Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Despre luni, într-o miercuri..

Luni am avut o zi plină, dar surprinzătoare. Ploaia iar a venit ca un incurca lume, gata sa ma chinuie prin trafic și pe unde m-as fi perindat. Mi-am luat o pelerina de ploaie, neagra lucioasa, gen vrajitoare si am facut slalom printre responsabilitati.

Spre seara, am ajuns intr-un loc unde nu mai calcasem de 11 ani. Mda, dar locul acela imi fusese mie, cel putin trei ani, un fel de acasa, asa ca era greu sa explic, de mi-ar fi cerut cineva asta, emoțiile care mă purtau.

Și cum credeți că m-am comportat? Deloc asteptat. Nu m-am dus sa inspectez locul, nu am privit prea mult in jur, nu am cautat ceva care sa ma apropie de un atunci, dar nici de un acum. Eram un robotel, cu ploaia in minte, cu ochii spre lucrurile care imi tot scapau din maini, curioasa de ceea ce simteam, nu ce vedeam.

Ei bine, mi-am dovedit, luni, ca omul e ceea ce ma face pe mine sa raman, sa simt, sa cred, sa sper, sa fiu sigura pe mine, pe ce fac, pe ce simt. Locul era ca o prima dragoste, dar nu ma stapanea ci era doar potrivit mie si atat.

Oamenii, insa, îi doream a fi pe măsura timpului și emoțiilor actuale. Si au fost surprinzatori. Intre o figura rece, cunoscuta dar plutind in necunoastere, alta care te facea sa descatusezi flexibilitati de care nu te stiai in stare, a aparut, in sfarsit, omul cald, prietenos, profesionist si cu zambet de felina cat sa topeasca orice nebuloasa din mintea mea. Si mi-am recunoscut-o, in mine, ca intr-o nevoie de care habar nu aveam.

Instinctul e important, dragilor. Sa nu va indoiti de asta niciodata. El iți spune ce ai, de ce ai si cum acel ceva sau cineva iți e tie potrivit.

Am ramas cu o stare de fericire, ca la o cafea bauta cu un om nou, dar stiut, intr-o locatie știuta, dar mai putin importanta decat credeam ca ar putea fi.

Oamenii, dragii mei, fac un loc sa devina prietenos sau nu, oricat de placut îți e sau doar pasager. Acum, am in mine o liniște și o siguranta, ca oricata ploaie ar fi, oricate emoții ar veni, oricate nereusite as avea, ele se estompeaza cu un zambet de …..felina, care te asigura ca esti bine, asa cum esti. Si astfel, devenirea e fireasca. Am fugit mereu de cei care vor o versiune mai buna a ta, cand, de fapt, adevarati sunt cei care te vad ca pe cea mai buna versiune, asa cum esti, dar iți ofera solutii firesti spre imbunatatire.

Si nu e putin lucru, credeti-ma!

PS. Fotografie pun una care ma face sa zambesc si despre care va voi vorbi, pe larg, curand…

 

Mărgăritare versificate

Traficul vieții

Am călcat linia continuă a vieții!

Nu. Nu am vrut să depășesc nimic,

Nici măcar pe mine.

M-au orbit farurile ochilor tăi

Și-am încurcat puțin benzile.

Mai sus de intersecția inimii

Cu sufletul, am făcut popas.

Am fost amendată, rapid,

Pentru staționare interzisa.

Eu nu am vrut decat

Sa remediez o defectiune,

Dar mi s-a spus ca

Am incurcat traficul

Și ca reparatii nu se mai fac decat

În service-uri autorizate.

-Autorizat de cine?,

Întreb eu, simțind  o durere intercostală.

-Ha, ha, ha! Ce glumă bună!

-Pai, tu chiar crezi ca circuli, asa,

Cum te taie capul?

-Ti s-a dat permisul la nastere,

Dar dai examen in fiecare zi,

Și nu te mai intreba de catre cine!

Stii prea bine!

-Uite, pentru ca te vad confuza,

Îți dau doar un avertisment;

De acum, poți depăși,

Staționa și încurca in trafic

Pe oricine doresti!

Ai o singura regulă de respectat:

Sa reglezi luminile din ochii tai.

Cu siguranță nu se vor mai întâlni

Decat cu cei care vor ști sa-ti spuna, discret,

Ca ai incurcat fazele sau

Ca esti cu cea care trebuie să fii!

-Si acum, du-te, traficul vietii

E prea aglomerat

Pentru nimicul inimii.

-Asa, excelent…ambreiaj, viteza…

-Cum? Marșarier?

Mda, imprevizibilă mereu!

Ca viața! Cum de-am uitat?

 

io-si-tu