Poc, ţop, hop-trop! Oare unde mă aflu? Zdrang-buf! Zgomote alarmante vin către mine parcă agresiv şi rapid ca într-o avalanşă de evenimente. Pietre plumburii îmi acoperă pantofii mei perfecţi şi nedumerită casc ochii spre strada ce parcă nu se mai termină. Vienelar sentiment ce-mi valsează pe note de Strauss, ameţindu-mi gândurile şi aşa confuze. Din văztuneric  stelele clipocesc uşor complice dând aer festiv naturii libere. Frigul îmi strânge braţele pe lângă corp şi mă lipesc mai tare de trupul cald de lângă mine. Ce ştie el că pe lângă mine trec trăsuri închipuite, imaginare, ce au cai falnici ce tropotesc prin mine. Îmi spun că pietrele de pe pantofi sunt scoase din caldarâm de copite durute cu potcoave nepotrivite. Aerul ăsta iarnarcotic mă ameţeşte mai mult decât valsul „Lorelei Rheinklänge”. Sunt ca drogată, iar caii mei nechează deşi doar eu îi văd. Normal, fac parte din acele exasperanţe pe care mi le ascund de pe vremea când eram mititică şi credeam în psiriduş şi olimpotab. De când nu mai cred în ele? De când un curcosaur din povestea greierului orb m-a făcut să mă indrăgostesc iremediabil de un căţel şchiop şi abandonat. Ce vremuri! Uitate! Ar fi timpul să dăm drumul psiriduşilor şi olimpotaburilor din poveştile uitate să le vadă toţi aripile aurii de prinţese. „Dezmâţ”, se numea povestea şi era toată o iubilură perfectă între tot felul de personaje zglobii şi vesele. De aş fi avut atunci o corolarmă aş fi împuşcat intrigantul de curcosaur. Eh, dar tot e bine! Cuţu’ abandonat m-a făcut prietena lui. E un pic asigurmand dar la cât aleargă nu se îngraşă deloc. Viena, Viena…ce vis împlinit şi ce aer de poveste porţi cu tine. Dintr-o caneluridă picură stropi de apă, de parcă toate lacrimile oraşului secaseră şi se scurgeau de acolo, doar că.. într-un semn de purificare. Zdrang, buf ….poc, ţop! Câteva mâţe jucăuşe trec pe lângă noi într-un ghem al zbaterii lor vieneze. Oare valsează şi ele? N-aveam să aflu. Povestea mea se evapora, discret. Eram părăsită în faţa sălii de vals. Pantofii mei nu mai semănau a pantofi de bal. Dar mie nici că-mi păsa: trăsuri albastre trase de cai duruţi treceau pe strada mea. Doar eu îi vedeam, şi, curios, pe mine nu mă vedea nimeni….Povestea este înscrisă în duzina de cuvinte, de data asta imposibile şi inexistente. Dacă reuşiţi să citiţi povestea ca şi când acestea ar fi reale înseamnă că am reuşit. În tabelul găzduit de psi veţi găsi  alte încercări poate mai iscusite.

Iarnarcotic mă îndeamnă să gust din vraja lui. Adică? Din iarnarcotic? Nu pot, dom’le! Nu pot! Eu am contract cu văztuneric şi mă lasă în întuneric de îl trădez! Aveam ceva exasperanţe că pot să-i ameţesc pe amândoi, dar când am fost ameninţată de văztuneric, eram deja exasperată de insistenţele lui de confidenţialitate. Cică nu am nevoie de parfumuri să fiu atrăgătoare, cum aş fi primit de la iarnarcotic  şi îmi tot spunea că unul  dintre parfumuri,sigur, avea puterea de a mă îngheţa, căci avea esenţă de iarnă. Posibil, dar nici cu el nu sunt prea câştigată dacă mă lasă în beznă! Mi-am luat, aşadar, un avocat. Mai bine nu-l luam. Un curcosaur de om! Avea un lanţ de aur la gât şi o unghie lungă la degetul mic de la mâna stângă, de m-a umplut de dezgust! Ei, mă grăbeam şi îşi băgase coada şi un psiriduş, ce m-a convins repede că trebuie să ies de sub contract cu amândoi, că cine a mai văzut pe lumea asta pisică la stăpân! Pisica e liberă! Uite ea ce a păţit dacă s-a combinat cu un spiriduş, a rămas măritată pe viaţă. Şi au obligat-o să îşi schimbe şi numele. I-am spus că nu sunt pisică dar nici nu a vrut să mă asculte, şi m-a obligat să mă uit în oglindă. Acolo n-am văzut mai nimic, decât o figură cunoscută, cu alură de iubilură, cum o răsfăţa iubitul mai ales în momentele de dezmâţ de alcov. Iubi…era întotdeauna generos. Îi pusese deunăzi pe inelar un rubin vienelar, dar ţinea totdeauna în dormitor o corolarmă. Corolarma era roz, cică să nu mă sperie prea tare deşi dacă ar fi tras cu ea tot ameninţătoare părea . Era aşa de gelos  încât până şi corola florilor o îndrepta în altă direcţie, să nu privească către mine! Ei, dar eu găsisem ac de cojocul lui. Ştiam că e asigurmand şi mă asiguram că are la cină tot ce pofteşte, aşa puteam să miaun şi eu cu fetele  la telefon. La proces, că nu s-a putut altfel, curcosaurul a pledat bine, deşi instanţă era condusă de doamna  Olimpotab, căreia tocmai i se stricase tableta şi nu mai putea comunica pe facebook. M-a scos repede de sub contract, grăbită să plece să o repare. Eram liberă! Iubi a venit să mă ia  pentru a sărbători victoria, şi a râs zgomotos când a văzut că pe curcosaur a picurat ceva de pe o caneluridă. De acum pot să fac dezmăţ. Nu, nu dezmâţ. Nu v-am zis? Ăla e doar cu iubi acasă. Ăsta e cu şampanie. Mie îmi place rose. Vouă?Pentru că aceste cuvinte existente  doar în mintea şi jocul membrilor psi m-au incitat prea tare am mai scris ceva. Sper să vă placă. Dacă nu căutaţi în tabel alta mai de soi. Eu beau şampanie! Rose! Şi ….doar pentru Sonia! La mulţi ani, Sonia! Şi să fii tot atât de tonică şi inventivă, şi sănătoasă, normal!