Poem de galben stropit cu verde (sau invers)

Când galben treci prin lumea-mi de mătase
Și-ți lași, în jur, parfum de stele noi,
Când glezna stângă, seara, e mireasă,
Și tatuaju-i singurul ce stă-ntre noi,
Când te alinți felină-n așternuri,
Și-ți ard obrajii în amurg de ploi,
Amoruri pe arcuș de coastă-n ceruri
Tu le preschimbi în verde si le-mparți la doi.

Nu crezi că astă seară-i de ajuns
Cu galben pai, să facem un retuș?
Și să stropim cu verde printre noi,
Nu am, dar mă-mprumut, din ochii tăi.

SURSA: pinterest

Pentru un om drag, cu nume de Matilda, poem de galben stropit cu verde (sau invers). Poem ad-hoc, dar la cerere…

Despre luni, într-o miercuri..

Luni am avut o zi plină, dar surprinzătoare. Ploaia iar a venit ca un incurca lume, gata sa ma chinuie prin trafic și pe unde m-as fi perindat. Mi-am luat o pelerina de ploaie, neagra lucioasa, gen vrajitoare si am facut slalom printre responsabilitati.

Spre seara, am ajuns intr-un loc unde nu mai calcasem de 11 ani. Mda, dar locul acela imi fusese mie, cel putin trei ani, un fel de acasa, asa ca era greu sa explic, de mi-ar fi cerut cineva asta, emoțiile care mă purtau.

Și cum credeți că m-am comportat? Deloc asteptat. Nu m-am dus sa inspectez locul, nu am privit prea mult in jur, nu am cautat ceva care sa ma apropie de un atunci, dar nici de un acum. Eram un robotel, cu ploaia in minte, cu ochii spre lucrurile care imi tot scapau din maini, curioasa de ceea ce simteam, nu ce vedeam.

Ei bine, mi-am dovedit, luni, ca omul e ceea ce ma face pe mine sa raman, sa simt, sa cred, sa sper, sa fiu sigura pe mine, pe ce fac, pe ce simt. Locul era ca o prima dragoste, dar nu ma stapanea ci era doar potrivit mie si atat.

Oamenii, insa, îi doream a fi pe măsura timpului și emoțiilor actuale. Si au fost surprinzatori. Intre o figura rece, cunoscuta dar plutind in necunoastere, alta care te facea sa descatusezi flexibilitati de care nu te stiai in stare, a aparut, in sfarsit, omul cald, prietenos, profesionist si cu zambet de felina cat sa topeasca orice nebuloasa din mintea mea. Si mi-am recunoscut-o, in mine, ca intr-o nevoie de care habar nu aveam.

Instinctul e important, dragilor. Sa nu va indoiti de asta niciodata. El iți spune ce ai, de ce ai si cum acel ceva sau cineva iți e tie potrivit.

Am ramas cu o stare de fericire, ca la o cafea bauta cu un om nou, dar stiut, intr-o locatie știuta, dar mai putin importanta decat credeam ca ar putea fi.

Oamenii, dragii mei, fac un loc sa devina prietenos sau nu, oricat de placut îți e sau doar pasager. Acum, am in mine o liniște și o siguranta, ca oricata ploaie ar fi, oricate emoții ar veni, oricate nereusite as avea, ele se estompeaza cu un zambet de …..felina, care te asigura ca esti bine, asa cum esti. Si astfel, devenirea e fireasca. Am fugit mereu de cei care vor o versiune mai buna a ta, cand, de fapt, adevarati sunt cei care te vad ca pe cea mai buna versiune, asa cum esti, dar iți ofera solutii firesti spre imbunatatire.

Si nu e putin lucru, credeti-ma!

PS. Fotografie pun una care ma face sa zambesc si despre care va voi vorbi, pe larg, curand…

 

Ortografia neliniștii

Ce o fi cu mine, Doamne?

Nu mi-e somn și nu mi-e foame,

Nu mi-e frig și nu mi-e cald,

Nu-s în casă, nici pe prag,

Nu am lacrimi, dar nici zâmbet,

Nu am vorbe, dar nici cântec,

Am un dram de soare-n păr

Și o brumă de adevăr;

Mi se arcuiește-n gând

O-ntrebare și-un punct;

Și mai vine și-un egal,

Din elan național.

Cu o cratimă mă scot

Din negare, și socot

Că nimic nu mă reține

În al scrisului mulțime,

Și ca prada mea cea mare

E-o continuă mirare.

Una zic și alta fac,

Ba mă cert, ba mă împac,

Sunt felină ne-mblânzită,

Sunt torent, dar de furnică,

Instabilă și senină,

Am un  licărit de vină.

Nu-i așa că-s amalgam?

Ba voi scrie, ba dispar!

Șterg de praf niscai cuvinte,

Ba prind dor, ba iau aminte.

Ca-ntr-o seară să adun

Semne bune de pe drum,

Ce îmi curmă alintătura

Care mi-a cuprins făptura.

Lucru-i clar, cuvântu-i prins

Între virgule și-un vis;

Și oi reveni mereu

Să strâng vorbe-n felul meu,

Chiar de prind iubiri mai noi

Sau mă rup din vechi nevoi.

Iar de oi fi uiată-n timp,

În cuvinte-am să mă sting,

Și-am să las mereu tăciuni,

Să pot scăpăra-n cărbuni

Și-n penița măsluită

O iubire adormită.

 

Astăzi, Eddie, Matilda Adi, MayaSuzana, Dana, Vienela și Cristina m-au provocat, fără să știe, să mă întorc din pribegie. Blogul, pentru mine, a devenit ceva opțional, ca ceva sau cineva pe care îl știi acolo, cu brațele deschise așteptându-și ruda rătăcitoare. Dar ca și în viață, dacă acel ceva sau cineva dispare definitiv ne simțim debusolați și vinovați. Ei, bine nu-mi mai fac promisiuni. Lucrurile apar și dispar în viața noastră ca niște lecții. Uneori mă simt îndrăgostită nebunește de ele, ca mai apoi să uit amănuntele și chiar farmecele acelea ce m-au incitat cândva. Am pățit asta și cu oameni și chiar cu blogurile. Iubirile de ieri îmi sunt amintiri azi, scrierile unora îmi sunt reci acum sau doar ancorate în dorința de a le regăsi, deși nu fac nimic pentru asta.  Important e sa prindem firul ce ne face să revenim acolo unde simțim și să-l păstrăm pe acela, ce ne-a unit candva, adânc în inimă.

Aceasta este o duzină de cuvinte, din cadrul clubului celor 12 cuvinte, iar în tabelul găzduit de Eddie veți găsi mai multe variante de folosire a cuvintelor de săptămâna asta care sunt: mai, cratima, dram, bruma, arcuieste, torent, prada, curma, felina, negare, retine, licarit.