Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Memoria străzii

Aud mulţimea fremătând şi-n mine

Se aud ecouri ce le ştiu, dar, parcă,

Îmi smulg din mine, bucată cu bucată,

Cuvinte care-au însemnat odată

O ţintă şi un drum

Şi parcă-i fum,

Acum.

 

Mă scutur, mă agăţ încet de vise,

Ce au fost prinse-n colier de argint,

Aprind o candelă fără chibrit

Dintr-o lumină peste care curse,

Din ochiul de dragon al lunii,

Luciri promise, mii,

Şi încă  vii.

 

Dar lumea-i stâncă, bibelou cu aripi smulse,

O păsăre ce-n gheare nu a mai prins nimic,

Căci suntem opera ”răului mai mic”

Sau poate un volum cu versuri scrise

De vreun străin, ce sigur ştie

Că vom striga o zi,

Dar nu vom izbândi.

 

Mă uit spre cer, dar cerul nu-mi vorbeşte,

Niciun strămoş nu văd, de amărăciune,

Şoptesc timid o nouă rugăciune,

Îmi şterg noroiul de pe ghete, cu trei ”deşte”

Aprind bricheta-n Piaţă şi scapăr trei scântei,

Mă uit la lume rece,

Iar ea în ochii mei.

 

Şi în revistă aş trece  mulţi ani, vreo douăşcinci.

O viaţă, a mea viaţă, şi-a tuturora oare?

Căci lumea parcă strigă sau poate mi se pare!

Acum purtăm toţi ghete, nu mai purtăm opinci

Şi-atunci de ce părem desculţi, săraci şi trişti?

Iar glasu-i mut. Se aud ecouri slabe

De vieţi fără silabe.

 

Mă-ntorc. Privesc pădurea din toamna mea de foc,

Pe masă e o lampă şi ceva cărţi de joc;

Trag la-ntâmplare asul. Să joc la cacealma?

Posibil e şi asta, dar nu-mi joc viaţa mea!

De ne-or juca-o alţii? Ar fi păcat, îmi pare!

Să ne jucăm deci cartea!

Şi nu la întâmplare!

 

Memoria străzii. Asta e tema ”provocării de luni” din clubul celor 12 cuvinte. Recunosc as putea vorbi despre memoria paşilor pierduţi ai mei sau ai fiecăruia dintre noi, despre potecile ce  păstrează  o parte din mine, chiar dacă aproape nu le mai recunosc; despre memoria străzii din momentul Revoluţiei, despre care nu pot vorbi nici acum după 25 de ani, dar aleg să repostez poemul ce vorbeşte despre o stradă a dezamăgirilor colective, a timpului pierdut în speranţe şi vise neîmplinite ce poartă-n ele memoria sacrificiilor făcute uneori în zadar.  În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări.