Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Despre luni, într-o miercuri..

Luni am avut o zi plină, dar surprinzătoare. Ploaia iar a venit ca un incurca lume, gata sa ma chinuie prin trafic și pe unde m-as fi perindat. Mi-am luat o pelerina de ploaie, neagra lucioasa, gen vrajitoare si am facut slalom printre responsabilitati.

Spre seara, am ajuns intr-un loc unde nu mai calcasem de 11 ani. Mda, dar locul acela imi fusese mie, cel putin trei ani, un fel de acasa, asa ca era greu sa explic, de mi-ar fi cerut cineva asta, emoțiile care mă purtau.

Și cum credeți că m-am comportat? Deloc asteptat. Nu m-am dus sa inspectez locul, nu am privit prea mult in jur, nu am cautat ceva care sa ma apropie de un atunci, dar nici de un acum. Eram un robotel, cu ploaia in minte, cu ochii spre lucrurile care imi tot scapau din maini, curioasa de ceea ce simteam, nu ce vedeam.

Ei bine, mi-am dovedit, luni, ca omul e ceea ce ma face pe mine sa raman, sa simt, sa cred, sa sper, sa fiu sigura pe mine, pe ce fac, pe ce simt. Locul era ca o prima dragoste, dar nu ma stapanea ci era doar potrivit mie si atat.

Oamenii, insa, îi doream a fi pe măsura timpului și emoțiilor actuale. Si au fost surprinzatori. Intre o figura rece, cunoscuta dar plutind in necunoastere, alta care te facea sa descatusezi flexibilitati de care nu te stiai in stare, a aparut, in sfarsit, omul cald, prietenos, profesionist si cu zambet de felina cat sa topeasca orice nebuloasa din mintea mea. Si mi-am recunoscut-o, in mine, ca intr-o nevoie de care habar nu aveam.

Instinctul e important, dragilor. Sa nu va indoiti de asta niciodata. El iți spune ce ai, de ce ai si cum acel ceva sau cineva iți e tie potrivit.

Am ramas cu o stare de fericire, ca la o cafea bauta cu un om nou, dar stiut, intr-o locatie știuta, dar mai putin importanta decat credeam ca ar putea fi.

Oamenii, dragii mei, fac un loc sa devina prietenos sau nu, oricat de placut îți e sau doar pasager. Acum, am in mine o liniște și o siguranta, ca oricata ploaie ar fi, oricate emoții ar veni, oricate nereusite as avea, ele se estompeaza cu un zambet de …..felina, care te asigura ca esti bine, asa cum esti. Si astfel, devenirea e fireasca. Am fugit mereu de cei care vor o versiune mai buna a ta, cand, de fapt, adevarati sunt cei care te vad ca pe cea mai buna versiune, asa cum esti, dar iți ofera solutii firesti spre imbunatatire.

Si nu e putin lucru, credeti-ma!

PS. Fotografie pun una care ma face sa zambesc si despre care va voi vorbi, pe larg, curand…

 

4 gânduri despre „Despre luni, într-o miercuri..

  1. No, Adriana! Am vazut fotografia, am „ha-ha!” cu voce tare si mi s-au cam sters din minte randurile citite! 🙂 Cu asa curiosi pufosi cum sa fie altfel?! Albul curios la altii, negrul curios la alb! 🙂
    *
    Pare ca ploaia trebuia sa faca parte din ziua de luni, cand ai mers la casa care candva ti-a fost acasa – ca lacrimi de bucurie, pe de o parte, si de… raceala, pe de alta parte. 🙂
    De zambete calde iti doresc sa ai parte!
    P.S. Voi reveni pentru povestea din spatele fotografiei. 🙂

    1. ..cu ocazia asta, m[ uit si eu la data cand totul parea calm. De atunci, mie mi-au mers lucrurile anapoda, iar, fix azi, ma ingrijoreaza Mihai cu o viroza urata. Pisicii tot nu s-au impacat, dar cel alb tot sare gardul la noi, de parca nu sunt in curte 4 caini. Poate il va sari de tot, candva. Am rabdare…

  2. E tare fain când ploua cu iubire vara,
    Caci ploile aduc belsug de viata.
    Din apa e creat drumul ietii, ‘scara,’
    Care transcede noaptea mintii…seara ! 🙂

    Un Weecend de vis, draga Adriana !

Lasă un răspuns