Cu o margarita în mână
Şi o ţigară de foi în cealaltă,
M-aş sui
pe pianul din hol
Ce stă gol …
Şi aşteaptă
Mâini talentate de….. muzician
Cuprins de abandon universal.

Privesc candelabre cu
Cristaluri  ce scapără-n lumină
Şi-mi doresc să mă-mbăt,
Şi să uit orice vină
Că locul meu nu e acolo;
Deşi, tu ai ştiut
C-am să plec,
Cam de la-nceput.

Trec prin saloane largi
Cu tapiţerii de mătase,
Adulmec miros de piele de cordoba
De pe scaune late,
Aud zgomot de vase,
Văd luciri de oglinzi delicate
Şi, nu ştiu cum,
Mi se par irosiri…toate.

De ce aici în palate?
De ce n-am plecat departe,
Într-o cameră  goală cu un pat alb,
Mare, trainic, simplu şi potrivit
Pentru gândurile mele perverse
Cu tine, şi bune de iubit?

E prea mult lux în jur
Fără strălucire,
Rece, sec, ambiguu,
Ca o perlă într-o montură potrivită
Pe  un deget nepotrivit.

Beau vodcă pe ascuns
Uitând de şampania din frapieră.
Ştiu……...(că nu e locul meu aici),
Şi, totuşi, irosesc (timp)
Încercând să simt alt gust
Decât cel ştiut,
Aflat într-un pat alb…potrivit
Gândurilor mele…cuminţi,
De astă dată.

Ştiu …(voi pleca),
Şi, totuşi …(mai) irosesc timp…de lux.

O nouă joaca înscrisă în acelaşi tabel găzduit de psi, acolo unde găsiţi alţi oameni cu drag de cuvinte.

Partituri cu vise abandonate,
Probabil, de vreun trubadur
Obosit de atâtea  preumblări fără rost
Sau cu rost cin’ să ştie,
Dumnezeu …cumva
Mi le-a dat mie.

Eram într-un joc aromat
Cu iubire de seară, de vară,
Între prieteni, sau iubiţi nu ştiam
Ce suntem. Dar ne sărutam cu foc
Sub un pod…
De piatră, tăcut, durut
Şi călcat în picioare de alţii;

Dar sub care
Eu am găsit un izvor pierdut,
De alean, de dorinţă şi visare
A unui om rătăcit de…. popor.

De unde ştiu? Păi, în prima filă spunea
Că nu mai ştie care-i patria sa
Şi că de când a câştigat libertate
Nu ştie ce înseamnă mai departe.

Am uitat de iubire, de dorinţă, de tot,
Mapa veche şi tristă am lăsat-o sub pod,
Preţ de-o clipă,
Să-mi adun iubirile de pe jos şi să pot
Să simt cu totul şi să nu fiu oarbă,
Caci note vii, arogante-n substrat
Poate nu-s demnă să le ţin la păstrat
Ca o greşeală de neiertat.

Partiturile simple, dar pline de muze
Ce  ne stau cam stingher acuma pe buze,
N-aveau semnătura niciunui autor cu renume,
Dar nu purtau nici măcar vreo iscălitură anume.

Doar pe o filă  ascunsă, ca o excepţie,
Era o dovadă de bătrâneţe. De notă,
De filă, cuvânt, şi de an răsărit jos ca semn.
O mie nouă sute cincizeci şi şase scria
Acolo pe pagina din mâna mea.

Ce-aş mai fluiera acum după notele astea
De-aş putea descifra tot ce zic
Şi-aş mai prinde pe spate nişte simple aripi
Să mă poarte-n trecut  curioase
Tocmai în o mie nouă sute cincizeci  şi şase.

Aceeaşi duzină de cuvinte alese cu grijă de scorpio. Pe ceilalţi duzinari îi găsiţi tot în tabelul găzduit de psi.

Voi  scoate la licitaţie frunze.
Le dau ieftin, să ştiţi!
Aşa, în vreo lună, licitaţia va începe!
Simt după frunzele ce-s hotărâte, deja, să cam plece….
Uite,prima dată, dau câteva de salcâm.
Numai că am o problemă:
Nu mai vor să stea la un loc. Sunt pe drum;
Iar la cât sunt de mititele,
Nu fac nici o para chioară singurele,
îmi zice cineva obosit de pretenţiile mele.
Atunci poate vreţi de salcie pletoasă!
Iaca, din lac în puţ!, îmi strigă altcineva nervoasă,
Văzându-le risipindu-se pe caldarâm.
Bine, cu cele de soc n-am cum s-o dau în bălării ,
Le dau la pachet cu nişte pâlcuri de fructe movalii
Rămase în urma florilor, alea de-au scăpat de-o socată.
Ce dacă nu-s comestibile, ce le dau de-o salată?
Bine, le dau pe gratis,  dar eu…tac,
Mai am nişte frunze de liliac,
Sau de măr…cum doriţi, dacă vreţi, de poftiţi.
Pe cele de nuc nu vi le dau,
Dar de arţar am câte vreţi, că mai stau..
Vişinii mi s-au uscat, aşa că cel rămas întreg
Face frunze de contrabandă. Nu le dau, le păstrez, deocamdată.
Ce mi-ar rămâne? Ce să fie?
Frunze de corcoduş şi de viţă de vie!
Strâmbaţi din nas?, ce să zic.
Deci licitaţia mea e fără de succes? Nu-i nimic.
La iarnă veţi plânge după frunzele mele, un pic;
Şi mie nici că-mi va păsa,
Le ţin pe toate eu, în casa mea;
Le prind într-un ierbar imaginar,
Să le am eu pe toate în ….cuibar;
Şi să le simt culoarea şi speranţa
Atunci când frigul ne-o inunda viata.
Asa că-mi iau eu frunzele şi o tai
Mă întorc cu ele, sigur,
Dar de-abia prin mai.