Mărgăritare versificate

Atât

Aseară, cineva mi-a spus
Că sunt femeia fără trup,
Că sunt himeră și nălucă
Și că pun oamenii pe fugă –

Aleargă-n vise, și-n cuvinte,
Se poticnesc sau iau aminte.
Cică nu sunt, deloc, întreagă,
Că par bucată cu bucată;

Fata morgana, ori o ghindă,
Că prind nuanțe în oglindă,
Că fur din oameni zâmbet șui
Și din privire dor căprui;

Că mi se povestesc dorințe,
Că am la poartă cinci crăițe,
Și caprifoi cu a lui poveste,
Că par absentă, că n-am zestre,

C-atâta croșetez luciri,
Din patru ciunte amintiri;
Că par ca bradul de Crăciun,
Ghirlande-n cârlionți adun,

Că am veleități de artistă,
Pe la un teatru de revistă,
Că n-o să-mi ceară nimeni bis,
Că nu ma țin de ce-am promis;

Că nu-nțeleg cum mă ascultă,
Cățeii mei și-o pisicuță,
Că-i fac să tacă la comandă.
-Păi, sunt dresoare, premiantă!

C-o mângâiere fac o vrajă,
De-adorm și dacă stau de strajă!
Că par prea tristă. Ce să zic?
De mă cunoști, râd din nimic!

Mi-a zis, aseară, cineva,
Că sunt pe dincolo, și-așa,
Alunecoasă, aurie,
Că prea scriu multe pe hârtie;

Că-s dependentă de cafea,
Și pare vraiște-n viața mea.
Că nu mai sunt nici tinerică,
Și m-ar și tunde, la o adică.

Dar tot vorbind pe-neîntrebate,
I-am spus, și eu, vreo două șoapte:

Orice aș fi, nici nu contează!
Viața nu e mereu frumoasă!
Vorbesc în rime sau povești
Și clipa simplă o auresc!

Și pun, în orișice nimic,
Timbru și adresă pe un plic,
Pe care-l scriu să nu mă uit,
Pentru o vreme când mă mut

Pe-o scenă simplă, liniar;
Devin, încet, destinatar,
Când iar citesc c-a spus, cândva,
Un om, că sunt așa și așa.

Zâmbesc și atât!

Atât – e noul meu cuvânt!

Alint în rime, aș numi aceste rânduri! Să ne descrețim frunțile. Mai ales pe a mea, ca am nevoie, recunosc. Azi  a fost soare, și afara, și în suflet.

Atât.

10 gânduri despre „Atât

          1. Așa va fi, ai să vezi.. De acum așa voi spune și eu, „va trece totul cu bine” și doar bine să ne fie apoi.

Lasă un răspuns