Mărgăritare versificate

Şah-mat

Libertăţi permise oricui.
Oricui întreabă şi cere,
Oricui scrie şi speră,
Oricui îşi plimbă ochii pe cer
Şi se crede o parte din el,
Chiar dacă nu simte nimic:
Nici vântul ce bate din faţă,
Nici ploaia care uneori ne răsfaţă,
Nici lumini de lună nu vede deloc,
Nici soarele acela ce arde cu foc,
Nici pasăre în zbor,
Pierdută ca  el,
Nici fluturi de o zi,
Nici cei care pier.
Nu prinde în mâini
Decât fumul visării
Că… ar putea fi,
C-ar şti sau, poate,
C-ar deveni cineva,
Bun de un joc de şah elevat;
În care piesele să-i fie prietene
Printre puncte,
Printre virgule,
Paranteze şi cratime ne-nvăţate… la timp.
Şi atunci, discret, mută privirea dinspre cer
Pe-un nisip gol, mărunt şi stingher,
Exact cum se simte, uneori, chiar şi el.
Jocu-i gata; nebunii l-au trădat
Şi simte…. cum i s-a dat:
Şi şah …….şi mat.

8 gânduri despre „Şah-mat

  1. nu mi-a placut niciodata sa joc sah !!! dar în poezia ta as încerca ! superba .. cum joci cu cuvintele… fabulos !!! ma uimesti pe zi ce trece !!!! (eram deja uimita , dar… acum plus)

  2. Ce ar fi viata fara speranta? Ce ar fi viata fara emotii, fara acele cautari si iluzii? Ce ar fi viata fara vant si ploaie si chiar fara mici greseli?
    Nu stiu cat este de uimita Diana, dar eu raman cu gura cascata la fiecare noua poezie scrisa de tine!

  3. Ei, ai tu o slăbiciune pentru versuri! Cât despre restul, aş fi vrut ca viaţa mea de acum, din momentul ăsta, să mă scutească de emotii şi căutări absurde…de caine fugit. Chiar am primit şah. Sper că nu e mat. Poate se va intoarce!

  4. câinii nu uită niciodată de unde au plecat, aşa că eu zic că va veni înapoi. poate nu azi sau mâine, dar va veni

Comentariile sunt închise