Când cuvintele se ascund în anotimpuri și clipe

Aprins-am, printre zboruri dulci,
Cuvinte, fluturi și năluci;
Am împărțit din trei în trei,
Și sentimente, și temei

Să revenim în șezătoare,
În zi de luni sau sărbătoare,
Să încununăm o joi cu frunze,
Iar miercurii să îi fim muze.

În primăvară, am fost cu spor,
Am botezat-o în flori de măr,
Și i-am brodat și muguri noi,
Pe toate din cuvinte moi;

Am dantelat, așa pe seară,
Într-o sâmbătă, o zi de vară,
Cu spice aurii și soare,
Chiar de a fost sau nu răcoare;

Am desenat, în vorbe vii,
Soare de floare, păpădii,
Cicoare, maci și mătrăgună,
În vorbe ascunse pe sub mână,

Tot împreună am dansat,
Și rock, și ceva demodat,
Am patinat pe cinci idei,
Și am dresat și niște lei

Care mușcau din fraze dure,
Apoi am fost să adun mure;
V-am dat și vouă de dulceață,
Cu lingurița zisă viață;

În toamne, m-am rotit ascuns,
Prea-i evidentă și nespus
De mândră-n tot ce adună-n vie,
Iar c-o beteală aurie

Ne împachetează în cadou
Să ne ajungă de Anu’ Nou,
Și să nu ai nimic să zici,
Când ierni apar în noi duminici

De țin, așa, vreo șapte marți,
Iar tu nu știi cum să împarți
Litere reci și înghețate
În poezii cam deocheate,

Ce la piscină se dezbracă
În zi de vineri ce n-așteaptă
Vreun anotimp nehotărât.
Ea scrie versul la minut.

Și, relaxată, ne trimite
Să-i cumpărăm niște cuvinte,
Că sunt în colț, pe la tarabă,
Le dă un nene la grămadă,

Desperecheate, împerecheate,
Cu sens sau minim aranjate,
Le-a pus pe luni și chiar pe zile,
Deși taraba-i pe rotile,

Și n-are nici vreun act de soi,
Că poate vinde și într-o joi,
Și orișicui. Luați, poftiți,
Dar nu uitați să mânuiți,

Cu drag, și fără de pretenții,
Că alții mari ne-au fost poeții!
În meșteșug și joc de marți
Versificăm! Lumii împarți

Bucurie!

Să ne fie!

(poem la minut)

 

Despre luni, într-o miercuri..

Luni am avut o zi plină, dar surprinzătoare. Ploaia iar a venit ca un incurca lume, gata sa ma chinuie prin trafic și pe unde m-as fi perindat. Mi-am luat o pelerina de ploaie, neagra lucioasa, gen vrajitoare si am facut slalom printre responsabilitati.

Spre seara, am ajuns intr-un loc unde nu mai calcasem de 11 ani. Mda, dar locul acela imi fusese mie, cel putin trei ani, un fel de acasa, asa ca era greu sa explic, de mi-ar fi cerut cineva asta, emoțiile care mă purtau.

Și cum credeți că m-am comportat? Deloc asteptat. Nu m-am dus sa inspectez locul, nu am privit prea mult in jur, nu am cautat ceva care sa ma apropie de un atunci, dar nici de un acum. Eram un robotel, cu ploaia in minte, cu ochii spre lucrurile care imi tot scapau din maini, curioasa de ceea ce simteam, nu ce vedeam.

Ei bine, mi-am dovedit, luni, ca omul e ceea ce ma face pe mine sa raman, sa simt, sa cred, sa sper, sa fiu sigura pe mine, pe ce fac, pe ce simt. Locul era ca o prima dragoste, dar nu ma stapanea ci era doar potrivit mie si atat.

Oamenii, insa, îi doream a fi pe măsura timpului și emoțiilor actuale. Si au fost surprinzatori. Intre o figura rece, cunoscuta dar plutind in necunoastere, alta care te facea sa descatusezi flexibilitati de care nu te stiai in stare, a aparut, in sfarsit, omul cald, prietenos, profesionist si cu zambet de felina cat sa topeasca orice nebuloasa din mintea mea. Si mi-am recunoscut-o, in mine, ca intr-o nevoie de care habar nu aveam.

Instinctul e important, dragilor. Sa nu va indoiti de asta niciodata. El iți spune ce ai, de ce ai si cum acel ceva sau cineva iți e tie potrivit.

Am ramas cu o stare de fericire, ca la o cafea bauta cu un om nou, dar stiut, intr-o locatie știuta, dar mai putin importanta decat credeam ca ar putea fi.

Oamenii, dragii mei, fac un loc sa devina prietenos sau nu, oricat de placut îți e sau doar pasager. Acum, am in mine o liniște și o siguranta, ca oricata ploaie ar fi, oricate emoții ar veni, oricate nereusite as avea, ele se estompeaza cu un zambet de …..felina, care te asigura ca esti bine, asa cum esti. Si astfel, devenirea e fireasca. Am fugit mereu de cei care vor o versiune mai buna a ta, cand, de fapt, adevarati sunt cei care te vad ca pe cea mai buna versiune, asa cum esti, dar iți ofera solutii firesti spre imbunatatire.

Si nu e putin lucru, credeti-ma!

PS. Fotografie pun una care ma face sa zambesc si despre care va voi vorbi, pe larg, curand…

 

Lunea ca duminica

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica