Răvașe căprui

În bruma umbrelor fugare,
Unde îngheață amintiri,
Pe geana unde aziul doarme,
Și unde mâinele-i martir,

Pe-o jumătate de tăcere,
Într-o jumate de hățiș,
Unde întregu-i o avere
Și rezultatul mărunțiș,

Se zbate ochiul nopții albe,
Iar pleoape cad ca un zbor frânt,
Dorm, tun, zăpezi în acolade,
Și ning răvașe pe pământ,

Privești neînduplecat pe chipuri
Ce parcă-ți cer o dezlegare,
Înseninezi doar niște sferturi,
Dând, iar, mirării amânare,

Și râzi, tu, cer cu șapte colțuri,
De noi, naivii, fără sens,
Cum ne citim în mii de cioburi
De-omăt, pe al lumii înțeles!

Și-n mâna stângă țin răvașul
Uitat în umbra unui gând,
Mă simt de plumb, precum viteazul
Ce se bătea cu mori de vânt;

În clipa fără de culoare,
Albită sub ghețari de mir,
Citesc biletul cu glas tare:
VEI FI CĂPRUIUL UNUI VIS!

În bruma umbrelor fugare,
Am rătăcit preț de-un răvaș,
Luasem împrumut o stare
C-un gând căprui amanetat!

În dimineața următoare,
Am înghețat într-un păcat,
Primisem doar o amânare,
N-am deslușit mesajul dat!

Citesc din nou, poate o să-mi scrie
Căprui, pe-un petec de hârtie,

Menirea mea!

(Nu va las un răvaș cu mesajul primit, ci acesta care mi-a tulburat dimineața)

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.
sursa foto – facebook

Atât

Aseară, cineva mi-a spus
Că sunt femeia fără trup,
Că sunt himeră și nălucă
Și că pun oamenii pe fugă –

Aleargă-n vise, și-n cuvinte,
Se poticnesc sau iau aminte.
Cică nu sunt, deloc, întreagă,
Că par bucată cu bucată;

Fata morgana, ori o ghindă,
Că prind nuanțe în oglindă,
Că fur din oameni zâmbet șui
Și din privire dor căprui;

Că mi se povestesc dorințe,
Că am la poartă cinci crăițe,
Și caprifoi cu a lui poveste,
Că par absentă, că n-am zestre,

C-atâta croșetez luciri,
Din patru ciunte amintiri;
Că par ca bradul de Crăciun,
Ghirlande-n cârlionți adun,

Că am veleități de artistă,
Pe la un teatru de revistă,
Că n-o să-mi ceară nimeni bis,
Că nu ma țin de ce-am promis;

Că nu-nțeleg cum mă ascultă,
Cățeii mei și-o pisicuță,
Că-i fac să tacă la comandă.
-Păi, sunt dresoare, premiantă!

C-o mângâiere fac o vrajă,
De-adorm și dacă stau de strajă!
Că par prea tristă. Ce să zic?
De mă cunoști, râd din nimic!

Mi-a zis, aseară, cineva,
Că sunt pe dincolo, și-așa,
Alunecoasă, aurie,
Că prea scriu multe pe hârtie;

Că-s dependentă de cafea,
Și pare vraiște-n viața mea.
Că nu mai sunt nici tinerică,
Și m-ar și tunde, la o adică.

Dar tot vorbind pe-neîntrebate,
I-am spus, și eu, vreo două șoapte:

Orice aș fi, nici nu contează!
Viața nu e mereu frumoasă!
Vorbesc în rime sau povești
Și clipa simplă o auresc!

Și pun, în orișice nimic,
Timbru și adresă pe un plic,
Pe care-l scriu să nu mă uit,
Pentru o vreme când mă mut

Pe-o scenă simplă, liniar;
Devin, încet, destinatar,
Când iar citesc c-a spus, cândva,
Un om, că sunt așa și așa.

Zâmbesc și atât!

Atât – e noul meu cuvânt!

Alint în rime, aș numi aceste rânduri! Să ne descrețim frunțile. Mai ales pe a mea, ca am nevoie, recunosc. Azi  a fost soare, și afara, și în suflet.

Atât.

Alegeri florale

-Cum te cheamă?
-Mă cheamă Floare
şi stau în casa de pe vale!
-Esti pământeană, pari diafană,
de zici că eşti dintr-o icoană!,
o iscodea un ghimpe hâtru
cu buze albe de hârtie;
-Sunt smulsă dintr-o colivie
şi par străină
în lumină;
sunt trestie printre cuvinte,
dar sunt cuminte,
de dascăl bun
am eu în jur!
-Nu-s rău, să ştii, şi dac-ai vrea
să îmi fii floare, floarea mea,
un colier de rouă nouă
şi-un văl de boare
cu răcoare
ţi-aş dărui
sau aş muri
însângerat..
..că m-ai uitat!
Aşa vorbea floarea cu spinul,
în ora de iubire stea,
încinşi mai rău ca o curea
pe trupul vreunei domnişoare;
sorbind, pahar după pahar,
vreo două cupe ..de nectar..
…amar,
se dovedi pe seară,
căci ghimpele cam plictisit,
crai mare, adus din Bărăgan,
vânjos şi un picuţ golan,
s-a arătat cam obosit
şi s-a pitit.
De fapt, stătea la pândă,
voind în mreje să  le prindă
şi să bifeze în tabel
noi cuceriri. Ghimpe rebel!
Dar cum stătea semeţ şi-nfipt,
pus pe vorbit şi cucerit,
nu ştiu cum, dară, s-a trezit
niţel cosit.
Floarea suavă şi senină
zâmbea spre soare, amorţită :
-Oh, cât de mult am fost iubită,
de-acuma pot să m-ofilesc,
căci eu alt spin nu mai doresc!
Lăsat-o Dumnezeu o seară
să-şi dreagă dorul pe o geană
şi peste noapte l-a-nflorit
pe Liliac, băiat dorit:
-Te cheamă Floare, nu-i aşa?
-Nu vrei să fii iubita mea?
Ea de emoţie roşi
spre florile liliachii;
uită de Ghimpe şi-orice spin,
se unduia frumos şi lin,
îşi coborî corola toată,
foşnea duios, amorezată
de-un june prim, cum nu visa.
-Da, vreau sa fiu iubita ta!
Morală am, nu prea subtilă:
decât să te priveşti cu milă,
să crezi că eşti bună de-un ghimpe,
mai bine aştepţi şi iei aminte,
căci nici nu ştii de unde apare
o floare a ta, rătăcitoare,
junele tău cel înflorit
şi-atunci e timpul de iubit;
căci decât număr în tabel
de cuceriri de fel de fel,
mai bine să-nfloreşti în timp
cu cel mai potrivit iubit!

 

Poezioara mea e scrisă pentru duzina de cuvinte a clubului  celor 12 cuvinte. Impusele de astă dată sunt: val, curea, dascal, ora, tabel, floare, rau, lumina, trestie, colier, pahar, hartie. În tabelul lui Eddie găsiţi toţi participanţii la joaca noastră săptămânală.