Mărgăritare împărțite cu tine · Mărgăritare versificate

Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

Leagănul florilor:

Lumea ta se ascunde sub spaimele mele.

Se scurg singurătăți de cleștar pe puntea suspinelor.
Eu îți ofer o țigară, deși mereu te cert pentru asta
și te rog să nu o aprinzi până nu îmi caut și eu o palmă de cer
pe care s-o privesc cât fumul gândurilor tale 
albăstreste timpul nesfârșit și rece al muțeniei noastre.
 
Și atunci, fugim în lume să ne regăsim
 
 
Îmi pui flori pe trunchiuri de copac
și mă așezi în leaganul strâns cu funii;
mă privești cum îmi flutură părul 
și cum râsul meu inundă alei întomnite.
Țigara s-a fumat singură, iar eu mă gandesc 
să fac cumva și să mă legăn mereu,
poate așa te vindec de fumul albastrui.
 
 
Tu râzi și-ți plimbi palma pe fața mea,
încercând să îmblânzești o șuviță 
șoptindu-mi că mai bine să nu iau acasă 
pisicul tigrat ce s-a ascuns în brațele mele, căci îi stric rostul.
Și că oricum ne așteaptă șapte rosturi blănoase, acasă.
Uit că suntem mulți. Deh, metehne de om îndrăgostit de neam pisicesc.
 
 
E al nimănui, sau poate nu, deși tare vrea iubire și mângâiere de om
Doarme, toarce, mă privește pe furiș
și plânge de încerci să mi-l iei cu forța.
Mă părăsește, brusc, pentru mâța cea albă,
mamă neliniștită care nu-nțelege 
că am făcut schimb de iubiri, chiar acolo în creier de munte.
 
 
Acum, am motiv să mă-ntorc la bradul cu șase ramuri ciudate.
Mă așteaptă un leagăn, un pisic alintat
Și o vrajă al unui castel ce-noptează, mereu,
în muzică de Chopin, salutând Caraimanul.
 
 
Tu…ți-ai aprins o nouă țigară. 
Știu, e semnul tău că iei cu tine legănatul munților.
Adulmecând șoapte și nesfârșitul.
 
 
Ba nu!, îmi șoptești ghiduș.
Iau râsul tău din leaganul florilor
Și-l trag în piept.
Definitiv.
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
CE SA FACI, NENE, POZĂ, CU SOȚUL? E DE RÂSUL RÂSURILOR, NICIODATĂ NU TACE. ORI TACE, ORI RÂDE, ORI…fumează…
PISIC TIGRAT, ADĂPOSTIT ÎN BRAȚELE MELE

 

Mărgăritar-catchy · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Ionii mei dragi, bunici de poveste

bunica

Acest text, (din care asez doar fragmente razlete) e acum pe Catchy. Dacă-l citiți, fără modestie, veți aseza in suflet doruri și parfum cu iz de copilărie.

Acum mulți ani, într-un ianuarie nemilos, cu câteva zile înainte de ziua mea de naștere, într-un timp în care parcă se reinventaseră zăpezile de altadată, bunica mea pleca la îngeri. Greu am ajuns în satul ăla buzoian și greu am trecut peste momentul acela dureros, dar cel mai ciudat lucru pentru mine a fost faptul că am stat 40 de zile, acolo. Zece cu a mea familie, iar treizeci doar eu cu tataie, departe de confortul apartamentului meu, departe de tabieturile cu care eram obișnuită, departe de oraș şi tot ce cuprinde el. Totul era diferit. Aș putea vorbi la nesfârșit de întunericul dimineţii, dar şi al serii care, însă, cuprindea prea mult din ceea ce știam eu ca înseamnă zi.

Pe tataia îl chema Ion. Pe mamaia, Ioana. Doi oameni cu destine împletite strâns, mi se parea mie…..(click pe link)

Din 2014, nici tataia nu mai e. Mi-au rămas icoane în biserica sfințită a copilariei mele. Am rămas cu gânduri și recunoștința imensă și i-am mulțumit lui Dumnezeu că i-am putut avea mult în viața mea ……

E ianuarie iar, e Sfântul Ion, iar candela mea arde pentru bătrânii mei dragi, și, ciudat, îmi pare că în aer se împrăștie arome de lemn ars, de nucă şi gutui coapte în jar, amintiri dragi din acele 30 de zile cu răsfățuri simple. În mine, în schimb, simt amestec de tămâie şi busuioc, de leuştean uscat pe sobă, de miros de copilărie pierdută şi de cetină de brad uitată într-un colţ de camera, ca un ultim semn ca sărbatorile de iarnă se încheie de Sfântul Ion. Azi am despodobit bradul și mi-am împodobit amintirile cu gând de mamaie și tataie, de Ionii mei dragi.

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Floare de cactus

cactus1

-Nu-s romantică, nu am strop de romantism în mine!, zise floarea de cactus, privind către spinii semeți care parcă nici n-o ascultau;

-Măcar tu nu înțepi, nu rănești, nu ești marginalizată, așa ca noi! Uită-te cum stăm toți aici, înghesuiți, surghiuniți pe pervazul de la stradă. Am văzut noi cum te admirau și vorbeau despre tine la fel cum vorbesc despre cel mai frumos glob de Crăciun, din bradul care nu stă prea mult prin casă, doar vreo câteva săptămâni.

-Păi, nici eu nu stau prea mult! Vin, vă salut, privesc și eu lumea de aici, din vârf, și plec repede. Cât despre brad, eu zic sa nu vă mai plângeți atât, am auzit eu că, anul acesta, nu o sa mai aveți concurență nici la frumusețe, nici la înțepat. Că anul acesta se poartă  cel artificial!

-Și ce? Ăla nu înțeapă? Eu vorbesc aici de marginalizare, și tu, și crăciunița, și bradul sunteți vedete. Noi facem umbră pământului degeaba.

-Cum degeaba? Ai uitat de cataplasmă și de fructul de cactus, și de nu știu ce cremă la tub cu proprietăți miraculoase, care se face din voi?

-Iar încurci lucrurile și ne trimiți prin Mexic, la rudele noastre, de ne faci sa ne îmbătăm cu tequila, și să cântăm pe arcuș de chitară ….? Rămâi aici pe strada noastră, nu ne mai trimite aiurea în tramvai, cap pătrat ce ești! Uite, din cauza ta, nici nu am observat că avem vecin nou- un borcan cu biscuiți de casă, sub formă de brăduți. Bineînțeles, nu puteau să facă și ei unii în formă de cactus. Brad, brad, brad!!! Mereu brad. Mai bine emigrăm, în deșert, acolo scap de ăștia cu siguranță! Si degeaba te alinți că, uite, soră-ta asta înflorită toată, tot cactus e, dar cactus de Crăciun, crăciuniță,  ce să zic!!! Sper să nu vă coalizați acum!

cactus

-Fără jigniri, da? Că ți-am zis ca nu-s romantică și nici  obisnuita să fiu pusă la colț! Acum mă enervez și folosesc iar cuvântul ce începe cu litera b, doar sa te enervez cum faci tu, măi spin pătrat..! Ia uite, au pus la cadouri și o pătură. Ce frumoasă e!

-Eh, vezi dacă înfloresti rar, n-ai vazut-o pe Doamna noastră cât de mult a lucrat la ea să o poată dărui Alinei, când va veni acasă!

-Alina, cine e Alina?

-Alina e fata Doamnei, cel mai frumos fir de floare pe care l-am văzut vreodată, no ofense!  E plecată la facultate și nouă ne e dor tare de ea. Si Doamnei, si credem că și ei de noi că mereu vine și ne alintă, căci suntem prieteni la cataramă. Uite, suntem și noi pe păturică, ne-a croșetat Doamna pentru ea. Ce frumos! Și uite și dvd ul cu filmul ei preferat, Floare de cactus! Iar ești vedetă!

-Păi, vedeți, măi alinaților, că și spinii sunt buni la ceva? Înfrumuseteaza cactusii Alinei și o faceți sa-i fie dor. Pana si cactusul poate fi in povestea de Craciun!

-Mda, că bine zici, romantico!

-Ei, incetați…că roșesc, mai bine hai sa privim bradul cel nou și sa o asteptam pe Alina.

Șșșșt, șșșșt….se aud pași…

 

Veți găsi și alte povești cu cele 12 cuvinte bolduite: romantism, biscuiti,glob, patrat, litera, fir, arcus, catarama, patura,tub, borcan, cataplasma,  in tabelul lui Eddie. Un decembrie minunat să aveți!

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Crăciun cu „elf”

Am brad în curte. E nins şi dalb,

Împodobit de sărbătoare. Stă falnic, mândru, nemișcat.

E-ncrezător că şi la anul ne va fi pavăză şi dor,

Chiar cu beteală, plin de globuri şi de Crăciunul următor.

 

 

 

elfUn câine elf aleargă întruna şi dă din coadă bucuros

Că suntem toţi atâtea zile, iar de zăpadă-i curios;

Nu ştie că vacanţa noastră e privilegiu şi dar sfânt,

El latră vesel căci, acasă, nu ne mai are doar… pe rând.

 

O sanie se aude-n stradă, cu zurgălăi şi clopoţei,

Deşi semnalul cel mai tare e dat de nişte mititei

De copilaşi, cu nasuri ude şi bucurie în priviri,

Și chiuie văzând ce forţă are tăticul lor în mâini.

 

Se opresc, niţel, să ne ureze, căci spirit au şi chiar cunosc

Vreo trei colinde şi cinci versuri, de la serbare, pe de rost.

Ne zic ceva de Moş, de reni şi nişte decoraţiuni,

Și, nu ştiu cum, dar nu uitară nici de Iisus sau de Crăciun.

 

Eu daruri n-am primit prea multe – am vrut un glob pentru o lampă;

Primit tigaie şi o carte, şi-o ciocolată…expirată.

Şi nu vă mint, pentru trei versuri ce se vor scrie-n poezie,

Dar nici nu fuse pentru mine nici supăr şi nici tragedie.

 

Căci am avut, ce-n alţi ani, poate, nu s-a simţit aşa de bine,

Oameni dragi lângă, bucurie şi-odihnă cât o săptămână.

Privesc la omul ce îmi face oricare zi o sărbătoare

În geam zâmbește o Crăciuniță, acesta-i darul meu cel mare.

Noi v-am ura cum scrie-n carte, căci Anul Nou bate în poartă,

Dar din cuptor strigă friptura, iar curtea trebuie măturată

De-omătul ce s-aşterne simplu, ca-ntr-o poveste de CRĂCIUN,

Și e tot zi de sărbătoare, deci vă pupăm şi…rămas bun.

 

Versificarea mea e o toană, am chef de glume mai ritmate

Vă rog primiți-o ca atare, eu am cam râs pe săturate,

Iar de aveți povești de-o șchioapă, cu brazi, căței și cu pisici

Vă rog să-mi povestiți pățanii, să ne distrăm cumva, pe aici.

Postarea se vrea tot o duzină de cuvinte, iar cele 12 slove impuse sunt: elf, brad, Mos, reni, daruri,sarbatoare, vacanta, zapada, sanie, decoraratiuni, spirit, colinde. Eu m-am jucat într-o doară, dar în tabelul găzduit de Eddie sigur gasiţi ceva mai de soi. Vă doresc sa aveti zile faine chiar de-s libere sau nu şi să ne vedem sanatoşi. La mulţi ani!

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Singură de Crăciun?

Cristina se uita chiorâş la ciotul de brad pe care-l găsi la uşă, sprijinit de perete. ”Cine l-o fi adus?”, se gândi în treacăt. ”Urât mai e!” Îl lăsă acolo şi intra în bucătărie să-şi facă o ciocolata caldă cu frişcă, răsfăţul ei suprem de când iarna se instalase. Copilul era la maică-sa de o săptămână, numai bine cât să  îşi termine teancul de acte ce tronau în biroul ei din dormitor. De o vreme, de când divorţase, muncea acasă şi îi convenea de minune. Le convenea şi prietenilor care ba îşi lăsau odraslele să se joace cu Ilinca, cât timp făceau ei piaţa, ba poposeau la o cafea între două drumuri, ba sigur găseau  ceva ce Cristina putea rezolva mult mai uşor decât ei. Doar nu mai era nevoie să dea socoteală nimănui. Veselă, Cristina făcea loc tuturor în viaţa sa cea nouă, până mai ieri veche, chiar dacă dormea pe sponci, muncea noaptea, mânca pe fugă şi, nu ştiu cum,  dar avea totdeauna zâmbetul ei larg.. la purtător.

Deschise uşa şi trase ciotul de brad în casă. Cum să împodobeşti aşa ceva? Luă două guri din ciocolata caldă, se îmbrăcă din nou cu paltonul ei cel alb şi fugi în piată de unde veni cu greu cu un brăduţ cochet. ”Măcar atât să am şi eu de Crăciunul ăsta!”, gândi ea amar. Ajunul mai că bătu la uşă dar pomişorul trona artistic lângă biroul ei golit peste noapte de acte, cum spuneam, şi se mira teribil ca nimeni nu suna a grijă, aşa cum făcea, zilnic, mâna ei de prieteni.

”-Alo, Cecilia, ce faceţi, măi! Ah, eşti la coafor, bine hai că te sun mai târziu..

 Îi fugi o clipă pâmântul de sub picioare, dar formă alt număr. Nu apucă să zică două vorbe că şi auzi până dincolo de creier:”Iubita, te sun eu mai târziu, sunt la soacra mea!”

Timid mai făcu o încercare, dar nu fu chip să audă prin gălăgia ce răsuna din sufrageria prietenei sale, Anda.

Cum de nu o invitase şi pe ea nimeni? Să nu care cumva să se fi instalat deja sindromul femeii singure, ce tocmai devenise inamic, în capul prietenelor sale, că jar mâncau. ”Aşadar sunt bună oricând, doar de sarbători.. nu!” Auzise poveştile tuturor celor singuri în zile speciale şi i se părură basme. ”Pai, eu dacă prind o zi de una singură, fie ea si de sarbători, dorm, nene, şi stau cu picioarele pe pereţi, de fericire că îmi trag şi eu sufletul!” Ehehe, dar uite cum Crăciunul bătea în uşă şi ea parcă nu mai era aşa de fericită cum credea. Sarmalele şi cozonacul de pe plită erau dovada că se străduise sa gătească chiar şi numai pentru ea, dar gândul că o abandonaseră toţi, tocmai în Ajun, nu-i dădea pace.

Se aşeză pe fotoliul de catifea rubinie şi aproape ca aţipi, când soneria se declanşă într-un sunet prelung. ”Of, copiii ăştia!” Luă coşul cu portocale şi mărunţiş, deschise uşa şi în casă năvăliră  gălăgioase, precum hoarda de tătari, Cecilia, Maria şi Anda. ”Primiţi cu colindul? Credeai că scapi de noi, hai ? Pai nu ne abandonai  tu, de mâine? Hai, fată, lasă coşul şi plânsul, pune şi tu ceva să ne încălzim şi îmbracă-te  că ne aşteaptă ceilalţi cu masa!”

Beculeţele din pom sclipeau ca într-o horă a bucuriei şi prietenie simple. Era primul ei Crăciun de femeie singură, iar acest cuvânt nici că apărea pe buzele cuiva. Nimic nu se schimbase, doar o teamă firească de neprevăzut. Împingînd-o, aproape, din cameră, fetele îi puseră sub brad parfumul ei preferat, de care nu se despărţea niciodată, Premiere Jour de la Nina Ricci, nu înainte de a pulveriza uşor în cameră, cât să persiste în aerul acela de sărbătoare aparte, compoziţia neobişnuită de gardenie şi mandarină, esenţele de orhidee proaspăta combinată cu migdale delicioase şi caramel ce pătrundeau  către tonurile lemnoase.  Precum Cristina noastră – fineţe şi senzualitate într-o nesiguranţă rigidă, uneori. Crăciunul putea veni, doar că pentru prima dată…mirosea a primăvară, prietenie şi speranţă, graţie prietenelor sale.

premier

Povestea e înscrisă în Clubul Condeielor parfumate, iar în tabelul găzduit de Mirela veţi găsi poveşti cu parfum de Crăciun, de toate felurile şi toate culorile. Sărbători fericite tuturor!