Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Juliturile mele din suflet

Juliturile mele din suflet

În cochilia singuratatii am stat suficient de mult sa stiu ca prefer sa dau de opinii diverse, de cuvinte însingurate decat sa mai devin eu astfel. Uneori tac și doar ascult sau citesc. Imi inmuguresc tot felul de păreri ce stau pe margini de cuvinte care încremenesc pe buze de prăpastie, una de aici, de aproape, de pe lângă partea stângă a ființei mele. Nu le las să cadă, le trag cu toată puterea și le înșir povești-tribut, biruri cuminți care să trezească duhul literelor moi.

Nu vor mereu. Îmi însângerează în palme poveri din slove albăstrii, iar inima îmi tocmește nevoi dulci de viață nouă mereu cu fiecare jumătate de minut în plus, cu fiecare jumătate de minut pierdut, cu fiecare jumătate de minut în care s-au scris deja istorii plăpânde.

Inventez sărbători închipuite, cât să mai fug de realitățile din jur, dar sfârșesc în a mă despărți de locuri, uneori și de suflete, unde se strigă prea tare, prea mult, prea cu foc de îmi vine a spune că degeaba admir dacă nu-i plac, cât să îi păstrez printre vechiturile inimii mele.

Azi, am inventat sărbătoarea aramei, iar din cuprul ibricului cu cafea aromată am lăsat să se scurgă capricii de primăvară întârziată dar și hotărâri de o clipă, din acelea fără regrete, ci cu inimă eliberată de aparențe, în furnicături de nerăbdare verde-crud.

Cu juliturile mele din suflet nu știu eu mereu ce sa fac, caci prea mă simt slabă, și ineficientă, ca o creangă dintr-un pom ce pare puternic, dar căruia nu-i sunt prinse bine ramurile-aripi. De mă vedeți înmugurind, sa stiti ca am făcut față timpului iernit, iar de observați tăceri ample, să-mi turnați apă vie pe litere și pe creanga inimii să intru și eu în primăvara cuvintelor noi.

Voi? Bine? Sănătoși? Juliturile voastre se mai zăresc? S-au mai cicatrizat? Ceva răni de suflet sau doar de bine? Aşa mă gândeam şi eu, că binele nu e niciodată suficient.

Numai bine să aveţi, dragii mei! Pe curand! Să ne facem că nu vedem că ne vor ninge vremurile și să-mprimăvărim bucurii!

juliturile mele de suflet
juliturile mele de suflet, in primăvară dorită, cicatrici viitoare ce ies dintr-o colivie aurită…

5 gânduri despre „Juliturile mele din suflet

  1. Uneori ajungem să nici nu mai știm de-s simple julituri sau sunt răni adevărate. Dar ceea ce trebuie să facem, este să trecem dincolo de ele, să le dăm timp și condiții să se vindece, chiar de mai rămân unele cicatrici.
    Bine ar fi să putem vedea numai binele din jur.

  2. Bietu-mi suflet, asemenea genunchilor în copilărie, mai mereu zdrelit, mai mereu însângerat, mai mereu durut, dar întotdeauna pasăre Phoenix a întregii mele ființe. Renăscut si pregătit să o ia continuu de la capăt.

    O, Doamne, un ocean de apă vie ți-as turna necontenit pe litere, picătură cu picătură, fără să obosesc, că tare dragi îmi sunt florile cuvintelor tale.

Lasă un răspuns