Cam toată viaţa
Am aşteptat un semn.
Un semn amar,
Un semn normal,
Un semn care să-mi spună
Ca-n poveşti:
Te plac aşa cum eşti!
Dar el întârzia
Să vina,
Nu-i era timpul
N-avea lumina
Nici potrivire inchipuita
Cam greu sa simti
Ca esti iubita.
La început
Nu m-a plăcut total,
Că el era
Precum un amiral,
Pe-un vas ce mări
Și oceane străbătea;
Și cum să aibă el
Și grija mea?
O tona de amenintari
Se abateau:
Oare-l mai vreau,
De bântuie prin lume
Cu al meu nume
Pus la rever
Mereu stingher?
Pe căpitan de vas
L-am salutat
Și am plecat!
Trecut-am iar
Prin vise frânte
Prin inaltimi
Cu buze mute,
Ce mă iubeau
Pasional,
Dar cam brutal.
Şi am plecat,
N-am stat.
Desi pastrez in amintiri
O tentativa cu iubiri
Fara substrat
Pe sub mustata
Pastra mereu o aroganta
Ca sunt a lui orice ar face,
Asa, ca l-am lasat in pace!
Să spun
Povestea
Unui om
Ce mă plăcea
„Prea mult”,
Dar domn,
Aşa cum el
Nu prea era,
Mă păcălea?
Şi nu stiu cum
Făcea,
Măi, frate,
Avea şi mult
bagaj in spate.
Şi am plecat!
Desi cam greu a acceptat.
Și mult război am prins
Până …l-am stins!
Unde-am plecat,
Nu mi-a plăcut,
Și cel ce-a vrut,
Eu nu l-am vrut;
Și am intrat
Obositor
În alt registru
De amor,
Cam cu păcat
Iar am plecat!
Un june prim
Am întâlnit
Nici vorbă,
Aiurea, de iubit.
N-avea cuvintele
La el, să te fereşti!
Te plac aşa cum eşti?!
Tot în poveşti.
De exista vreun fir
Mereu subtil.
Că am plecat,
Se înţelege;
Caci firul nu părea
Să lege
Niciun cuvânt,
Ca amănunt.
Dar firul mi-a ramas
Ca o idee
Ca n-ar fi rau
Sa tin sub cheie
Un timp, si inima
Si trupul
Sa nu iubesc
Din nou
Cu amanuntul
Si nici pe bucatele asa
Ca-mi place prea mult viata mea
S-o daruiesc ametitor
Pastram ca pețitor destinul
Si-n inimă mereu seninul
Sperand ca-n viata viitoare
Voi fi cumva o-nvingatoare!
Dar cum povestea,
Nu-i poveste fără,
Un happy end
Sau un sfârşit de horă
Mută,
În clipa cand doar
Inimile-asculta
Istoria unei poveşti cu
Suflet de poveşti,
Simti cum se leaga
Un tango si-un vals
Dai drumul celor
Ce nu ti-au fost in pas
Si-asculti cuvinte-n timp
Ce tu zambesti
Ce-ti spun atat:
Te plac aşa cum eşti!
Şi atuncea…creşti!
Versificarea asta naivă o dedic soţului meu, singurul care a văzut până şi în greşelile mele un potenţial. Nu credeam în dragoste necondiţionată şi în lucruri ce nu se vor schimbate!
