Aud mulţimea fremătând şi-n mine

Se aud ecouri ce le ştiu, dar, parcă,

Îmi smulg din mine, bucată cu bucată,

Cuvinte care-au însemnat odată

O ţintă şi un drum

Şi parcă-i fum,

Acum.

 

Mă scutur, mă agăţ încet de vise,

Ce au fost prinse-n colier de argint,

Aprind o candelă fără chibrit

Dintr-o lumină peste care curse,

Din ochiul de dragon al lunii,

Luciri promise, mii,

Şi încă  vii.

 

Dar lumea-i stâncă, bibelou cu aripi smulse,

O păsăre ce-n gheare nu a mai prins nimic,

Căci suntem opera ”răului mai mic”

Sau poate un volum cu versuri scrise

De vreun străin, ce sigur ştie

Că vom striga o zi,

Dar nu vom izbândi.

 

Mă uit spre cer, dar cerul nu-mi vorbeşte,

Niciun strămoş nu văd, de amărăciune,

Şoptesc timid o nouă rugăciune,

Îmi şterg noroiul de pe ghete, cu trei ”deşte”

Aprind bricheta-n Piaţă şi scapăr trei scântei,

Mă uit la lume rece,

Iar ea în ochii mei.

 

Şi în revistă aş trece  mulţi ani, vreo douăşcinci.

O viaţă, a mea viaţă, şi-a tuturora oare?

Căci lumea parcă strigă sau poate mi se pare!

Acum purtăm toţi ghete, nu mai purtăm opinci

Şi-atunci de ce părem desculţi, săraci şi trişti?

Iar glasu-i mut. Se aud ecouri slabe

De vieţi fără silabe.

 

Mă-ntorc. Privesc pădurea din toamna mea de foc,

Pe masă e o lampă şi ceva cărţi de joc;

Trag la-ntâmplare asul. Să joc la cacealma?

Posibil e şi asta, dar nu-mi joc viaţa mea!

De ne-or juca-o alţii? Ar fi păcat, îmi pare!

Să ne jucăm deci cartea!

Şi nu la întâmplare!

 

Memoria străzii. Asta e tema ”provocării de luni” din clubul celor 12 cuvinte. Recunosc as putea vorbi despre memoria paşilor pierduţi ai mei sau ai fiecăruia dintre noi, despre potecile ce  păstrează  o parte din mine, chiar dacă aproape nu le mai recunosc; despre memoria străzii din momentul Revoluţiei, despre care nu pot vorbi nici acum după 25 de ani, dar aleg să repostez poemul ce vorbeşte despre o stradă a dezamăgirilor colective, a timpului pierdut în speranţe şi vise neîmplinite ce poartă-n ele memoria sacrificiilor făcute uneori în zadar.  În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări.

11 gânduri despre “Memoria străzii

  1. Miroase-a praf de pușcă și a sfârșit de veac,
    miroase-a sărăcie și haine în darac,
    cercăm să le rețesem, să le-ncropim din nou,
    ca să refacem, iarăși, al vieții trist tablou.
    Rămâne amintirea acelora ce-au fost
    și și-au jertfit viața în vremuri, fără rost.
    Rămâne supărarea că am muncit degeaba,
    că-n van făcut-am drumul, în van călcat-am strada!

    1. Degeaba cred în mine și-n oamenii din jur
      Ma scutur iar de teama ca nu știu cum sa fur
      Puțină minte-n plus, sa nu mai uit și acum
      Ca in decembrie unșpe, vor fi pe același drum
      Aceleasi chipuri, nume, destine destrămate
      Promisiuni amare și vise deșirate.
      Sper sa aprind chibrituri cu gand mai optimist
      Iar daca nu, trăi-vom alți ani cu aer trist.

    1. Timpul mă trădează, eu trădez timpul și mă trezesc gândind că multe se schimbă în noi oamenii, dar nimic în jur. Sau poate în mai rau, de fuge si gandul poetic. De o vreme, greu scriu versuri. Se simt in mine ingrijorari banale..

  2. Cate memorii porti in tine Adriana…de altfel, ca noi toti, doar ca tu ni le prezinti altfel, ni le prezinti astfel incat sa ne placa sa le aflam, starnindu-ne curiozitatea si sperand ca in felul asta te descoperim pana in cele mai mici colturi ale fiintei tale. O nota de mister pluteste in jurul tau si …. cui nu-i place sa descopere mistre?????

Lasă un răspuns