Prin mansarda cu flori se ascunde o iubire
Clandestină, fierbinte, indecentă în fapt,
Se topesc fantezii, timpul curge-n neștire
Și cearceafuri se strâng, inutil, lângă pat.
Prin geamlâcul oval prinde ziua să intre,
Să asculte cuminte un poem deocheat,
Se aude cum gem sentimentele mute,
În amor pasager și cuvintele tac.
Pe un braț de fotoliu zace o fustă înflorată,
Înflorite-s și plantele de prin podul umbros,
Nu își pierd amorezii tot elanul deodată
Se întorc în apusuri ridicate de jos;
Și tăcuți își cuprind toată clipa măruntă,
Iar în inimi le cresc simfonii fără sens,
Se trăiește puternic, se trăiește cu ciudă,
Iar din ei parcă-n lume toate grijile ies.
Nu-i așa că-n secunde în care vremea ne arde
Te-ai iubi pătimaș, lâng-un geam, în mansarde?
Ei, nu m-aștept să recunoști imediat,
Dar deja îți văd ochii ațintiți înspre pat.
