Pe unde, pe care, pe ce, pe cine…..oare?

Pe unde ar trebui să fiu?
Pe un pod cu flori, în Cișmigiu
Să fiu pe munte, în Caraiman,
Unde ne ducem an de an?
Să dorm cu tine în așternut,
Să te dezmierd, să te sărut
Sau să ne dăm în carusel
Să îmi iei baloane fel de fel?
Să stăm ascunși în-al mării val,
Să dăm și scoicilor un bal?
Să ne purtăm în catifea,
Să facem din mătase stea?
Și apoi să ne împodobim cu ii,
Să acuzăm niște amnezii.
 
Pe unde ar trebui să strig,
Că mi-a rămas sufletul mic?
Că nu încape nicio teamă,
Că port destule ca pe-o scamă
De care scapi, dar tot se vede,
Că pare neagră, dar e verde
Și înmugurește în al tău gând
Chiar de tu crezi c-a fost demult.
 
Pe cine ar trebui să uit?
De cine ar trebui să fug?
Pe care parte ai vrea să dormi
Când singur ești în pat, la somn?
Pe ce ai vrea sa stai pitit?
Pe margarete, pe-un chibrit
Pe care să-l aprinzi în taină,
Să-ți fie ca o telegramă
Ce-ti arde sufletul c-o veste,
Că ar mai fi, dar nu mai este.
 
Pe care drum ai vrea să mergem
Când dorurile ne-ar alege?
Un Munte Roșu, la popas
În Ciucaș drag luat la pas
Sau ne-om topi printr-o mansarda
Uitând c avem atâta treabă
Și mulțumind, cu zâmbet fin?
 
Pe cine oare mai mințim
Că viața asta n-o iubim,
Pe dos, pe față, o împletim, (cu fir divin).
 
Și vis în vis de ne-om ciocni
Pe cine oare am mai trezi?
 
Căutătoare de povești, închiriez clipe aurii pentru poeme ce se vor scrie singure

Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

Leagănul florilor:

Lumea ta se ascunde sub spaimele mele.

Se scurg singurătăți de cleștar pe puntea suspinelor.
Eu îți ofer o țigară, deși mereu te cert pentru asta
și te rog să nu o aprinzi până nu îmi caut și eu o palmă de cer
pe care s-o privesc cât fumul gândurilor tale 
albăstreste timpul nesfârșit și rece al muțeniei noastre.
 
Și atunci, fugim în lume să ne regăsim
 
 
Îmi pui flori pe trunchiuri de copac
și mă așezi în leaganul strâns cu funii;
mă privești cum îmi flutură părul 
și cum râsul meu inundă alei întomnite.
Țigara s-a fumat singură, iar eu mă gandesc 
să fac cumva și să mă legăn mereu,
poate așa te vindec de fumul albastrui.
 
 
Tu râzi și-ți plimbi palma pe fața mea,
încercând să îmblânzești o șuviță 
șoptindu-mi că mai bine să nu iau acasă 
pisicul tigrat ce s-a ascuns în brațele mele, căci îi stric rostul.
Și că oricum ne așteaptă șapte rosturi blănoase, acasă.
Uit că suntem mulți. Deh, metehne de om îndrăgostit de neam pisicesc.
 
 
E al nimănui, sau poate nu, deși tare vrea iubire și mângâiere de om
Doarme, toarce, mă privește pe furiș
și plânge de încerci să mi-l iei cu forța.
Mă părăsește, brusc, pentru mâța cea albă,
mamă neliniștită care nu-nțelege 
că am făcut schimb de iubiri, chiar acolo în creier de munte.
 
 
Acum, am motiv să mă-ntorc la bradul cu șase ramuri ciudate.
Mă așteaptă un leagăn, un pisic alintat
Și o vrajă al unui castel ce-noptează, mereu,
în muzică de Chopin, salutând Caraimanul.
 
 
Tu…ți-ai aprins o nouă țigară. 
Știu, e semnul tău că iei cu tine legănatul munților.
Adulmecând șoapte și nesfârșitul.
 
 
Ba nu!, îmi șoptești ghiduș.
Iau râsul tău din leaganul florilor
Și-l trag în piept.
Definitiv.
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
eu, în leagănul florilor cu martori Caraimanul si Castelul Cantacuzino
CE SA FACI, NENE, POZĂ, CU SOȚUL? E DE RÂSUL RÂSURILOR, NICIODATĂ NU TACE. ORI TACE, ORI RÂDE, ORI…fumează…
PISIC TIGRAT, ADĂPOSTIT ÎN BRAȚELE MELE