M-am luptat azi cu un dovleac. Nu, nu am trecut la sentimente mai bune în ce priveşte Halloweenul. Să-l ţină americanii şi toţi cei ce au nevoie de exteriorizări morbide, eu doar am vrut să înnobilez nişte pere răzuite şi insuficiente pentru o plăcinta veritabilă. Aşa că, am luat  dovleacul ce trona pe post de decor tomnatic şi l-am aşezat la loc de cinste pe suprafaţa liberă şi neîncurcată de oale şi ulcele, să-l căsăpesc în linişte. Ei bine, ce a urmat a fost râsu-plânsu, şi voi reveni imediat la lupta corp la corp cu un dovleac pentru că, în timp ce coceam eu minunata plăcintă (v-aţi prins că am reuşit între timp) am tras cu ochiul la minunata mea pagină de facebook. Şi ce văd? O prietenă dragă mie cerea ajutor la căsăpit dovleci, culmea tot pentru plăcintă.Ştiţi câţi binevoitori s-au găsit pentru sfaturi? Ohohoho! Eram mai mulţi, cei ce ne înfierbântasem, decât s-ar fi aşteptat vreodată fata noastră. Culmea, cred că nu a găsit ceva concret şi de ajutor normal, în tot ce fabulam noi pe acolo. Eu, serioasa, gospodina de carton, ce mă chinuiam cu nişte foi de plăcintă mai rău decât la măcelărit bostani, dau să-i spun cum să înfigă cuţitul, ce harachiri să-i facă: că pe lung, că la fel ca la pepeni.Vitează mare! Alţii îşi ofereau drujba, alţii sugerau zdrobirea de caldarâm şi au mai fost câteva demne de tot zâmbetul ăla ce-l cautam eu pe facebook. Până când, a anunţat cu umor că decât ”să-şi taie venele pe lung” (aluzie drăgălaşă la sugestiile mele minunate), mai bine îşi aşteaptă soţul să-i vină în ajutor.
Mama, ce fericită eram! Memoram cum am înfipt eu cuţitul, cum l-am scos şi băgat de vreo cinci ori, de parcă eram cea mai sadică ucigaşă de dovleci; cum am reuşit sa decoletez eu bostanul şi cum l-am transformat în fâşiuţe mici, dar prin nişte mecanisme peste care sar elegant, pentru că nu vreau să vă oripilez cu cât timp am putut să pierd cu o amărâtă de plăcintă.
Am reuşit, cumva. Cu foile a fost mai greu, noroc cu mama şi mobilul, altfel cine ştie cât timp mai trecea până la produsul finit. Dar ştiu că am răzbunat frumos ziua asta asta, dedicată, de alţii, sărbătorii ăsteia americane.  Nu am aprins lumânări în dovleac, ci am aprins focul în cuptor şi am copt o minune de plăcintă. Ne-am aprins în suflete şi ne-am adus în mintea noastră focul iute al sângelui românesc ce ne curge prin vine şi nu ne lasă să uităm că avem şi noi sărbătorile noastre autentice, curate, vii……ca focul.
Am scris asta în 2012, între timp am învăţat să mânuiesc şi cuţitul pentru dovleac şi foile de plăcintă, dar nimic, absolut nimic nu mă va face să accept acest Halloween, pe care nu-l înţeleg, nu-l vreau şi peste care voi sări  cu uşurinţă. Aşadar, treziţi-mă mâine, poate va fi mai bine..

26 de gânduri despre “Căsăpirea dovlecilor on line

  1. Un cuţit şmecher de curăţat dovleci (da,da există) şi un robot de bucătărie sunt sfinte la dovleac.
    Sau varianta bătrânească, se moaie la cuptor.
    Plăcinta de dovleac cu scorţişoară e preferata mea.
    De foi nu ştiu nimic, de asta se ocupă altcineva dacă mai rămâne după ce mă-ndop eu din ceaun cu lingura . 🙂

  2. Robot am, si cu el l-am maruntit. Dar pana am taiat bucati care sa intre in orificiul ala…am imbatranit. Atunci a fost greu. Acum sunt artista. Ba, măruntesc si pun in pungute la congelat pt vremuri fara dovleci prin apropiere. Si cu foile sunt artista acum. Atunci le dezghetasem prea repede şi se lipisera intre ele. Din peripetii invat reteta perfecta. Da…cu scortisoara si bucati de nuca. Perfecta…

  3. Pana anul trecut gandeam ca si tine. Nimeni si nimic nu ma putea convinge ca e ceva dragut in aceasta sarbatoare plina de figuri urate. Apoi am vazut bucuria din ochii copilului in timp ce isi intindea vopseaua pe fata, dornic sa iasa in oras, sa fie vazut mascat si mi-am spus ca nu poate fi ceva rau, daca aduce copiilor bucurie. Eu sunt mai flexibila… In continuare nu vad nimic frumos in acesta sarbatoare, in afara de zambetele copiilor.
    Uite ca trece toamna si eu nu mi-am facut placinta cu dovleac, desi asa mi-am propus in vara. Habar nu am ce gust are. 🙂

  4. Tii minte că ti-am spus că tu esti mai toleranta si exact, flexibilă? Eu….cred in traditiile noastre. Asta nu inseamna ca nu zambesc la orice lucru care aduce bucurie celor ce simt altfel. Iar placinta…se poate face oricand. Dovleac la supermarket e toata iarna. E dulce si aromat. Asta am scris-o pe fb…anul trecut. Am mutat-o aici cu data asta. Nici macar nu aveam blog. Am trisat…

  5. Să ştii că m-am amuzat cu fiecare cuvânt. Am şi eu un dovlecel de dovedit (un dovleac mai mic, nu dovlecel dovlecel), dar la mine-i simplu că e mic şi-l ciopărţesc după bunul plac al lamei de cuţit. Sper numai că doamna coajă de dovleac să nu fi mâncat spanac :))

  6. Mama imi trimite bostani de-ăia de Buzău, cu o coajă tare si pe care i-ai căsăpi cu drujba. Anul ăsta am refuzat-o politicos. Am văzut in supermarket unii mititei si usor de manevrat, lunguieti, numa' buni de pofte culinare. Tine-l de decor cat poti si apoi sa-mi spui cum te-ai descurcat. Te pup.

  7. Măcar la căsăpit bostanii să fie buni și bărbații! Că la noi în casă, eu mă ocup de astfel de „afaceri”!
    Dar, de decorat bostani, cu lumânare în interior, mi-amintesc din copilărie, chiar dacă nu o făceam cu un anume prilej. Era plăcerea noastră, a copiilor, atunci când primeam învoirea de la părinți!
    Am făcut-o și pentru copiii mei, când am mers la țară și au avut parte de mare bucurie, că nici nu mai vroiau să intre în casă, tot păzind bostanul. Dar, după câteva zile, ti se rupea sufletul de mila lui, zbârcit precum moșnegii!

  8. N-am copii din păcate, dar mi-amintesc de copilaria mea cu bostani umpluti cu…lumină. Da! Erau vremuri in care nu stiam noi de acest Halloween, dar aveam instinctele noastre. Cât despre casapit bostani, am zis….anul asta nu m-au mai apucat dorintele subite pentru vreo placinta, pe care acum o fac cu ochii inchisi. Dar atunci a fost aventura curata.

  9. Noi avem propriile tradiții legate de lumini, în aproape tot ce facem ne însoțește lumina! Avem și focurile tradiționale, de primăvară si de toamnă, ritualuri precreștine, continuate până în zilele noastre! Și mai avem lumina si căldura din suflete, recunoscute și de alte popoare, ceva specific, parcă, numai nouă!

  10. mie așa zisă această sărbătoare nu-mi spune nimic; copilăria mea nu a avut cunoștință de ea; e clar sunt învechită 🙂 ; așa și? asta nu înseamnă că nu mănânc cu poftă plăcinta; mai bine nu mă mai gândesc că-mi plouă-n gură; hai o zi bună 🙂 !

    1. Ating şi eu vreo două stele
      Cu gând suav şi trecător,
      Căci doar nu picură din ele
      Vreun vârcolac sau vrăjitor
      ..de împrumut;
      E tot ce-am vrut:
      Un gând şi-o stea
      în casa mea.

  11. Nici mie nu-mi place „sărbătoarea” asta, aşa cum nu-mi place niciuna din sărbătorile astea împrumutate, numai bune pentru o societate consumeristă de oameni spălaţi pe creier.
    Plăcinta cred că a fost minunată însă, îmi plouă în gură! Mie mi-e dor de dovlecii ăia mari şi graşi de acasă, albi şi dulci pe care-i măcelărea mama şi-i vâra în cuptor în serile lungi de iarnă. Recunosc, eu nu mă pricepeam la operaţiunea asta, aveam nişte mâini de parcă erau crenguţe, nici mie nu-mi venea să ţin un cuţit în mână, să nu cumva să îl infig în mine, nu în altă parte. :))))) De când sunt în Bucureşti mă simt văduvită. Ăştia nu cunosc decât dovlecii „plăcintari” fără nici un gust, pe care trebuie să pui zahăr dacă vrei să simţi un pic de dulceaţă. Eaaaahhh!! Băi, la mine acasă pe ăştia îi mâncau doar porcii!

    1. Exact, noi aveam niste dovleci aromaţi, care se coceau in jar, mai puneam miere şi nucă de rasfăţ; dar plăcintă ca mamaia mea nu mai face nimeni, oricât am incerca. Ce dor m-a luat…

  12. Eu am sarbatorit intr-un fel Halloweenul,am facut mere coapte, am cumparat bezele si m-am uitat la un film romantic cu zombii. 🙂 Iar partea a doua a sarbatorii ii este dedicata baietelului meu si o sa citim povesti dragute cu vrajitoare, o sa decupam masti sub forma de dovleci si pisicute si vom manca bezele pana ne doare burta!

  13. Nici eu n-am nicio treaba cu H.,decat atunci cand ma vad obligata sa cumpar costume( de doi bani ,din alea de poliester,facute sa se rupa la a doua purtare dar care sunt mult prea scumpe asa cum e orice pt. copii) copiilor,ca au petreceri.
    Placinta cu dovleac mi-aminteste de studentie,aveam o colega din Sud,primea pachet de acasa cu placinta asta din care am gustat o data si a doua oara nu mi-a mai trebuit :D.
    De fapt nici nu stiu cum se macelaresc dovleceii,cred ca-s singura leguma care chiar nu ma intereseaza…
    Pofta buna voua! 🙂

    1. …da, eu m-am indrăgostit definitiv de această plăcintă in liceu, tot de la o colegă, ce primea pachet. Bunica ei făcea cea mai bună plăcintă mâncată vreodată, chiar dacă asa ziceam şi despre cea facuta de mamaia mea. Avea nucă intreagă prin compozitie şi o aroma cu ceva deosebit. E drept că am cunoştinţe cărora nu le place deloc dovleacul. De două ori pe an…merge. Atât.

  14. eu am scapat cu foile la pachet. a fost mai simplu asa. plus prajitura. dar distractiva aventura cu taiatul si casapitul.
    cat despre sarbatoare… dupa atatea costume aparent infricosatoare, dupa ce si a achizitionat si confectionat tot felul de nazdravanii , copilul doarme fara vise si nici nu pare sa l afecteze ceva. el a retinut dansul, intrecerile si distractia. plus povestile. restul nu ne batem capul.

    1. Tu vei trăi orice schimbare prin ochii copilului tău şi participÎnd la ele reţii distractia şi antrenul. Mă bucur pentru voi. De fapt, am văzut poze faine cu voi. Si da, am trecut şi eu la foi din comert, simplu şi usor, in juma’ de oră totul e gata. Am răspuns târziu, dar nu am deschis blogul aproape o săptămână.

Lasă un răspuns