Categorie: Mărgăritare versificate

Mărgăritare versificate

Of la zero kilometri

Adriana12 comentarii
La km zero
Am rămas în pană
De of-uri.
Mi-am zis:
Ia, să fac autostopul!
Şi să mă duc unde?
Spre care of?
Cine mi-l dă pe al lui?
Aşa, pe de gratis?!
Mai întîi a oprit o căruţă
Drăgută,
Cu un cal
Năzdrăvan,
Şi, zic:
Pai, nene eu în căruţă?
Nu ştiu dacă pot,
Mă rog…
Stai că astept alt of,
Mai pe seară!
Ei, fătucă,
Of-ul meu de vară
Era pus în saci cu porumb,
Ca să ştii…
Pentru un strop de  mălai
La copii.
Şoferiţa care s-a îndurat de mine,
Mai apoi,
Avea pe bancheta din spate,
Trei copii personali.
 Un tărăboi!!!!
 Erau mici, micuţi, şi mititei;
Ce mai of-uri străbăteau din ochii ei!
M-a lăsat într-o statie de tramvai,
Mai târziu,
Fără vreun of în plus …
…..aşa ştiu!
Să mă urc în tramvai?
Păi, e plin! Vai!!!
O fi vatman drăgut?
Or fi oameni prea mulţi?
Ce mă fac de le simt
Of-urile lor…
…cam la greu?
Vai şi amar ar fi, cred, de capul meu!
Îs în pană de of-uri ziceam?
Cred cumva c-aiuream
Sau vreun gând aromat,
Cu uitări şi visări,
Îmi şoptea să mă întorc
Automat, unde-am stat,
Fix în acel loc deocheat,
Unde era of-ul meu
  ……în parametrii,
Undeva la zero kilometrii
Mărgăritare versificate

Fir de praf

Adriana12 comentarii
Totdeauna m-am simţit fir,
fir simplu de praf
risipit prin decizii amare
şi rare,
scuturat de o mână
grăbită,
tocmită
să ţină curată
o idee măruntă
care nu poate deveni
prea mare,
prea pură,
şi prea vizibilă,
decât ţintuită
în piroanele
unor stăpâni
nemiloşi,
groşi, urâţi şi trişti,
fără ca ei să ştie asta..
….prea bine.
M-am ţinut
să nu strănut
şi să mă alung singură
pe acelaşi raft
răsturnat,
pe care stătea
jurnalul neputinţei mele
ce nu mă mai inspiră
demult.
Eram un fir de praf rebel,
nestatornic, prins în nimic,
dornic  să zbor în timp
şi peste lume,
ţinut cu forţa
într-o intimitate
absurdă
şi roasă
de iubiri nerodite.Nu bănuiam deloc
că, de undeva,
apare
o altă mână,
ce vrea să scrie
prin praful meu
senin şi curat
ca într-o cunoaştere
de o viaţă,
două cuvinte,
dorit-necerute.
Şi firul de praf
n-a mai fost risipit!
A fost iubit! 

Mărgăritare versificate

La întâmplare, din întâmplare, ca întâmplare

Adriana18 comentarii
Iubeam la întâmplare
zâmbete primite gratis,
ca şi când fără ele…
…..nu existam.
Iubeam la întâmplare cuvinte
adormite în sens,
adormite-n substrat,
mâzgălite cu un pic …de culoare.
Iubeam la întâmplare vorbe
spuse uşor, fără noimă,
fără sonor şi fără crez,
vorbe ce nu ajungeau la mine… deloc,
….dar le iubeam.
Iubeam la întâmplare oamenii.
Mici şi mari, femei sau bărbaţi
care mă iubeau sau nu,
dar eu îi iubeam…sigur..
….doar….la întâmplare.
Iubeam străzile şi pomii,
şi cărămizile, şi florile,
câini, pisici şi vrăbiile
ascunse prin frunze.
Iubeam albastrul care mă
urmăreşte în versuri acum.
Până şi pe el îl iubeam la întâmplare,
trădându-l cu un alb sau un negru elegant.
Toţi erau acolo,
pe lângă mine,
aşteptând să întind o mână
şi să-i ating, să-i iubesc,
să-i doresc
cu zi, cu noapte,
cu ora, cu secunda,
în minute triste
în minute vii,
iar eu …nu vedeam NIMIC.
Îi iubeam
la întâmplare pe toţi,
odată
sau pe rând
şi mă risipeam
în ploi, în vise,
în ninsori
sau în raze fierbinţi
care mă topeau.
Iubeam la întâmplare tot.
Și, uite aşa,
tot pe rând,
au plecat toţi
într-o întâmplare unică a cuiva
ce îi merita mai mult,
lăsându-mă să iubesc…
……la întâmplare.
Acum, din întâmplare,
dar nu la întâmplare,
iubesc tot ce văd,
ca întâmplare unică,
irepetabilă,
într-o viaţă dată, poate,
la întâmplare.

 

doi

Mărgăritare versificate

Plan secund

Adriana12 comentarii
Adun chibrite scăpărate,
Înnegrite de fum
Şi de lacrimi uscate
Ce-au căzut în aceeaşi scrumieră
De argint
Înnegrit
Şi el,
Nefrecat la timp,
Purtând patină de vreme
Şi indolenţă
De femeie nefericită.
Cine e ea?
Cin’ să fie?
O EA!
Ah, nu ţi-e clar?
E o EA vie,
Curată,
Simplă
Şi caldă,
Dar nevăzută
De nimeni.
Trăieşte pe strada
Albastrului pierdut…
….înainte de a fi albastru;
Unde pietrele par stânci
Şi copacii sunt leagăne de vise,
Iar păsările cântă a jale
Şi dor.
Ea prinde albastrul în mâini
Şi-l face glob.
Când vrea,
Şi-l roteşte invers de cum se roteşte
Pământul.
Poate aşa, leagănul de vise
Va pendula spre locuri mai bune
Cu poveşti simple
Ca ea;
Şi poate,
Lacrimile nu vor mai cădea
Astfel
În scrumiere
Înnegrite de vreme;
Şi va fi altfel:
Va fi fericită,
Măcar un pic,
Cu albastru
Pe margini.
Dar cum să roteşti pământul
Invers
Ca tu să nu mai simţi
Niciodată
Că eşti în
Plan secund?
De la mine  doar nişte vorbe în vânt. Pe cei ce au avut cu adevărat ceva a spune îi găsiţi în acelaşi tabel găzduit de psi.
Mărgăritare versificate

Geană…pe obraz

Adriana18 comentarii
Adun pietre
Şi las florile să crească,
Îmi împodobesc…cu ramuri uscate
Orice glastră;
Prind scaieţi
Pe pereţi,
Conuri mici
Şi ghinde mari,
Las natura la hotar:
Să-i reţină verdele,
Frunzele
Şi florile;
Să le rupă, sigur, vântul,
Să atingă doar pământul,
Sa nu-l scuture vreo şuie,
Sau să-l taie vreo duduie
Pe vreun singur fir de dor
Cu miros ameţitor
Care cade  încet pe seară;
Şi cu un singur fir de geană
Să ne spună de-i putinţă
Să devină o dorinţă
Fapt real, cerut, rugat
La o geană…de bărbat
Necules din tinereţe,
Ci …târziu..
…spre bătrâneţe.
Bătrâneţea nu-i a mea,
Nici a ta, a altcuiva;
E o vorbă scăpărată,
Ca să închei nesupărată
Joaca mea…..neapărat… 
…..cu o geană…de bărbat.