Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Poveste vieneză

Poc, ţop, hop-trop! Oare unde mă aflu? Zdrang-buf! Zgomote alarmante vin către mine parcă agresiv şi rapid ca într-o avalanşă de evenimente. Pietre plumburii îmi acoperă pantofii mei perfecţi şi nedumerită casc ochii spre strada ce parcă nu se mai termină. Vienelar sentiment ce-mi valsează pe note de Strauss, ameţindu-mi gândurile şi aşa confuze. Din văztuneric  stelele clipocesc uşor complice dând aer festiv naturii libere. Frigul îmi strânge braţele pe lângă corp şi mă lipesc mai tare de trupul cald de lângă mine. Ce ştie el că pe lângă mine trec trăsuri închipuite, imaginare, ce au cai falnici ce tropotesc prin mine. Îmi spun că pietrele de pe pantofi sunt scoase din caldarâm de copite durute cu potcoave nepotrivite. Aerul ăsta iarnarcotic mă ameţeşte mai mult decât valsul „Lorelei Rheinklänge”. Sunt ca drogată, iar caii mei nechează deşi doar eu îi văd. Normal, fac parte din acele exasperanţe pe care mi le ascund de pe vremea când eram mititică şi credeam în psiriduş şi olimpotab. De când nu mai cred în ele? De când un curcosaur din povestea greierului orb m-a făcut să mă indrăgostesc iremediabil de un căţel şchiop şi abandonat. Ce vremuri! Uitate! Ar fi timpul să dăm drumul psiriduşilor şi olimpotaburilor din poveştile uitate să le vadă toţi aripile aurii de prinţese. „Dezmâţ”, se numea povestea şi era toată o iubilură perfectă între tot felul de personaje zglobii şi vesele. De aş fi avut atunci o corolarmă aş fi împuşcat intrigantul de curcosaur. Eh, dar tot e bine! Cuţu’ abandonat m-a făcut prietena lui. E un pic asigurmand dar la cât aleargă nu se îngraşă deloc. Viena, Viena…ce vis împlinit şi ce aer de poveste porţi cu tine. Dintr-o caneluridă picură stropi de apă, de parcă toate lacrimile oraşului secaseră şi se scurgeau de acolo, doar că.. într-un semn de purificare. Zdrang, buf ….poc, ţop! Câteva mâţe jucăuşe trec pe lângă noi într-un ghem al zbaterii lor vieneze. Oare valsează şi ele? N-aveam să aflu. Povestea mea se evapora, discret. Eram părăsită în faţa sălii de vals. Pantofii mei nu mai semănau a pantofi de bal. Dar mie nici că-mi păsa: trăsuri albastre trase de cai duruţi treceau pe strada mea. Doar eu îi vedeam, şi, curios, pe mine nu mă vedea nimeni….Povestea este înscrisă în duzina de cuvinte, de data asta imposibile şi inexistente. Dacă reuşiţi să citiţi povestea ca şi când acestea ar fi reale înseamnă că am reuşit. În tabelul găzduit de psi veţi găsi  alte încercări poate mai iscusite.

34 de gânduri despre „Poveste vieneză

  1. Ce frumos e sa traiesti un vienelar sentiment si o iubilura perfecta… 🙂 Deja am impresia ca valsez intr-o sala de bal dintr-un palat vienez… Vreau sa fiu acolo si tu m-ai transpus. Multumesc Adriana. Din pacate eu nu pot sa scriu asa ceva, asa ca zic pas, ca de fiecare data cand sunt duzini de cuvinte inventate…

  2. mai cu seamă, dincolo de aerul vienez de care mi-e dor oricând, mi-a plăcut mult că ai folosit alte sensuri ale cuvintelor nebune. altfel decât am citit până acum.
    bravo! 🙂 chiar că şi mie mi-a fost dor de joaca noastră.

  3. Ţi-am spus eu că o poveste va ieşi … am avut dreptate. O realitate ireală a prins viaţă din cuvintele astea buclucaşe. O imagine ca dintr-o carte de poveşti descoperită într-un pod prăfuit de vreme- Asta am simţit eu …

  4. Mi-ar placea ca intr-o zi sa pui pe blog intreaga poveste a Dezmatului, asa cum ti-o amintesti din vremea cand credeai in olimpotab si psiridusi. Am convingerea ca ar fi citita cu sufletul la gura si cu zambetul pe buze, asa cum s-a intamplat si astazi, cand doar ai amintit de ea.
    Trebuie sa facem sapaturi, sa aflam cine i-a venit pana la urma de hac curcosaurului. :))))

  5. Curcosaurul şi-a făcut-o singur: a ieşit din poveste pe uşa din dos, iar psiriduşul şi olimpotabul şi-au reluat aripile aurite, cum spuneam. Dacă mă gândesc bine ele (aripile) erau incă la locul lor, doar mintea mea de poveste nu mai vedea nimic, din cauza intrigilor curcosaurului. Povestea „Dezmâţ” e povestea oricărui om ce nu are răbdare să vadă toate laturile altui om. De multe ori ne declarăm iubirea prea repede sau prea târziu, şi uite aşa dispărem, precum curcosaurul sau ca mine, la finalul poveştii. Şi gata, am făcut rezumat la Dezmâţ cu iubilură! , adică am bătut câmpii; cred că mi se trage de la o nouă alertă de Zoe. Am mers o oră jumate căutând indicii…of…

  6. Măi Adriana, voi fetele vă jucați cu prea multă lejeritate. Se vede de la o poștă cursivitatea, ușurința, plăcerea jocului și asta, sincer, mă inhibă puțin. Că nu-i drept, măi, ca mie aproape să mi se spargă monitorul uitându-mă ca găina-n lemne la cuvintele astea și neștiind de unde și cum să le apuc iar voi să scrieți și câte două postări cu aerul că aceste cuvinte sunt cele mai firești din lume …

  7. Am valsat şi eu cu tine fără să mă simt precum caii din vis. Pe ei i-am înţeles bine. Ştiu ce înseamnă potcoave nepotrivite şi la propriu, şi la figurat. Mulţumesc pentru muzică! 🙂

  8. Ştii vorba aia că eu „eram de prea mult nescrisă”. Adică, exprimându-mă corect, nu mai scrisesem nimic de mult. Şi am explodat. Pun pariu că ţi-a ieşit ceva grozav, că aşa zici mereu şi pe urmă ne dai clasă…

  9. Intotdeauna mi-am dorit sa fi trait in secolul 18, sa port acele rochii grele, bijuterii fascinante si sa merg la brat cu un domn ferchezuit si galant.
    Mi-ar fi placut sa fiu de vita nobila, sa particip la baluri si sa dansez un vals vienez, undeva la Viena, cu barbatul iubit…

    Tu m-ai trimis acolo, pentru cateva minute mi-ai indeplinit visul din trecut 🙂

  10. Păi….am citit greșit?
    ”Din văztuneric stelele clipocesc uşor complice dând aer festiv naturii libere. Frigul îmi strânge braţele pe lângă corp şi mă lipesc mai tare de trupul cald de lângă mine. Ce ştie el că pe lângă mine trec trăsuri închipuite, imaginare, ce au cai falnici ce tropotesc prin mine”.

    Mie așa mi s-a părut. Numai bune de ”Înșirat” într-un poem…

  11. Viena…
    Știi ce am mai văzut eu în peizagiul vienez fantazat de tine? O psiridușă pe nume Sissi, o superbă figură tristă a defunctului Imperiu Austro-Ungar…
    La Viena, toate-s de vis, m-am simțit acolo ca acasă la mine. La mine, cel germanic în fibră și, totuși, sângerând de latinitate…

  12. Andreea, mulţumesc pentru vizita nesperată! M-ai surprins! Cât despre talent, poate e mult spus! Vezi şi tu pe aici, prin on-line ce oameni iscusiţi găsim! Dar de aici stimularea, nu? Şi cu fiecare încercare poate scoatem ceva şi mai bun! Asta e speranţa mea!

  13. Facem un bal mascat? Ce zici? Cu temă: valsul vienez! Poate acolo îţi găseşti şi iubirea şi poate visul devine realitate! Dacă bat câmpii iar, ignoră vorbele mele dar am prostul obicei să imi port visele in real…

Lasă un răspuns