Totdeauna m-am simţit fir,
fir simplu de praf
risipit prin decizii amare
şi rare,
scuturat de o mână
grăbită,
tocmită
să ţină curată
o idee măruntă
care nu poate deveni
prea mare,
prea pură,
şi prea vizibilă,
decât ţintuită
în piroanele
unor stăpâni
nemiloşi,
groşi, urâţi şi trişti,
fără ca ei să ştie asta..
….prea bine.
M-am ţinut
să nu strănut
şi să mă alung singură
pe acelaşi raft
răsturnat,
pe care stătea
jurnalul neputinţei mele
ce nu mă mai inspiră
demult.
Eram un fir de praf rebel,
nestatornic, prins în nimic,
dornic  să zbor în timp
şi peste lume,
ţinut cu forţa
într-o intimitate
absurdă
şi roasă
de iubiri nerodite.Nu bănuiam deloc
că, de undeva,
apare
o altă mână,
ce vrea să scrie
prin praful meu
senin şi curat
ca într-o cunoaştere
de o viaţă,
două cuvinte,
dorit-necerute.
Şi firul de praf
n-a mai fost risipit!
A fost iubit! 

12 gânduri despre “Fir de praf

  1. Un fir de praf plimbat de vant prin locuri nu mereu insorite, ajuns intr-un tarziu (dar nu prea tarziu) acolo unde ii era locul, acolo unde ii fusese destinat sa ajunga. Firul de praf sa nu regete nimic, pentru ca vantul care l-a plimbat i-a modelat forma si caracterul, facandu-l sa fie ceea ce este.

Lasă un răspuns