem desculţi, săraci şi trişti?

Iar glasu-i mut. Se aud ecouri slabe

De vieţi fără silabe.

Mă-ntorc. Privesc pădurea din toamna mea de foc,

Pe masă e o lampă şi ceva cărţi de joc;

Trag la-ntâmplare asul. Să joc la cacealma?

Posibil e şi asta, dar nu-mi joc viaţa mea!

De ne-or juca-o alţii? Ar fi păcat, îmi pare!

Să ne jucăm deci cartea!

Şi nu la întâmplare!

”Dragon, ghete, gheare,colier, peste, opera, bibelou, candela,revista, volum, tinta, bricheta” sunt cuvintele vedetă, cuvintele impuse, din ”duzina de cuvinte”, de astă seară. Ce au făcut alţii cu ele, vă invit să descoperiţi în tabelul găzduit de Eddie, pentru clubul celor 12 cuvinte.

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Nea Geluţu

Adriana29 comentarii

”dovleac,bere, flori,freza, frig, masina,albastru,pietre, filtru,pisica,pensula, nisip” sunt cuvintele duzinei de azi, din clubul celor 12 cuvinte, pe care le voi folosi intr-o altă joacă de vineri seara, care, sper, să nu vă enerveze prea tare.

 

www. copilu.ro
www.copilu.ro

 

Lângă casă, printre pietre,
Dârdâind de frig niţel
Jumulit de o pisică,
Stă de veghe un dovlecel.
Mai pardon, bostan, îi spune
Dar cum e aşa pictat,
De-o pensulă cu renume:
Are freză de…. dovleac,
Şi mă rog să fiu iertat,
Nu ştiu ce m-a apucat!
Dar când văd ce dichiseală,
Cu ce flori e-mpodobit,
Mă gândesc că e vrăjeală
Şi că poate a greşit
Ziua, anul şi povestea
Şi caleaşcă iar va fi,
Că la bal, Cenuşăreasa
Cu el sigur va porni,
Deşi-n secolul acesta
În maşină s-ar schimba,
Ci-n mai ştie de trăsură?
Dovleac turbo, s-ar chema!
Iar mă scutur de-o mirare,
Ce-oi avea cu un bostan?
Zici că-i rupt cumva din soare,
Deşi-i doar un lampadar!
Cu nisip umplut jumate,
Şi c-o flacără călîie,
Cu podoabe mortuare,
Parcă este o momâie!
”Ce plăcintă făcea Veta,
De erau la noi în curte
Şi nu mai făceau pe ciocli
În casuţa de pe munte!”,
Gândi simplu nea Geluţu,
Rătăcind cumva, pe afară,
Îl lătră chiar şi un cuţu,
Când şi-aprinse o ţigară,
Fără filtru, că la bere
Merge să simţi nicotina,
Le primise pe amândouă,
Dar curat, de la vecina,
Că-i cioplise cu briceagul,
Cel albastru cu tăiş,
Ce credeaţi? Normal, dovleacul,
Ce-i în curte, pe pietriş.
Nea Geluţu nici că ştie
Ce-i acela Halloween,
Dar poveşti scornea o mie,
Căci avea un har divin.
Azi ne-a spus una născută
Din mirare şi cuţit,
Nu e bine concepută
Şi-am să las loc de cioplit.
Vă invit pe voi, pe seară,
Să cioplim dovleci cuminţi,
Să stăm ca odinioară
Şi să bem ceaiuri fierbinţi;
Să ne încălzească focul,
Cel din inimă promis,
Haideţi!, că e liber locul,
BASMULUI CE SE VREA SCRIS.

 

 Am vrut sa va descreţesc frunţile. În definitiv, dovlecii ciopliţi şi împodobiţi sunt adorabili, iar eu îmi amintesc de seri de toamnă târzie, acolo în satul meu buzoian, cântând şi povestind la flacăra unui bostan, care nu ştia că există sărbători americane. În tabelul lui Eddie găsiţi cuvintele de mai sus folosite, sigur, cu mai mult …har..literar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Căsăpirea dovlecilor on line

Adriana26 comentarii
M-am luptat azi cu un dovleac. Nu, nu am trecut la sentimente mai bune în ce priveşte Halloweenul. Să-l ţină americanii şi toţi cei ce au nevoie de exteriorizări morbide, eu doar am vrut să înnobilez nişte pere răzuite şi insuficiente pentru o plăcinta veritabilă. Aşa că, am luat  dovleacul ce trona pe post de decor tomnatic şi l-am aşezat la loc de cinste pe suprafaţa liberă şi neîncurcată de oale şi ulcele, să-l căsăpesc în linişte. Ei bine, ce a urmat a fost râsu-plânsu, şi voi reveni imediat la lupta corp la corp cu un dovleac pentru că, în timp ce coceam eu minunata plăcintă (v-aţi prins că am reuşit între timp) am tras cu ochiul la minunata mea pagină de facebook. Şi ce văd? O prietenă dragă mie cerea ajutor la căsăpit dovleci, culmea tot pentru plăcintă.Ştiţi câţi binevoitori s-au găsit pentru sfaturi? Ohohoho! Eram mai mulţi, cei ce ne înfierbântasem, decât s-ar fi aşteptat vreodată fata noastră. Culmea, cred că nu a găsit ceva concret şi de ajutor normal, în tot ce fabulam noi pe acolo. Eu, serioasa, gospodina de carton, ce mă chinuiam cu nişte foi de plăcintă mai rău decât la măcelărit bostani, dau să-i spun cum să înfigă cuţitul, ce harachiri să-i facă: că pe lung, că la fel ca la pepeni.Vitează mare! Alţii îşi ofereau drujba, alţii sugerau zdrobirea de caldarâm şi au mai fost câteva demne de tot zâmbetul ăla ce-l cautam eu pe facebook. Până când, a anunţat cu umor că decât ”să-şi taie venele pe lung” (aluzie drăgălaşă la sugestiile mele minunate), mai bine îşi aşteaptă soţul să-i vină în ajutor.
Mama, ce fericită eram! Memoram cum am înfipt eu cuţitul, cum l-am scos şi băgat de vreo cinci ori, de parcă eram cea mai sadică ucigaşă de dovleci; cum am reuşit sa decoletez eu bostanul şi cum l-am transformat în fâşiuţe mici, dar prin nişte mecanisme peste care sar elegant, pentru că nu vreau să vă oripilez cu cât timp am putut să pierd cu o amărâtă de plăcintă.
Am reuşit, cumva. Cu foile a fost mai greu, noroc cu mama şi mobilul, altfel cine ştie cât timp mai trecea până la produsul finit. Dar ştiu că am răzbunat frumos ziua asta asta, dedicată, de alţii, sărbătorii ăsteia americane.  Nu am aprins lumânări în dovleac, ci am aprins focul în cuptor şi am copt o minune de plăcintă. Ne-am aprins în suflete şi ne-am adus în mintea noastră focul iute al sângelui românesc ce ne curge prin vine şi nu ne lasă să uităm că avem şi noi sărbătorile noastre autentice, curate, vii……ca focul.
Am scris asta în 2012, între timp am învăţat să mânuiesc şi cuţitul pentru dovleac şi foile de plăcintă, dar nimic, absolut nimic nu mă va face să accept acest Halloween, pe care nu-l înţeleg, nu-l vreau şi peste care voi sări  cu uşurinţă. Aşadar, treziţi-mă mâine, poate va fi mai bine..
Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Prea greu

Adriana28 comentarii

De la o vreme mă  tot feresc să mai scriu despre câte mi se întâmplă sau nu, zilnic, deşi ador genul ăsta de jurnal virtual pe unele bloguri prin care, cu greu, mai trec uneori şi mă tot scuz pentru asta, deşi până acum ceva vreme mă vânturam destul de organizat prin lunca aceasta virtuală. Na, că mi-a fugit timpul liber sau mai bine zis încerc a-l folosi altfel, ca să spun aşa. Mă feresc, pentru că prin  vorbele mele, ştiu că trec şi unii ce îşi dau ochii peste cap frunzărindu-mi ”aberaţiile”  şi parcă le intuiesc privirile acre şi pline de îngăduinţă. Şi totuşi, îmi pasă şi nu prea, dar  voi încerca sa descifrez tainele wordpressului  să văd cum e cu postarile private, că in draft  par anoste şi plictisite, recunosc. Apropo, nu am deschis blogul de o vreme şi iar am văzut că a schimbat WP-ul câte ceva pe aici. L-am ignorat, sunt prea obosită să-i fac faţă, dar poate îmi spuneţi voi dacă trebuie să modific vreun lucru în acest sens.

Îmi place ideea că poţi prinde în cuvinte, ce vor rămâne pentru un timp în care memoria sigur va fi selectivo- senzorială (nu că acum n-ar fi, dar totuşi), fapte, arome şi trăiri de la cele simple până la cele ieşite din comun şi cum, ca un arhivar iscusit, le-ai păstra aproape, ori de cate ori te-ai rătăci printre idei şi lucruri pierdute. Pentru unii dintre noi blogul devine locul în care îţi poţi depozita frînturi existenţiale pe care le poţi retrăi doar recitindu-le după un timp. Pe mine mă încântă  foarte tare ideea şi chiar mă gândesc să fac mai des acest lucru Totdeauna mi-a plăcut amestecul ăsta din viaţă, cu frământări de care poţi râde mai târziu, cu oameni care trec şi vor trece prin tine, sau pe lângă tine, unii reuşind sa lase amprente clare chiar dacă niciodată drumurile nu vor mai fi comune; cu întâmplări de care iţi vei aminti greu sau de ce nu, cu fapte pe care ţi-ai fi dorit să le pierzi în negura timpului, dar nu te pierd ele pe tine, bântuindu-te.

Mă gândesc că oricum senzaţia de déjà  vu e din ce în ce mai des simţită şi nu-mi pot explica de ce zâmbesc atotştiutor de câte ori simt deznodământul previzibil al vreunei actiuni din jur, care-mi aparţine sau doar sunt tangenţial în ea. Totul îmi pare retrăit şi rare sunt momentele noi care, parcă, nu işi găsesc puncte comune cu cele de până atunci. Semne clare de bătrânete, ar zice unii, şi nu i-aş contrazice ţinând cont că zilele astea m-am simţit ca ultimul dinozaur, când am încercat  o nouă metodă de antrenament care, într-un mod infailibil, a reuşit să mă îngenuncheze de durere şi neputinţă, pe alocuri.

Auzisem eu printr-un oarecare radio şanţ şi nu numai, de TRX Suspension training, care ar folosi propria greutate şi care poate fi perfect chiar şi pentru cei ce au nevoie de recuperare, probleme cu încheieturile sau cu spatele. Şi cum eu voi face parte veşnic dintre aceia, datorită sechelelor lăsate de maleola mea operată, sechele ce ţin, culmea, nu de gleznă ci de spate şi genunchi, uite-mă încercând şi altceva. Ei bine, cât studiul meu asupra noilor antrenamente de fitness a fost la nivel de documentare pe net am simţit că voi fi compatibilă cu acest TRX , dar nimic, absolut nimic, nu se compară cu experienţa proprie.

Ce a fost amuzant, ca o primă concluzie, păi..in primul rând feţele noastre de început; eram şi bărbaţi, şi femei în încăpere, uitându-ne cum atârnă pe o stinghie metalică nişte chingi în care vom atârna noi curând. Erau bune de pus în ramă şi jur că până la finalul orei, care s-a scurs cu repeziciune, nu am mai văzut niciun chip, ci doar am auzit icnituri şi respiraţii greoaie la fiecare provocare. Eu am fost ca o Xena  provincială, căreia i se împleticeau gleznele prin ”frânghiile” profesionale şi care murea de nervi că balonul din jurul taliei o trăgea mereu înspre podea. Dacă la unele exerciţii am fost pe fază, la altele m-am prins de utilitatea lor când se terminau şi treceam la altele. M-am străduit să nu mă fac de râs prea tare, dar pe cât de eficiente ştiu că sunt, pe atât de depăşită m-am simţit în acele corzi ce par de o simplitate rară, dar care la final iţi provoacă o febra musculară că nici să te scarpini pe cap simţi că nu mai eşti în stare, după ce te relaxezi.

Că or fi bune pentru toată lumea, nu neg, că mi-a promis cumnatul că îmi agaţă unul de o grindă sa continui a mă perfectiona acasă, să zicem că e ok, dar că e usor sa nu va închipuiţi, decat dacă vă plac flotările, flexiile, extensiile, forfecările şi toate astea făcute suspendat. Incă nu m-am dumirit dacă imi place sau nu, stiu ca tot la step, aerobic, pilates, tae bo şi zumba,  ce sunt incluse în abonamentul sălii pe care o frecventez,  voi merge şi merg cu drag, dar nu stiu cum, abia astept următorul antrenament, măcar pentru a-mi dovedi  că incă mai ader către lucruri noi şi nu sunt chiar atat de conservatoare. Uraţi-mi succes şi spuneţi-mi ce antrenamente grele sau complexe mai stiti voi. Am mai citit zilele astea cate ceva, dar nimic nu m-a făcut curioasă, incă..

trx

De data asta, am folosit cele 12 cuvinte impuse ”stinghie, acre, radio, rama, totul, lunca, senzoriala, infailibil, arhivar, șanț, vânturam, studiu” din clubul cu acelaşi nume, pentru a vă împărtăşi experienţa mea, dar, poate, veţi găsi în tabelul găzduit de Eddie şi încercări literare.

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Inel de la Costel

Adriana20 comentarii

Într-o revistă cosmopolită

stătea o tanti cam ..tolănită,

pe-o canapea  brun- violet,

cu o privire de om deştept,

căci rama neagră de pe figură

nu se voia de..umplutura,

gândea distrată o femeie,

ce căuta doar o idee

pentr-un inel deosebit,

ce se lăsa de negăsit.

Şi căuta cam în zadar

şi în reviste, şi-n bazar

căci a primit o întrebare,

trimisă -n zbor, printr-o scrisoare,

că, deh, Costel era timid,

dar se voia căsătorit;

şi îi spusese dacă vrea

de soţ, cumva, dacă îl ia,

să îşi aleagă un model

pentru-o mândrețe de  inel.

Îi trimise şi-un cadou

fotografia de panou,

să ştie că e om frumos

şi studios.

Căci el se-ndrăgosti de un timp,

de când de veste a primit

că-i singură şi amatoare

ca el cu ea să se însoare;

că din alţi oameni ce-o curtează,

poate e cel care contează.

Cu el în gând, uşor mirată

de cererea cam demodată,

nu tu vreun mail sau telefon,

fb, ori chat, ceva …. beton,

în ton cu vremea de acum,

omul părea niţel nebun.

Dar în memorie sclipi

ideea unei noi iubiri.

Se perpeli niţel, niţel,

dar tot privi către-un inel,

ce l-ar primi de la Costel.

Se tot rugă să fie clar

anunţul matrimonial

la care răspunsese-n joacă

şi-acum părea cam o şaradă,

şi nu ştia dacă-i o glumă,

deşi Costel-i scria de-o lună

Credeţi c-aicea s-a sfârşit?

Poate ca da. Am cam glumit.

Și sincer, n-am prea nimerit.

Costel şi Ana s-au iubit?

Sau au lăsat cuvinte scrise

Despre iubirile promise?

Aceasta e o nouă duzină de cuvinte. Dacă aţi citit postarea mea ”Timpul ca un elefant” aţi aflat că pentru azi o  scrisesem, dar am folosit cuvintele de data trecuta, asa ca cea de acum e o joaca ce are ca scop doar zâmbetul vostru …. de indulgenta sau poate doar de dragul meu. Avem tabel şi azi, tot la Eddie.