Înșir, deșir, cos, descos cuvinte
Cu nimeni nu vreau eu să semăn
La slovă, la chip sau idei,
Cu cine mi-e dat să m-asemăn
Sunt prinși în iubire. Ai mei.
Ador să îmi scot de prin minte
Luceferi de gând nedurut,
Am chipul cioplit de cuvinte
Și inima modelată în lut.
În ochi port un licăr căprui.
Moștenit. E un licăr de tată.
Mai am și un zâmbet, al lui;
Iar cuvântul îmi e ciocolată
Topită în bănuți de iubire.
Nu împrumut și nu dau împrumut;
Pot doar sa îi las amintire
Zornăind doar a mine. Atât.
Iunie de acum e în vise,
Și-a luat lumea în spinare,
Nici cireșe, nici caise
N-are nici sejur la mare.
Și-a pus pelerina mov,
Și-a turnat cam în neștire
Ploaie deasă, strop cu strop,
Peste întreaga omenire.
Să mă bucur că-i fugară?
Păi, nu știu ce am de spus!
M-a plouat cât să-mi ajungă
Două vieți și una-n plus.
Doar privind la verde crud,
Știu că nu regret că-i dusă,
Mi-a lăsat sufletul ud
Și un iulie la ușă.
Mă întreb, s-o uit pe loc
Ori s-o port ca frumusețe?
Ea s-o-ntoarce ca un troc,
Veche eu, ea nou nouță!
Astăzi mă simt mai nu știu cum,
Și… nu știu ce mi-ar trebui,
Un nu știu cui m-aș jelui
Că nu știu cine e… nicicum.
Tu nu te prinde în jocul meu,
Că nu știu când îl terminăm,
Și nu știu unde îl jucăm
Pe nu știu câte de un leu.
Iar de te riști ai grijă mare!
Nu știu câți alții ar fi în stare
Să se avânte în mișcare
În viața unui nu știu care
….a îndrăznit să scrie ȘTIU,
Într-un regat numit „NU ȘTIU”
Încorsetată în atâtea frici
Am uitat numele zilei de azi;
Nici nu mă chinui să-l aflu,
Îmi pare aceeași,
Doar că azi mi-e albastru
Și port o amintire căpruie,
O brățară din pietre turcoaz,
Iar la gât îmi zornăie bănuți de argint.
Știu, par o sorcovă în plină vară,
Dar altfel cum aș trece,
Senin, peste un Marte retrograd?
ip
Când te întorci în aceleași păcate,
și-ntâlnești iritări ce te dor,
când din răsucire n-ajungi prea departe,
și n-ai termen prescris în amor;
când n-ai stare, dar te simți un spectacol,
și nu dai atenție prin prejur,
perspectiva nu-ți e un obstacol,
și nici inima nu mai bate destul,
poți jura ca ești pe drum fără țintă,
deși ținta-i un fel de răspuns,
că păcatul, mai degrabă-i oglindă,
alintare venită de Sus,
și-ntrupat în mai multe emoții,
pari că pui de-o distracție fină,
prajitură din foi de tentații
n-o mănânci chinuită de vină;
te intrebi de ce nu ai stare,
de ce-ti bate un gong cam basist
de ce-ți e iubirea preocupare
și de ce sună totul cam trist?
Păi, e simplu, deși nu prea pare,
însă tâlcul stă tot în cuvânt,
m-am gândit să scriu o scrisoare,
s-o dedic „vânării de vânt”-
tinereții – ce pare că pleacă,
dar se îmbarcă pe arca lui Noe,
că iubirea de sine nu îneacă
bucurii vindecate-n aloe
adunată în anii mei tineri,
căci am inima plină, acasă,
îmi voi strânge în plete luceferi
și promit, voi mai frumoasă!
…căci vârsta o fi ea doar un număr,
dar nu mă consolez c-o zicală,
mai degrabă s-o bat eu pe umăr
și s-o trimit, repetentă, la școală!
De ceva timp nu am mai folosit cuvinte impuse, din clubul celor 12 cuvinte. Azi, am aici douăsprezece norocoase – rasucire, termen, spectacol, stare, atenție, perspectiva, alintare, prajitura, aloe, basist, preocupare, distractie.
